📖 Biblie Online (SCC)
Capitole:
Marcu – Capitolul 5
1Apoi au venit în cealaltă parte a mării, în ţinutul gadarenilor.
2Şi ieşind El din corabie, îndată L-a întâmpinat dintre morminte un om cu spirit necurat,
3care avea locuinţa în cimitire; şi nici cu lanţ, nici unu nu îl mai putea lega.
4Pentru că el de multe ori fusese legat cu obezi şi cu lanţuri, dar lanţurile fuseseră rupte de el, şi obezile sfărâmate; şi nici unu nu era în stare să îl domolească.
5Şi era peste tot, noapte şi zi, prin cimitire şi prin munţi; strigând şi lovindu-se cu pietre.
6Dar văzând pe Iesus de departe, a alergat şi I s-a închinat;
7şi strigând cu voce mare, zice: ce am eu a face cu Tine Iesuse, Fiule al Dumnezeului Cel Preaînalt! Te pun sub jurământ în faţa lui Dumnezeu, să nu mă chinui!
8Pentru că îi zise: să iasă spiritul cel necurat din om!
9Şi l-a întrebat: ce nume îţi este? Şi Îi zice: legiune, îmi este nume; pentru că suntem mulţi.
10Şi Îl ruga mult să nu le trimită afară din ţinut.
11Dar era acolo lângă munte o turmă mare de porci, păscând.
12Şi ei L-au rugat, zicând: Trimite-ne în porci, ca să intrăm în ei.
13Şi El le-a permis. Şi ieşind, spiritele cele necurate, au intrat în porci; şi turma, cam de două mii, s-a repezit de pe râpă în mare, şi s-au înecat în mare.
14Iar păstorii au fugit şi au anunţat în cetate şi prin cătune; şi au venit să vadă ce este ceea ce s-a făcut.
15Apoi vin la Iesus, şi privesc pe cel fost demonizat, pe cel ce avusese legiunea, stând îmbrăcat şi cumiţit; şi erau înfricoşaţi.
16Iar cei văzând, le-au relatat cum s-a făcut celui demonizat; şi despre porci.
17Şi au început să Îl roage să se ducă din ţinutul lor.
18Iar intrând în corabie, fostul demonizat, Îl ruga ca să fie cu El.
19Şi El nu l-a lăsat, ci îi zice: mergi la casa ta, la cei ai tăi; şi vesteşte-le câte ţi-a făcut Domnul, şi te-a miluit.
20Şi s-a dus, şi a început să spună prin Decapole, câte i-a făcut Iesus; şi toţi se mirau.
21Şi trecând Iesus iarăşi cu corabia în cealaltă parte, s-a adunat la El mulţime multă; şi El era lângă mare.
22Şi vine un conducător al sinagogii, cu nume Iairos; şi văzându-L cade la picioarele Lui.
23Şi Îl roagă mult, zicând: că fiica mea este pe sfârşite; ca venind, să pui mâinile peste ea, ca să fie scăpată şi să trăiască.
24Şi S-a dus cu el; şi Lui Îi urma o mulţime multă, şi Îl îmbulzea.
25Şi o femeie, fiind cu scurgere de sânge de doisprezece ani,
26şi suferind multe de la mulţi doctori, şi cheltuind toate cele de pe lângă ea, şi nefolosind la nimic, ci mai mult mergând spre rău;
27auzind cele despre Iesus, venind în mulţime pe dinapoi, s-a atins de mantia Lui.
28Pentru că zicea: dacă am să ating numai mantiile Lui, voi fi scăpată.
29Şi îndată a fost secat izvorul sângelui ei, şi a cunoscut cu corpul că a fost vindecată de rană.
30Îndată însă, Iesus, cunoscând în Sine puterea ieşită din El, întorcându-Se către mulţime, a zis: cine s-a atins de mantiile Mele?
31Şi discipolii Lui I-au zis: vezi mulţimea îmbulzindu-Te, şi zici: cine s-a atins de Mine?
32Şi Se uita împrejur să vadă pe cea care făcuse aceasta.
33Iar femeia, temându-se şi tremurând, ştiind ceea ce i se făcuse; a venit şi a căzut înaintea Lui, şi I-a spus tot adevărul.
34El însă i-a zis: fiică, credinţa ta te-a scăpat; mergi în pace, şi fi sănătoasă de rana ta.
35Încă vorbind El, vin de la conducătorul sinagogii, zicând: fiica ta a murit; de ce mai superi pe Învăţătorul?
36Iar Iesus auzind cuvântul vorbit, zice conducătorului sinagogii: Nu te teme, crede numai!
37Şi nu a lăsat pe nici unu să Îl însoţească; decât pe Petru şi pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui Iacob.
38Apoi vine la casa conducătorului sinagogii; şi vede zarva şi plângând şi bocind mult.
39Şi intrând, le zice: de ce vă tulburaţi şi plângeţi? Copila nu a murit, ci doarme.
40Ei râdeau de El; dar El scoţându-i afară pe toţi, a luat pe tatăl copilei şi pe mama, şi pe cei ce erau cu El, şi intră acolo unde era copila.
41Şi apucând mâna copilei, îi zice: „talita cumi!” Care tradus înseamnă: „Fetiţo, îţi zic, ridică-te!”
42Şi fetiţa s-a sculat îndată, şi umbla, căci avea doisprezece ani; iar ei s-au uimit îndată cu uimire mare.
43Iar El le-a poruncit, ca nimeni să nu cunoască aceasta; şi a zis să îi dea să mănânce.