📖 Biblie Online (SCC)
Capitole:
1 Samuel – Capitolul 12
1Samuel a zis întregului Israel: Iată că v-am ascultat glasul în tot ce mi-aţi zis, şi am pus un împărat peste voi.
2De acum, iată împăratul care va merge înaintea voastră. Cât despre mine, eu sunt bătrân, am albit, aşa că fiii mei sunt cu voi; am umblat înaintea voastră, din tinereţe până în ziua de azi.
3Iată-mă! Mărturisiţi împotriva mea, în faţa lui Iehova şi în faţa unsului Lui: Cui i-am luat boul, sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am apăsat, şi pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii asupra lui? Mărturisiţi, şi vă voi da înapoi.
4Ei au răspuns: Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit, şi nici n-ai primit nimic din mâna nimănui.
5El le-a mai zis: Domnul este martor împotriva voastră, şi unsul Lui este martor, în ziua aceasta, că n-aţi găsit nimic în mâinile mele. Şi ei au răspuns: Sunt martori!
6Atunci Samuel a zis poporului: Domnul a pus pe Moise şi pe Aaron, şi a scos pe părinţii voştri din Egipt.
7Acum, înfăţişaţi-vă, ca să vă judec înaintea lui Iehova pentru toate binefacerile pe care vi le-a făcut Domnul, vouă şi părinţilor voştri.
8După ce a venit Iacob în Egipt, părinţii voştri au strigat către Domnul, şi Domnul a trimis pe Moise şi pe Aaron, care au scos pe părinţii voştri din Egipt şi i-au adus să locuiască în locul acesta.
9Dar ei au uitat pe Iehova Dumnezeul lor; şi El i-a vândut în mâinile lui Sisera, căpetenia oştirii Haţorului, în mâinile Filistenilor, şi în mâinile împăratului Moabului, care au început lupta împotriva lor.
10Au strigat iarăşi către Domnul, şi au zis: Am păcătuit, căci am părăsit pe Domnul, şi am slujit Baalilor şi Astarteelor; izbăveşte-ne acum din mâna vrăjmaşilor noştri, şi-Ţi vom sluji.
11Şi Domnul a trimis pe Ierubaal, şi pe Barac şi pe Iefta, şi pe Samuel, şi v-a izbăvit din mâna vrăjmaşilor voştri care vă înconjurau, şi aţi locuit în linişte.
12Apoi, când aţi văzut că Nahaş, împăratul fiilor lui Amon, mergea împotriva voastră, mi-aţi zis: Nu! ci un împărat să domnească peste noi. Şi totuşi Iehova, Dumnezeul vostru, era Împăratul vostru.
13Iată dar împăratul pe care l-aţi ales, şi pe care l-aţi cerut; iată că Domnul a pus un împărat peste voi.
14Dacă vă veţi teme de Domnul, dacă-I veţi sluji, dacă veţi asculta de glasul Lui, şi dacă nu vă veţi împotrivi cuvântului lui Iehova, vă veţi alipi de Iehova, Dumnezeul vostru, atât voi cât şi împăratul care domneşte peste voi.
15Dar dacă nu veţi asculta de glasul lui Iehova, şi vă veţi împotrivi cuvântului lui Iehova, mâna lui Iehova va fi împotriva voastră, cum a fost împotriva părinţilor voştri.
16Acum mai aşteptaţi aici, ca să vedeţi minunea pe care o va face Domnul sub ochii voştri.
17Nu suntem noi la seceratul grânelor? Voi striga către Domnul, şi va trimite tunete şi ploaie. Să ştiţi atunci şi să vedeţi cât de rău aţi făcut înaintea lui Iehova când aţi cerut un împărat pentru voi.
18Samuel a strigat către Domnul, şi Domnul a trimis chiar în ziua aceea tunete şi ploaie. Tot poporul a avut o mare frică de Domnul şi de Samuel.
19Şi tot poporul a zis lui Samuel: Roagă-te lui Iehova, Dumnezeul tău, pentru robii tăi, ca să nu murim; căci la toate păcatele noastre am mai adăugat şi pe acela de a cere un împărat pentru noi.
20Samuel a zis poporului: Nu vă temeţi! Aţi făcut tot răul acesta; dar nu vă abateţi de la Domnul, şi slujiţi lui Iehova din toată inima voastră.
21Nu vă abateţi de la El; altfel, aţi merge după lucruri de nimic, care n-aduc nici folos nici izbăvire, pentru că sunt lucruri de nimic.
22Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui.
23Departe iarăşi de mine să păcătuiesc împotriva lui Iehova, încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăţa calea cea bună şi cea dreaptă.
24Temeţi-vă numai de Domnul, şi slujiţi-I cu credincioşie din toată inima voastră; căci vedeţi ce putere desfăşoară El printre voi.
25Dar dacă veţi face răul, veţi pieri, voi şi împăratul vostru.