📖 Biblie Online (SCC)

Capitole:

Matei – Capitolul 12

1În timpul acela, Iesus a ieşit într-un sabat printre semănături; dar discipolii Lui au flămânzit, şi au început să smulgă spice şi să mănânce.
2Iar fariseii văzând, I-au zis: „iată! Discipolii Tăi fac ce nu este permis să facă în sabat.”
3Dar El, le-a zis: „nu aţi citit ce a făcut David când a flămânzit, el şi cei împreună cu el?
4Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, şi au mâncat pâinile punerii înainte; care nu îi era permis să le mănânce, nici celor împreună cu el, decât numai preoţilor.”
5Sau nu aţi citit în lege, că în sabate, preoţii profanează sabatul în templu, şi sunt nevinovaţi?
6Dar eu vă zic: aici este cineva mai mare decât templul.
7Iar dacă cunoaşteţi ce înseamnă: Milă vreau, şi nu jertfă; nu aţi fi condamnat pe cei nevinovaţi.
8Pentru că Fiul Omului este Domn al sabatului.
9Şi trecând de acolo, a venit în sinagoga lor.
10Şi iată! Un om, având o mână paralizată. Şi L-au întrebat, zicând, dacă este permis să vindece în sabate; ca să Îl acuze.
11Dar El, le-a zis: cine dintre voi va fi un om, care va avea o oaie, şi dacă aceasta, în sabate, are să cadă în groapă; nu o va apuca şi o va ridica?
12Cu cât se deosebeşte deci un om, de o oaie? Aşa că, este permis a face bine în sabate.
13Atunci zice omului: întinde mâna ta! Şi a întins-o, şi a fost restabilită sănătoasă ca cealaltă.
14Dar fariseii, ieşind au ţinut sfat împotriva Lui; ca să Îl piardă.
15Iesus însă, cunoscând, S-a retras de acolo, şi I-au urmat mulţimi multe; şi i-a vindecat pe toţi.
16Şi le-a poruncit, ca să nu Îl facă cunoscut public;
17ca să fie împlinit ce s-a spus prin profetul Isaia, zicând:
18„Iată Servul Meu, pe care L-am ales, iubitul Meu în care a bineplăcut sufletul Meu. Voi pune Spiritul Meu peste El, şi va vesti judecată naţiunilor.
19El nu se va certa, nici nu va striga, nici nu va auzi cineva vocea Lui pe străzi.
20Nu va zdrobi o trestie frântă şi nu va stinge un fitil fumegând; până are să scoată judecata la victorie.
21Şi naţiunile vor spera în Numele Lui.”
22Atunci I-a fost adus un demonizat orb şi mut; şi El l-a vindecat, încât cel mut şi orb, să vorbească şi să vadă.
23Şi toate mulţimile erau uimite, şi ziceau: nu este Acesta Fiul lui David?
24Dar fariseii, auzind, au zis: Acesta nu scoate demonii decât prin beelzebul, un conducător al demonilor.
25Ştiind însă gândurile lor, le-a zis: orice regat dezbinat contra lui, este pustiit; şi orice cetate sau casă dezbinată contra ei, nu va dăinui.
26Şi dacă Satan scoate pe Satan, s-a dezbinat contra lui; deci cum va dăinui regatul lui?
27Şi dacă prin beelzebul scot demonii, fiii voştri prin cine îi scot? De aceea ei vor fi judecători ai voştri.
28Dar, dacă printr-un Spirit al lui Dumnezeu, Eu scot demonii; atunci Regatul lui Dumnezeu a ajuns peste voi.
29Sau cum poate cineva intra în casa celui tare, şi să răpească vasele lui; dacă nu are să lege întâi pe cel tare? Şi atunci va prăda casa lui.
30Cel nefiind cu Mine, este împotriva Mea; şi cel nestrângând cu Mine, risipeşte.
31De aceea vă zic: orice păcat şi hulă vor fi iertate oamenilor, dar hula împotriva Spiritului, nu va fi iertată.
32Şi care are să zică o cuvântare împotriva Fiului Omului, i se va ierta; dar care are să zică împotriva Spiritului Sfânt, nu i se va ierta, nici în epoca aceasta nici în cea viitoare.
33Ori faceţi pomul bun şi roada lui bună, ori faceţi pomul putred şi roada lui putredă; pentru că după roadă este cunoscut pomul.
34Pui de vipere! Cum puteţi vorbi cele bune, fiind răi? Pentru că din belşugul inimii vorbeşte gura.
35Omul bun, din teazaurul bun scoate cele bune; şi omul rău, din tezaurul rău scoate cele rele.
36Dar Eu vă spun, că de orice cuvânt nefolositor pe care îl vor vorbi oamenii, vor da seamă de el într-o zi de judecată.
37Pentru că din cuvintele tale vei fi îndreptăţit, şi din cuvintele tale vei fi condamnat.
38Atunci unii dintre cărturari şi farisei I-au răspuns, zicând: Învăţătorule! Vrem să vedem un semn de la Tine.
39Dar El, răspunzând, le-a zis: o generaţie rea şi adulteră cere un semn; şi nu i se va da, decât semnul profetului Iona.
40Pentru că, precum Iona a fost trei zile şi trei nopţi în stomacul chitului, aşa va fi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi.
41Bărbaţi din Ninive se vor ridica la judecata cu generaţia aceasta, şi o vor condamna; pentru că s-au căit la predicarea lui Iona. Şi iată! Mai mult decât Iona este aici.
42O regină de la miazăzi va fi ridicată la judecata cu generaţia aceasta, şi o va condamna; pentru că a venit de la marginile pământului să audă înţelepciunea lui Solomon. Şi iată! Mai mult decât Solomon este aici.
43Iar când spiritul necurat are să iasă din om, umblă prin locuri fără ape, căutând odihnă, şi nu găseşte.
44Atunci zice: mă voi întoarce în casa mea de unde am ieşit; şi venind, o găseşte neocupată, fiind măturată şi împodobită.
45Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte spirite, mai rele decât el; şi intrând, locuiesc acolo. Şi se face starea din urmă a omului acela, mai rea decât cea dintâi. Aşa va fi şi cu generaţia aceasta cea rea.
46Vorbind El încă mulţimilor, iată! Mama şi fraţii Lui stăteau afară, căutând să vorbească cu El.
47Cineva însă, I-a zis: Iată! Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară căutând să Îţi vorbească.
48dar El, răspunzând, a spus celui zicându-I: Cine este mama Mea, şi cine sunt fraţii Mei?
49Şi întinzând mâna Lui peste discipolii Lui, a zis: iată mama Mea şi fraţii Mei!
50Pentru că, oricine face voinţa Tatălui Meu Cel ce este în ceruri, el este al Meu frate şi soră şi mamă.