Ce muzică ascultă creştinii ?

Publicat: 11.01.2015

Conform sfatului inspirat, creştinii tot ce fac: „în cuvânt sau în faptă, faceţi toate în Numele Domnului Iesus, mulţumind prin El, Zeului-Tată” – Coloseni 3:17, SCC. Este interesant că contextul acestui pasaj se referă tocmai la cântări, să redăm în continuare textul în context: „Cuvântul lui Christos să locuiască în voi abundent, în toată înţelepciunea; învăţându-vă şi îndemnându-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă, şi cu cântări spirituale; cântând cu har Zeului în inimile voastre. Şi tot ce veţi face, în cuvânt sau în faptă, faceţi toate în Numele Domnului Iesus, mulţumind prin El, Zeului-Tată” – Coloseni 3:16-17, SCC.

Prin urmare, orice cântare, muzică, fie cu gura, instumentală, sau cântări acompaniate, ele trebuie să fie spre gloria Tatălui ceresc prin Domnul şi Mijlocitorul Iesus Christos!

Un creştin nu poate asculta o muzică care promovează: valorilor lumii, bogăţiilor, faima, mândria, curvia, etc.

Creştinii ştiu că oamenii din lume sunt conduşi de spiritul lumii (Efeseni 2:1-4), muzica lor indiferent de gen reflectă spiritul care îi conduce!

Chiar muzica religioasă din diferite culte sau secte reflectă învăţătura acelor grupări! Astfel multe texte de cântări sunt cu erezii, bazate pe concepţii şi învăţături greşite, chiar şi linia melodică este una luată din lume, chiar din stiluri de muzică de la periferia societăţii.

Închinătorii adevăraţi se închină în spirit şi adevăr (Ioan 4:24), se închină pe baza „Cuvântul lui Christos” (Coloseni 3:16), conduşi de Spiritul adevărului (Ioan 15:26; 16:13-15). Cântările lor trebuie să reflecte inima lor sinceră pentru Tatăl ceresc (Efeseni 5:19), cât şi adevărul Scriptural (2Corinteni 4:13; 2Timotei 3:16-17), şi călăuzirea adecvată a Spiritului Sfânt (Romani 8:14).

Noi trebuie să testăm muzica cu Biblia, dacă mesajul ei corespunde cu Cuvântul, dacă muzica este potrivită cu spiritul Bibliei!

De aceea, să vedem în continuare:

Muzica creştină

Primii creştini cântau din Psalmii Scripturilor ebraice (Efeseni 5:19; Coloseni 3:16), în Biblia ebraică, această carte poartă numele Séfer Tehillím, care înseamnă „Carte de laude“, sau simplu, Tehillím, adică „Laude“.

Creştinii s-au întrunit un timp la templu unde se cânta cu instrumente (Fapte 2:46; 5:12). Organizarea de la templul din antichitate prevedea aranjamentele instrumentale şi vocale complexe în închinarea de la templu (2Cronici 29:27-28). Existau dirijori, maeştri, ucenici şi căpetenii pentru cântăreţi (1Cronici 15:21; 25:7, 8; Neemia 12:46). Ei au continuat linia de închinare a poporului Israel ce se închina lui Iehova (Matei 4:10; 22:37; Fapte 2:21; Romani 15:8-13), pentru că acelaşi Dumnezeu a fost şi pentru Israel şi pentru creştini (comp. Deuteronom 6:4 cu Marcu 12:29). Iar această linie sau stil de cântat a fost cel cu acompaniament!!! În rândul primilor creştini, muzica a continuat să facă parte din închinare.

Astfel, pe lângă faptul că posedau Psalmii inspiraţi din Scripturile ebraice, ei au compus muzică şi versuri proprii pentru închinare, cântări de laudă şi spirituale, stabilind precedentul pentru compunerea de cântări creştine astăzi (Efeseni 5:19).

Conform Scripturilor creştine, există: „cântări de laudă şi cântări spirituale” (Efeseni 5:19; Coloseni 3:16).

1) Căntări de laudă, au ca scop: lăudarea Tatălui şi a Domnului Iesus Christos, prin aceasta incluzându-se: cântări de înălţare, glorificare, cinstire, închinare, mulţumire.

2) Cântările spirituale, care au ca scop zidirea adunării creştine şi a omenilor, prin cântări ce conţin adevăruri scripturale legate de diferite teme ale vieţii de creştin şi ale lucrării divine, evenimente din istoria biblică, exemple de urmat, sfaturi, îndemnuri, etc.!