-
Ce dovezi avem că Cina Domnului se lua de mai multe ori pe an?
În zilele noastre există culte care ţin cina o dată pe lună, sau trimestrial, însă sunt unii care i-au cina Domnului o dată pe an,…
-
Cum trebuie să ne raportăm la ritualul de înmormântare ?
Cum trebuie să ne raportăm la ritualul de înmormântare efectuat în cultele tradiţionale; şi care sunt principiile pentru o înmormâ…
-
În ce sens, ucenicii lui Isus nu au gustat moartea, până la revenirea Lui?
Matei 16:28 - „Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul omului venind în împăr…
-
Va locui Avraam, Isac şi Iacob în cer ?
Evrei 11:8-10 (SCC): „Prin credinţă, Abraam, fiind chemat, a ascultat să plece într-un loc pe care urma să îl primească ca moşteni…
-
Când au fost aleşi creştinii: înainte de întemeierea lumii sau de la întemeierea lumii ?
Efeseni 1:4,5: „după cum ne-a ales în El mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea Lui, în dragoste…
-
Cine sunt cei doi martori?
Istoria Biblică arătă mai multe perioade de treziri spirituale şi de lucrări de mare putere, care au avut în frunte doi martori în…
-
De ce să ne rugăm: „şi să nu ne duci în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău”?
În Matei 6:13, Domnul Isus ne-a învăţat să ne rugăm la Tatăl ceresc astfel: „şi să nu ne duci în ispită, ci izbăveşte-ne de cel ră…
-
În ce sens creştinii sunt în locurile cereşti încă din prezent?
“Şi ne-a înviat împreună şi ne-a aşezat împreună în cele cereşti, în Christos Iesus” (Efeseni 2:6). Mulţi oameni interpretează ace…
-
Este femeia mântuită prin naştere de copii?
Biblia afirmă în 1Timotei 2:15, SCC, despre femeie: „Dar va fi salvată prin naşterea de copii, dacă au să rămână în credinţă şi în…
-
Exod 12 - Care vite au murit ?
Întrebare: Cum se face că au murit toţi întâii nascuţi ai dobitoacelor în capitolul 12 din Exod, conform deciziei Lui Dumnezeu din…
-
De unde şi luat soţie Cain ?
În Geneza 4:17, găsim scris: „Şi Cain a cunoscut pe soţia sa şi ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh”. Acest pasaj este o co…
-
Cum de mai trăiesc satana şi demonii ?
Întrebare: Daca pacatul adamic a afectat toata creatia, atunci clar a afectat si cerurile, nu doar pamantul, demonstrat fiind de s…
-
Ştiind că doar Dumnezeu are nemurirea, cum se explică doctrina nemurii sufletului ?
Întrebare: 1Timotei 6:16. Ştiind ca doar Dumnezeu are nemurirea, cum se explica doctrina nemurii? Cum se explica, ca dupa moarte …
-
Cine sunt cei de sub pământ?
Întrebare: Apocalipsa 5:3: ,,Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pămînt, nici supt pămînt, care să poată deschide cartea, …
-
Şi-au mâncat evreicele, copii?
Întrebare: Mâinile femeilor miloase au fiert pe copiii lor. Ei le-au fost mâncarea în dezastrul fiicei poporului meu! Plangerile l…
-
Există cărţi necanonice scrise de oamenii lui Dumnezeu?
Întrebare: În scrierile 1Cronici 29:29; 2Cornici 9:29, se vorbeşte de scrierile profetului Nathan, ce conţin detalii despre domnia…