Părinţi şi copii spirituali!

Biblia vorbeşte de părinţi spirituali (1Corinteni 4:15) şi de copii spirituali (3Ioan 1:4). Părinţii spirituali sunt cei ce nasc suflete în împărăţia lui Dumnezeu, ei îi nasc prin Evanghelie, şi îi transferă din împărăţia Diavolului în cea a lui Dumnezeu (Fapte 26:17-18; Coloseni 1:13). Ei pot da naştere la mai mulţi copii sau mai puţini, sau chiar la adunări (biserici) întregi (Fapte 15:36; Fapte 16:4-5). Este normal ca părinţii spirituali nu doar să nască pe cineva în împărăţie, dar şi să-i crească spiritual după aceea, să-şi facă cu alte cuvinte pe de-a întregul datoria de părinte, până când cel puţin acel copil spiritual devine matur din punct de vedere spiritual.

La rândul lui un copil spiritual este o persoană, care aude Evanghelia, se pocăieşte, crede în Domnul Isus şi se botează în apă (Fapte 2:38; Fapte 8:12). Prin botezul în apă, credinciosul este acceptat în comunitatea locală ca membru (Fapte 2:38-42), însă cel botezat, acceptând să fie botezat de fraţii lucrători, el prin botez recunoaşte în primul rând, pe Cristos ca şi cap, şi pe Dumnezeu care L-a înviat dintre morţi (Romani 10:9-10). Dar el recunoaşte şi trupul lui Cristos, rânduiala trupului, şi recunoaşte părintele sau părinţii lui spiritual; cât şi autorităţile existente în trup prin fraţii rânduiţi de Dumnezeu şi prin urmare înţeleg că trebuie să se supună şi să asculte de ei în limitele Cuvântului lui Dumnezeu (1Corinteni 4:15-21; Filimon 1:10; Evrei 13:17).

Părinţii lui spirituali sunt cei ce i-au predicat Evanghelia, cei ce l-au botezat şi s-au ocupat de instruirea lor premergătoare botezului, însă un copil spiritual după ce a fost botezat, poate fi abandonat de către părinte sau părinţi, şi dacă în timpul vieţii lui, Dumnezeu îi dăruieşte acelui copil spiritual un alt părinte, de data aceasta conştiincios faţă de el, este un har de la Dumnezeu. Fiecare dintre noi am avut părinţi spirituali, cel puţin pentru un timp, un mentor temporar, un ajutor la timpul potrivit, ar trebui să fim recunoscători fraţilor care poate au avut şi au atâta răbdare cu noi, cu slăbiciunile noastre şi să ne rugăm la Dumnezeu pentru ei.

În plus, într-o adunare sănătoasă, credincioşii nu se botează ca după aceea, ei să ducă o viaţă libertină, din adunare în adunare, fără a da socoteală nimănui de viaţa lor, fără a se supune unui părinte spiritual, sau rânduielii adunării locale. Fiecare creştin sănătos, va avea atât părinţi spirituali de care să asculte, cât şi la rândul lui, va trebui să facă ucenici (Matei 28:19-20) şi să aibă prin urmare copiii spirituali, pe care va trebui să-i înveţe tot ceea ce Domnul Isus a poruncit. Însă orice părinte spiritual, fie el şi apostol, va trebui să aibă cel puţin un frate, dacă nu superior lui spiritual, cel puţin egal cu el, la care să dea socoteală de slujba lui şi cu care să colaboreze în toate (Galateni 2:7-9).

Relaţia dintre membrii adunării, este cea de interdependenţă [Conform cu DEX ’98 interdependenţa este definită ca fiind: „Legătură şi condiţionare reciprocă între lucruri, fenomene, procese…”], membrii adunării trebuie să cadă nici în extrema de a fi: dependenţi, sau legaţi doar de un conducător, sau de un frate, dar nici extrema de independenţă, ne-păsare, nu este bună. Relaţia noastră din adunare este comparată în Biblie cu un trup, iar într-un trup toate mădularele sunt legate unele de altele, fiind dependente unele de altele (dependenţă reciprocă), dar mai ales de capul, care este Cristos. Biblia indică că noi „suntem mădulare unii altora” (Romani 12:5; Efeseni 4:25); şi prin urmare: „dacă suferă un mădular, toate mădularele sufăr împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el.” (citeşte şi restul versetelor de la 1Corinteni 12:14-27).

Însă orice adunare sănătoasă implementează relaţia maestru-ucenic (discipol); sau părinte – copil, oamenii nu se nasc în împărăţia lui Dumnezeu ca într-un incubator, unde pui nu au o cloşcă; ci, se nasc, având un Tată în cer, un frate mai mare - Isus, un părinte spiritual pe pământ, chiar dacă nu ne vom adresa lui cu apelativul sau titlul de „părinte” (Matei 23:8-12), dar ne vom raporta la el cu iubire, ascultare şi respect, tot la fel, părintele spiritual va trebui să manifeste o iubire jertfitoare pentru copilul spiritual, o slujire plină de dragoste şi responsabilitate. Aceasta este rânduiala biblică în adunare, acolo există părinţi şi copii spirituali, indiferent că eşti copil sau părinte spiritual, i-a în serios poziţia ta actuală, tocmai ca să creşti şi mai mult spiritual spre Cel ce este capul şi anume spre Cristos prin darurile-oameni pe care El ţi le-a dat (Efeseni 4:7-16).