📖 Biblie Online (SCC)
Capitole:
2 Corinteni – Capitolul 5
1Pentru că ştim că, dacă are să fie desfiinţată casa pământescă a cortului nostru, avem în ceruri o clădire de la Dumnezeu; o casă eternă, nefăcută de mâini.
2Pentru că în aceasta suspinăm, tânjind să fiim îmbrăcaţi cu locuinţa noastră cea din cer;
3dacă într-adevăr, fiind şi îmbrăcaţi, nu vom fi găsiţi goi.
4Pentru că şi noi, cei fiind în cort, suspinăm împovăraţi; de care nu vrem să fim dezbrăcaţi, ci îmbrăcaţi peste el; pentru ca ce este muritor, să fie înghiţit de viaţă.
5Iar Cel făcându-ne chiar pentru aceasta, este Dumnezeu, Cel dându-ne arvuna Spiritului;
6fiind deci încurajaţi totdeauna, şi ştiind că fiind acasă în corp, suntem departe de Domnul;
7pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere.
8Dar suntem cu curaj şi ne pare bine mai degrabă să fim departe de casă, afară din corp, dar să fim acasă la Domnul.
9De aceea ne şi străduim să îi fim bineplăcuţi; ori fiind acasă, ori fiind departe de casă.
10Pentru că noi toţi trebuie să fim arătaţi înaintea scaunului de judecată al lui Christos; ca să primescă fiecare pentru cele pe care le-a făptuit prin corp; fie bine, fie rău.
11Cunoscând deci frica de Domnul, convingem pe oameni; iar noi am fost arătaţi lui Dumnezeu, dar sper să fim arătaţi şi în conştiinţele voastre.
12Nu ne recomandăm iarăşi către voi; ci, vă dăm un motiv de laudă pentru noi, ca să îl aveţi pentru cei lăudându-se pe faţă, şi nu în inimă.
13Pentru că, dacă suntem ne extaziem, este pentru Dumnezeu; dacă suntem cu mintea trează, este pentru voi.
14Pentru că dragostea lui Christos ne constrânge, noi judecând aceasta: că, dacă Unu a murit pentru toţi, ca urmare ei toţi au murit.
15Şi El a murit pentru toţi; ca, cei trăind, să nu mai trăiască pentru ei, ci pentru Cel murind şi înviind pentru ei.
16Astfel încât, de acum, noi nu cunoaştem pe nici unu potrivit cărnii; şi dacă L-am cunoscut pe Christos potrivit cărni, acum însă nu Îl mai cunoaştem aşa.
17Încât, dacă este cineva în Christos, este o creaţie nouă, cele vechi au trecut; iată, s-au făcut noi.
18Dar toate sunt din Dumnezeu, Cel împăcându-ne cu Sine prin Christos, şi dându-ne serviciul împăcării.
19Ca şi cum un Dumnezeu era în Christos împăcând lumea cu Sine, neconsiderându-le greşelile lor; şi punând în noi cuvântul împăcării.
20Deci suntem ambasadori în locul lui Christos, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi; vă îndemnăm în locul lui Christos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!
21Pe Cel necunoscând păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim făcuţi o dreptate a lui Dumnezeu prin El.