Ce dovezi avem că Cina Domnului se lua de mai multe ori pe an?

În zilele noastre există culte care ţin cina o dată pe lună, sau trimestrial, însă sunt unii care i-au cina Domnului o dată pe an, susţinând că aceasta este frecvenţa Biblică. Argumentul lor este din legea lui Moise, pe baza faptului că şi paştele era poruncit a se ţine doar o dată pe an (Numeri 9:1-14).

În aceste pasaje se arată că Paştele s-a ţinut doar o dată pe an, iar Cina Domnului lui Isus, a înlocuit Paştele, prin urmare este logic să celebrăm moartea lui Cristos (Cina Domnului) doar o dată pe an.

Acest argument pare logic, dacă se i-a în calcul doar aceste informaţii, adică dacă stabilim Cina Domnului doar pe baza informaţiilor în vechiul legământ şi din Evanghelii (Matei 26:17-29; Marcu 14:12-25; Luca 22:7-20).

Însă dacă luăm în calcul şi alte informaţii atunci nu mai putem considera ca fiind corect să luăm cina doar o dată pe an, dar care sunt aceste informaţii şi argumente?

Ei susţin că frângerea pâinii se făcea zilnic la începutul creştinismului, însă ‚frângerea pâinii’ nu se referă la Cina Domnului.

ARGUMENTE BIBLICE:

Lăsând discuţia în jurul ‚frângerii pâinii’, care nu totdeauna se referă în N.T. la Cina Domnului, un argument că primii creştini ţineau cina de mai multe ori pe an, chiar de fiecare dată când se adunau, este textul din 1Corinteni 11:17-34, unde Pavel îi corectează pe Corinteni pentru modul cum luau cina, din text se pare că aceştia o luau de fiecare dată când se întruneau, dar nu în acest domeniu îi mustră Pavel, ci pentru că erau necumpătaţi, egoişti şi priveau uneori cina Domnului ca fiind o masă normală.

În 1Corinteni 11:17-26, vorbeşte de întrunirile adunării, când Pavel spune ceea ce se petrecea la aceste întruniri (NTTF – 2008):

„Dar, ordonând acestea, nu vă laud; pentru că vă strângeţi împreună nu spre mai bine, ci spre mai rău. Pentru că, mai întâi, aud că voi strângându-vă în adunare, sunt dezbinări între voi; şi în parte, ceva cred. Pentru că trebuie să fie şi secte între voi, ca să se facă arătaţi între voi şi cei aprobaţi. Deci voi, strângându-vă împreună într-acelaşi loc, nu este ca să mâncaţi Cina Domnului; pentru că, la mâncare, fiecare ia înainte cina lui; şi vreunu este flămând, iar vreunu se îmbată. Nu aveţi deci case pentru a mânca şi a bea? Sau dispreţuiţi adunarea Zeului, şi faceţi de ruşine pe cei neavând? Ce să vă zic? Vă voi lăuda? În aceasta nu vă laud. Pentru că eu am primit de la Domnul ceea ce v-am şi dat; că Domnul Iesus, în noaptea în care a fost trădat, a luat o pâine; şi mulţumind, a frânt şi a zis: [Luaţi mâncaţi]; acesta este trupul Meu, cel [frânt] pentru voi; faceţi aceasta spre amintirea Mea. La fel şi potirul, după Cină, zicând: Potirul acesta este noul legământ în sângele Meu; faceţi aceasta, de câte ori veţi bea, spre amintirea Mea. Pentru că, de câte ori veţi mânca pâinea aceasta, şi veţi bea potirul acesta, vestiţi moartea Domnului, până ce are să vină El.”

Apostolul Pavel scrie o mustrare aspră la adresa corintenilor, el le spune, că ei se strâng împreună ca adunare, „nu spre mai bine, ci spre mai rău”. Oare se referă această strângere a adunării spre rău, la o strângere săptămânală, sau la una doar anuală? Să aibă ei dezbinări în aceea unică întrunire din an? Să ţină corintenii strângeri ca adunare doar o dată pe an? Căci despre strângerile lor ca adunare este vorba în text.

Dacă cei ce ţin Cina o dată pe an susţin acest lucru, atunci şi strângerile lor ca adunare, ar trebui să se facă doar o dată pe an. Cu siguranţă însă apostolul Pavel vorbeşte în acest pasaj de strângeri în adunare săptămânale sau poate chiar zilnice. Dezbinarea în Corint nu se putea arăta la 3-4 întruniri doar. De ce spun asta, deoarece Pavel a plecat din Corint în 52 d.C., şi a trimis prima scrisoare în 55/56 d.C., dacă adunarea avea strângeri laolaltă doar o dată pe an, nu se putea ca la trei întruniri să apară aşa dezbinări şi probleme cum au fost în adunarea din Corint.

Revenind la pasajul de mai sus, după ce Pavel vorbeşte de strângerea în adunare spre mai rău nu spre mai bine, el dă două exemple care exemplifică această stare negativă a întrunirilor. Primul exemplu începe cu cuvintele: „mai întâi, aud... sunt dezbinări între voi”; iar apoi, al doilea exemplu negativ: „Deci voi, strângându-vă împreună într-acelaşi loc, nu este ca să mâncaţi Cina Domnului; pentru că, la mâncare, fiecare ia înainte cina lui”.

În concluzie, este cert pentru toţi cei sinceri, că Cina Domnului se lua de fiecare dată când corintenii se strângeau „în adunare”, doar că ei nu o luau într-un mod adecvat, ei se strângeau să i-a Cina Domnului, dar din cauza egoismului şi lăcomiei, acea cină, nu mai era a Domnului; ci, devenea cina unui creştin – „cina lui”, din cauza atitudinii greşite faţă de cină şi faţă de fraţii de credinţă. Greşeala corintenilor nu era însă datorită frecvenţei luării Cinei, ci datorită necumpătării lor, iar Pavel i-a sfătuit să mănânce acasă dacă le este foame sau sete.

El îi sfătuieşte nu se reducă frecvenţa; ci, să i-a cina după rânduiala dată de Isus, pe care Pavel o prezintă în continuare. El chiar spre sfârşitul acestui subiect insistă ca Cina să fie luată de fiecare dată când fraţii se strâng în adunare, observaţi el spune în v.33: „Astfel, fraţii mei, venind împreună ca să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii.”, însă ca această cină să nu devină o cină personală; ei trebuiau să se aştepte unii pe alţii, şi doar aşa ei luau Cina Domnului luată ca un singur trup de adunarea creştină.

Ba mai mult, sfatul lui Isus consemnat de Pavel (dar nu şi de Evanghelişti), nu era restrictiv la o anumită dată din an; pentru că observaţii libertatea oferită: „Continuaţi să faceţi lucrul acesta în amintirea mea, ori de câte ori îl veţi bea”. Fiindcă, ori de câte ori mâncaţi această pâine şi beţi acest pahar, continuaţi să vestiţi moartea Domnului până când soseşte el.” (1Corinteni 11:25-26 NW -2006). În alte ediţii mai vechi: „căci ORICÂT DE FRECVENT mâncaţi această pâine…”.Acum întreabă-te: dacă ai fi fost în locul apostolilor când Isus a rostit aceste cuvinte, ai fi înţeles că cina trebuie ţinută doar o dată pe an, fiind greşit să o ţinem de mai multe ori? Sau ai fi înţeles că poţi ţine cina, ori de câte ori vrei să-ţi aminteşti de moartea Domnului tău?

Astfel este clar că putem ţine cina Domnului „oricât de frecvent”, dorim să ne amintim de jertfa lui Cristos.

În plus, gândiţi-vă, dacă corintenii luau cina doar o dată pe an, ar mai fi apărut atâtea probleme la Cina Domnului ţinută de ei? Căci Pavel a plecat din Corint în primăvara lui 52 d.C. (Fapte 18:11), şi a trimis prima scrisoare în 55/56 d.C. [cu aceste date sunt de acord majoritatea teologilor, vezi Biblia Tomphson], dacă s-ar fi luat cina doar o dată pe an, ceea ce ar fi însemnat maxim 3/4 celebrări fără Pavel, oare s-ar fi creat atâtea probleme?

Puteau ei să confunde pâine obişnuită cu trupul Domnului dacă luau doar o dată pe an? Puteau ei să nu se aştepte unii pe alţii ca să mănânce Cina Domnului, în chiar aceea singură dată pe an?

Cu siguranţă că corintenii luau cina Domnului de fiecare dată când se adunau, şi acest lucru îl putem face şi noi, luând ca precedent pe ei, care nu au urmat voia vreunui om, ci a Domnului, observaţi: „Pentru că eu am primit de la Domnul ceea ce v-am şi dat”, astfel Pavel arată că rânduiala lăsată de el, este de la Domnul nu este o invenţie omenească (vezi şi 1 Corinteni 11:1-2).

Această rânduială există în fiecare adunare creştină, căci în 1Corinteni 4:17, se spune: „Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate Bisericile.”

Rămâne un avertisment cumplit pentru cei ce nesocotesc 1Corinteni 11, şi aleargă din nou la legea lui Moise, ei de fapt se demască ca ne-fiind nici profeţi şi nici oameni spirituali, căci în 1Corinteni 14:37, el fiind inspirat spune: „Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu, este o poruncă a Domnului.”

Cei ce nu doresc să urmeze porunca Domnului, din 1Corinteni 11, ca cina să se ţină ori de câte ori dorim să ne aducem aminte de jertfa Domnului, nu nesocotesc pe om; ci, pe Domnul Isus, nu nesocotesc adunarea din Corint; ci, pe Stăpânul ei.

Să trecem la argumentele extra-biblice:

ARGUMENTE EXTRA-BIBLICE:

În primul rând, doresc să precizez că unele culte aduc argumentul extra-biblic că Cina Domnului se lua o dată pe an, pe baza faptului că creştinii din sec. II d.C., luau paştele la 14 nisan. Ei susţin sus şi tare că trebuie doar o dată pe an ţinută cina, şi face apel la istoria laică, care chipurile ar susţine că primii creştini au ţinut doar o dată pe an cina. Ei argumentează: „Un istoric a spus: În ce priveşte ziua de celebrare a Pesah-ului, obiceiul bisericilor…comemorau la 14 Nisan cu ocazia Pesah-ului, răscumpărarea efectuată prin moartea lui Cristos.” Acest argument însă este în de-favoarea Cinei Domnului o dată pe an, pentru că el susţine că primii creştini celebrau Pesah-ului, adică Paştele. Astfel, creştini din sec. II –a, ţineau de mai multe ori cina Domnului pe an, dar o singură dată Paştele, adică o celebrare a morţii Domnului mai specială.

Faptul că ţineau cina Domnului mult mai des, reiese din literatura creştină din primele secole.

De pildă, Iustian Martirul, un creştin proeminent de la jumătatea sec II d.C. spune în cartea sa Apologia Întâi p.95 scrisă între anii 150-160 e.n despre ţinerea cinei Domnului: „Iar în aşa zi a soarelui (duminica), se face adunarea…după care încetând noi rugăciunea, aşa cum am arătat mai înainte, se aduce pâine şi vin şi apă…Şi se dă fiecăruia să se împărtăşească…iar celor ce nu sunt de faţă, li se trimite euharistia (pâinea şi vinul) acasă, prin diaconi.”

Iustin Martirul a fost un creştin care a trăit în jurul anilor 100-165 d.C. Despre el se spune că a slujit în Palestina, Efes şi Roma. El scrie cam cum era adunarea bisericii la peste o sută de ani de la debutul ei: „Duminica, toţi creştini din oraş sau de la ţară se întâlneau, deoarece aceasta este ziua învierii Domnului nostru, şi apoi citeam scrierile profeţilor şi memoriile apostolilor. Acestea fiind făcute, preşedintele face un discurs adunării, de a-i îndemna să imite, şi să facă lucrurile pe care ei le-au auzit. Apoi ne adunam cu toţi în rugăciune, şi apoi sărbătoream Cina. Apoi cei care puteau şi vroiau dădeau ceea ce credeau ei a fi potrivit; şi ceea ce se duna se punea în mâinile preşedintelui, se distribuia orfanilor şi văduvelor, şi altor creştini după cum erau nevoile” (A DOUA APOLOGIE).

În plus, observaţi cât de frumos şi cu câte amânunte descrie Iustian serviciul de Cina Domnului ce se efectua după botezul în apă - Iustian Martirul, Prima Apologie - CAPITOLUL LXV, Administrarea sacramentelor :

„Dar noi, după ce l-am spălat astfel pe cel care a fost convins şi şi-a dat consimţământul la învăţătura noastră, îl ducem într-un loc unde sunt adunaţi cei ce sunt numiţi fraţi, pentru a aduce rugăciuni din inimă în comun, pentru noi înşine şi pentru cel botezat [luminat] şi pentru toţi ceilalţi de pretutindeni, pentru ca acum, când am aflat adevărul, să putem fi socotiţi vrednici şi prin faptele noastre să fim găsiţi buni cetăţeni şi împlinitori ai poruncilor, ca să putem fi mântuiţi cu o mântuire veşnică. După ce încheiem rugăciunile, ne salutăm unii pe alţii cu o sărutare. Apoi sunt aduse conducătorului fraţilor pâine şi un pahar cu vin amestecat cu apă; acesta le ia, dă laudă şi slavă Tatălui universului, în numele Fiului şi al Duhului Sfânt şi aduce mulţumiri prelungi pentru faptul că am fost socotiţi vrednici să primim aceste lucruri din mâinile Lui. Iar când el a încheiat rugăciunile şi mulţumirile, toţi cei prezenţi îşi exprimă acordul, spunând „Amin”. Acest cuvânt este termenul ebraic pentru genoito [aşa să fie]. Iar după ce conducătorul a mulţumit şi toţi oamenii şi-au exprimat acordul, cei pe care noi îi numim diaconi, le oferă spre împărtăşire tuturor celor prezenţi din pâinea şi vinul amestecat cu apă, asupra cărora s-a rostit mulţumirea, iar celor absenţi le duc o parte.” [sublinierile îmi aparţin].

Iustian Martirul descrie ţinerea Cinei Domnului în fiecare duminică, nu doar după serviciul de botez în CAPITOLUL LXVII, Închinarea săptămânală a creştinilor:

„După aceea, noi ne amintim mereu unii altora aceste lucruri. Iar cei bogaţi dintre noi îi ajută pe cei nevoiaşi, noi rămânem mereu împreună şi, pentru toate lucrurile care ne sunt date, Îl binecuvântăm pe Creatorul tuturor, prin Fiul Său, Isus Cristos şi prin Duhul Sfânt. Iar în ziua de duminică, toţi cei ce locuiesc la oraş sau la ţară se adună împreună într-un loc şi citesc memoriile apostolilor şi scrierile profeţilor, atât cât îngăduie timpul. Iar după ce a terminat cel care citeşte, conducătorul dă instrucţiuni verbal şi îndeamnă la imitarea acestor lucruri bune. Apoi ne ridicăm cu toţii şi ne rugăm şi, aşa cum am spus înainte, când se încheie rugăciunea, se aduc pâinea şi vinul, iar conducătorul aduce rugăciuni şi mulţumiri într-un mod asemănător, după puterea lui, iar oamenii consimt, spunând: „Amin”. Pâinea şi vinul se împart tuturor şi are loc împărtăşirea din elementele cu privire la care s-a mulţumit, iar celor absenţi le sunt trimise de către diaconi. Cei care pot şi doresc dau ceea ce cred că este potrivit; ce se adună este dat conducătorului, care îi ajută pe orfani, pe văduve şi pe cei care, din pricina bolii sau din alte motive, sunt în nevoie, pe cei care sunt închişi şi pe străinii care ne vizitează - într-un cuvânt, are grijă de toţi cei în nevoie. Dar duminica este ziua când noi toţi ţinem adunarea noastră comună, pentru că este prima zi, în care Dumnezeu, schimbând întunericul şi materia, a creat lumea, iar Isus Cristos, Salvatorul nostru, a înviat din morţi în aceeaşi zi. Căci El a fost răstignit în ziua dinainte de Saturn (sâmbătă), iar în ziua de după Saturn, care este ziua soarelui, S-a arătat ucenicilor şi apostolilor şi i-a învăţat aceste lucruri, pe care vi le-am supus şi vouă spre examinare.”

Este clar că în general cina Domnului în sec. II se lua în fiecare duminică, numită şi ziua Domnului, deoarece a fost ziua când Isus a înviat. Însă acest obicei era unul apostoli, din primul secol d.H.

Deci în primele secole de creştinism s-a făcut obiceiul de a ţine cina în fiecare duminică. Acest obicei s-a făcut în timpul Împăratului Traian (98-117), observaţi ce spune cartea: Adevăr Istoric, de Nicolae Moldoveanu, p.116, se precizează: „Încăînainte de sfârşitul sec. I, Cina Domnului se săvârşea duminica. „În Duminica Domnului adunaţi-vă şi frângeţi pâinea” (Învăţătura celor doisprezece apostoli, Învăţătura a XIV –a).

La început se săvârşea zilnic, seara (Farrar, viaţa şi opera sfinţilor Părinţi, vol. 1, pag.16), în cadrul unei mese frăţeşti, dar din cauza legii contra asociaţiilor ilegale reînnoită de împăratul Traian, Cina se săvârşea o dată pe săptămână. Cu ocazia acestei schimbări, s-a despărţit cina de masa frăţească şi mai târziu a început să se dea pe nemâncate. În Cartagina şi în alte locuri din Africa, Cina se săvârşea zilnic încă până în sec. III-lea. (Ciprian, Epistole 39:4; 5f:3). În Egipt se săvârşea de două ori pe săptămână: miercuri şi vineri. (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 150).[Sublinierile îmi aparţin].

Deci la început, Cina s-a ţinut zilnic (comp. cu Fapte 2:42-47), unele ramuri ale creştinismului au continuat până în sec. III –a, cu acest tip de celebrare zilnic, alţii au început să ţină de două ori pe săptămână (în Egipt), iar ceilalţi o dată pe săptămână, duminica în ziua Domnului.

În acest sens, observaţi ce mai declară şi Dicţionar Biblic ilustrat:

„Mesele de părtăşie din timpul propovăduirii în Galilea au mai curând un echivalent în agape sau mesele de dragoste din biserica din Corint (1Corinteni 11:20-34). La Corint existau două părţi ale ceremoniei cultice: o masă comună, având ca scop hrănirea (cf. Didache 10:1: „după ce v-aţi săturat"), urmată de ritualul solemn al Euharistului. În biserica din Corint au existat excese grave, cum sunt lăcomia, egoismul, beţia şi îmbuibarea. Pavel i-a avertizat serios şi cuvintele lui ne lasă impresia că dorinţa lui a fost ca cele două faze ale sărbătorii să fie separate, aşa cum s-a întâmplat în biserica de mai târziu. Îndemnul lui este ca oricine este flămând să mănânce acasă şi să vină cu reverenţă şi cu cercetare de sine la Masa Domnului (11:22, 30-34).”

Acest Dicţionar ne aduce şi mai multă lumină la problema Cinei în cazul adunării din Corint, ei luau cina la fiecare strângere laolaltă, dar mâncau şi masa de dragoste (agapa), şi de aici au apărut problemele cu ne-diferenţierea trupului Domnului (1Corinteni 11:29), însă problema nu era frecvenţa Cinei; ci, modul cum se lua cina.

În Didache (un document scris în jurul anului 120 d.C.), se face afirmaţia că creştinii „se adunau în fiecare zi a Domnului, frângeau pâinea şi aduceau mulţumiri”(cap.9 şi 14).

În cartea BISERICA SAU ADUNAREA, VOLUMUL I, PRIMELE SECOLE [Partea cea mai mare a acestei schiţe istorice a Bisericii (volumele I şi II) a fost scrisă de Adrien Ladrierre. Volumul III, începând cu Reforma, este lucrarea lui Eduard Recordon şi a lui Philippe Tapernoux.], se spune:

CREŞTINII ÎN VREMEA LUI TRAIAN - Scrisori între Plinius şi Traian (103-107).

„Să observăm ce spune Plinius şi despre adunările lor, după raportul ce i s-a făcut şi care este adeverit chiar sub tortură. Se adunau pentru a cânta laudă lui Cristos şi a mânca împreună. Fără îndoială că e vorba de Cina Domnului şi de agapa sau masa de dragoste, care le însoţeau adesea, cum se vede la 1Corinteni 11:23-32. În această vreme, trăsătura de seamă a adunărilor creştine era simplitatea. La temelia lor era aducerea aminte de moartea Domnului Cristos şi „vestirea" acestei morţi.”

Astfel Cina Domnului era indisolubil legat de orice strângere creştină din vremea aceea, adunările erau simple, ele stăruiau în „învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.” (Fapte 2:42).

Cartea mai recunoaşte: „Vedem deci că în timpul lui Justin, în secolul al doilea, cultul îşi păstrase toată simplitatea cu care-l vedem sărbătorit la cei dintâi creştini, potrivit cu cele spuse în Faptele Apostolilor şi epistole. Se adunau în prima zi a săptămânii, iar Cina Domnului, frângerea pâinii, era marele scop al adunării, partea principală şi centrul cultului, ca în zilele apostolului Pavel (Fapte 20:7). Ea se sărbătorea aşa cum o rânduise Domnul Isus.”

Tot în cartea BISERICA SAU ADUNAREA, - CULTUL LA CREŞTINI ÎN TIMPUL PERSECUŢIILOR, se spune: „Se acorda o mare veneraţie martirilor, şi lucrul acesta este explicabil. Ei îşi dăduseră viaţa pentru Domnul. Dar oamenii au ajuns să-i cinstească după moartea lor prin ceremonii speciale. Se adunau în ziua aniversării morţii lor la mormântul acestor martiri şi acolo se sărbătorea Cina...”

Iată! Cina Domnului prezentă după serviciul de botez, dar şi în serviciul de duminica şi în cel de celebrare al martirilor. Dar mărturia primelor veacuri creştine nu se opreşte aici,

Pliniu cel tânăr a slujit ca un consul în Pontus şi Bitinia pentru Împăratul Traian în timpul anilor 100-112 d.C. El a scris zece epistole, multe dintre care se ocupau cu politica oficială şi întrebări despre persecutarea creştinilor. Într-o epistolă el descrie ce au făcut aceşti creştini când se adunau laolaltă: „Creştinii afirmă întreaga vină sau eroare a lor prin faptul că ei erau obişnuiţi să se întâlnească într-o anumită zi, înainte de venirea luminii, şi să cânte imnuri lui Hristos ca un dumnezeu, şi să se lege printr-un sacrimentum, nu pentru vreun scop rău, şi nici să nu comită vreodată fraudă, hoţie, sau adulter; niciodată să nu-şi încalce cuvântul lor sau să refuze, atunci când sunt chemaţi, să aducă la iveală adevărul; după care era obiceiul lor să se separe, şi să se adune din nou să ia o masă, dar una generală, şi fără vreun scop vinovat” (EPISTOLA X, p. 97). Pentru Pliniu, Cina Domnului apărea să fie o masă generală într-o anumită zi.

Tertulian, un avocat roman, a fost convertit în cca. 193 d.C. El a murit în cca. 220 d.C. El era un scriitor prolific care spune că Cina era practica universală în toate adunările săptămânale ale fraţilor, după ce se rugau şi cântau laude. „Pâinea şi vinul fiind aduse la fratele şef, el le lua şi aducea laudă şi mulţumire Tatălui, în numele Fiului şi a Duhului Sfânt. După rugăciune şi mulţumire, întreaga adunare spune, Amin! Când se încheie mulţumirea de către ghidul şef, şi consimţământul întregului popor, diaconii (aşa cum îi numim noi) dau la fiecare dintre cei prezenţi parte din pâine şi vin, peste care s-au adus mulţumiri” (DE ORA, p. 135).

Deci Cina Domnului nu era absentă de la adunările fraţilor noştri din primele secole!

Putem concluziona, dacă la început creştinii luau Cina Domnului zilnic, deoarece se adunau zilnic, spre sfârşitul secolului I d.C., ei o luau în general duminica, deoarece datorită persecuţiilor şi interdicţiilor doar duminica se adunau, în ziua Domnului, după cum ne spune în cartea sa, Creştinii timpurii vorbesc (Early Christians Speak), Everett Ferguson, a observat faptul că literatura erei post-apostolică indică faptul că Cina Domnului era o caracteristică constantă a serviciului de Duminică. El declară că nu există nici o evidenţă a secolului al doilea pentru celebrarea comuniunii zilnic (p. 96).

În concluzie, putem fi siguri că Cina Domnului nu trebuie să o limităm a o consuma doar o dată pe an; ci, să o mâncăm „ori de câte ori”, vrem să vestim moartea Domnului până va veni El (1Corinteni 11:25-26).

[1] În timpurile de atunci, atât evreii, cât şi grecii beau vinul îndoit cu apă, de aceea şi primii creştini au slăbit tăria vinului punând apă în el.