📖 Biblie Online (SCC)

Capitole:
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

2 Corinteni – Capitolul 13

1Aceasta este a treia oară când vin la voi. Pe vorba a doi sau trei martori să fie sprijinit orice cuvânt.
2Am spus mai înainte, ca prezent a doua oară; şi zic dinainte acum, absent fiind, celor păcătuind mai înainte şi tuturor celorlalţi, că dacă iarăşi am să vin, nu voi cruţa;
3deoarece voi căutaţi o dovadă că Cel vorbind în mine este Christos, care către voi nu este slab, ci este puternic în voi.
4Pentru că şi El a fost crucificat din slăbiciune, dar vieţuieşte din puterea lui Dumnezeu; fiindcă şi noi suntem slabi în El, dar vom vieţui împreună cu El din puterea lui Dumnezeu către voi.
5Testaţi-vă pe voi, dacă sunteţi în credinţă; probaţi-vă pe voi! Sau nu vă cunoaşteţi pe voi că Iesus Christos este în voi? Numai dacă nu cumva sunteţi dezaprobaţi.
6Sper însă că veţi cunoaşte că noi nu suntem dezaprobaţi.
7Dar ne rugăm la Dumnezeu, ca să nu faceţi nimic rău; nu pentru că ne arătăm noi aprobaţi, ci ca voi să faceţi ce este bine, iar noi să fim ca şi nişte dezaprobaţi.
8Pentru că nu putem ceva împotriva adevărului, ci pentru adevăr.
9Pentru că ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteţi puternici; aceasta ne şi rugăm: perfecţionarea voastră.
10De aceea vă scriu acestea, fiind absent; pentru ca fiind prezent, să nu întrebuinţez severitate, potrivit cu autoritatea pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidire, şi nu pentru dărâmare.
11În rest, fraţilor, bucuraţi-vă, desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, gândiţi la fel, fiţi în pace; şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.
12Salutaţi-vă unul pe altul cu o sărutare sfântă.
13Vă salută toţi sfinţi.
14Harul Domnului Iesus Christos, şi iubirea lui Dumnezeu, şi comuniunea Spiritului Sfânt să fie cu voi toţi!