Pot creştinii celebra zilele de naştere ?

Ziua naşterii este ziua ce coincide ca dată, cu ziua când s-a născut o persoană. În unele locuri, aniversarea zilei de naştere, mai ales a unui copil, se desfăşoară în cadrul unei petreceri la care se oferă daruri.

Care este originea sărbătoriri zilei de naştere:

Potrivit unor cercetători: „Diversele obiceiuri care însoţesc astăzi aniversarea zilei de naştere au o lungă istorie. Ele îşi au rădăcinile în magie şi religie. Obiceiurile de a transmite felicitări, de a oferi daruri şi de a sărbători evenimentul — la lumina lumânărilor — aveau în vechime rolul de a-l ocroti de demoni pe cel sărbătorit şi de a-i garanta siguranţa pentru următorul an de viaţă. ... Până în secolul al patrulea, creştinismul a respins sărbătorirea zilei de naştere, considerând-o un obicei păgân.“ — Schwäbische Zeitung (supliment al periodicului Zeit und Welt), 3/4 aprilie 1981, p. 4.

„Grecii credeau că orice persoană are un spirit ocrotitor, sau daemon, care asistă la naşterea ei şi veghează asupra ei în cursul vieţii. Acest spirit avea o relaţie mistică cu zeul a cărui zi de naştere corespundea cu cea a persoanei. Romanii împărtăşeau şi ei această concepţie. ... Această idee s-a înrădăcinat în gândirea religioasă a oamenilor, iar o reflectare a ei este credinţa în îngerul păzitor, în zâna bună şi în sfântul patron. ... Obiceiul lumânărilor aprinse, înfipte în tort, a început la greci. ... Pe altarele din templu [dedicat lui Artemis] se puneau prăjituri cu miere, rotunde ca luna, şi se aprindeau lumânări. ... Potrivit credinţei populare, lumânările de la sărbătoarea zilei de naştere aveau o putere magică specială de a îndeplini dorinţele. ... Lumânările şi focurile sacrificiale au avut o semnificaţie mistică deosebită încă de pe timpul când omul a început să le înalţe altare zeilor săi. Lumânările sunt deci un omagiu adus copilului care-şi sărbătoreşte ziua de naştere; ele îi aduc onoare şi noroc... Felicitările şi urările de fericire fac parte din sărbătorirea acestei zile. ... Iniţial, ideea îşi avea rădăcinile în magie. ... Felicitările transmise cu ocazia zilei de naştere au puterea de a influenţa în bine sau în rău, fiindcă în această zi cel sărbătorit este mai aproape de lumea spiritelor.“ — The Lore of Birthdays, de Ralph şi Adelin Linton (New York, 1952), p. 8, 18–20.

Astfel originea zilelor de naştere, este legătura lor cu spiritele, ocrotirea chipurile de demoni sau mai degrabă o îndrăcire prin superstiţie, căci aceştia credeau ideea falsă că: “lumânările de la sărbătoarea zilei de naştere aveau o putere magică specială de a îndeplini dorinţele... ele îi aduc onoare şi noroc”!!!

De pildă, vechii greci credeau că fiecare om are un spirit ocrotitor, care asistă la naşterea acelui om şi veghează apoi asupra lui. Acest spirit „avea o relaţie mistică cu zeul a cărui zi de naştere corespundea cu cea a persoanei respective“, se spune în cartea The Lore of Birthdays. În plus, zilele de naştere au avut din timpuri străvechi o strânsă legătură cu astrologia şi horoscopul.

Deci originea zilelor de naştere este directă legată cu: superstiţia, idolatria, conducerea spiritelor (demonilor) !!!

De aceea, iudeii în contact cu păgânii au ajuns la concluzia că zilele de naştere erau o legătură cu idolatria: „În vremurile de mai târziu, evreii considerau aniversarea zilei de naştere o formă de închinare idolatră, concepţie confirmată din plin de ceea ce vedeau ei în ritualurile legate de această zi.“ — The Imperial Bible-Dictionary, de Patrick Fairbairn (Londra, 1874), vol. I, p. 225.

Care este scopul zilei de naştere:

Scopul este înălţarea persoanei sărbătorită, ea este felicitată, onorată, i se cântă cântece, i se dau daruri, este în centrul atenţiei, ea îşi pune dorinţe, etc. Ceea ce duce la mândrie, la iubire de sine, la cinstirea dincolo de limitele normale a unui om (comp. Cu Fapte 12:21-23; Daniel 4:29-33).

Astfel, aniversările zilei de naştere au tendinţa de a acorda o importanţă excesivă unei persoane, acesta fiind fără îndoială unul dintre motivele pentru care primii creştini le-au evitat.

Deoarece, aşa cum se spune într-o enciclopedie, primii creştini „considerau sărbătorirea zilei de naştere un obicei păgân“ (The World Book Encyclopedia).

Cum trebuie să se raporteze creştinii la zilele de naştere:

Primii creştini până în secolul III d.C. nu sărbătoreau zilele de naştere. Cercetătorii recunosc despre primii creştini: „Noţiunea de serbare a zilei de naştere era în general străină de ideile creştinilor din această perioadă.“ — Allgemeine Geschichte der christlichen Religion und Kirche (Istoria religiei creştine şi a bisericii), 1842, de August Neander‚ vol. 1‚ pagină 518.

„Dintre toţi sfinţii din Scripturi, nu se relatează despre nici unul că ar fi sărbătorit sau ar fi organizat un mare banchet cu ocazia zilei sale de naştere. Numai păcătoşii erau cei care făceau o ocazie de mare bucurie cu privire la ziua în care s-au născut în această lume de pe pămînt.“ — The Catholic Encyclopedia, New York, 1911, vol. X, pagină 709 (îl citează pe Origen Adamantius din secolul al treilea d.C.).

Prezintă Biblia aniversarea zilei de naştere într-o lumină favorabilă? Biblia nu vorbeşte decât despre două aniversări de acest fel:

Geneza 40:20-22 (GBV 2001): „Şi a fost aşa: a treia zi, de ziua naşterii lui, Faraon a făcut un ospăţ tuturor robilor săi şi a înălţat capul mai-marelui paharnicilor şi capul mai-marelui brutarilor printre robii săi.
Şi pe mai-marele paharnicilor l-a aşezat din nou în slujba lui de paharnic; şi el dădea paharul în mâna lui Faraon. Iar pe mai-marele brutarilor l-a spânzurat, după cum le interpretase Iosif“.

Ziua de naştere însemnă ca cel sărbătorit să facă tot ce doreşte, tot cei place, ducând la excese de mâncare, băutură, chiar în vechime la crimă!

În acelaşi sens observăm în Scripturile Noului Legământ, la fel:

Matei 14:6-11 (GBV 2001): „Dar, când s-a sărbătorit ziua naşterii lui Irod, fiica Irodiadei a dansat în mijlocul  lor şi a plăcut lui Irod. De aceea el a promis cu jurământ să-i dea orice ar cere.
Dar ea, îndemnată de mama ei, a spus: „Dă-mi aici, pe o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul“. Şi împăratul s-a întristat, dar, din cauza jurămintelor şi a celor care stăteau la masă împreună cu el, a poruncit să-i fie dat; şi a trimis şi a tăiat capul lui Ioan în închisoare. Şi capul lui a fost adus pe o farfurie şi a fost dat fetei; şi ea l-a dus mamei sale”.

Ştim că toată Scriptura este de folos, şi tot ce s-a scris este pentru învăţătura noastră (1Corinteni 10:1-11; 2Timotei 3:16). Atunci înţelegem un tablou a unei petreceri ce duce în final la păcate grave, unele petrecei lăsându-se cu crimă, altele cu orgii, beţii, etc.

De aceea, apostolul Petru inspirat de Dumnezeu a scris:

1Petru 4:1-5 (GBV 2001): „Aşadar, pentru că Hristos a suferit în carne pentru noi, înarmaţi-vă şi voi cu aceeaşi gândire. Pentru că cine a suferit în carne a sfârşit-o cu păcatul, ca să nu mai trăiască restul timpului în carne pentru poftele oamenilor, ci pentru voia lui Dumnezeu. Pentru că ne este de ajuns că am împlinit, în timpul trecut, voia naţiunilor, umblând în destrăbălări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în idolatrii neîngăduite, în care se miră că nu alergaţi împreună cu ei la aceeaşi revărsare de desfrâu, defăimându-vă; ei vor da socoteală Celui care este gata să-i judece pe cei vii şi pe cei morţi.”

Ce este de făcut într-o familie care urmează alte norme?

Creştinul sau începătorul în credinţă, dacă este singur la credinţă în familia sa, sau are o familie împărţită, căci există alţi membrii care nu s-au întors la Dumnezeu, ce trebuie să facă el când restul familiei sărbătoreşte?

Pentru că nici o situaţie familială nu este la fel, şi oamenii pot sărbători în feluri diferite, doar Dumnezeu ne poate călăuzi cum trebuie să procedăm!

Uneori viaţa de familie cu necredincioşi implică a face unele compromisuri, şi implică a trăi pe o cale: îngăduită de Dumnezeu, nu pe calea: desăvârşită!

Anumite pilde din Scripturi ne pot ajuta să înţelegem îngăduinţa lui Dumnezeu.

De pildă, legat de sărbătoriri, găsim scris anumite îngăduinţe:

Geneza 21:8 (GBV 2001): „Şi pruncul a crescut şi a fost înţărcat. Şi Avraam a făcut un ospăţ mare în ziua când a fost înţărcat Isaac.” Dumnezeu a îngăduit ca Avraam să petreacă cu ocazia înţărcării lui Isac, copilul făgăduit. Dar nu găsim în Scripturi că această îngăduinţă de atunci s-a transformat într-un obicei. Iar această petrecere îngăduită atunci, nu s-a soldat cu: crime, beţii, curvii, etc.

Judecatori 11:37-40, unde fiica lui Iefta, a luat iniţiativa pentru a celebra fecioria ei, căci urma să moară fecioară ca să împlinească promisiunea tatălui ei, iar alte femei din Israel au perpetuat această sărbătoare, care nu a fost poruncită de Dumnezeu, dar a fost îngăduită de El, datorită acestui mare sacrificiu făcut de tânăra fecioară pentru învingerea fiilor lui Amon. Dumnezeu a îngăduit să ţină această săbătoare în cinstea fecioarei sacrificate pentru biruinţa lui Israel!

2Regi 5:15-19: „Şi s-a întors la omul lui Dumnezeu, el şi toată suita lui, şi a venit şi a stat înaintea lui şi a spus: „Iată, acum cunosc că nu este Dumnezeu pe tot pământul, decât în Israel; şi acum primeşte, te rog, un dar de la robul tău“. Şi el a zis: „Viu este Domnul înaintea căruia stau, că nu voi primi!“ Şi a stăruit de el să-l ia, dar el a refuzat. Şi Naaman a zis: „Dacă nu, te rog, să se dea robului tău din pământul acesta cât pot duce doi catâri; pentru că robul tău nu va mai aduce de acum ardere-de-tot şi jertfă altor dumnezei, ci Domnului. În lucrul acesta să ierte Domnul pe robul tău: când stăpânul meu intră în casa lui Rimon, ca să se închine acolo, şi se sprijină de mâna mea, mă închin şi eu în casa lui Rimon: Domnul să ierte pe robul tău, te rog, în lucrul acesta, când mă închin eu însumi în casa lui Rimon“. Şi el i-a zis: „Mergi în pace“. Şi a plecat de la el o bucată de drum.”

Naaman după ce experimentează vindecarea de lepră, s-a hotărârea să se închine doar lui Iehova! Şi a cerut de la profetul Elisei pământ din Israel, pe să aducă jertfe doar lui Iehova Dumnezeul lui Israel.

Însă din cauza că el era general în Siria, era obligat să se supună regelui său care se închina la un idol: Rimon, şi trebuie şi el măcar formal să fie acolo, chiar dacă inima lui era pe pământul israelit adus pe doi catâri.

El dorea să primească iertare de la acest compromis. Iar Elisei i-a dat îngăduinţa ca unui om care nu era din poporul Israel, ci doar un temător de Iehova, spunându-i: „Mergi în pace“.

Această relatare se aplică celor începători care încă nu sunt botezaţi, încă nu fac parte din poporul lui Dumnezeu, şi care sunt uneori în situaţii de compromis din cauza familiei sau contextului cultural şi religios.

Domnul să-i călăuzească, şi să-i ajute ca la timpul potrivit să iasă din orice compromis, şi să ajungă la stadiu de conştiinţă curată (comp. cu Fapte 24:16), şi apoi la sfinţenie!

Bineînţeles că acolo unde toţi din familie sunt creştini, la ei se aplică principiul:

„ci, după cum Cel care v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea;
pentru că este scris: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt“ – 1Petru 1:15-16, GBV 2001.

Sau: „Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie orice faceţi, faceţi toate pentru gloria lui Dumnezeu” – 1Corinteni 10:31, GBV 2001.

Creştinul nu trebuie să uite, că viaţa îngăduită este doar pentru un timp, şi că el este chemat la o viaţă perfectă (Apocalipsa 3:2), la creşte spre a fi: matur spiritual (Efeseni 4:13), când se cere ca ei să fie desăvârşiţi după cum Tatăl ceresc este desăvârşit (Matei 5:48).