📖 Biblie Online (SCC)
Capitole:
Luca – Capitolul 9
1Iar chemându-i împreună pe cei doisprezece, le-a dat putere şi autoritate peste toţi demonii, şi să vindece boli;
2şi i-a trimis să predice Regatul lui Dumnezeu, şi să vindece.
3Şi a zis către ei: nu luaţi nimic pentru drum; nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani de argint, nici să aveţi două cămăşi.
4Şi în care casă aveţi să intraţi, acolo rămâneţi; şi de acolo să ieşiţi.
5Şi câţi nu au să vă primească, ieşind din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre; pentru mărturie asupra lor.
6Şi ieşind, traversau satele; binevestind şi vindecând pretutindeni.
7Iar tetrarhul Irod, auzind toate cele făcute, era nedumerit pentru ceea ce se zicea de către unii, că Ioan a fost înviat dintre morţi;
8iar de către unii, că s-a arătat Ilie; de alţii însă, că un profet, cineva dintre cei vechi, a înviat.
9Dar Irod a zis: lui Ioan eu i-am tăiat capul; cine este dar Acesta, despre care aud unele ca acestea? Şi căuta să Îl vadă.
10Şi întorcându-se apostolii, I-au relatat câte au făcut; şi luându-i alături, S-a retras la o parte, într-un loc deşert spre o cetate chemată Betsaida.
11Dar mulţimile cunoscând, I-au urmat Lui; şi primindu-i, le vorbea despre Regatul lui Dumnezeu, şi însănătoşea pe cei având nevoie de vindecare.
12Dar ziua a început să se aplece, iar cei doisprezece, apropiindu-se, I-au zis: eliberează mulţimea; ca ducându-se în satele şi cătunele dimprejur, să fie găzduiţi şi să găsească provizii; pentru că aici suntem într-un loc deşert.
13Iar El a zis către ei: daţi-le voi să mănânce! Dar ei au zis: nu sunt cu noi mai mult de cinci pâini şi doi peşti; dar numai dacă ducându-ne noi, să cumpărăm alimente pentru tot poporul acesta.
14Pentru că erau cam cinci mii de bărbaţi. El însă a zis către discipolii Lui: aşezaţi-i pe jos în grupuri de vreo cincizeci.
15Şi au făcut aşa; şi i-au aşezat pe toţi.
16Iar El, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, privind în sus spre cer, le-a binecuvântat; apoi a frânt, şi a dat discipolilor să pună înaintea mulţimii.
17Şi au mâncat şi s-au săturat toţi; şi a fost ridicat ce le-a rămas, douăsprezece coşuri de frânturi.
18Apoi, rugându-Se El singur, discipolii erau împreună cu El; şi i-a întrebat, zicând: cine zic mulţimile a fi Eu?
19Dar ei, răspunzând, au zis: Ioan Botezătorul; iar alţii, Ilie; iar alţii, că un profet, cineva dintre cei vechi, a înviat.
20El însă le-a zis: dar voi, cine ziceţi a fi Eu? Iar Petru, răspunzând, a zis: Christosul lui Dumnezeu.
21Iar El, impunându-le, a poruncit să nu spună aceasta nici unuia, zicând:
22Fiul Omului trebuie să sufere multe, şi să fie lepădat de către cei bătrâni, şi de marii preoţi, şi de cărturari, şi să fie omorât; iar în ziua a treia să fie înviat.
23El a zis însă către toţi: dacă cineva vrea să vină înapoia Mea, să se lepede pe sine, şi să ia crucea lui zilnic, şi să Îmi urmeze.
24Deoarece, care are să vrea să salveze sufletul lui, îl va pierde; dar care are să piardă sufletul lui din cauza Mea, acesta îl va salva.
25Pentru că, ce foloseşte un om câştigând lumea întreagă; dar pierzându-se, sau păgubindu-se pe sine?
26Dar care are să se ruşineze de Mine, şi de cuvintele Mele; de acesta Fiul Omului se va ruşina când are să vină în gloria Lui, şi a Tatălui, şi a sfinţilor îngeri.
27Dar vă zic adevărat: sunt unii dintre cei stând aici, care nicidecum nu au să guste moarte, până au să vadă Regatul lui Dumnezeu.
28Iar apoi, după cuvintele acestea, cam la opt zile, luând cu El pe Petru, şi pe Ioan, şi pe Iacob; S-a suit pe munte să Se roage.
29Şi rugându-Se El, chipul feţei Lui s-a făcut altfel; şi veşmântul Lui, alb strălucitor.
30Şi iată! Doi bărbaţi convorbeau cu El; care erau Moise şi Ilie;
31care apărând în glorie, vorbeau de plecarea Lui, care urma să fie împlinită în Ierusalim.
32Dar Petru, şi cei împreună cu El, erau îngreuiaţi de somn; însă trezindu-se, au văzut gloria Lui, şi pe cei doi bărbaţi, pe cei stând împreună cu El.
33Apoi, depărtându-se ei de la El, Petru a zis către Iesus: Învăţătorule! Este bine să fim noi aici; şi să facem trei colibe: una Ţie, una lui Moise, şi una lui Ilie. Nu ştia ceea ce zice.
34Dar zicând el acestea, s-a făcut un nor, şi i-a umbrit; iar ei intrând în nor, au fost înfricoşaţi.
35Şi o voce s-a făcut din nor zicând: Acesta este Fiul Meu Cel ales, de El să ascultaţi.
36Apoi, vocea fiind făcută, Iesus a fost găsit singur; iar ei au tăcut, şi nu au relata nici unuia în zilele acelea nimic din cele ce au văzut.
37Iar apoi, în ziua următoare, coborând ei de pe munte, L-a întâmpinat o mulţime multă.
38Şi iată! Un bărbat din mulţime a strigat, zicând: Învăţătorule! Te rog să priveşti la fiul meu, pentru că îmi este unic-născut.
39Şi iată! Îl apucă un spirit; şi deodată strigă, şi îl zdruncină cu spumă, şi istovindu-l, cu greu se depărtează de el.
40Şi am rugat pe discipolii Tăi, ca să îl scoată; dar nu au putut.
41Iar răspunzând Iesus a zis: o, generaţie necredincioasă şi stricată; până când voi fi cu voi, şi vă voi suporta? Adu aici pe fiul tău!
42Dar încă apropiindu-se de El, demonul l-a trântit, şi l-a zdruncinat; iar Iesus a certat spiritul cel necurat, şi a vindecat copilul, şi l-a dat înapoi tatălui său.
43Şi toţi erau miraţi de măreţia lui Dumnezeu. Iar minunându-se toţi de toate cele făcute, Iesus a zis către discipolii Lui:
44voi puneţi în urechile voastre cuvintele acestea: Fiul Omului urmează să fie dat în mâinile oamenilor.
45Dar ei nu înţelegeau cuvântul acesta; şi era ascuns de ei, ca să nu îl priceapă; şi se temeau să Îl întrebe despre cuvântul acesta.
46Însă a intrat în ei o cugetare, aceasta: Cine ar fi mai mare dintre ei?
47Iar Iesus, văzând cugetarea inimii lor; luând un copilaş, l-a pus lângă El,
48şi le-a zis: care are să primească pe copilul acesta în Numele Meu, pe Mine Mă primeşte; iar care are să Mă primească pe Mine, primeşte pe Cel trimiţându-Mă. Pentru că cel mai mic fiind între voi toţi, acesta este mare.
49Iar Ioan răspunzând, a zis: Învăţătorule! Noi am văzut pe cineva scoţând demoni în Numele Tău; şi l-am oprit, pentru că nu urmează cu noi.
50Iesus însă a zis către el: nu opriţi! Deoarece care nu este împotriva noastră, este cu noi.
51Iar apoi, împlinindu-se zilele înălţării Lui, a îndreptat şi El faţa pentru a se duce la Ierusalim;
52Şi a trimis mesageri înaintea feţei Lui. Şi ei ducându-se, au intrat într-un sat al samaritenilor; ca să pregătească pentru El.
53Dar nu L-au primit; pentru că faţa Lui era pornită spre Ierusalim.
54Iar discipolii Lui, Iacob şi Ioan, văzând, au zis: Doamne! Vrei să zicem să coboare foc de la cer, şi să îi mistuie cum a făcut Ilie?
55El însă, întorcându-Se, i-a certat.
56Şi s-au dus în alt sat.
57Şi ducându-se ei pe drum, cineva a zis către El: Îţi voi urma oriunde ai să mergi.
58Şi Iesus i-a zis: vulpile au vizuini, şi păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să aplece capul.
59Iar către altul, a zis: Urmează-Mi! Dar el a zis: Permite-mi întâi, mergând, să îngrop pe tatăl meu.
60Iesus însă i-a zis: lasă morţii să îngroape pe morţii lor; iar tu, ducându-te, vesteşte Regatul lui Dumnezeu.
61A zis însă şi altul: am să Îţi urmez, Doamne! Dar întâi permite-mi să îmi iau rămas bun de la cei din casa mea.
62Dar Iesus a zis către el: nici unu, punând mâna pe plug, şi uitându-se la cele dinapoi; nu este potrivit pentru Regatul lui Dumnezeu.