În ce sens a fost Cuvântul la Tatăl sau în sânul Tatălui ?

Publicat: 03.12.2014

Conform Bibliei, Cuvântul (Logosul) este descris ca fiind din început (Proverbe 8:22-25; Mica 5:2 - Septuaginta), astfel apostolul Ioan Îl descrie pe Fiul că a fost sau era în început (Ioan 1:1, vezi şi 1Ioan 2:13-14).

Este interesant că Biblia nu susţine ideea că: Logosul doar era cu Tatăl, ci că El era la Dumnezeul, în greacă: „pros” = la, către.

În Ioan 1:1-2, SCC, se afirmă: „În început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeul; şi un Dumnezeu era Cuvântul. Acesta, era în început la Dumnezeu”.

Cuvântul a fost la Dumnezeul în sensul că El era îndreptat cu faţa spre El, Cuvântul primea învăţături de la Tatăl (Ioan 8:27), privea faţa Tatălui (Isaia 63:9), era transformat de gloria Tatălui, atât de apropiat era de Tatăl, încât Acesta era în sânul Tatălui, stătea în braţele Lui, ca un Fiu care se hrăneşte din El, soarbe cuvintele Lui, primeşte dragostea Lui! De aceea, în v.18, SCC, ni se dezvăluie despre relaţia din început a Fiului cu Tatăl: „Nici unu nu a văzut vreodată pe Dumnezeu; un Dumnezeu unic-născut, Cel fiind în sânul Tatălui, Acela L-a explicat”.

Astfel Fiul măcar că era Dumnezeu, El avea nevoie să fie învăţat, El avea nevoie de intimitatea cu Dumnezeul ne-născut, de dragostea, porunca Lui, planul Lui, ca apoi Fiul să facă întocmai (Ioan 5:19), să iubească întocmai, să-L dezvăluie pe Tatăl omenirii!

Fiul Îl poate dezvălui în mod exact, doar la cei pregătiţi să primească această dezvăluire (Matei 11:27), doar la cei care sunt dorinici să-L cunoască, să asculte de El, să-L manifeste pe acest pământ!

Întrebarea pentru tine iubite cititor este: Ţi L-a explicat Fiul pe Tatăl? Ai primit dezvăluirea despre Tatăl? Îl cunoşti pe Dumnezeul prin dezvăluire divină?

Dacă nu, cere-i Domnul, caută, bate, roagă-te...nu te mulţumii ca să Îl cunoşti pe Tatăl ceresc pe cale naturală, caută să-L cunoşti prin dezvăluire!