📖 Biblie Online (SCC)
Capitole:
1 Corinteni – Capitolul 3
1Şi eu, fraţilor, nu am putut să vă vorbesc ca unor spirituali; ci ca unor carnali, ca unor prunci în Christos.
2V-am dat lapte de băut, nu bucate; pentru că încă nu puteaţi suporta, şi nici acum nu puteţi,
3pentru că sunteţi încă carnali. Deoarece, când între voi este invidie şi ceartă, nu sunteţi carnali şi nu umblaţi potrivit unui om?
4Iar când cineva zice: eu sunt al lui Pavel! Iar altul: eu sunt al lui Apolo! Nu sunteţi voi oameni?
5Ce este deci Apolo? Dar ce este Pavel? Servitorii prin care aţi crezut, şi după cum a dat Domnul fiecăruia.
6Eu am plantat, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească.
7Aşa că, nici cel plantând nu este ceva, nici cel udând; ci, Dumnezeu, Cel făcând să crească.
8Dar cel plantând şi cel udând sunt una; însă fiecare va primi plata lui, după osteneala lui.
9Pentru că suntem colaboratori ai lui Dumnezeu, voi sunteţi un ogor, o clădire a lui Dumnezeu.
10Potrivit harului cel dat mie, ca un arhitect înţelept, am pus temelie; dar altul zideşte pe ea. Însă fiecare să ia seama cum zideşte deasupra.
11Pentru că nici unu nu poate pune altă temelie decât cea pusă, care este Iesus Christos.
12Iar, dacă cineva zideşte pe temelie: aur, argint, pietre scumpe, lemne, fân, paie;
13lucrarea fiecăruia se va face arătată, pentru că ziua o va face cunoscută, fiindcă este dezvăluită prin foc; şi chiar focul va dovedi ce fel este lucrarea fiecăruia.
14Dacă lucrarea cuiva, pe care a zidit-o deasupra, va rămâne; el va primi plată.
15Dacă lucrarea cuiva va fi arsă, el va fi păgubit; iar el va fi salvat, dar aşa ca prin foc.
16Nu ştiţi că sunteţi un templu al lui Dumnezeu, şi că Spiritul lui Dumnezeu locuieşte în voi?
17Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, pe acesta îl va distruge Dumnezeu; pentru că templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi, este sfânt.
18Nici unu să nu se înşele pe sine. Dacă cuiva dintre voi consideră că este înţelept în epoca aceasta, să se facă nebun, ca să devină înţelept.
19Pentru că înţelepciunea lumii aceasta, este o nebunie împotriva lui Dumnezeu, fiindcă a fost scris: „El, Cel prinzând pe înţelepţi în viclenia lor.”
20Şi iarăşi: „Iehova cunoaşte cugetările înţelepţilor că sunt deşarte.”
21De aceea, nici unu să nu se laude cu oameni; pentru că toate sunt ale voastre:
22Fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lume, fie viaţă, fie moarte, fie cele prezente, fie cele viitoare; toate sunt ale voastre;
23iar voi sunteţi ai lui Christos, iar Christos este al lui Dumnezeu.