📖 Biblie Online (SCC)

1Apoi, a început să le vorbească în parabole. Un om a plantat vie; a pus gard împrejur, şi a săpat teasc, şi a zidit turn, şi a arendat-o unor ţărani; şi a plecat din ţară.

2Iar la timpul potrivit, a trimis la ţărani pe un sclav; ca să ia de la ţărani din roadele viei.

3Dar ei luându-l, l-au bătut, şi l-au trimis înapoi fără nimic.

4Iarăşi a trimis la ei pe un alt sclav; şi pe acela l-au lovit în cap şi l-au dezonorat.

5Apoi, a trimis pe altul, şi pe acela l-au omorât; şi pe mulţi alţii, pe unii bătându-i, iar pe unii omorându-i.

6Mai avea un fiu iubit; la urmă, l-a trimis la ei, zicând: vor respecta pe fiul meu!

7Dar ţăranii aceia au zis între ei: acesta este moştenitorul; veniţi să îl omorâm şi moştenirea va fi a noastră!

8Şi luându-l, l-au omorât; şi l-au aruncat afară din vie.

9Ce va face domnul viei? Va veni, şi îi va pierde pe ţărani; şi va da via altora.

10Nu aţi citit nici scriptura aceasta: „o piatră pe care au respins-o zidarii, aceasta a fost făcută în cap de unghi.

11De către Iehova a fost făcut capul de unghi, şi el este minunat în ochii noştri.”

12Iar ei căutau să Îl prindă, însă se temeau de mulţime; dar cunoşteau că pentru ei a spus parabola; şi lăsându-L, s-au dus.

13Apoi, trimit la El pe unii dintre farisei şi dintre irodieni; ca să Îl prindă în cuvântare.

14Şi ei, venind, Îi zic: Învăţătorule, ştim că eşti adevărat, şi că nu Îţi pasă de nici unu; pentru că nu Te uiţi la faţa oamenilor, ci înveţi calea lui Dumnezeu pe baza adevărului. Este permis a se da impozit cezarului, sau nu? Să dăm, sau să nu dăm?

15El însă, ştiind făţărnicia lor, le-a zis: de ce mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un dinar, ca să îl văd!

16Iar ei au adus. Şi El le zice: a cui este imaginea aceasta şi inscripţia? Iar ei I-au zis: ale cezarului.

17Iar Iesus le-a zis: daţi cezarului, cele ale cezarului; şi lui Dumnezeu, cele ale lui Dumnezeu. Şi ei se minunau de El.

18Apoi, vin saduchei la El; cei care spun a nu fi înviere; şi Îl întrebau, zicând:

19Învăţătorule! Moise ne-a scris: dacă are să moară un frate al cuiva, şi are să lase o nevastă, dar nu are să lase copil; fratele lui să ia nevasta, şi să ridice urmaşi fratelui lui.

20Erau şapte fraţi; şi cel dintâi a luat o nevastă, şi murind, nu a lăsat urmaş.

21Iar cel de al doilea a luat-o şi a murit nelăsând urmaş; şi cel de al treilea, la fel.

22Şi cei şapte nu au lăsat urmaş. La urma tuturor a murit femeia.

23La înviere, când au să învie; a cui dintre ei va fi ea nevastă? Pentru că cei şapte au avut-o de nevastă.

24Iar Iesus, răspunzând, le-a zis: oare nu de aceea vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?

25Deoarece, când au să învie dintre morţi, nici nu se însoară, nici nu se mărită; ci sunt ca nişte îngeri în ceruri.

26Iar despre cei morţi, că au să fie înviaţi; nu aţi citit în cartea lui Moise, la rug, cum i-a spus Dumnezeu, zicând: Eu sunt Dumnezeul lui Abraam, şi Dumnezeul lui Isac, şi Dumnezeul lui Iacob?

27El nu este Dumnezeul morţilor, ci al celor vii. Voi deci, mult vă rătăciţi.

28Şi, apropiindu-se unu dintre cărturari, auzindu-i discutând împreună, văzând că El le-a răspuns bine, L-a întrebat: care este prima poruncă dintre toate?

29Iesus a răspuns: prima este: „ascultă Israele! Iehova, Dumnezeul nostru Iehova; este Unu.

30Şi: Să iubeşti pe Iehova, Dumnezeul tău; din întreagă inima ta, şi din întreg sufletul tău, şi din întreagă mintea ta, şi din întreagă tăria ta”.

31Şi al doilea este acesta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Nu este altă poruncă mai mare decât aceasta.

32Şi cărturarul I-a zis: bine Învăţătorule! Pe baza adevărului ai spus; pentru că Unu este, şi nu este altul afară de El.

33Şi a-L iubi din întreaga inimă, şi din întreagă priceperea, şi din întreg sufletul, şi din întreagă tăria; şi a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuţi; este mai mult decât toate arderile de tot şi jertfele.

34Şi Iesus, văzându-l că a răspuns înţelept, i-a zis: tu nu eşti departe de Regatul lui Dumnezeu. Şi nici unu nu mai îndrăznea să Îl întrebe.

35Şi răspunzând Iesus, zicea învăţând în curtea templului: cum spun cărturarii că Christosul este fiu al lui David?

36Pentru că însuşi David a zis: prin Spiritul Cel Sfânt: „Iehova a zis Domnului meu; şezi la dreapta Mea, până am să pun pe duşmanii Tăi un scăunel al picioarelor Tale”.

37Deci, însuşi David Îi zice Domn; de unde dar, este El un fiu al lui? Iar mulţimea multă Îl asculta cu plăcere.

38Şi în învăţătura Lui, zicea: priviţi la cărturarii cei vrând să umble în veşminte lungi, şi salutări prin pieţe,

39şi scaune dintâi în sinagogi, şi locuri dintâi la cine.

40Cei mâncând casele văduvelor, şi rugându-se lung cu făţărnicie. Aceştia vor primi o condamnare mai aspră.

41Stând jos apoi, în faţa trezoreriei, Iesus privea cum aruncă mulţimea bani în trezorerie; şi mulţi bogaţi aruncau mult.

42Şi venind o văduvă săracă a aruncat doi leptoni; care sunt un codrant.

43Iar chemând la El pe discipolii Lui, le-a zis: adevărat vă zic: văduva aceasta, cea săracă, a aruncat mai mult decât toţi cei aruncând în trezorerie.

44Pentru că toţi au aruncat din belşugul lor; dar ea, din sărăcia ei a aruncat toate câte avea, tot avutul ei.