Cum trebuie să ne raportăm la ritualul de înmormântare ?

Cum trebuie să ne raportăm la ritualul de înmormântare efectuat în cultele tradiţionale; şi care sunt principiile pentru o înmormântare creştină potrivit Bibliei?

În cultele tradiţionale, există o bogăţie de obiceiuri ce însoţesc înmormântarea, cum ar fi: lumânările ce se pun în fereastră, noaptea de priveghi, doliul, coroanele de flori, slujba preotului în casa celui decedat, sărutarea crucii, şi chiar şi a trupului decedat, cortegiul funerar de la care nu lipsesc prapurii (steagurile de înmormântare); slujba care are loc la groapă, aruncarea vinului în formă de cruce peste sicriu, aruncarea de bulgări peste sicriu, etc.

Apoi urmează împărţirea: colacilor, batistelor, sau celor mai aproape rude chiar şi prosoapelor, apoi pomana de acasă, adică masa dată în numele mortului, cunoscută sub numele de „pomana mortului”. După care urmează parastasurile care se fac la 40 de zile, sau la 6 luni, sau la un an.

Obiceiurile pot să difere de la o zonă la alta, însă în general cam acestea sunt obiceiurile legate de înmormântare.

Acum cum trebuie să se raporteze un creştin care urmează Biblia la aceste obiceiuri?

În primul rând, este clar că un creştin nu are de-a face cu superstiţia, idolatria (ex. sărutul crucii), sau cu anumite ritualuri, care nu numai că nu sunt Biblice, dar care nu au nici un efect nici asupra celor vii, sau asupra celor morţi. Biblia ne încurajează să facem fapte bune, atunci când suntem în viaţă (Tit 3:8), şi să le facem nu ‚în numele vreunui mort’ (pomana mortului), ci toate să le facem „în Numele Domnului Isus”(Coloseni 3:17). De fapt Biblia interzice a da mâncare „pentru un mort” (Deuteronom 26:12-14).

Prin urmare, un creştin nu va lua parte la organizarea unei astfel de slujbe de înmormântare, chiar dacă din cauza gradului de rudenie, va putea asista la înmormântarea celui decedat, şi va mângâia familia îndurerată (Ioan 11:19). Aceasta însă fără a se implica în practici greşite ca: ducerea prapurilor (steaguri cu icoane), sărutul crucii (Exod 20:4-5; comp. Numeri 21:8-9 cu 2Regi 18:4), consumarea pomenii (1Corinteni 10:14-22; 2Corinteni 6:14-18); etc.

Dar cineva s-ar putea întreba: dacă aceste ritualuri de înmormântare venite din tradiţie sunt greşite, cum ar trebui să se facă atunci o înmormântare creştină potrivit Bibliei? Biblia nu prezintă reguli pentru slujba de înmormântare, permiţând astfel creştinului o anumită libertate (Galateni 5:13; Iacob 2:12).

Seviciu de înmormântare:

Noi credem că este potrivit ca atât acasă sau la capelă, depinde unde se află trupul neînsufleţit, să se ţină un serviciu de înmormântare, dar şi la groapă.

Un frate va fi însărcinat cu conducerea serviciului, şi va putea fi ajutat de alţii, după cum va credea el de cuviinţă. Serviciul poate cuprinde: rugăciune la început şi la sfârşit, câteva cântări potrivite cu ocazia aceasta, cât şi predici în funcţie de situaţie. Dacă a fost credincios, scopul predici va fi îndreptat spre mângâierea familiei, care-l vor revedea la înviere pe cel mort în Domnul.

Iar dacă cumva situaţia este de aşa natură încât vom face serviciu de înmormântare pentru un necredincios, serviciu se va canaliza spre auditoriu ne-pocăit, ca aceştia să-l caute pe Dumnezeu când sunt în viaţă, să se întoarcă la El, să se pocăiască, şi să-şi pună toată încrederea în Isus, singurul care ne poate salva (Efeseni 2:8-9; Romani 3:21-25; Fapte 3:21; Fapte 20:21).

Doliu:

În ce priveşte purtarea de „doliu”, [DEX ’98 - doliu: „Durere profundă pricinuită de moartea cuiva sau de o mare nenorocire colectivă; atitudine plină de tristeţe a celui căruia i-a murit cineva. Zi de doliu = zi care aminteşte un eveniment dureros. 2. Semn exterior (îmbrăcăminte neagră, bantă neagră etc.) prin care cineva îşi exprimă doliul”].

Biblia vorbeşte despre un timp de jelire, şi de exprimarea durerii şi a regretului pierderii (vezi Geneza 23:2; Geneza 50:10; Fapte 8:2), ea nu face referire la haine negre; ci, evreii îşi sfâşiau hainele, şi se îmbrăcau într-un sac, chiar îşi turnau cenuşă în cap din cauza durerii, aşa se manifesta doliu lor (2Samuel 1:11-12; Iov 1:20; Ieremia 6:26; Ieremia 25:34).

Însă nu e greşit ca noi cei din zilele noastre să ţinem doliu în armonie cu contextul cultural în care trăim, dar nu după obiceiuri care încălcă principiile Bibliei.

De pildă, în Biblie, Preoţilor (Levitic 21:5) şi poporului (Levitic 19:27-28; Deuteronom 14:1) le era interzisă cu desăvârşire facerea de tăieturi („tăieturi în carne"), tăierea colţurilor bărbii, raderea părului dintre sprâncene şi încrustarea unor semne pe cap după obiceiurile popoarelor. Acestea erau obiceiuri păgâne, canaanite.

Unii în prezent nu se rad ținând doliu așa, însă doliu trebuie să exprime durerea din inimă, nu să urmăm orbește un obicei împământenit în popor!

Iar doliul să nu dureze luni sau ani, căci exemplele din Scriptură ne învață maxim 30 de zile!

Conducători naţionali cum au fost Aaron (Numeri 20:28-29) şi Moise (Deuteronom 34:5-8) au fost onoraţi cu un doliu naţional de 30 de zile după înmormântarea lor; vezi şi acţiunea lui David (2Samuel 1:11-12; 2Samuel 13:31), femeia din Tecoa (2Samuel 14:2) şi aluziile profeţilor (Isaia 3:24; Isaia 22:12; Ieremia 7:29; Ezechiel 7:18; Ioel 1:8; Amos 8:10; Mica 1:16).

Masă de mângâiere sau pomană?

Pomana mortului, a da daruri oamenilor „în numele mortului” ca aceasta să primească răsplată după moarte pentru această faptă este ceva nebiblic și o speranță falsă. Omul trebuie să facă fapte bune în timpul vieții! – Romani 2:6-7.

Neoprotestanții spun că dau daruri, mâncare „în numele Domnului”, însă această practică este izvorâtă tot din tradiția cu pomana, doar i-au schimbat eticheta!!! Biblia nu învață așa ceva, putem face dărnicie în alte zile dar nu la o înmormântare.

Creștinii ca și evreii după înmormântare pot să dea rudelor îndurerate o masă de mângâiere, cu mâncare și băutură, cu scopul mângâierii familiei și a rudelor celui decedat (Proverbe 31:6-7; Ieremia 16:7). Doar când Israel a păcătuit, Dumnezeu i-a interzis lui Ieremia să participe la masa de înmormântare (Ieremia 16:5-11).

Creștinii vor avea grijă să explice ce însemnă aceea masă, și cu ce scop se dă, ca nimeni să nu interpreteze greșit și să se creieze o pricină de poticnire (1Corinteni 10:31-33).

Creștinii nu vor da pachete cu mâncare la toți cei participând la masă sau la înmormântare, excepție făcând cei care au un drum lung de parcurs până la casele lor și au nevoie de hrană pe drum.

Creştinul trebuie să aibă grijă, să nu fie ipocrit, şi să aibă doar o manifestare exterioară prefăcută a durerii şi nu una reală (comp. Ioel 2:13 cu Matei 23:5), de asemenea creştinul nu trebuie să uite că el are o speranţă sigură, şi nu este fără speranţă ca cei din lume (1Tesaloniceni 4:13-17), aceasta nu însemnă însă, că creştinul nu poate plânge, sau nu are voie să-şi exprime liber durerea (Ioan 11:35-38).

Coroanele de flori:

În ce priveşte coroanele de flori, creştinul nu este îngrădit de vreo lege să nu pună flori sau coroane de flori pe sicriu sau pe mormânt, în semn de rămas bun, sau de ultim omagiu, după cum nu este îngrădit în a aplica mirodenii trupului neînsufleţit. Cei ce au îngropat trupul lui Isus, au urmat unele obiceiuri de înmormântare evreieşti, care nu erau în legea lui Dumnezeu (vezi: Ioan 19:38-40).

Alte obiceiuri erau ca la funeraliile unor regi ai lui Iuda au fost marcate de arderea de mirodenii (2Cronici 16:14; 2Cronici 21:19-20; Ieremia 34:5).

Prin urmare, urmarea unor obiceiuri care nu se consideră a fi greşite, prin care nu se susţine idolatria, sau falsitatea, pot fi urmate, având însă grijă de conştiinţa altora, precum şi de călăuzirea Spiritului Sfânt (1Corinteni 10:31-32; Romani 8:14).