Epistolă Pastorală

Există momente în viaţa unei adunări, în care Isus ca fiind Cel ce-şi inspectează adunarea, îşi judecă poporul, şi trece la acţiuni contra Lui.

Uneori permite încercări şi persecuţii (Fapte 8:1), alteori trimite pedepse de diferite feluri, boli, neputinţe, etc. (1Corinteni 11:30-32; Apocalipsa 2:21-23).

Alteori, Domnul Isus prin conducătorii adunării care sunt stelele din mâna Lui (Apocalipsa 1:20), îi îndemnă pe aceştia să acţioneze după Cuvântul lui Dumnezeu, trecând la acţiuni disciplinare, mustrare, însemnare şi chiar excludere.

Sunt dureroase aceste măsuri disciplinare, atât pentru cei vinovaţi, precum şi pentru cei ce aplică judecăţile Domnului, însă uneori aceasta este singura soluţie ca adunarea lui Cristos care este trupul Lui să nu devină un trup corupt, necurat, un trup al unei prostituate (comp. cu 1Corinteni 6:15).

Supraveghetorii au datoria să vegheze asupra turmei ca unii care au să de socoteală de lucrarea lui Dumnezeu şi de turma încredinţată (Evrei 13:17).

De multe ori, aceşti fraţi, care trebuie încurajaţi, preţuiţi (1Tesaloniceni 5:12-14) şi au nevoie să fie susţinuţi în rugăciune, numai ei ştiu, cât har au dat, câtă răbdare, câtă îngăduinţă, câte lacrimi, câtă întristare, făcând lucrarea uneori ‚suspinând’, deoarece unele oi, nu se pocăiesc şi umblă în încăpăţânarea inimii lor.

Uneori însă atât ei cât şi toţi, trebuie să înţelegem că pe temelia care este Cristos, nu ne putem permite să punem decât aur, argint şi pietre scumpe (1Corinteni 3:11-12). De ce? Deoarece în ziua judecăţii nu cantitatea lucrării va conta, numărul de suflete aduse în adunare; ci, calitatea lucrării. Degeaba aduc multe suflete, dacă noi ne adunăm pentru mai rău nu pentru mai bine (1Corinteni 11:17).

Degeaba se strâng mulţi, dar care nu sunt din punct de vedere spiritual: aur, argint şi pietre scumpe; ci, sunt: lemn, fân şi trestie.

Focul din ziua de inspecţie, sau analizarea lucrării de la judecata finală ne va da verdictul ‚lucrare ne-sfântă’, şi vom pierde tot ce am lucrat. Mai bine mai puţin şi bine, decât mult şi rău. Aurul argintul şi pietrele scumpe se găsesc în cantităţi mult mici ca lemnul, fânul şi trestia, însă doar acesta materiale rezistă la focul lui Dumnezeu care va testa lucrarea ta. De aceea, mai bine puţin aur sau argint, decât mult lemn, fân şi trestie.

Uneori această formă de disciplină este ultimul lucru ce se mai poate face pentru a trezi conştiinţa amorţită a celui ce trăieşte în păcat, este un ultim semnal de avertizare. Putem să ilustrăm acest lucru prin situaţia cu Titanicul.

În primăvara anului 1912, un vapor uriaş şi luxos a fost lansat la apă, vapor care trebuia să cucerească pentru Anglia „Cordonul Albastru” al oceanului, acea înaltă şi râvnită decoraţie pentru cea mai rapidă călătorie cu vaporul peste Oceanul Atlantic. Toţi sperau, ba chiar se aşteptau la un lucru sigur: „Titanicul”, cel mai mare, rapid, sigur şi mai frumos vapor din lume, va pune în umbră vapoarele celorlalte naţiuni. Toţi vor să fie de faţă, când acest vapor uriaş va readuce pentru Anglia „Cordonul Albastru”, când acest colos, în prima lui călătorie, va traversa în timp record Atlanticul. Nu lipseşte însă nici aroganţa, nici mândria organizatorilor acestei călătorii şi nici a călătorilor care pentru bani mulţi şi-au putut procura un bilet de vapor. Pe corpul vasului uriaş o mână calomnioasă a scris cu litere mari să se poată citi de departe: „NO GOD” (N-avem nevoie de Dumnezeu). La bord, o distracţie trebuia să facă loc alteia. Pe vapor se găseau 2.224 de oameni, iar printre aceştia erau 25 de milionari. Toţi erau într-o dispoziţie bună, se amuzau şi dansau.

În noaptea spre 15 aprilie 1912 vaporul de lux ajunge în apele din Terra-Nova, unde pe timp de primăvară trebuia să te aştepţi la gheţari plutitori. Un vapor din apropiere avertizează neîntrerupt „Titanicul” prin telegraf că există pericol de gheţari: „Mai încet! Mai încet!” Însă „Titanicul” înaintează nebuneşte, căci biruinţa trebuia câştigată cu orice preţ. În noaptea aceea, pe vapor se petreceau tot felul de lucruri. O petrecere furtunoasă are loc. Orchestra cântă fără întrerupere. Dintr-o dată o zguduire puternică străbate corpul uriaş al vasului. Dansatorii se clatină îngroziţi. Mai întâi este o întrebare, apoi o bănuială, după care o certitudine înfiorătoare. Cu viteză record „Titanicul” a lovit un gheţar exact în locul unde era scris: „NO GOD”. Peretele vasului a fost tăiat de gheţar. Apa începuse să pătrundă în vapor. Panica izbucneşte. Căpitanul porunceşte să se păstreze calmul şi să se coboare în bărcile de salvare. Dar oare cine poate să păstreze calmul, când trebuie să constate că bărcile de salvare nu ajung decât pentru o parte din pasageri? În felul acesta începe lupta exasperată a unora împotriva altora pentru un loc în barca de salvare. „Titanicul" transmite fără întreruperi „SOS"... „SOS"...

Însă singurul vapor din apropiere care a avertizat în mai multe rânduri pericolul faţă de gheţari nu dă răspuns. Numai tăcere! Disperată tăcere! Telegrafistul acestui vas s-a dus la culcare pentru că la semnalizarea lui n-a primit nici un răspuns de la „Titanic”.

În mod asemănător, Spiritul Sfânt ca un telegrafist, i-a tot atenţionat pe aceşti fraţi, spunându-le: lăsaţi joaca cu păcatul, răstigniţi carnea (firea), ascultaţi de Dumnezeu, lăsaţi plăcerile, voia voastră şi umblaţi după voia lui Dumnezeu! Dar nimic, ei au continuat joaca de-a pocăinţa, joaca cu păcatul, joaca cu focul am putea-o numi mai degrabă. Alţi au crezut că se pot juca cu excluderile sau dezasocierile din adunare, ne putem retrage când vrem, căci oricum suntem reprimiţi când vrem. Aceasta joacă cu lucrurile sfinte s-ar putea să-i coste pe unii nu doar pierderea părtăşiei trupului lui Cristos şi chiar şi viaţa. Joaca lor este pe undeva asemănătoare cu cei ce se distrau pe Titanic, nici nu doreau să i-a în calcul că se poate întâmpla ceva. Telegrafistul însă a încetat să-i mai avertizeze, şi atunci nu mai rămâne decât un singur lucru: ‚să fi dat pe mâna Satanei’ (1Corinteni 5:5).

Începi să te scufunzi, încet dar sigur, Dumnezeu te-a lăsat în voia minţii tale blestemate ca să faci lucruri ne-îngăduite (Romani 1:28), şi acum trebuie să te confrunţi singur cu nebunia ta.

Te-ai jucat cu lucrurile sfinte, ca şi Belşaţar, care a suferit în noaptea aceea judecata şi nimicirea (Daniel cap.5), tot la fel a venit timpul ca Dumnezeu să spună: „taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?” (Luca 13:7). Ne-am jucat, am crezut că totul e OK, ne-am permis să scriem chiar NO GOD pe anumite camere sau zone din viaţa noastră, l-am lăsat pe Dumnezeu să intre în viaţa noastră doar cât am vrut noi, dar Dumnezeu nu se joacă, El vrea totul. El vrea să fie recunoscut şi implicat ca Stăpân în toate căile noastre (Proverbe 3:6).

El este de trei ori sfânt (Isaia 6:3), El este un foc mistuitor (Evrei 12:28-29), şi Biblia spune: „Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!” Şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.” Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!” (Evrei 10:30-31).