De ce celebrează oamenii anul nou pe 1 ianuarie ?

În această dată nu este nici o logică, căci logic ar fi ca anul nou să fie ziua când se termină un anotimp şi începe altul! Nu în 1 ianaurie la 9 zile după ce a început iarna!

De fapt, Creatorul a poruncit evreilor ca luna nisan, care corespunde în calendarul nostru cu luna martie – aprilie să fie prima lună a anului.

Astfel 1 Nisan = martie-aprilie, era prima zi cu lună nouă după echinocţiu de primăvară (21 martie). Luna Nisan este prima a calendarului în lege dată de Dumnezeu prin interemdiul lui Moise, deoarece în aceasta lună s-a produs Exodul din Egipt şi a avut loc practic formarea poporului evreu.

Prima porunca adresata de Dumnezeu evreilor (chiar înainte de Exod şi de Muntele Sinai!) a fost de altfel aceea de a începe calendarul iudaic cu luna Nisan. În Exodul 12:2, Dumnezeu le spune evreilor următoarele: „Luna aceasta [Nisan] va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului”.

Este şi logic ca prima zi a anului să fie prima zi de primăvară, căci cel mai logic ar fi ca un an să conţină un ciclu complet de anotimpuri în ordinea normală: primăvară, vară, toamnă şi iarnă, astfel anul nou ar trebui să cadă prin 23 martie în prima zi de primăvară!

Dar să revenim la întrebarea: De ce celebrează oamenii anul nou pe 1 ianuarie?

Chiar dacă data aceasta nu are nici o logică, ea provine de la faptul că în anul 46 e.n. a fost fixată la Roma oficial data anului nou la 1 ianuarie.

În The World Book Encyclopedia se spune despre originea Anului Nou: „Împăratul roman Iulius Cezar a decis în anul 46 e.n. ca ziua de 1 ianuarie să devină cea dintâi zi a anului. Romanii i-au dedicat această zi lui Ianus, zeul porţilor, al intrărilor şi al începuturilor. Ianuarie provine de la Ianus, care avea două feţe, una îndreptată înainte, iar alta înapoi”.

În anul 46 e.n., Iulius Caesar introduce calendarul pe care îl folosim şi noi astăzi, în forma modificată de Papa Grigore al XIII-lea, în 1582 e.n.

După o săptămâna de la Saturnalii urma cea mai vestita sărbătoare în lumea romană: Calendele lui Ianuarie. Sărbătoarea era dedicata lui Ianus, cel cu doua feţe, una spre trecut şi alta spre viitor, zeul luminii şi deschizătorul anului. Romanii petreceau în fiecare zi diferit. Prima zi era încărcată cu numeroase practici rituale şi ceremoniale: se trimeteau daruri, petreceau sărbătoarea cu jocuri, cântece şi glume. A doua zi era dedicata petrecerilor în cadrul restrâns al familiei. Se jucau zaruri, se consumau multe dulciuri, se făceau pronosticuri meteorologice. A treia zi era dedicata alergărilor de cai şi continuau ospeţele. A patra zi entuziasmul şi plăcerile scădeau treptat, iar în a cincia zi se relua activitatea obişnuita.

Ciclul păgân al sărbătorilor romane de iarna, al cărui nucleu îl constituiau Calendele lui Ianuarie, a devenit cu siguranţa popular şi în Dacia datorita intensei circulaţii a oamenilor: legionari în armata romana, negustori, funcţionari. Sărbătoarea legată de Calendele lui Ianuarie a fost foarte cunoscută în Dacia romană şi nu poate fi pusa sub semnul îndoielii, de vreme ce aceasta se desfăşura sub directa supraveghere a autorităţilor civile şi militare, Anul Nou fiind sărbătorit în întregul imperiul.

Trebuie precizat că, ajunul, noaptea şi cele trei zile ale Crăciunului cuprind numeroase elemente saturnalice: ospeţe îmbelşugate, de unde zicala: „Crăciunul sătulului şi Paştele fudulului”, tăierea porcilor la Ignat, data apropiata de începerea saturnaliilor romane, abundenţa darurilor; identificarea principalei măşti care apare în cetele de colindat (ţurca, capra, cerbul, brezaia) cu regele Saturnaliilor. Numeroase motive de tipul Calendele lui Ianuarie au fost transmise până spre zilele noastre. Deşi unele practici specifice Calendelor lui Ianuarie au migrat la sărbătorile în vecinătate (Crăciun, Boboteaza), cele mai multe au rămas aici: uratul de viaţă lungă şi noroc; colindatul, al cărui mobil principal este uratul (Pluguşorul din ajun, Semănatul, Sorcova si Vasilca din dimineaţa Anului Nou).

Deprinderea de a saluta cu mare bucurie venirea anului nou, de a-l întimpina cu urări, daruri, petreceri, cântece şi jocuri este străveche şi cunoscuta tuturor popoarelor europene. Caracterul esenţial al sărbătorii este bucuria şi încrederea cu care omul întimpina trecerea de la anul vechi la anul nou, începutul unei noi perioade de vegetaţie, al unei noi etape în viaţa lui şi a sătenilor săi, a colectivităţii în care trăieşte.

Aşadar, obiceiurile de Anul Nou au la bază tradiţii păgâne nu biblice!!!

Primii creştini erau separaţi de religiile şi sărbătorile păgâne, şi deoarece anul nou era legat de zeul Ianus, un zeu fals, creştinii în primele secole nu au celebrat o astfel de sărbătoare.

Însă ce s-a întâmplat ulterior?

În The World Book Encyclopedia (1982), vol. 14, pagină 237, se spune, cu privire la data când s-a introdus în creştinism anul nou: „În Roma antică, prima zi a anului era dedicată onorării lui Ianus, zeul porţilor şi al uşilor, al începuturilor şi al sfîrşiturilor (. . .) Ziua de Anul Nou a devenit în Biserica creştină o zi sfîntă în anul 487 e.n.” Deci reţineţi, s-a introdus sărbătorea anului nou doar în anul 487 e.n., dată la care majoritatea celor care se numeau creştini” s-au abătut de la credinţa sfinţilor (Iuda 3), adoptând tradiţi şi obiceiuri străine de Biblie şi doctrine filozofice şi babilonice ca dogma trinităţii.

De aceea, iubite cititor, întreabă-te, în mod sincer: de cine asculţi tu? De Cuvântul lui Dumnezeu sau de lume, celebrezi anumite sărbători pentru că le celebrează lumea?

Dumnezeu prin apostolul Pavel a avertizat: „...Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu sau mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? Voi păziţi zile, luni, vremuri şi ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.”(Galateni 4:8-11). Contextul arată că galatenii fuseseră convertiţi de la închinarea păgână. Când unii dintre ei s-au întors „iarăşi” la închinarea lor din trecut (v. 9), cu obiceiuri, datini, sărbători, zilele, pe care le ţineau ca şi în trecut, Pavel le spune: „Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.”

În Coloseni 2:8 (BC), se spune: „Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii şi nu după Hristos”. Expresia: „învăţăturile începătoare ale lumii”, în traducerea NTTF – 2008, se traduce cu: „potrivit cunoştinţelor elementare ale lumii”, iar la n.s. se explică: „concepţiile generale despre lume şi viaţă ale naţiunilor păgâne (regăsite în mitologie; filozofie; superstiţii; etc.).” Anul nou şi obiceiurile lui la fel ca crăciunul şi alte sărbători şi datini, provin din păgânism şi din modul păgânilor de a vedea şi a înţelege viaţa, procesele naturale, erau puse pe seama zeilor, care putea fi îmbunaţi prin diferite practici, ritualuri şi tradiţii, însă tu care spui că eşti „creştin”, care te lauzi cu legea lui Dumnezeu, de ce mai iei parte la lucrările acestei lumii?

Problema nu este de a ţine sau nu o sărbătoare, problema este: de cine asculţi tu? De lumea lui satan sau de Dumnezeu? De Biblie sau de oameni?!? Ţi-ai croit viaţa după Cuvântul divin şi călăuzirea lui Dumnezeu sau după obiceiurile şi învăţăturile oamenilor? Cine este autoritatea în materie de sărbători: Cuvântul lui Cristos sau lumea?

Fie ca acest articol să te încurajeze să mergi pe calea strâmtă care merge la viaţă pe care merg puţini, fie ca şi tu să te alături acestor puţini spre viaţă veşnică (Matei 7:13,14; Galateni 5:19-26; Efeseni 5:3-21).