Încercaţi după puterile noastre sau peste puterile noastre ?

„Dar acestea s-au întâmplat acelora ca exemple; însă au fost scrise, pentru avertizarea noastră, peste care au ajuns sfârşiturile epocilor. Aşa că, cel părându-i-se că stă în picioare, să fie atent să nu cadă. Nu v-a ajuns vreo încercare decât omenească. Dar credibil este Zeul, care nu va permite să fiţi încercaţi peste ceea ce puteţi; ci, împreună cu încercarea, va face şi ieşirea, ca să puteţi suporta” - 1Corinteni 10:11-13, (SCC).

Mulţi oameni cunosc acest pasaj din 1Corinteni 10:13, însă când cad în păcat spun: „ispita a fost prea mare”, sau „încercarea a fost prea grea”!!!

Unii merg până acolo încât afirmă că Biblia se contrazice căci în 2Corinteni 1:8 (GBV 2001), se afirmă: „Pentru că nu dorim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre necazul nostru pe care l-am avut în Asia, că am fost apăsaţi peste măsură de mult, peste puterea noastră, până la deznădejdea chiar de a mai trăi”. Atunci cum se armonizează aceste două afirmaţii? De ce unii oameni simt că încercarea prin care trec este prea grea, peste puterile lor?

În primul rând, putem afirma că Biblia nu se contrazice, căci altfel ea nu ar fi de folos şi nu ar putea învăţa! (2Timotei 3:16-17) O învăţătură contradictorie nu învaţă, ci duce pe om în confuzie, ceea ce Biblia nu face!

Apostolul Pavel nu se contrazice singur, când afirmă că Tatăl ceresc nu permite să fim încercaţi peste puterile noastre cu afirmaţia că „am fost apăsaţi peste măsură de mult, peste puterea noastră”!

Este important să analizăm contextul celor două pasaje ca să înţelegem afirmaţiile în contextul lor.

În primul rând, afirmaţia din 1Corinteni 10:13, este pusă în contextul diferitelor exemple negative din Israel, care după ce au fost botezaţi înspre Moise, ei au: poftit, au fost idolatrii, au curvit, au pus la încercare pe Dumnezeu, au murmurat (v.1-10), şi au fost pedepsiţi. Exemplele lor au fost consemnate în Scripturi pentru avertizarea noastră, prin urmre cel ce spune că stă în picioare să i-a seama ca să nu cadă. Iar cei ce cad spiritual, nu pot da vina pe Dumnezeu, căci orice încercare este potrivit cu natura omenească, astfel Tatăl ceresc care este credincios nu va permite o încercare peste puterile noastre, iar când încercarea se apropie de limitele puterii noastre El ne va deschide o uşă ca să ieşim din încercare.

Acest principiu că Tatăl „nu va permite să fiţi încercaţi peste ceea ce puteţi”, se aplică la creştini sau la cei ce mai au harul pocăinţei, nu şi la cei lepădaţi veşnic sau cei care au hulit Duhul (comp. cu 1Petru 4:17-18).

Acest principiu nu se aplică ân momentul când noi ne-am apropiat de o ispită mai mult decât trebuia!

Ilustrare: un fier poate fi îndepărtat de un magnet când el este la o distanţă în care magnetul nu are putere să-l atragă, atracţia fierului fiind prea slabă, dar atunci când fierul se apropie prea mult de magnet, deja atracţia devine peste puterea lui de înfrânare.

În mod asemănător, atunci când un om stă la o distanţă suficientă faţă de o ispită, pe baza călăuzirii Duhului, încercarea nu este peste puterile lui, dar atunci când se apropie de o ispită mai mult decât ar fi trebuit, decât ar vrea Dumnezeu, iasă din Duhul, şi deja încercarea devine peste puterile lui, din cauza lui, nu din cauza voinţei divine! Şi atunci încercarea este peste puterile lui nu din cauză că Dumnezeu a permis asta, ci din cauza că omul a ales aceasta ieşind din voinţa lui Dumnezeu şi intrând pe terenul minat al lui satan!

Textul din 1Corinteni 10:13, este valabil atât timp când stăm lângă Domnul, dar când Îl părăsim nu mai putem avea pretenţia ca încercarea să fie potrivit cu puterea omului, căci acel om nu a ascultat de îndemnul: fugi de pofte (1Timotei 6:11; 2Timotei 2:22).

Astfel afirmaţia unora că „încercarea a fost prea grea”, este fie o afirmaţie subiectivă, nouă părându-ni-se prea grea, dar fără a fi în realitate peste puterile noastre; fie am ieşit din terenul voinţei divine şi păşind pe această pantă era imposibil să nu aluncăm în jos, dar vina a fost a noastră că am păşit unde Dumnezeu nu voia să păşim şi astfel atracţia păcatului a devenit de neoprit!

Într-o încercare există momente când suntem puşi faţă în faţă cu situaţia de a ieşi din zona unde încercarea nu este peste puterile noastre şi a intra într-o zonă unde devine apoi imposibil ca să nu alunecăm. Important ca în acele momente să biruim şi să rămânem în harul şi în zona unde încercarea nu este peste puterile noastre!

În ce priveşte textul din 2Corinteni 1:8, apostolul Pavel face referire la încercarea din Asia din oraşul Efes unde idolatrii au vrut să-l ucidă (Fapte 19:21-20:1), el descrie această încercare prin cuvintele: „Pentru că nu dorim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre necazul nostru pe care l-am avut în Asia, că am fost apăsaţi peste măsură de mult, peste puterea noastră, până la deznădejdea chiar de a mai trăi”. Motivul că încercarea a devenit peste puterea lor a fost că ei şi-au pierdut speranţa de a mai trăi! Dacă ei şi-ar fi păstrat speranţa, atunci încercarea nu ar mai fi fost peste puterea lor, ştiind că lui Pavel i s-a promis de la început, Domnul a spus despre misiunea lui: „Domnul însă i-a zis: du-te! Pentru că acesta Îmi este un vas ales; pentru a purta Numele Meu înaintea naţiunilor, precum şi a regilor, şi a fiilor lui Israel” (Fapte 9:15 SCC). El în Fapte 19, nu a ajuns să dea mărturie în faţa regilor, şi trebuia să-şi păstreze speranţa că va mai trăi spre a duce la sfârşit planul Domnului cu el!

În mod asemănător, în momentul când ne pierdem speranţa, credinţa, răbdarea, încercarea devine peste puterile noastre şi începem să devenim nemulţumiţi la adresa lui Dumnezeu, apoi chiar să cârtim.

Important este ca noi să ne păstrăm în harul lui Dumnezeu ca nimeni să nu de-a lăstari de amărăciune (comp. cu Evrei 12:15).

Atât timp cât rămânem în harul divin, Dumnezeu nu va îngădui să fim încercaţi peste puterile noastre, să ne sililm să rămânem în har, ca nu cumva el să devină neroditor şi pierdem tot ce am lucrat (comp. 2Corinteni 6:1 cu 2Ioan 1:8).