Ce este moartea spirituală ?

Învăţători falşi prezintă moartea spirituală descrisă în Biblie (Efeseni 2:1), ca fiind moartea unei părţi din om!?! În viziunea lor omul este o trinitate: duh, suflet şi trup, ei învaţă că înainte ca un om să se convertească, duhul omului aceluia este mort, şi că acel om nu are decât suflet şi trup, iar la convertire duhul înviază. Iar după înviere, duhul fiind perfect, influenţează sufletul şi trupul spre bine. În opinea lor sufletul şi trupul se luptă cu Duhul lui Dumnezeu, iar Duhul divin lucrează prin duhul omului curăţirea sufletului şi a trupului.

Aceste învăţături propagate de multe curente religioase sunt FALSE!

Motivele pentru care aceste concepte sunt false sunt mai multe, pe care le vom analiza în continuare prin prisma Biblie după cum urmează:

1) Moartea spirituală nu este moartea duhului din om!

2) Cum este spiritul omului după naşterea din nou?

3) Cum este sufletul omului după naşterea din nou?

1) Moartea spirituală nu este moartea duhului din om!

Conform Bibliei, moartea spirituală nu însemnă că o componentă a omului este moartă, iexistentă, inactivă, ci moartea este pierderea unui mod de viaţă! Moartea fizică este pierderea unui mod de viaţă trăită în corpul fizic. Domnul Isus a spus: „şi să nu vă temeţi de cei omorând corpul, dar neputând să omoare sufletul” (Matei 10:28 SCC). Iată că moartea fizică înseamnă doar omorârea corpului! Mutarea existenţei omului dintr-una fizică într-un a sufletului.

Apostolul Pavel inspirat divin şi-a descris moartea astfel: „a muri este un câştig. Dar, dacă a vieţui în carne, aceasta este pentru mine roadă pentru lucrare, atunci nu cunosc ce voi alege. Sunt însă strâns de cele două: având dorinţa de a fi eliberat şi de a fi împreună cu Christos” (Filipeni 1:21-23 SCC). Pentru el moartea fizică ar fi însemnat: a nu mai vieţui în carne, ci a vieţui alături de Cristos în cer. Astfel moartea fizică este o schimbare a modului de a exista nu inexistenţa, prin urmare nici moartea spirituală nu însemnă inexistenţa spiritului omului, ci modul cum există acesta: ‚în greşeli şi păcate’ (vezi: Efeseni 2:1).

În ce priveşte moartea spirituală, ea nu înseamnă că spiritul sau duhul omului este mort înainte de naşterea din nou a omului. NU! Cei morţi spirituali sunt descrişi ca având: un duh necredincios (Psalmul 106:33); duh îngâmfat (Proverbe16:18), duh trufaş (Ecleziast 7:9); că ei sunt: rătăciţi cu duhul (Isaia 29:24). Ei au duh sau spirit, dar acesta nu este conectat la cer, ci la un mod de viaţă: necredincios, trufaş, îngâmfat, rătăcit!

În Ioan 1:4, ni se dă o descriere a vieţii: „În El [Fiul] era viaţă, şi viaţa era lumina oamenilor.” Iată! Viaţa era lumina spirituală, ce o manifesta Isus prin vorbele şi faptele lui! Astfel cei morţi spirituali, nu au lumina vieţii, adică lumina lui Isus care este viaţa (1Ioan 5:10-12).

În Ioan 8:12, Domnul a precizat: „Iesus le-a vorbit deci iarăşi, zicând: Eu sunt lumina lumii! Cel urmându-Mi, niciodată nu are să umble în întuneric; ci, va avea lumina vieţii” (SCC).

Cel urmându-L pe Fiul lui Dumnezeu este viu spiritual, iar cel care nu-L urmează nu are lumina vieţi şi este mort spiritual. A fi mort spiritual însemnă a avea un spirit inactiv faţă de Dumnezeu, un spirit conectat la iad, la întuneric, dar nu unul conectat la lumină, la cer.

Acelaşi lucru îl întăreşte Pavel călăuzit divin: „Spun deci aceasta, şi mărturisesc în Domnul; voi să nu mai umblaţi precum umblă naţiunile, într-o deşertăciune a minţii lor, fiind întunecaţi în minte, înstrăinaţi de viaţa Zeului prin necunoştinţa cea fiind în ei, prin împietrirea inimii lor”. – Efeseni 4:17 SCC.

Iată ce însemnă a fi înstrăinat de viaţa divină, însemnă: „întunecaţi în minte”. Păgânii dintre naţiuni nu erau conectaţi la lumină, la cunoaşterea adevărului şi astfel ei nu avea viaţa lui Dumnezeu în ei! Dar aceasta nu înseamnă că nu aveau spirit, sau că spiritul lor era mort! Nu, spiritul lor era viu şi lucrător în domeniul păcatului! Mortea spirituală este pierderea modului de viaţă divin şi în sfinţenie, şi însemnă o trăire animalică, carnală, demonică. Moartea este o pierdere şi o existenţă într-o altă formă, ca şi apa dintr-un pahar, când se sparge paharul, apa continuă să existe dar nu mai în forma paharului!

În Iacob 4:14-17 (SCC), ni se precizează cele două forme de existenţă conduse de două forme de înţelepciune: „Dar, dacă aveţi în inimile voastre invidie amară şi ambiţie egoistă; nu vă lăudaţi, şi nu minţiţi împotriva adevărului. Aceasta nu este înţelepciunea cea coborând de sus; ci, este pământească, sufletească, demonică. Pentru că unde este invidie şi ambiţie egoistă; acolo este dezordine, şi orice lucrare rea. Dar înţelepciunea de sus, întâi este: curată, apoi paşnică, blândă, uşor de convins, plină de milă şi de roade bune, nepărtinitoare, nefăţarnică.”

Iar în Efeseni 2:1-10, ni se prezintă două moduri de viaţă, a celor morţi spirituali şi a celor vii spirituali, şi unii şi alţi au spirit, dar la cei morţi spiritul lor este sub stăpânirea satanei şi la cei vii este sub stăpânirea lui Cristos. Unii fac fapte rele, iar alţii fapte bune!

2) Cum este spiritul omului după naşterea din nou?

O altă teorie eretică este că spiritul omului după convertire este perfect, fără posibilitatea de a păcătui, şi când păcătuieşte un creştin, doar sufletul şi trupul sunt de vină!

Sufletul şi trupul fiind rele iar spiritul bune!!! FALS!!!

În 2Corinteni 7:1, SCC, Pavel îndeamnă pe creştinii născuţi din nou din Corint (1Corinteni 1:1,2; 4:15): „Având deci promisiunile acestea, iubţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a spiritului, desăvârşind o sfinţenie în teamă de Zeu.” Iată că şi spiritul creştinului poate fi întinat, depinde de el să se sfinţească (1Corinteni 7:34; Romani 9:1), sau să şi-l murdărească (comp. 1Petru 1:16 cu 2Petru 1:9).

Spiritul omului este omul dinăuntru, inima (comp. 2Corinteni 4:16 cu 1Petru 3:4), dacă omul este sfânt şi spiritul său este sfânt, dacă este murdar şi spiritul este murdar!

3) Cum este sufletul omului după naşterea din nou?

Mulţi „mari teologi” cred că este o trinitate, văd sufletul că este ceva rău. Însă apostolul Petru spune în 1Petru 2:11 SCC: „Iubiţilor, vă îndemn ca pe nişte străini şi peregrini, să vă feriţi de poftele carnale care se războiesc împotriva sufletului”. HOPA !!! Poftele se războiesc cu sufletul?!? Păi atunci sufletul este ceva bun! Atunci cum îl văd „marii teologi” ca fiind ceva rău, ca ducându-ne la păcat, la căderi carnale?

Din cauza întunecimii lor, îmbătaţi de filozofia la care s-au îmbătat fără a cerceta Cuvântul Adevărului şi fără a avea călăuzirea Spiritului Adevărului!

Vai de cei care îi urmează şi se adapă din aceste ape otrăvite ale „teologiei”, care este de fapt: „erezie”!

În Biblie atunci când spiritul este diferit de suflet (Evrei 4:12; 1Tesaloniceni 5:23), sufletul este gândirea (partea raţională, intelectuală), iar spiritul este inima (partea emoţională, sentimentală).

Spiritul = inima: 1Corinteni 5:3 cu 1Tesaloniceni 2:17.

Sufletul = gândirea: Evrei 4:12; 1Petru 2:11.

Prin urmare, în pasajele în care expresia suflet se referă la o parte distinctă de spiritul omului, atunci expresia: suflet se referă la minte, raţiune, şi în acest caz raţiunea creştinului este un lucru bun, el are mintea lui Cristos (1Corinteni 2:16) şi se împotriveşte poftelor carnale, şi atunci teoria că sufletul este ceva rău în om, este o eroare gravă!