📖 Biblie Online (SCC)
Capitole:
Apocalipsa – Capitolul 22
1Şi el mi-a arătat un râu de apă a vieţii, strălucitor ca un cristal; ieşind din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului.
2În mijlocul străzii ei, şi de o parte şi de alta a râului, este arborele vieţii; făcând douăsprezece roade, dând rodul lui în fiecare lună; şi frunzele arborelui sunt pentru vindecarea naţiunilor.
3Şi orice blestem nu va mai fi. Şi tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi în ea; şi sclavii Lui Îi vor aduce serviciu sacru Lui;
4şi ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi scris pe frunţile lor.
5Şi nu va mai fi noapte; şi nu au nevoie de lumină de lampă şi de lumină de soare, pentru că Iehova Dumnezeu va lumina peste ei. Şi vor domni ca regi în epocile epocilor.
6Şi mi-a zis: „cuvintele acestea sunt credibile şi adevărate. Şi Iehova, Dumnezeul Spiritelor profeţilor, a trimis pe îngerul Lui să arate sclavilor Săi cele ce trebuie să se întâmple în curând.”
7Şi iată! Eu vin curând! Fericit este cel respectând cuvintele cărţii aceasta.
8Şi eu, Ioan, sunt cel auzind şi văzând acestea; şi când am auzit şi am văzut, m-am proşternut ca să mă închin înaintea picioarelor îngerului cel arătându-mi acestea.
9Şi el mi-a zis: „vezi, nu face aceasta! Eu sunt un împreună-sclav cu tine, şi cu fraţii tăi, profeţii, şi cu cei respectând cuvintele cărţii aceasta. Închină-te lui Dumnezeu!”
10Şi mi-a zis: „să nu sigilezi cuvintele profeţiei cărţii aceasta; pentru că timpul este aproape.
11Cel nedrept să mai nedreptăţească; şi cel spurcat, să mai fie spurcat; şi cel drept, să mai facă dreptate; şi cel sfânt, să mai fie sfinţit.”
12Iată! Eu vin curând, şi plata Mea este cu Mine; ca să dau fiecăruia precum este fapta lui.
13Eu sunt Alfa şi Omega; Cel Dintâi şi cel din Urmă; Începutul şi Sfârşitul.
14Fericiţi sunt cei spălând veşmintele lor; pentru ca dreptul lor să fie asupra arborelui vieţii, şi să intre prin porţi în cetate.
15Afară sunt câinii, şi vrăjitorii, şi curvarii, şi ucigaşii, şi idolatrii, şi oricine iubind şi făcând minciuna.
16Eu, Iesus, am trimis pe îngerul Meu, ca să vă mărturisească acestea prin adunări. Eu sunt rădăcina şi urmaşul lui David; steaua cea strălucitoare de dimineaţă.
17Şi Spiritul şi mireasa zic: „vino!” Şi cel auzind, să zică: Vino! Şi cel însetând, să vină; cel vrând, să ia apa vieţii în dar!
18Eu mărturisesc oricui auzind cuvintele cărţii aceasta: dacă cineva are să adauge la acestea, Dumnezeu îi va adăuga plăgile cele scrise în cartea aceasta.
19Şi dacă cineva are să scoată din cuvintele cărţii profeţiei aceasta, Dumnezeu va scoate partea lui de la arborele vieţii şi din cetatea cea sfântă; cele despre care au fost scrise în cartea aceasta.
20Cel mărturisind acestea, zice: „Da, Eu vin curând!” Amen! Vino Doamne Iesuse!
21Harul Domnului Iesus Christos să fie cu toţi sfinţii! Amen.