📖 Biblie Online (SCC)

Capitole:

Psalmii – Capitolul 85

1Iehova, Tu ai fost binevoitor ţării Tale, ai adus înapoi pe captivii lui Iacob.
2Ai iertat nelegiuirea poporului Tău, le-ai acoperit toate păcatele.
3Ţi-ai abătut toată furia, Te-ai întors din aprinderea mâniei Tale.
4Întoarce-ne, Dumnezeul salvării noastre, şi fă să înceteze supărarea Ta faţă de noi.
5Te vei mânia pe noi pentru totdeauna? Vei face ca mânia Ta să ţină din generaţie în generaţie?
6Nu vrei să ne înviorezi iarăşi, pentru ca poporul Tău să se bucure în Tine?
7Iehova, arată-ne bunătatea Ta şi dă-ne salvarea Ta.
8Voi asculta ce va spune Dumnezeu, Iehova, pentru că El va vorbi de pace poporului Său şi sfinţilor Săi. Dar ei să nu se mai întoarcă la nebunie.
9Da, salvarea Lui este aproape de cei care se tem de El, pentru ca gloria să locuiască în ţara noastră.
10Bunătatea şi adevărul s-au întâlnit, dreptatea şi pacea s-au sărutat.
11Adevărul va răsări din pământ şi dreptatea va privi din ceruri.
12Şi Iehova va da ce este bine şi ţara noastră îşi va da rodul.
13Dreptatea va merge înaintea Lui şi va pune paşii Săi pe cale.