Este femeia mântuită prin naştere de copii?

Biblia afirmă în 1Timotei 2:15, SCC, despre femeie: „Dar va fi salvată prin naşterea de copii, dacă au să rămână în credinţă şi în dragoste şi în sfinţenie, cu cumpătare.” Observaţi că traducerea literală din greacă arată, că femeia va fi salvată sau mântuită „prin naşterea de copii”, însă doar dacă copiii în urma educaţiei, „au să rămână în credinţă şi în dragoste şi în sfinţenie, cu cumpătare.”

Astfel nu este suficient să naşti copii, dacă îi naşti pentru iad, rolul femeii nu este doar să îi nască, ci să îi educe, ca ei să rămână în credinţa predată de părinţi, în dragoste în sfinţenie, ca să se împlinească Cuvântul care spune: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Proverbe 22:6).

Dar în ce sens este femeia salvată sa mântuită prin naştere de copii?

Unii teologi interpretează că cuvântul pentru salvare (mântuire) de aici are sensul de ‘ferire de pericole’, adică femeia prin naşterea de copii şi prin ocupare de educarea lor, este ferită de pericolul bârfei, căci nu mai are timp de bârfe sau alte păcate (1Timotei 5:13,14).

Aceşti teologi susţin că aici nu este vorba de aceea mântuire în sensul de iertare a păcatelor, sau salvarea din păcat şi moartea a doua, căci salvarea este prin har (Efeseni 2:8,9). Totuşi cuvântul din greacă este acelaşi, derivând din ‘sozo’ = salvare, iar în context se arată despre răscumpărarea efectuată de Cristos (v.5,6), deci nu poate fi vorba de un alt sens al salvării.

Totuşi se ridică întrebarea: Dacă salvarea se obţine prin naştere de copii pentru ce a mai murit Cristos ca jertfă de răscumpărare pentru noi? Pentru ce mai trebuie să ne pocăim şi să credem în Isus?

Expresia salvare sau mântuire în Scripturi, apare raportat la un credincios, la trecut (2Timotei 1:9; Tit 3:5), la prezent (Filipeni 2.12) şi la viitor (Evrei 10:39). Astfel un om când a crezut în Domnul Isus a fost salvat (Fapte 16:30,31), dar el trebuie să-și păstreze salvarea până la sfârşit (Filipeni 2:12; 1Petru 1:9), şi în final va primi salvarea eternă, adică salvarea definitivă fără pericolul de a o mai pierde. Astfel în viitor creştinii vor primii această salvare definitivă, la venirea lui Isus Cristos, când cei morţi în Domnul vor învia, şi cei vii vor fi răpiţi primind un trup nou glorios şi nemuritor (Evrei 9:28; 1Petru 1:5).

Astfel chiar dacă salvarea şi răscumpărarea se primeşte prin credinţă (Romani 3); ca să rămânem în mântuire şi să ducem mântuirea la bun sfârşit, femeia căsătorită o poate face prin naştere de copii, şi prin instruirea lor, dacă ei „au să rămână în credinţă şi în dragoste şi în sfinţenie, cu cumpătare.”

Nimeni nu poate rămâne în salvare, dacă după ce a fost salvat, începe să-şi facă de cap, salvarea finală se obţine şi prin conlucrarea omului cu harul salvator, în cazul femeilor căsătorite, prin naştere de copii.

Acesta este semnul că ele au primit harul prin care au fost salvate, pentru că ele trăiesc în armonie cu Duhul Harului, care le învaţă prin Scripturi acest lucru. Bineînţeles că pot fi şi excepţii cum sunt femeile sterile, sau din motive de sănătate nu pot naşte.

Dacă am interpreta că femeia prin lucrarea în sine de naştere de copii, se salvează, atunci şi omul prin predicare se auto-salvează (comp. cu 1Timotei 4:16). Însă aici Pavel, cu alte cuvinte, vrea să spună că salvarea (mântuirea) este prin naşterea de copiii, deoarece aşa femeia duce la capăt salvarea ei (Filipeni 2:12), adică conlucrează cu salvarea venită în dar prin harul (favoarea ne-meritată a lui Dumnezeu), şi nu a luat în zadar harul lui Dumnezeu, făcându-l neroditor, oprin naşterea de copii, neascultând de Cuvânt (2Corinteni 6:1).

Ca să înţelegem mai bine dinamica sau lucrarea salvării, aş dori să dau două exemple:

Prima ilustrare:

În aer sunt propagate unde radio, indiferent de ce facem noi, antenele de radio îşi propagă undele lor într-un mod gratuit. Însă ca să le captăm, să devină folositoare pentru noi, trebuie să deschidem radioul, eventual să căutăm un post folosind scala de la aparatul nostru, poate chiar trebuie să mişcăm de antenă.

Însă independent de ce facem noi, indiferent că deschidem radio sau nu, indiferent că ridicăm antena sau nu, sau că căutăm un post sau nu, undele sunt propagate în aer în mod gratuit.

În mod asemănător harul (favoarea, bunătatea ne-meritată, graţia) lui Dumnezeu este răspândită faţă de toţi oamenii datorită jertfei lui Cristos (Romani 3:24; Tit 2:11), harul se primeşte gratis, cadou, în dar (Romani 6:23), indiferent de ce facem noi, în cazul femeilor căsătorite, indiferent că nasc sau nu copii, harul le este dat şi lor.

Însă cu toate că harul este gratuit, Dumnezeu nu cere nimic conta cost, totuşi ca să captăm, să spun aşa harul, să devină folositor în cazul nostru, trebuie să ne pocăim, să credem, să mărturisim cu gura noastră, să ne botezăm (Fapte 2:38; Romani 10:9-10), ca şi în cazul undelor, noi trebuie să deschidem radioul, să ridicăm antena, etc.

Harul şi salvarea nu ni se dă pentru că noi ne pocăim, credem, mărturisim cu gura noastră sau pentru că ne botezăm, NU. Căci după cum cei de transmit undele radio, nu le transmit deoarece tu sau eu am deschis radioul, ele sunt transmise indiferent de ce fac eu, însă eu nu le pot capta dacă nu fac ceea ce este scris.

A doua ilustrare:

În mod asemănător, harul şi salvarea sunt gratuite, ele sunt ca un colet poştal gratuit, primit cadou, care mi se trimite, indiferent de ce fac eu. Dar degeaba este gratuit, dacă eu nu iau buletinul de identitate şi nu merg la poştă să scot coletul! Însă eu nu primesc coletul deoarece am luat buletinul în mână şi am mers la poştă; pot eu să merg de multe ori la poştă cu buletinul, doar în cazul în care cineva din bunătate faţă de mine, îmi trimit în dar, un colet. Astfel datorită bunătăţii lui îmi este trimis un cadou prin poştă, chiar înainte ca eu să fac ceva pentru el (comp. cu Romani 5:6-8). Eu nu trebuie să fac nimic ca să mi se trimită coletul, darul, însă ca să apuc darul trebuie să merg la poştă, cu buletinul de identitate şi să scot coletul!

În mod asemănător, salvarea (mântuirea) este gratuită, este prin har, însă ea nu poate fi obţinută fără pocăinţă, credinţă, mărturisirea cu gura, botez în apă, ele sunt mijloacele spirituale prin care pot obţine darul fără plată a lui Dumnezeu: viaţa veşnică în Cristos Isus (Romani 6:23). Iar ca să păstrez mântuirea, ca acel izvor al vieţii veşnice să continue să curgă în mine (Ioan 7:38), eu trebuie să ascult, însă nu datorită ascultării acel izvor continuă să curgă în mine; ci, datorită bunătăţii lui Dumnezeu, însă bunătatea nu stă la infinit în cineva care nu răspunde cu pocăinţă (Romani 2:4-8).

Astfel cu toate că nu datorită ascultării mele Dumnezeu continuă să-mi dea acest dar: salvarea; ci, datorită bunătăţii Lui nemeritate, însă dacă eu nu răspund, dacă eu nu reacţionez continuu prin ascultare la acest dar, în final îl voi pierde. După cum un om pierde programul de la radio dacă nu continuă să ţină radioul deschis.

Din acest punct de vedere, faptele mele sau reacţia mea la har, poate fi privită ca un instrument al salvării, eu sunt salvat prin har, fără nici un merit, însă pentru că eu trebuie să reacţionez la această salvare atât de mare (Evrei 2:3), reacţia mea, sau răspunsul meu la har, poate fi socotit un instrument al salvării mele fără de care nu pot fi salvat. Salvarea este prin har, gratuită, un dar fără plată, ne-meritat, un cadou, dar fără ca eu să reacţionez la har nu pot fi salvat, Dumnezeu nu obligă pe nimeni, nici un om nu este salvat cu de-a sila!

În mod asemănător, o femei căsătorită, este salvată prin har şi prin credinţă, indiferent de statutul ei social, dar dacă ea nu reacţionează la harul salvator prin ascultarea ei, în acest context pe care-l analizăm aici, şi anume naşterea de copiii, ea nu poate fi salvată, pentru că în momentul când harul este blocat prin neascultare şi nu produce roade bune, el este pierdut. Ca o apă care este despărţită de izvor se strică, se cloceşte, sau ca un aparat care se desparte de sursa de curent electric, nu mai funcţionează.

Femeia căsătorită prin naşterea de copii conlucrează cu harul, şi îşi face partea ei. Prin aceasta, femeia îşi îndeplineşte rolul ei, şi nu i-a rolul bărbatului de a învăţa, şi a lua iniţiative ca Eva. Eva a luat iniţiativa de a mânca din fructul oprit şi l-a învăţat pe bărbat să facă la fel (comp. 1Timotei 2:11-14 cu Geneza 3:1-6).

A intrat în rolul lui Adam; şi a devenit învăţătoarea lui. Cu toate că ea trebuia să se lase învăţată de el, pentru că Adam a primit porunca de a nu mânca din fructul oprit direct de la Dumnezeu, şi avea o cunoştinţă mai mare ca ea, fiind creat primul şi conlucrând cu Dumnezeu pentru a da nume animalelor (Geneza 2:16-20).

În contrast cu Eva care a intrat în rolul bărbatului, şi şi-a pierdut viaţa veşnică, femeile nu trebuie să iasă din rolul lor casnic şi să intre în rolul bărbatului dacă doresc să fie salvate (mântuite).

Salvarea la care face referire aici Pavel este ceea a sufletului, deoarece el spune că cu toate că Eva a păcătuit, a pierdut viaţa veşnică, femeile pot fi salvate, nu urmând exemplul lui Eva, luând rolul bărbatului, de a învăţa, sfătui, a lua iniţiative; ci, păstrând rolul ei dat de Dumnezeu, printre care şi naşterea de copiii şi educarea lor ca ei să rămână în credinţă şi în sfinţenie.

Prin urmare, femeile vor fi mântuire, nu prin aspirarea la rolul de conducere, de învăţător, supraveghetor al adunării locale; ci, prin credincioşia faţă de rolurile lor materne (naşterea de copii şi educarea lor) şi casnice (1Timotei 5:13,14; Tit 2:4,5). Această interpretare se potriveşte în mod admirabil cu contextul imediat al versetelor 9-14, unde preocuparea lui Pavel este de a accentua sfera adecvată a activităţilor femeilor. Aceasta îşi găseşte de asemenea suport în contextul mai larg al epistolelor pastorale în care ideea dominantă repetată este nevoia ca femeile creştine să se devoteze pe ele însele, în rolurile lor materne şi casnice (1Timotei 5:9-14; Tit 2:3-5).

Aparent era nevoie de o astfel de avertizare pentru a contracara influenţa rea a falşilor învăţători, care le sfătuiau pe femei să se abţină de la căsătorie (1Timotei 4:3), cu scopul de a-şi căuta împlinirea în afara căminului (1Timotei 5:13-15), prin a-şi asuma roluri de conducere în adunare (1Timotei 2:12).

Însă pentru a contracara această învăţătură, Pavel le îndeamnă pe femeile creştine să îşi menţină modestia lor (sophrosyne) – un termen pe care el îl foloseşte de două ori (v. 9, 15), la începutul şi sfârşitul îndemnului său. Femeile creştine trebuiau să-şi arate modestia, smerenia şi proprietatea lor prin a se îmbrăca în mod sensibil, prin a învăţa în supunere, prin a se abţine de la aspirarea la rolul de învăţător (conducător) al adunării, şi prin îndeplinirea rolurilor lor materne-casnice.

În plus, trebuie să precizăm că Pavel nu a vrut să spună în versetul 15 că toate femeile ar trebui să se căsătorească şi să aibă copii ca să poată fi mântuite. Ştim din 1Corinteni cap. 7, că Pavel a luat în considerare ambele, adică atât căsătoria, precum şi celibatul, ca o chemare divină.

Mai mult, această părere cum că salvarea în sine, se obţine prin naşterea de copiii, ar reduce salvarea (mântuirea) la o relaţie umană şi la un proces biologic, mai degrabă decât un dar divin al harului (Romani 3:28; Galateni 2:16).

Prin urmare, este mai probabil faptul că Pavel menţionează naşterea de copii ca un aspect tipic, dar nu exclusiv al rolului femeii căsătorite şi mântuite. Acesta este sprijinit de 1Timotei 5:14, în care Pavel îşi exprimă dorinţa ca tinerele văduve să se „căsătorească” şi „să aibă copii”. Este evident că Pavel nu s-a aşteptat ca toate femeile tinere să se căsătorească (1Corinteni 7:25-27).

Însă nu trebuie să înţelegem din pasajul din 1Timotei 2:15, că cuplurile trebuie să aibă cât mai mulţi copiii, şi prin urmare ele trebuie să întreţină cât mai multe relaţii intime, chiar dacă aşa înţeleg unii. Însă alţii sunt în cealaltă extremă, încercând să facă ei pe Dumnezeu, făcând o planificare familială, folosind şi contraceptive care sunt păcat în faţa lui Dumnezeu (vezi: Psalm 127,128).

Observaţi cât de responsabil tratează Pavel subiectul, el nu se limitează să spună: femeia va fi salvată„prin naşterea de copii”, dar el mai adaugă: „dacă au să rămână în credinţă şi în dragoste şi în sfinţenie, cu cumpătare.” Observaţi că traducerea literală din greacă arată, că salvarea nu este legată doar de naşterea de copiii; ci, şi de educarea şi creşterea lor în învăţătura Domnului, salvarea este condiţionată de faptul ca ei au „să rămână în credinţă şi în dragoste şi în sfinţenie, cu cumpătare.”

Astfel întreabă-te iubite frate sau soră căsătorit, sunt crescuţi copii tăi în disciplina şi învăţătura Domnului, şi când vor pleca din casa ta ai siguranţa că ei nu se vor abate de la credinţă (vezi şi Proverbe 22:6)?

În ce priveşte relaţiile intime, ele nu trebuie să aibă la voia întâmplării sau călăuzite de pofta noastră egoistă. Ci ele trebuie să fie guvernate de iubirea altruistă care nu caută folosul său (1Corinteni 13:5). Este duhul înfrânării implicat şi el în relaţia cu soţia ta, sau cu soţul tău? Uneori înfrânarea chiar în cazul cuplurilor căsătorite, este voia lui Dumnezeu (vezi: 1Corinteni 7:5,6,29).

Creştinii trebuie să evite extremele, însă pentru a le evita, ei trebuie să le cunoască, iar aceste două extreme sunt: 1) unii care opresc naşterea de copiii prin metode contraceptive, iar alţii: 2) care dau frâu liber poftelor şi procreează, câţi mai mulţi copiii. Însă creştinii trebuie să aibă în vedere voinţa lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită (Romani 12:1,2), în ce priveşte relaţiile intime.

Ca să înţelegem şi mai bine principiul, voi ilustra cu un fermier care are turme. Nu cred că dacă eşti fermier, ţi-ar place ca turmele tale să fie sterpe, şi nu ai considera aceasta o binecuvântare; ci, ai consider-o un blestem, nici nu cred că le-ai face o „planificare familială” !?!

Însă tu care eşti „turma păşunii Lui” (Psalm 100:3), vrei ca tu, cel din turmă să stabileşti câţi copii să ai în loc să-l laşi pe Stăpân!? Nu cred că ai dori să ai animale sterpe, dar nu ai dori, nici cealaltă extremă, animale-mame, care din cauză mulţimii puilor să nu le poată alăpta, şi astfel ca acei pui să moară de foame.

Cu siguranţă că nici una dintre extreme nu este bună. Nu vrem copii pe care să ajungă o povară pentru mame din punct de vedere fizic, emoţional, financiar, nici nu dorim sterilitatea care este un semn al blestemului (Deuteronom 28:15-18). Şi pentru că nu vrem nici să oprim naşterea de copiii, nici să ne lăsăm călăuziţi de poftele noastre egoiste, atunci este nevoie să-l implicăm pe Dumnezeu în viaţa noastră, dar şi să-l lăsăm ca El să decidă, şi să ne călăuzească, ca lucrurile să iasă bine, şi să nu se cadă în nici o extremă.

Biblia promite dacă Îl implicăm pe El, că lucrurile vor ieşi bine, fără ca să se cadă în vreo extremă:

Osea 12:6 GBV: „De aceea, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea şi judecata şiaşteaptă totdeauna toate de la Dumnezeu.” Cu alte cuvinte dacă ne întoarcem la Dumnezeu, la principiile Lui, şi păstrăm echilibru, şi aşteptăm timpul Lui, implicarea Lui, atunci toate lucrurile vor ieşi bine, deoarece vin „de la Dumnezeu.” (vezi şi Isaia 64:4)

Psalm 87:7: „Şi cei ce cântă şi cei ce joacă strigă: „Toate izvoarele mele sunt în Tine.” Dacă toate izvoarele noastre sunt în Dumnezeu, atunci toate pornirile noastre, chiar şi cele sexuale, trebuie să vină din Dumnezeu, ca „Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.”(Romani 11:36).

De aceea vreau să te întreb sincer: Este Creatorul Stăpân şi peste organele tale genitale?

Aşa cum este Stăpân, peste bani, peste timpul nostru, energia noastră, bunurile noastre, etc.?

În concluzie, femeile primesc salvarea prin har, prin credinţă (Efeseni 2:8,9), şi o păstrează tot prin har şi prin credinţă, însă ele îşi vor duce la capăt salvarea (mântuirea) lor, lăsând ca harul salvator să lucreze în ele faptele bune pregătite de Dumnezeu mai dinainte pentru ele (Efeseni 2.10). În cazul lor, una dintre acest fapte bune însoţitoare la salvare, este naşterea de copiii, şi educarea lor, ca ei să rămână în credinţă. Mântuirea este astfel prezentată în acest pasaj, ca un proces însoţit de semnele ascultării (Evrei 6:9). Naştere de copii este prezentată ca un instrument al salvării, deoarece această faptă bună este un efect inerent al salvării, nu există salvare fără ca să se vadă rezultatele: roadele bune, nu există credinţă fără fapte, nici fapte fără credinţă, ele nu se exclud; ci, se presupun reciproc (Iacob 2:20-22).

Nu faptele salvează; ci, credinţa, dar nu există salvare fără fapte, şi nici credinţă fără fapte (Efeseni 2:8-10; 2Timotei 1:9; Tit 3:5-8). De fapt, „prin fapte credinţa a ajuns desăvârşită” (Iacob 2:22), iar pentru femeile căsătorite care nu sunt sterile, putem parafraza despre ele: ‚prin naştere de copii şi educarea lor sunt mântuite’, în sensul că prin naşterea de copii şi creşterea lor în Domnul, conlucrează la mântuirea primită în dar, o face reală, rodnică, şi astfel duce salvarea până la capăt (Filipeni 2:12), arătând că nu au primit în zadar harul lui Dumnezeu (2Corinteni 6:1).