Care este scopul final al promisiunilor divine, și cum să le obținem?

2Petru 1:2-11, SCC: “Har vouă, şi pace; să vă fie înmulţite printr-o cunoaştere a lui Dumnezeu şi a lui Iesus Christos, Domnul nostru. Întrucât divina Lui putere, dăruindu-ne toate cele referitoare la viaţă şi evlavie, prin cunoaşterea Celui chemându-ne prin glorie şi virtute; prin care ne-au fost dăruite promisiunile cele mai mari şi preţioase; ca prin acestea să vă faceţi părtaşi ai naturii divine, scăpând de stricăciunea cea din lume prin poftă, tocmai pentru aceasta însă, contribuind cu toată străduinţa, adăugaţi la credinţa voastră: virtutea; iar la virtute: cunoaşterea; iar la cunoaştere: înfrânarea; iar la înfrânare: răbdarea; iar la răbdare: evlavia; iar la evalvie: afecţiunea frăţească; iar la afecţiunea frăţească: dragostea. Pentru că acestea fiind în voi şi sporind; vă fac să nu fiţi nici leneşi, nici neroditori în cunoaşterea Domnului nostru Iesus Christos. Pentru că cel în care nu sunt prezente acestea, este orb, este miop, uitând de curăţirea păcatelor vechi. De aceea, fraţilor, străduiţi-vă mai mult să faceţi chemarea şi alegerea voastră sigure; pentru că, făcând acestea, nu aveţi să cădeţi niciodată. Pentru că astfel vi se va da din belşug intrarea în Regatul etern al Domnului nostru şi Salvator: Iesus Christos”.

1. Care este scopul final al promisiunilor divine?

Scopul final al promisiunilor lui Dumnezeu și Tată al nostru este de a ne face părtași la natura divină, ca noi să semănăm cu Dumnezeu, și astfel să intrăm în Regatul ceresc! Astfel, Dumnezeu dorește ca fiii Săi să fie făcuți părtași la natura divină, adică la calitățile divine, printre care Petru enumeră câteva dintre ele: credința, virtutea, cunoașterea, înfrânarea, răbdarea, evlavia, afecțiunea, dragostea agape. Atunci toate promisiunile divine se vor împlini, când noi vom reflecta pe deplin chipul lui Dumnezeu, atunci vom avea: “belşug intrarea în Regatul etern al Domnului nostru şi Salvator: Iesus Christos”. Acesta este scopul final al promisiunilor divine.

2. Cum să obținem promisiunile divine?

Divina putere a Tatălui ne-a dat toate referitoare la viață și evalvie, și acestea ni le-a dat PRIN cunoașterea lui Dumnezeu, care ne-a chemat prin glorie și virtute, la natura divină. Iar această cunoaștere exactă de Dumnezeu implică: să fugim de stricăciunea din lume ce se manifestă prin pofte, la a ne da TOATĂ străduința în cele bune, așa cum enumeră apostolul Petru, câteva calități în care să creștem, pe care le vom analiza în continuare:

Credința: Biblia învață despre cunoștința care ne duce la credință (Romani 10:8,17), apoi noi trebuie să adugăm la credință alte calități creștine, de la credință pleacă viața creștină, pe baza credinței omul este iertat, salvat, socotit drept (Romani 5:1-2; Efeseni 2:8), credința ne duce la fapte bune (Efeseni 2:8-10; Galateni 5:6), omul drept trăiește prin credință (Romani 1:17).

Prin credință trebuie să adăugăm sau să creștem în virtute, în cunoaștere, în înfrânare, în răbdare, în evlavie, în afecțiune frățească, în dragostea agape față de toți oamenii!

Virtutea: la credință trebuie să adăugăm: virtutea, aceasta înseamnă faptul că credința capătă putere, valoare, prin virtute!

În limba greacă pentru virtute este: “aretēn” sau „aretē”, aceast cuvânt „aretē”, din 2Petru 1:5, mai apare și la Filipeni 4:8, 2Petru 1:3.

Conform cu Friberg, Lexicon, virtutea este: (1) în general, o calitate bună de orice fel, excelență, bunătate, valoare; (2) așa cum este atribuită excelenței lui Dumnezeu, laudă; Concret faptă minunată (1Petru 2:9); (3) ca o manifestare a harului lui Dumnezeu bunătate, putere (2Petru 1:3); (4) ca caracteristică morală, corectitudine, bunătate (2Petru 1:5), opusă vrăjitorie (depravare, viciu).

În The Peshitta (Aramaic New Testament), apare: „excelența”.

Astfel, a adăuga la credință: virtutea, însemnă a adăuga: un mod de viață moral, corect, curajos, fapte bune, lucrări excelente.

Cunoașterea: noi trebuie să adăugăm la virtute: cunoșterea, adică să creștem în cunoaștere, aceasta ne va adânci modul de a trăi virtuos, de aceea, harul și pacea va fi înmulțite “printr-o cunoaştere a lui Dumnezeu şi a lui Iesus Christos, Domnul nostru” (1Petru 1:2, SCC).

Adăugând la virtute: cunoașterea, vom crește în cunoașterea practică a vieții virtuose de creștin.

Înfrânarea: la cunoaștere trebuie să adăugăm: înfrânarea, cunoașterea capătă valoare prin înfrânarea de la cele rele, degeaba cunoaștem fără să ne înfrânăm, fără să folosim cunoștiința spre a ne opri de la rău! Chiar dacă înfrânarea este rodul Spiritului (Galateni 5:22-23), creștinul trebuie să aibă această calitate și prin străduință proprie, astfel înfrânarea trebuie cultivată, numai așa ne facem părtași ai naturii divine!

Spiritul Sfânt este părtaș la natura divină, având calități înrudite cu Dumnezeu, pe care dorește să le manifeste prin noi, însă trebuie să existe o conlucrare cu Spiritul!

Răbdarea: la înfrânare trebuie să adăugăm răbdarea, înfrânarea este puternică prin răbdare.

Răbdarea ne ajută să avem o înfrânare desăvârșită, să devenim răbdători ca Dumnezeu, căci numai prin răbdare moștenim promisiunile lui Dumnezeu (Evrei 6:12).

Evlavia: la răbdare trebuie să adăugăm evalvia. Răbdarea primește valoare și direcție corectă prin evalvie, prin respect de Dumnezeu!

Noi nu doar răbdăm, ca și un om care din fire este calm, ci răbdăm pe făgașul devoțiunii față de Dumnezeu. Respectul nostru față de Dumnezeu, dă valoare și direcție răbdării.

Ce este evlavia?

În limba greacă este “eusebia”, care conform cu Friberg, Lexicon, înseamnă: (1) în general, ca mod particular de viață caracterizat prin reverență față de Dumnezeu și respect față de credințele și practicile legate de religie, pietate (1Timotei 3:16); (2) ca comportament îndreptat în mod îndreptat spre pietatea, devotamentul, evlavia lui Dumnezeu (1Timotei 6:11).

În The Peshitta (Aramaic New Testament), apare: „reverența față de Dumnezeu”.

Termenul ca verb, este folosit în 1Timotei 5:4, cu referire la respectul și onoarea copiilor sau a nepoților față de mamele sau bunicile lor văduve, prin faptul că le va da recompensă, sprijinindu-i material pentru osteneala lor.

Astfel, a adăuga la răbdare: evlavia, înseamnă a răbda pe baza: respectului, devotamentului față de Dumnezeu, devenind niște oameni: evalvioși, pioși, loiali!

Afecţiunea frăţească: la evlavie trebuie să adăugăm afecțiunea frățească, doar afecțiunea frățească dă repere și dimensiune evlaviei, căci cine nu-l iubește pe fratele său, nu-L iubește nici pe Dumnezeu care este nevăzut (1Ioan 4:20). Iubindu-i pe frații noștri, indirect Îl iubim pe Dumnezeu, și astfel devenim nu doar niște oameni reci, cu o falsă evalavie ca călugării retrași în singurătate, ci cu o evalvie caldă, căci noi chemăm pe Iehova împreună cu cei care Îl cheamă dintr-o inimă curată (2Timotei 2:22), și care caută ca și noi (1Timotei 6:11): dreptatea, credinţa, dragostea, pacea.

Afecțiune sau iubirea frățească, în greacă: “philadelphía” (filadelfia), conform cu Friberg, Lexicon, înseamnă: iubirea frățească, iubirea pentru frate sau soră; Ca termen tehnic religios în NT, limitat la iubirea pentru ceilalți membri ai unei afecțiuni a grupului religios pentru un credincios.

Literal, “philadelphía”, este un cuvânt compus din „phílos”, care înseamnă „prieten“, şi „adelphós”, care înseamnă „frate“, tălmăcit literal înseamnă „prietenie frățească”!

În cer nu vom sta izolați, ci împreună cu frații, iubirea frățească de acum este o școală pentru iubirea din cer.

Astfel, a adăuga la evlavie, afecțiunea frățească, însemnă a-L respecta și onora pe Dumnezeu ca corp a lui Christos, împreună, iar aceea dragoste și devoțiune față de Dumnezeu se va manifesta și în dragostea frățească.

Dragostea: la afecțiunea frățească față de frați, trebuie să adăugăm dragostea agápe, dragostea față de toți oamenii! Iubirea noastră ar fi limitată dacă nu am lărgi-o la iubirea față de toți chiar față de cei care nu ne sunt frați sau prieteni!

Iată ce spune despre agape, profesorul William Barclay în lucrarea New Testament Words: „Agápe se referă la minte: ea nu este doar un sentiment care se naşte spontan în inimile noastre; ea este un principiu în virtutea căruia trăim. Agápe este indisolubil legată de voinţă“.

Astfel, agápe este iubirea ce se manifestă prin voința creștinului care dorește să asculte de porunca lui Dumnezeu de a iubi, chiar dacă această iubire inițial nu vine din sentimente puternice, ci din minte, ea în timp ce va investi în oameni va trece și în inimă.

Prin urmare, a adăuga la iubirea de frați iubirea față de toți oamenii, însemnă a lărgi binele ce Îl manifestăm chiar față de oamenii care nu ne sunt pe plac, însemnă a manifesta iubirea divină.

Este interesant că creșterea în aceste calități: credința, virtutea, cunoașterea practică, înfrânarea, răbdarea, evlavia, afecțiunea frățească, dragostea agape, ne duce la a nu fi “nici leneşi, nici neroditori în cunoaşterea Domnului nostru Iesus Christos”.

Aceasta înseamnă, că Petru face o echivalență între străduința și perseverența în aceste însușiri creștine și cunoașterea Domnului Iesus, a ne strădui să adăugăm aceste calități însemnă al cunoaște pe Domnul, și a ne face părtași la natura divină.

Cu alte cuvinte, pomul vieții ne duce la cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Iesus (Ioan 17:3), iar această cunoaștere ne duce la fapte, căci atunci când Îl cunoști pe Domnul, nu mai stai pasiv, ci Îi urmezi, dându-ți toată silința din dragoste, din recunoștință față de El.

În contrast, apostolul Petru spune: “Pentru că cel în care nu sunt prezente acestea, este orb, este miop, uitând de curăţirea păcatelor vechi”. A nu ne strădui, a nu crește în cunoașterea Domnului, înseamnă că treptat peste noi se așează întunericul, devenim treptat: orbi, miopi, se poate ajunge chiar să uităm că am fost curățați de păcate, și astfel ne mai manifestând recunoștință față de jertfa Domnului!

Pomul vieții dă rod în fiecare lună (Apocalipsa 22:1-2), este necesar ca să contribum “cu toată străduinţa”, pentru a adăuga aceste calități, astfel vom permite ca viața lui Christos să rodească prin noi, și Dumnezeu va face mai mult decât putem noi (Efeseni 3:20-21), a Lui să fie gloria în etern, amen.

Astfel, iubiți frați, dacă vă veți strădui în aceste calități, veți face “chemarea şi alegerea voastră sigure; pentru că, făcând acestea, nu aveţi să cădeţi niciodată. Pentru că astfel vi se va da din belşug intrarea în Regatul etern al Domnului nostru şi Salvator: Iesus Christos”.