📖 Biblie Online (SCC)
Capitole:
Filipeni – Capitolul 2
1Dacă este deci vreo încurajare, dacă este vreo mângâiere a dragostei, dacă este vreo comuniune a Spiritului, dacă sunt nişte duioşii şi îndurări,
2faceţi deplină bucuria mea ca să cugetaţi la fel, având aceeaşi dragoste, fiind împreună într-un suflet, una gândind,
3nimic din ambiţie egoistă, nici din glorie deşartă; ci, în smerenia minţii, unul pe altul considerându-l fiind mai presus decât el;
4neprivind fiecare la cele ale lui; ci fiecare şi la cele ale altora.
5Gândiţi aceasta în voi, ceea ce era şi în Christos Iesus;
6care în formă de Dumnezeu fiind, nu a considerat un lucru de uzurpat, ca să fie egal cu Dumnezeu;
7ci, S-a golit pe Sine, luând formă de sclav, făcându-se într-o asemănare a oamenilor.
8Şi, la înfăţişare fiind găsit ca un om, S-a smerit pe Sine, făcându-se ascultător până la moarte; însă o moarte de cruce.
9De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte mult şi I-a dăruit Numele cel ce este mai presus de orice Nume,
10ca la Numele lui Iesus să se aplece orice genunchi, al celor din ceruri, şi al celor de pe pământ, şi al celor de sub-pământ;
11şi orice limbă să mărturisească spre gloria lui Dumnezeu Tată, că Iesus Christos este Domn.
12Aşadar, iubiţii mei după cum totdeauna aţi ascultat, nu numai în prezenţa mea; ci, cu mult mai mult acum, în absenţa mea, lucraţi salvarea voastră cu frică şi tremur.
13Pentru că un Dumnezeu este Cel lucrând în voi şi voinţa şi înfăptuirea, după buna Lui plăcere.
14Faceţi toate fără murmur şi fără dispute;
15ca să vă faceţi fără cusur şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu nevinovaţi în mijlocul unei generaţii strâmbe și stricate; în care străluciţi ca nişte luminători în lume,
16ţinând sus cuvântul vieţii, spre laudă pentru mine într-o zi a lui Christos, că nu am alergat în zadar, nici nu m-am ostenit în zadar.
17Da chiar dacă sunt turnat peste jertfa şi serviciul credinţei voastre; mă bucur, şi mă bucur împreună cu voi toţi.
18Dar în acelaşi fel, bucuraţi-vă şi voi; şi bucuraţi-vă împreună cu mine.
19Sper însă, în Domnul Iesus, să vă trimit în curând pe Timotei; ca să fiu şi eu înviorat în suflet, cunoscând cele despre voi.
20Pentru că nu am pe nici unu cu suflet ca el, care va îngriji de cele ale voastre.
21Pentru că toţi caută cele ale lor, nu cele ale lui Christos.
22Iar voi cunoaşteţi adeverirea lui; că a servit ca sclav împreună cu mine, pentru Evanghelie, ca un copil: tatălui.
23Pe acesta deci, sper să îl trimit, îndată ce am să văd de cele despre mine.
24Dar am încredere în Domnul, că şi eu voi veni în curând.
25Am considerat însă necesar să îl trimit la voi pe Epafrodit, fratele şi împreună-lucrător şi împreună-soldat al meu; dar un trimis al vostru şi un servitor pentru nevoia mea.
26Fiindcă tânjea după voi toţi; şi era mâhnit pentru că aţi auzit că a fost bolnav;
27pentru că a şi fost bolnav, aproape de moarte, însă Dumnezeu l-a miluit; dar nu numai pe el, ci şi pe mine, ca să nu am întristare peste întristare.
28L-am trimis deci mai în grabă; ca, văzându-l, să vă bucuraţi iarăşi, şi eu să fiu mai puţin întristat.
29Primiţi-l deci în Domnul, cu toată bucuria; şi aveţi onoare pentru cei ca aceştia.
30Pentru că din cauza lucrării lui Christos a ajuns până aproape de moarte, riscându-şi sufletul; ca să umple lipsa voastra cea pentru servirea mea.