📖 Biblie Online (SCC)
Capitole:
Apocalipsa – Capitolul 2
1Îngerului adunării din Efes, scrie-i: acestea zice Cel ţinând cele şapte stele în dreapta Lui, Cel umblând în mijlocul celor şapte lampadare de aur:
2Ştiu faptele tale, şi osteneala ta, şi răbdarea ta; şi că nu poţi suporta pe cei răi; şi ai testat pe cei zicându-şi apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoşi;
3şi ai răbdare, şi ai suferit din cauza Numele Meu, şi nu ai obosit.
4Dar am împotriva ta, că ai părăsit dragostea ta cea dintâi.
5Aminteşte-ţi de unde ai căzut; şi căieşte-te, şi fă faptele dintâi. Dar dacă nu; vin la tine, şi voi muta lampadarul tău din locul lui, dacă nu ai să te căieşti.
6Dar ai aceasta; că urăşti faptele Nicolaiţilor; pe care şi eu le urăsc.
7Cel având ureche; să audă ce zice adunărilor, Spiritul: celui învingând, îi voi da să mănânce din pomul vieţii; care este în paradisul lui Dumnezeu.
8Şi îngerului adunării din Smirna, scrie-i: acestea zice Cel dintâi şi Cel din urmă, care a fost mort şi vieţuieşte:
9Ştiu necazul tău, şi sărăcia ta; dar eşti bogat. Şi hula de la cei zicându-se a fi iudei, şi nu sunt; ci o sinagogă a lui Satan.
10Nu te teme de cele ce urmează să suferi. Iată! Diavolul urmează să arunce dintre voi în închisoare, ca să fiţi încercaţi; şi veţi avea necaz zece zile. Fi credincios până la moarte, şi îţi voi da cununa vieţii.
11Cel având ureche; să audă ce zice adunării, Spiritul: cel învingând, nu are să fie nicidecum vătămat de moartea cea de a doua.
12Şi îngerului adunării din Pergam, scriei: acestea zice Cel având sabia cea ascuţită, cu două tăişuri:
13Ştiu unde locuieşti: unde este tronul lui Satan; şi ţii cu tărie Numele Meu, şi nu ai tăgăduit credinţa Mea chiar şi în zilele lui Antipa, martorul Meu, credinciosul Meu; care a fost omorât la voi, unde locuieşte Satan.
14Dar am puţine împotriva ta; că ai acolo pe unii ţinând învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea fiilor lui Israel, ca să mănânce din cele sacrificate idolilor şi să curvească.
15Aşa ai şi tu pe unii ţinând tot aşa învăţătura nicolaiţilor.
16Căieşte-te deci! Dar dacă nu; vin la tine curând, şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele.
17Cel având ureche; să audă ce zice adunărilor, Spiritul: celui învingând, îi voi da mana cea ascunsă. Şi îi voi da o pietricică albă; şi pe pietricică un nume nou, pe care nici unu nu îl ştie, decât cel primindu-l.
18Şi îngerului adunării din Tiatira, scrie-i: acestea zice Fiul lui Dumnezeu, Cel având ochii Lui ca o flacără de foc, şi picioarele Lui asemănătoare aramei fine:
19Ştiu faptele, şi dragostea, şi credinţa, şi serviciul şi răbdarea ta, şi faptele tale cele din urmă mai multe decât cele dintâi.
20Dar am împotriva ta; că laşi pe femeia Izabela, cea zicându-se profeteasă, şi ea învaţă şi amăgeşte pe sclavii Mei, să curvească şi să mănânce cele sacrificate idolilor.
21Şi i-am dat timp ca să se căiască; dar nu vrea să se căiască de curvia ei.
22Iată! O voi arunca pe un pat; şi pe cei curvind cu ea, într-un necaz mare; dacă nu se vor căi de faptele ei.
23Iar pe copiii ei, îi voi omorî cu moarte; şi toate adunările vor cunoaşte, că Eu sunt Cel cercetând rinichi şi inimi; şi vă voi da fiecăruia potrivit cu faptele voastre.
24Dar vă zic vouă, celorlalţi din Tiatira, câţi nu aveţi învăţătura aceasta, care nu aţi cunoscut adâncurile lui Satan, după cum zic ei: nu pun asupra voastră altă povară.
25Totuşi, ceea ce aveţi, ţineţi cu tărie până ce vin!
26Şi celui învingând, şi celui respectând până la sfârşit lucrările Mele; îi voi da autoritate peste naţiuni.
27Şi le va păstori cu un sceptru de fier aşa cum sunt sfărmate vasele cele de lut; precum am primit şi Eu de la Tatăl Meu.
28Şi îi voi da steaua cea de dimineaţă.
29Cel având ureche; să audă ce zice adunărilor, Spiritul.