📖 Biblie Online (SCC)

Capitole:

Apocalipsa – Capitolul 11

1Şi mi s-a dat o trestie asemănătoare unui sceptru, zicând: ridică-te şi măsoară templul lui Dumnezeu, şi altarul, şi pe cei închinându-se în el.
2Iar curtea cea din afara templului, las-o deoparte şi să nu o măsori; pentru că a fost dată naţiunilor, şi ele vor călca cetatea cea sfântă: patruzeci şi două de luni.
3Şi voi da celor doi martori ai mei, şi vor profeţi o mie două sute şaizeci de zile, îmbrăcaţi în sac.
4Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două lampadare, stând înaintea Dumnezeului pământului.
5Şi dacă cineva vrea să îi vatăme, iese foc din gura lor şi îi mistuie pe duşmanii lor; şi dacă cineva vrea să îi vatăme, aşa trebuie să fie şi el omorât.
6Aceştia au autoritatea să încuie cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele profeţiei lor, şi au autoritate peste ape să le schimbe în sânge; şi să lovească pământul cu orice plagă, ori de câte ori vor vrea.
7Şi când au să sfârşească mărturia lor, fiara cea ridicându-se din abis, va face război cu ei; şi îi va învinge şi îi va omorî.
8Şi cadavrele lor vor fi pe strada cetăţii cea mare, care spiritual este chemată: Sodoma şi Egipt; unde a fost crucificat şi Domnul lor.
9Şi unii dintre popoare, şi triburi, şi limbi, şi naţiuni, văd cadavrele lor trei zile şi jumătate; şi nu lasă să fie puse cadavrele lor în mormânt.
10Şi cei locuind pe pământ se bucură de ei şi se veselesc, şi vor trimite daruri unii altora; pentru că aceştia, cei doi profeţi, au chinuit pe cei locuind pe pământ.
11Şi după cele trei zile şi jumătate, a intrat în ei un Spirit de viaţă din Dumnezeu, şi au stat pe picioarele lor; şi o teamă mare a căzut peste cei privindu-i.
12Şi au auzit o voce mare din cer, zicându-le: suiţi-vă aici! Şi s-au suit spre cer, în nor; şi duşmanii lor i-au privit.
13Şi în ora aceea s-a făcut un cutremur mare; şi a zecea parte a cetăţii a căzut; şi au fost omorâţi în cutremur şapte mii de nume de oameni. Şi cei rămaşi s-au înfricoşat, şi au dat glorie Dumnezeului cerului.
14Vaiul cel de al doilea a trecut. Iată! Vaiul cel de al treilea vine curând.
15Şi îngerul al şaptelea a răsunat. Şi s-au făcut voci mari în cer, zicând: Regatul lumii s-a făcut al Domnului nostru şi al Christosului Său; şi El va domni ca Rege în epocile epocilor.
16Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni, cei şezând înaintea lui Dumnezeu pe tronurile lor, au căzut pe feţele lor şi s-au închinat lui Dumnezeu,
17zicând: „îţi mulţumim Iehova, Dumnezeu Cel Atotputernic, Cel fiind, şi Cel ce ai fost; că ai luat puterea Ta cea mare şi domneşti ca Rege.
18Şi naţiunile s-au mâniat; şi a venit mânia Ta, şi timpul morţilor ca să fie judecaţi, şi să dai plata sclavilor Tăi, profeţilor, şi sfinţilor, şi celor temându-se de Numele Tău, celor mici şi celor mari; şi să distrugi pe cei stricând pământul.”
19Şi templul lui Dumnezeu, cel din cer, a fost deschis; şi chivotul legământului Său, a fost văzut în templul Său. Şi s-au făcut fulgere, şi voci, şi tunete, şi cutremur, şi grindină mare.