📖 Biblie Online (SCC)

Capitole:
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

Marcu – Capitolul 4

1Apoi, iarăşi a început să îi înveţe lângă mare. Şi s-a strâns la El o mulţime tare mare; aşa că a stat pe mare suit în corabie, şi toată mulţimea era pe pământul de lângă mare.
2Iar El, îi învăţa multe în parabole, şi le zicea în învăţătura Lui:
3Ascultaţi! Iată! Semănătorul a ieşit să semene.
4Şi semănând, o parte a căzut lângă drum; şi au venit păsările şi au mâncat-o.
5Şi alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea adâncime de pământ.
6Iar când a răsărit soarele, a fost pârjolită; şi pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat.
7Şi alta a căzut între spini; şi spinii au crescut, şi au înăbuşit-o, şi nu a dat roadă.
8Şi altele au căzut în pământul cel bun, şi au dat roadă; răsărind şi crescând; şi au adus: una treizeci, una şaizeci, şi una o sută.
9Şi le-a zis: cine are urechi de auzit, să audă!
10Iar când a fost singur, cei din jurul Lui, împreună cu cei doisprezece, L-au întrebat despre parabole.
11Şi El le zicea: vouă v-a fost dat misterul Regatului lui Dumnezeu; dar celor de afară, toate se dau în parabole.
12Pentru ca, privind, să privească şi să nu vadă; şi auzind, să audă şi să nu priceapă; ca nu cumva să se întoarcă şi să li se ierte.
13Şi El le zice: nu ştiţi parabola aceasta? Cum veţi cunoaşte toate parabolele?
14Semănătorul seamănă cuvântul.
15Iar aceştia sunt cei de lângă drumul unde este semănat cuvântul; dar când au să audă, îndată vine Satan şi ia cuvântul cel semănat în ei.
16Şi asemenea, aceştia sunt cei semănaţi pe locurile pietroase; care când au să audă cuvântul, îndată îl primesc cu bucurie;
17dar nu au rădăcină în sine, ci sunt vremelnici. Apoi, făcându-se necaz sau persecuţie din cauza cuvântului, îndată se poticnesc.
18Şi alţii sunt cei semănaţi între spini. Aceştia sunt cei auzind cuvântul;
19dar îngrijorările epocii, şi amăgirea bogăţiei, şi poftele pentru celelalte, intrând, înăbuşă cuvântul, şi se face neroditor.
20Şi aceia sunt cei semănaţi pe pământul cel bun; care aud cuvântul şi îl primesc şi aduc roadă: unu trei zeci, unu şaizeci, şi unu o sută.
21Apoi le-a zis: oare lampa este adusă ca să fie pusă sub baniţă, sau sub pat? Nu ca să fie pusă pe lampadar?
22Pentru că nu este nimic ascuns, ca să nu fie arătat; nici făcut acoperit, decât ca să vină la arătare.
23Dacă cineva are urechi de auzit, să audă!
24Şi le-a zis: vedeţi ce auziţi! Cu care măsură măsuraţi, vi se va măsura; şi vi se va adăuga.
25Pentru că celui care are, îi va fi dat; dar care nu are, şi ceea ce are, va fi luat de la el.
26Şi zicea: Aşa este Regatul lui Dumnezeu, cum are să arunce un om sămânţa pe pământ;
27şi are să doarmă, şi să se scoale, noapte şi zi; iar sămânţa are să încolţească şi să crească, cum nu ştia el.
28Pământul aduce roadă de la sine; întâi pai, apoi spic, apoi grâu deplin în spic.
29Iar când are să dea roada, trimite îndată secera; pentru că a sosit secerişul.
30Şi zicea: cum avem să asemănăm Regatul lui Dumnezeu, sau în ce parabolă să îl punem?
31Este ca un grăunte de muştar; care când are să fie semănat pe pământ, este mai mic decât toate seminţele cele de pe pământ.
32Iar când va fi fost semănat, creşte şi se face mai mare decât toate legumele, şi face ramuri mari; încât păsările cerului se pot cuibări sub umbra lui.
33Şi cu multe parabole ca acestea le vorbea cuvântul, după cum puteau auzi.
34Dar fără parabolă, nu le vorbea; iar la o parte, le explica pe toate discipolilor Lui.
35În ziua aceea, făcându-se seară, le zice: Să trecem în partea cealaltă!
36Şi lăsând mulţimea, L-au luat la ei în corabie, aşa cum era; şi alte corăbii erau cu El.
37Apoi se face o vijelie mare de vânt; iar valurile se aruncau în corabie, încât aproape se umplea corabia.
38El era în partea dinapoi, dormind pe căpătâi. Dar ei Îl trezesc, şi Îi zic: Învăţătorule! Nu Îţi pasă că pierim?
39Şi sculându-Se, a certat vântul, şi a zis mării: taci! Linişte! Şi vântul a încetat; şi s-a făcut o linişte mare.
40El le-a zis: de ce sunteţi fricoşi? Încă nu aveţi credinţă?
41Ei însă s-au înfricoşat cu frică mare, şi ziceau unii către alţii: deci cine este Acesta? Pentru că şi vântul şi marea ascultă de El?