Cum se raportează creștinii la: toasturi, ciocnitul paharelor, a face urări de bine?

Publicat: 05.02.2018

Creștinii îi aparțin lui Dumnezeu și lui Christos (1Tesaloniceni 1:1; 1Tesaloniceni 2:1), prin urmare tot ce fac ei trebuie să îi de-a glorie lui Dumnezeu prin Christos (Filipeni 4:20; 1Tesaloniceni 5:18; 1Petru 4:11), și să se ferească de practici lumești (Iacob 1:27) sau idolatre, demonice, păgâne (1Corinteni 10:20; 2Corinteni 6:14-18).

Apostolul Pavel rezumă vorbirea, fapta și actul de a mânca și a bea prin cuvintele:

Coloseni 3:17, SCC: „Şi tot ce veţi face, în cuvânt sau în faptă, faceţi toate în Numele Domnului Iesus, mulţumind prin El, lui Dumnezeu-Tată”.

1Corinteni 10:31, SCC: „Astfel deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi orice; să faceţi toate pentru gloria lui Dumnezeu”.

De aceste două principii trebuie să ținem cont atunci când urăm, când mâncăm sau bem, etc.

În contrast lumea, se încrede în superstiții, ei fac fapte idolatre conștient sau inconștient, toasturi, ciocniri de pahare cu bătură alcoolică, urări de noroc, de prosperitate dar fără a fi implicat Dumnezeu, sau chiar dacă Îl pomenesc, ei îl pomenesc formal, căci ei nu ascultă de El în viața lor.

Să luăm pe rând câteva probleme:

A toasta, a ciocni pahare:

Oamenii cu anumite ocazii, cum ar fi: zile de naștere, nunți, zile de sărbătoare, cum este anul nou, crăciunul, etc. ridică paharul cu vin sau alte bături alcoolice și după ce urează: noroc, la mulți ai, etc. ei ciocnesc paharele și apoi le consumă.

Care este istoria ciocnitului de pahare?

Vinul are legătură cu închinarea, este interesant că nu se ciocnesc pahare de suc sau apă minerală, ci băuturi alcoolice!

Așa cum Iehova Dumnezeu a dat porunci poporului Său, pentru ca vinul să fie folosit la jertfe (Exod 29:40; Levitic 23:13). Exista chiar jertfă de băutură adusă lui Iehova Dumnezeu (Numeri 15:5,7,10).

În mod similar, demonii din spatele idolilor au imitat în sens negativ această practică, făcând ca și la jertfele aduce zeilor, idolilor să se verse vin pe jertfe (Ieremia 32:29; Ieremia 44:17).

Astfel a toasta, a ciocni paharele are legătură cu:

1) Idolatria:

După ce păgânii au adus jertfe de bătură (Ieremia 44:19,25), mai târziu oamenii păgâni toastau, aduceau libații, s-a ajuns să închine anumite pahare: zeului căruia i se închina, sau să invoce binecuvântarea lui cu ocazia consumării unor băuturi alcoolice. Astfel, în cartea International Handbook on Alcohol and Culture, se spune: „Din câte se pare, obiceiul de a toasta este o reminiscenţă laică a libaţiilor ritualice antice care constau în oferirea unui lichid sacru ca ofrandă zeilor . . . în schimbul realizării unei dorinţe…“.

In Enciclopedia Britanica, se precizează, că obiceiul de a ciocni paharele vine din antichitate. A bea « în sănatatea vieții », ciocnind paharele, ar putea avea legatura cu un vechi ritual religios, în cadrul caruia un moment important era acela de a bea « în onoarea zeilor și a morților ».

Prim urmare creștinii vor evita să ciocnească pahare, sau să tosteaze, spunând noroc, sau să verse câți-va stropi de vin pentru morți!

Toate aceste practici sunt idolatre!

2) Superstiția:

O legenda spune ca europenii din Evul Mediu simțeau ca sunetul produs de lovirea paharelor comesenilor îi ajuta să sperie spiritele rele, prezente de obicei la activitățile festive.

Creștini știu că ciocnitul paharelor nu poate speria și alunga demonii, astfel ei prin adevăr au fost eliberați de superstițiile lumii (Ioan 8:32), ei îl biruiesc pe satan și demonii prin credința biblică (1Petru 5:8-9), nu printr-o credință falsă în superstiții.

3) O asigurare că băutura nu este otrăvită:

Un alt motiv al ciocnirii paharelor cu alcool, vine din antichitate din Evul Mediu, când, la banchetele date de diversi aristocrați, era o practică frecventă aceea de a pune otravă în paharul cu bautură al unui nobil concurent sau dușman, pentru a scăpa de el. În astfel de condiții, toata lumea suspecta pe toata lumea și atunci cineva a avut ideea de a ciocni paharele, în acel moment stropi de bautura dintr-un pahar sărind în celalalt pahar, era un fel de asigurare ca lichidul respectiv nu era otravit.

Creștinii își iubesc și dușmanii astfel ei nu otrăvesc pe nimeni, și ei iubesc pe toți oamenii, astfel de asigurări nu sunt necesare (Matei 5:44; 2Petru 1:7).

Cum se comportă creștinii atunci când mănâncă și beau?

Ei îi mulțumesc lui Dumnezeu prin Christos pentru mâncare și băutură înainte de a o consuma (Fapte 27:35; 1Timotei 4:4-5; Efeseni 5:20).

Biblia afirmă, de asemenea, că mâncarea şi băutura însoţesc deseori bucuria (Psalm 104:15; Ecleziast 9:7), însă trebuie avut în vedere cumpătarea nu excesul căci bețivi nu moștenesc Regatul cerurilor (1Corinteni 6:10), ei se bucură în toate zilele de binecuvântările lui Dumnezeu. De asemenea, ei ştiu că anul care va veni, cât şi viaţa lor, este în mâna lui Dumnezeu (Proverbe 19:21; Daniel 5:23; Ieremia 10:23). Ei sunt ferm convinşi că nu ceea ce fac ei în noaptea de anul nou sau de revelion, nici toasturile care le vor ține atunci sau cu alte ocazii, va afecta anul care vine, sau viața lor zilnică; ci, ascultarea lor perseverentă, hotărârea lor de a sluji şi a răbda până la capăt (Matei 24:13).

Este adevărat că nu este greşit să urăm, sau să facem urări pozitive (Luca 1:42; Romani 16:3-23; 1Corinteni 16:20-21; 2Corinteni 13:12-13; Coloseni 4:18; 3Ioan 1:2), însă să facem urări din sinceritate, iar centrul urărilor noastre este Dumnezeu, pentru că doar El poate da: sănătate, viaţă lungă, belşug, binecuvântare, şi cel mai important: binecuvântările spirituale (Efeseni 1:3).

Noi putem ura, pace sănătate, atunci când Dumnezeu ne dă putere, călăuzire să dăm aceste haruri, nu putem ura pace, dacă noi nu o avem! Domnul le-a dat pacea Sa apostolilor Săi (Ioan 14:27), pentru că El avea pace și o putea transmite și altora (comp. și cu Apocalipsa 1:4-5), atunci când cuvântul nostru este rostit prin Spiritulul Sfânt, este dres cu sare, el poate da har celor cel aud (Coloseni 4:6; Efeseni 4:29).

În contrast, oamenii fără Dumnezeul Bibliei, urează: “sănătate” fără a-l avea în viața lor pe Iehova rafa, Iehova care vindecă (Exod 15:26) sau pe adevăratul Christos (comp. cu 2Corinteni 11:4), ei urează: prosperitate, binecuvântări, însă fără a-L avea pe binecuvântatul Dumnezeu din care vin toate (1Corinteni 8:5-6; Romani 1:25; Romani 9:5; Romani 11:36; 1Timotei 6:15-16).

Mulți urează „noroc”, ca un fel de reușită fără Dumnezeu!

Însă Dumnezeu spune în Isaia 65:11-12: „Dar pe voi, care părăsiţi pe Domnul, care uitaţi muntele Meu cel Sfânt, care puneţi o masă „Norocului” şi umpleţi un pahar în cinstea „Soartei” vă sortesc săbiei ...am vorbit şi n-aţi ascultat, ci aţi făcut ce este rău înaintea Mea şi aţi ales ce nu-Mi place.”

Comentând pe marginea acestui verset, traducătorul Ieronim (care a trăit în secolul al IV-lea d.Ch) vorbeşte despre un obicei antic ţinut de păgâni în ultima zi a anului. Iată ce scrie el: „Ei pregăteau o masă cu tot felul de mâncăruri şi o cupă plină cu vin dulce pe care o beau în cinstea norocului pentru a asigura fertilitatea fie în anul care se încheia, fie în anul care urma“.

Creştinii nu cred în noroc; ci, ei se încred în Dumnezeul Bibliei, care le controlează viaţa; şi pe care doresc să-l cunoască ‚în toate căile lor’ (Proverbe 3:5-6). Adică ei Îl văd implicat în toate domeniile vieţii.

În concluzie: creștinii vor lăuda pe Dumnezeu pentru evenimentele fericite din viața lor, pentru binecuvântări, și îi vor mulțumi pentru toate lui Dumnezeu prin Fiul Său: Iesus Christos.

Iar ei vor ura fraților și surorilor, oamenilor, ceea ce Dumnezeu îi călăuzește și le dă har, pe care îl pot transmite la alții, însă ei se vor feri de practicile idolatre și păgâne.