De ce să ne rugăm: „şi să nu ne duci în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău”?

În Matei 6:13, Domnul Isus ne-a învăţat să ne rugăm la Tatăl ceresc astfel: „şi să nu ne duci în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău” (SCC). Se ridică întrebările: ne duce Dumnezeu în ispită? Nu se contrazice acest pasaj cu Iacov 1:13, unde se afirmă că Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni?

Unii răspund la aceste întrebări astfel: traducerea este greşită!

Mulţi oameni cred că traducerea este de vină, unii se roagă: „şi să nu ne laşi în ispită” sau „să nu permiţi ispita”, etc. Este greşită traducerea? Nu, nici un traducător nu ar fi tradus cu „a duce” dacă ar fi fost în text „nu permite”!

Cuvântul în greacă înseamnă literalmente: „aduce sau duce la”, conform cu Friberg Lexicon. Din aceiaşi rădăcină a cuvântului apare în Luca 5:19, unde nişte oameni duceau un slăbănog la Isus ca să fie vindecat, cu siguranţă nu se poate traduce cu „a lăsa” sau „a permite” slăbănogului.

Însă atunci care este sensul frazei: „să nu ne duci în ispită”, dacă conform cu Iacov 1:13, Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni?

În Iacov 1:13, Dumnezeu inspiră pe fratele Domnului să scrie că nu ispiteşte pe nimeni în sensul că nu El trezeşte ispita în om, ci pofta omului (Iacov 1:14,15). Ispita are două părţi: una ce vine din exterior care ispiteşte, îl tentează pe om, îl atrage, şi unalăuntrică: pofta, în care omul îi place lucrul oferit de ispită. Pentru ca omul să cadă în ispită este nevoie de unirea ambelor părţi, ispita exterioară şi pofta interioară a omului!

În timp ce Iacov scrie din perspectiva ispitei interioare a omului, pe care nu Dumnezeu o trezeşte, Domnul Isus, ne învaţă să ne rugăm ca Dumnezeu să nu ne ducă în situaţii care ne-ar ispiti din exterior.

Chiar dacă nu Dumnezeu personal ne duce în ispită, El se foloseşte de diavolul, de aceea, Domnul şi-a încheiat fraza prin cuvintele: „ci izbăveşte-ne de cel rău.” Putem spune că ispita vine de la Dumnezeu, pentru că diavolul nu poate face nimic fără îngăduinţa Lui.

Încercarea şi ispita sunt sinonime, nu există încercare fără ispită şi ispită fără încercare, de fapt în limba greacă apare acelaţi cuvânt şi pentru ispită şi pentru încercare.

În Biblie aceiaşi ispita este pusă pe seama lui Dumnezeu dar şi pe seama diavolului, de pildă regele David când a făcut numărătoarea poporului, Biblia care este Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu a afirmat că Dumnezeu a întărâtat pe David să facă numărătoarea poporului (2Samuel 24:1), şi tot ea afirmă că Satan a ispitit pe David să facă numărătoarea poporului (1Cronici 21:1). Ambele afirmaţii sunt biblice şi corecte!

Tot la fel încercarea lui Iov, care a fost ispitit să blesteme pe Creator de soţia lui, această încercare a venit direct de la Diavolul, însă Dumnezeu este cel ce l-a stârnit pe cel rău, prin faptul că s-a lăudat cu dreptul Iov (Iov cap. 1,2). Astfel autorul încercării lui Iov indirect este Dumnezeu, şi direct: Satan!

Încercarea lui Iov a avut scop, nu suferinţa lui, nu căderea lui, ci biruinţa Lui, înălţarea lui Iov: spiritual, material şi social, ceea ce s-a şi realizat la sfârşitul încercării (citeşte Iov cap. 42).

Dumnezeu îşi încearcă poporul, că El se foloseşte de Diavolul, dar nu instrumentul de care se foloseşte este important, ci important este ca atunci când suntem ispitiţi sau încercaţi, scopul divin are în vedere ca noi să creştem spiritual prin încercare, să învăţăm, să biruim încercarea, căci împreună cu încercarea, Dumnezeu ne dă şi calea de scăpare din ea (1Corinteni 10:13).

Rugăciunea: să nu ne duci în ispită”, este o cerere pentru ca Dumnezeu să se îndure de noi şi să ne încerce mai puţin decât este planul Lui: perfect, drept şi sfânt (comp. cu Psalmul 103:14).

Dumnezeu este cel ce încearcă pe poporul Său (Psalm 11:5), cu un scop bun (Iacov 1:12; Romani 5:3-5), prin suferinţe, ispite, prin intermediul Diavolului, de aceea finalul rugăciunii „Tatăl nostru” este: „ci izbăveşte-ne de cel rău.” Amin.