📖 Biblie Online (SCC)
Capitole:
Luca – Capitolul 15
1Dar de El s-au apropiat toţi vameşii şi păcătoşii, să asculte la El.
2Şi murmurau fariseii şi cărturarii, zicând: Acesta primeşte pe păcătoşi, şi mănâncă împreună cu ei.
3Iar El a zis către ei parabola aceasta, spunând:
4Care om dintre voi, având o sută de oi, şi pierzând una dintre ele; nu lasă pe cele nouăzeci şi nouă în deşert, şi se duce după cea pierdută; până are să o găsească?
5Şi găsind-o, o pune pe umerii lui, bucurându-se.
6Şi venind acasă, chemă împreună prietenii şi vecinii lui, zicându-le: Bucuraţi-vă împreună cu mine; pentru că am găsit oaia mea cea pierdută.
7Vă zic: astfel va fi bucurie mai mare în cer pentru un păcătos, căindu-se; decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care nu au nevoie de căinţă.
8Sau care femeie având zece drahme, dacă are să piardă o drahmă; nu aprinde o lampă, şi mătură casa, şi caută cu grijă; până are să o găsească?
9Şi găsind-o, chemă împreună prietenele şi vecinele, zicând: bucuraţi-vă împreună cu mine; pentru că am găsit drahma pe care am pierdut-o.
10Vă zic: astfel se face bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos, căindu-se.
11Iar El a zis: un om oarecare avea doi fii.
12Şi cel mai tânăr dintre ei a zis tatălui: tată! Dă-mi partea cuvenită de avere; iar el le-a împărţit averea.
13Şi nu după multe zile, fiul cel mai tânăr, strângând toate, s-a dus într-o ţară îndepărtată; şi acolo a risipit averea lui, vieţuind destrăbălat.
14Dar cheltuind el toate, s-a făcut o foamete mare în ţara aceea; şi el a început să fie lipsit.
15Şi ducându-se, s-a alipit de unu dintre cetăţenii ţării aceia; şi el l-a trimis pe câmpurile lui, să păzească porcii.
16Şi dorea să se sature din roşcovele pe care le mâncau porcii; dar nici unu nu i-a dat.
17Dar, venindu-şi în sine, a zis: câţi angajaţi ai tatălui meu sunt îmbelşugaţi de pâini, iar eu pier aici de foame!
18Ridicându-mă, voi pleca la tatăl meu, şi voi zice: „tată! Am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta.
19Nu mai sunt vrednic să fiu chemat un fiu al tău; fă-mă ca pe unu dintre angajaţii tăi.”
20Şi ridicându-se, a venit la tatăl lui. Dar, fiind el încă departe, l-a văzut tatăl lui, şi s-a înduioşat; şi alergând, a căzut pe gâtul lui, şi l-a sărutat.
21Fiul însă i-a zis: Tată! Am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta. Nu mai sunt vrednic să fiu chemat un fiu al tău.
22Dar tatăl a zis către sclavii lui: „aduceţi repede un veşmânt lung, pe cel dintâi, şi îmbrăcaţi-l; şi daţi-i un inel în mâna lui, şi sandale în picioarele lui.
23Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat; înjunghiaţi, şi mâncând, să ne veselim.
24Pentru că fiul acesta al meu, era mort, şi iarăşi trăieşte; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se veselească.
25Dar fiul lui cel mai bătrân era la câmp; şi când a venit, şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi dansuri.
26Şi chemând pe unu dintre servitori, a întrebat ce să fie acestea.
27Iar el i-a zis: fratele tău a venit şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat; pentru că l-a primit înapoi sănătos.
28Dar el s-a mâniat şi nu a vrut să intre; însă tatăl lui, ieşind, îl ruga.
29Iar el, răspunzând, a zis tatălui său: iată! Eu de atâţia ani îţi servesc ca un sclav, şi niciodată nu am călcat o poruncă de-a ta; şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei.
30Iar când a venit fiul acesta al tău, cel mâncând averea ta cu curve, i-ai înjunghiat viţelul cel îngrăşat.
31El însă i-a zis: copile! Tu eşti totdeauna cu mine, şi toate cele ale mele sunt ale tale.
32Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm; pentru că fratele acesta al tău era mort, şi trăieşte; şi era pierdut, şi a fost găsit.