Lucrarea în doi, autoritatea în doi, adunarea ca doi, doi martori!
Publicat: 12.08.2017Uneori, lucrarea lui Duumnezeu o poate face un singur om (Fapte 8:5), însă harul este mult mai mare în doi, astfel Biblia pune accentul pe echipe de câte două persoane în lucrarea lui Dumnezeu.
Atunci când într-o localitate se formează o echipă de doi frați, ei pot deveni o adunare, căci Domnul a promis: “Pentru că unde sunt doi sau trei adunaţi pentru Numele Meu, acolo sunt Eu în mijlocul lor” (Matei 18:20, SCC). Harul acesta nu îl poți avea de unul singur!
Pe lângă faptul că Domnul poate fi într-un credincios (Ioan 14:20), dar doar când sunt doi sau mai mulți împreună și formeză o adunare, doar atunci Iesus este și în mijlocul lor ca conducător, învățător! Și se folosește de alții pentru zidirea ta.
Cei doi ca adunare au promisiunea: “Iarăşi; adevărat vă zic: dacă doi dintre voi au să fie de acord pe pământ pentru orice înfăptuire pe care au să o ceară, li se va face de către Tatăl Cel ce este în ceruri”(Matei 18:19, SCC). Iată doar de la doi în sus, este promisiunea pentru ca Tatăl să le facă orice înfăptuire celor care s-au pus în acord cu o rugăciune în unitate!
Pentru disciplina frățească este nevoie de doi frați pe lângă cel care a păcătuit, căci Domnul a învățat în Matei 18:15-17, SCC: “Iar dacă are să păcătuiască fratele tău, mergi şi dovedeşte-i vina între tine şi el singur. Dacă are să asculte de tine ai câştigat pe fratele tău. Dar, dacă nu are să te asculte, ia cu tine încă unu sau doi; ca pe gură de doi martori sau de trei să fie stabilit orice cuvânt. Iar dacă are să refuze să asculte de ei, spune adunării; dacă însă şi de adunare are să refuze să asculte, să fie pentru tine precum este păgânul şi vameşul”. În diferite situații de mustrare, corectare, disciplinare, excludere, toate trebuie făcute pe mărturia a doi sau trei martori, conform cu: 2Corinteni 13:1; 1Timotei 5:19.
Iar autoritatea de a lega sau dezlega este a adunării compuse din minim doi, căci în Matei 18:18, se spune: „Adevărat vă zic: oricâte aveţi să legaţi pe pământ, vor fi legate în cer; şi oricâte aveţi să dezlegaţi pe pământ vor fi dezlegate în ceruri”. Iar în continuare Domnul continuă spunând:
“Pentru că unde sunt doi sau trei adunaţi pentru Numele Meu, acolo sunt Eu în mijlocul lor” (Matei 18:20, SCC). Iată cum acționează Domnul din mijlocul lor! Prin mustrări, prin autoritatea de a disciplina, exclude, reprimi (1Corinteni 5:4), prin mijlocirea la Tatăl ca acel lucru în acord cerut de cei doi să Îl primească (Ioan 16:26).
Chiar lucrarea de predicare și de facere de discipoli e nevoie de echipe de doi, căci Domnul a rânduit astfel lucrătorii pentru lucrare: “Apoi cheamă pe cei doisprezece; şi a început să îi trimită doi câte doi, şi le-a dat autoritate asupra spiritelor necurate” - Marcu 6:7, SCC.
Iar în Luca 10:1, SCC: „Iar după acestea, Domnul a rânduit pe alţi şaptezeci şi doi, şi i-a trimis doi câte doi înaintea feţei Lui, în orice cetate şi loc unde El urma să fie venit”.
Într-o adunare, pot fi mai multe grupuri: conducătorii (1Timotei 4:14; Filipeni 1:1), cântăreții (1Cronici cap. 25), mijlocitorii (Fapte 1:13-14), evanghelizatorii (Efeseni 4:11), etc.
Grupul cu care iei cina Domnească (Matei 26:20) și cu care studiezi Scripturile la întrunirile de studiu, însă pe lângă aceste grupuri din care faci parte, care țin de familia ta spirituală restrânsă, sau de specificul lucrării tale, ai nevoie de un partener de lucrare, care va deveni un prieten intim al nostru! (comp. cu Ecleziast 4:12).
Prin urmare, fiecare frate este necesar să aibă un partener de lucrare, de rugăciune, de părtășie, căruia să i să poată confesa, etc.
Pentru cei cu darul căsătoriei, partenerul din căsnicie poate deveni și partenerul de lucrare, dar poate avea și un alt partener pentru lucrări specifice bărbaților, de pildă: Petru era căsătorit, dar el a mers în lucrare însoțit de un alt apostol (Matei 10:1-2).
Fiecare creștin sau creștină trebuie să se roage în acest sens, și să aștepte ca Domnul să-i rânduie un partener, prin Spiritul Sfânt, și prin frații maturi, potrivit cu voia lui Dumnezeu și planul Lui de lucrare pentru tine! Uneori partenerul nu va avea aceiași vârstă sau înclinații ca tine, tocmai ca să vă complectați unul pe celălalt nu să fiți identici, fiind diferiți ca daruri, puteți face mai multe lucrări!
În Noul legământ, vedem de mai multe ori: doi martori pentru adevar, sau doi lucrători, cum ar fi: apostolii Petru şi Andrei (Matei 10:2), Pavel şi Barnaba (Fapte 13:2), etc.
Uneori pe parcursul timpului, echipele se mai schimbau după nevoi, astfel îl găsim pe Petru care inițial îl avea ca partener pe fratele lui Andrei, ca ulterior să îl aibă pe Ioan fiul lui Zebedei (Fapte 8:14), iar Pavel ca având mai târziu ca partener pe Sila (Fapte 15:40; Fapte 17:10), iar apoi și pe Timotei, chiar dacă era de vârstă diferită (Fapte 16:1-3; 2Corinteni 1:1; Coloseni 1:1), iar Barnaba pe Marcu vărul lui (Fapte 15:39; Coloseni 4:10).
Dumnezeu să vă dea partenerul potrivit!