📖 Biblie Online (SCC)

Capitole:

Psalmii – Capitolul 25

1La Tine, Iehova, îmi înalţ sufletul.
2Dumnezeul meu, în Tine mi-am pus încrederea; să nu fiu dat de ruşine, să nu triumfe dușmanii mei asupra mea.
3Nu, nici unul din cei care Te aşteaptă pe Tine nu va fi dat de ruşine; de ruşine vor fi cei care lucrează cu viclenie, fără temei.
4Fă-mi cunoscut căile Tale, Iehova, învaţă-mă cărările Tale!
5Condu-mă în adevărul Tău şi învaţă-mă, pentru că Tu eşti Dumnezeul salvării mele; pe Tine Te aştept toată ziua.
6Aminteşte-Ţi de îndurarea Ta, Iehova, şi de bunătatea Ta, pentru că sunt dintotdeauna.
7Nu-Ţi aminti de păcatele tinereţii mele, nici de nelegiuirile mele; după îndurarea Ta, aminteşte-Ţi de mine, pentru bunătatea Ta, Iehova.
8Iehova este bun şi drept, de aceea arată El păcătoşilor calea.
9El îi face pe cei smeriţi să umble în dreptate şi îi învaţă pe cei smeriţi calea Sa.
10Toate cărările lui Iehova sunt îndurare şi adevăr pentru cei care păzesc legământul Său şi mărturiile Sale.
11Pentru Numele Tău, Iehova, îmi vei ierta nelegiuirea, pentru că este mare.
12Cine este omul care se teme de Iehova? El îl va învăţa calea pe care s-o aleagă.
13Sufletul său va locui în mijlocul binelui, sămânţa sa va stăpâni pământul.
14Iehova se destăinuie celor care se tem de El, pentru a le face cunoscut legământul Său.
15Ochii mei sunt întotdeauna către Iehova, pentru că El îmi scoate picioarele din cursă.
16Întoarce-Te spre mine şi îndură-Te de mine, pentru că sunt singur şi întristat.
17Necazurile inimii mele s-au mărit; scoate-mă din strâmtorarea mea.
18Priveşte întristarea mea şi durerile mele şi iartă-mi toate păcatele.
19Priveşte pe dușmanii mei, pentru că sunt mulţi şi mă urăsc cu o ură violentă.
20Păzeşte-mi sufletul şi scapă-mă; să nu fiu dat de ruşine, pentru că m-am încrezut în Tine.
21Corectitudinea şi dreptatea să mă păzească, pentru că în Tine îmi pun speranţa.
22Dumnezeule, răscumpără pe Israel din toate necazurile lui.