Vorbirea după voinţa lui Dumnezeu !

De multe ori creştinii păcătuiesc cu buzele, şi nu o fac în toate cazurile din răutate, uneori pur şi simplu deoarece au neglijat să pună în practică un principiu Biblic.

De multe ori păcătuim cu buzele chiar dintr-o râvnă sau dorinţă corectă, alteori dintr-o iubire de semeni prost aplicată.

Toate acestea ni se întâmplă pentrucă nu veghem asupra cuvintelor ce le rostim. Ca să înţelegem mai bine problema, aş dori să dau câteva exemple: Noi dorim să facem cât mai bine fraţilor şi surorilor în Domnul, putem să le promitem din dorinţa noastră arzătoare că o să-i vizităm, sau că o să venim la ei să-i ajutăm la mutatul mobilei, sau alte domenii, şi să ne trezim că circumstanţele şi împrejurările ne-au fost potrivnice şi astfel realizăm că nu mai reuşim să ne ţinem cuvântul şi promisiunea noastră de a-i ajuta. Un alt caz, este când cineva ne cere să-i facem un serviciu, pe moment nu ne dăm seama de toate implicaţiile serviciului, doar pe parcurs observăm, că a duce până la sfârşit ceea ce am promis, implică să comitem o ilegalitate. Ce este de făcut, pe deoparte dacă ducem la bun sfârşit făgăduinţa noastră, călcăm legea lui Dumnezeu şi numai suntem cinstiţi în toate (Evrei 13:18), pe de altă parte, dacă nu ducem la bun sfârşit ceea ce am promis, vom fi socotiţi mincinoşi sau neserioşi.

Ce este de făcut în aceste situaţii şi în altele asemănătoare?

Biblia ne oferă soluţia, ea ne spune cum trebuie să fie vorbirea noastră, ea ne învaţă că vorbirea noastră trebuie să indice dependenţa noastră şi supunerea noastră faţă de Dumnezeu.

Dacă vom asculta de sfatul Bibliei şi ne vom însuşi vorbirea corectă a copiilor lui Dumnezeu, ne va fi de mare folos, scutindu-ne de multe încurcături ce se pot ivi.

Care este sfatul Bibliei în ce priveşte vorbirea? În primul rând trebuie să înţelegem că nu suntem Dumnezeu; ci, fiinţe finite care nu întotdeauna îşi pot împlini promisiunile sau hotărârile, Scriptura precizează în Proverbe 19:21: „Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte”, sau: „Nu te făli cu ziua de mâine, căci nu ştii ce poate aduce o zi” (Proverbe 27:1). Iată că omul nu este stăpân pe suflarea lui (Ecleziast 8:8), pe viaţa lui, pe circumstanţe (Ecleziast 9:11,12); ci, doar „hotărârea Domnului, aceea se împlineşte”. În consecinţă, creştinii fiind conştienţi de aceste adevăruri, folosesc în vorbirea lor, expresia: ‚dacă va voi Dumnezeu’ . De pildă, Pavel spune în Fapte 18:21: „ci şi-a luat rămas bun de la ei şi a zis: „Trebuie numaidecât ca sărbătoarea care vine, s-o fac în Ierusalim. Dacă va voi Dumnezeu, mă voi întoarce iarăşi la voi.” Şi a plecat din Efes.”

El cu toate că era apostol, cu toate că avea un har deosebit şi o relaţie cu Dumnezeu, el a fost umil, şi a spus: „Dacă va voi Dumnezeu”. Iar corintenilor în 1Corinteni 4:19 le spune: „Dar dacă va voi Domnul, voi veni în curând la voi şi atunci voi vedea nu vorbele, ci puterea celor ce s-au îngâmfat.” Iată că Pavel a ştiut că este necesar să implice voinţa şi suveranitatea lui Dumnezeu în toate. Aceasta este vorbirea plăcută lui Dumnezeu, care-L implică pe El şi voinţa Lui. Astfel, dacă nu reuşesc să fac un anumit lucru e posibil deoarece nu a fost voinţa Lui, El nu a îngăduit, nu a fost vina mea cu toate că eu am vrut să-mi vizitez fraţii, cum a fost cazul lui Pavel. Tot el mai afirmă în 1Corinteni 16:7: „De data aceasta nu vreau să vă văd în treacăt, ci trag nădejde să mai rămân cu voi câtă va vreme, dacă va îngădui Domnul”. Câtă înţelepciune în relaţii, câte probleme frăţeşti nu ar fi scutite datorită acestui tip de vorbire!

În contrast cu Pavel, unii creştini din primul secol, se încredeau în ei, în planurile lor de afaceri, şi a fost necesar ca Iacob, fratele Domnului Isus, să îi mustre, el le spune în Iacob 4:13-17: „Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga!” Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâne! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel şi apoi piere. Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.” Pe când acum vă făliţi cu lăudăroşiile voastre! Orice laudă de felul acesta este rea. Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!” Iată că suntem sfătuiţi cum să vorbim! Vorbirea noastră trebuie să fie Theo-centrică, adică să-l aibă pe Dumnezeu în centru, nu ego-centrică, nu ce vrem noi; ci, ce vrea Domnul.

Iacob în sfatul lui ne fereşte şi de cealaltă extremă, cea a ipocriziei şi a lenei, unii spun: „Dacă va vrea Domnul”, din ipocrizie, pentru că în inima lor nu doresc să fac acel lucru, sau le este pur şi simplu lene să-l facă, e mai comod să găsim scuză folosind cuvinte spirituale: „Dacă va vrea Domnul”. Astfel noi părem şi spirituali, cu toate că suntem leneşi sau ipocriţi. Iacob îi avertiza pe acei creştini şi prin extensie şi pe noi astăzi, prin cuvintele: „Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!” Poate Dumnezeu vrea să faci un lucru şi tu nu-l faci, venind cu scuza: „Dacă va vrea Domnul”, când de fapt nu Domnul este Cel ce nu vrea; ci, tu, însă nu vei scăpa nevinovat dacă era în puterea mâini tale să faci binele şi nu l-ai făcut, nu pentru că nu ai putut; ci, pentru că nu ai vrut (vezi şi Proverbe 3:27).

În concluzie, nu lua hotărâri fără Domnul (Isaia 30:1), însă chiar şi atunci când hotărârile vin dintr-o dorinţă bună şi corectă, lasă o uşă de scăpare deoarece eşti om, şi spune „dacă Dumnezeu va voi” sau „dacă Dumnezeu va permite” sau va îngădui (Evrei 6:3), sau „cu voia lui Dumnezeu”, voi face cutare şi cutare lucru (Romani 15:32). Dumnezeu să-ţi ajute să nu uiţi de El în vorbirea ta zilnică!