De ce i-a numit Iesus: „tâlhari”, pe negustorii din templul lui Iehova?

Meritau să fie numiți: „tâlhari” negustorii care vindeau animale în templul din Ierusalim?

POTRIVIT relatării din Evanghelia lui Matei: “Iesus a intrat în curtea templului şi a scos pe toţi cei vânzând şi cumpărând în curtea templului, şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor vânzând porumbeii;şi le zice: A fost scris: „casa Mea va fi chemată casă de rugăciune; dar voi o faceţi peşteră de tâlhari” – Matei 21:12-13,SCC.

De ce Domnul i-a numit “tâlhari”?

Din cel puțin trei motive:

1) Prețul exorbitant al animalelor de jertfă: o privire asupra scrierilor istorice iudaice arată că negustorii de la templu profitau de clienții lor cerându-le prețuri exorbitante pe animalele de jertfă.

De exemplu, în Mișna (Cheritot 1:7) este prezentată o situație din secolul I d.Ch., în care prețul unei perechi de turturele pentru jertfă ajunsese la un dinar de aur, echivalentul salariului pe 25 de zile al unui muncitor necalificat. Săracii puteau oferi ca jertfă turturele și porumbei (Levitic 1:14; Levitic 5:7; Levitic 12:6-8), totuși chiar și prețul acestor păsări devenise extrem de mare.

Revoltat de ceea ce se întâmpla, rabinul Simeon ben Gamaliel a redus numărul jertfelor obligatorii. Drept urmare, prețul unei perechi de turturele a scăzut imediat de o sută de ori. Ceea ce indică că negustorii puneau un preț de o sută de ori decât cel normal!

Având în vedere lăcomia acelor negustori și modul în care îi jecmăneau ei pe oameni, Isus i-a numit pe bună dreptate „tâlhari”.

2) Tâlhăria schimătorilor de bani: în secolul întâi, pătrunseseră în Palestina tot felul de monede. De exemplu, iudeii şi prozeliţii din diasporă care veneau la templul din Ierusalim aduceau cu ei monede străine din zona din care locuiau. Totuşi, ca să plătească impozitul anual pentru templu, sau să cumpere animale de jertfă şi să ofere alte ofrande benevole li se cerea să folosească moneda acceptată la templu. Astfel, în schimbul unei taxe (comision), schimbătorii de bani converteau monedele de diferite origini şi valori în moneda acceptată. Când se apropiau sărbătorile iudeilor, schimbătorii de bani îşi instalau mesele în curtea naţiunilor, din incinta templului și se înbogățeau pe spinarea închinătorilor de la templu.

Special îngrijitorii templului acceptau ca impozitul pentru templu să fie plătit numai în anumite monede ca să se înbogățească din comisioane de schimb monetar. Schimbătorii de bani îşi desfăşurau afacerea în templu şi percepeau un comision exorbitant pentru schimbarea banilor străini. Isus a dezaprobat cu vehemenţă lăcomia acestor oameni. De ce? Deoarece ei transformaseră casa lui Iehova într-o „casă de negustorie“ (Ioan 2:13-16, SCC), şi într-o „peşteră de tâlhari“ (Matei 21:12-13, SCC).

3) Excrocheria bancherilor: acești schimbători de bani sau bancheri, nu doar că schimbau bani străini percepând comisioane uriașe, dar ei dădeau împrumuturi cu dobândă, şi plăteau dobânzi celor care investeau la bancă. Aceşti jecmănitori găseau aici ocazia să întâlnească oameni în necaz, care veneau la templu pentru rugăciune, plătirea taxelor și jertfe, și li se cereau dobânzi mari pentru bani înprumutați.

Iesus a făcut referire la aceşti bancheri în pilda despre sclavii care primiseră sume diferite de bani ca să le investească în afaceri, iar aici se menționează a da banii la schimbătorii de bani ce dădeau dobândă la cei ce investeau la ei (Matei 25:27), și cu siguranță cereau o dobândă și mai mare de la cei ce luau împrumut de la ei.

Ce a făcut Iesus cu acești tâlhari din curtea templului?

Atât la începutul serviciului Său de pe pământ, în Ioan 2:14-16, SCC, se menționează: “Şi a găsit în curtea templului pe cei vânzând boi, şi oi, şi porumbei; şi pe schimbătorii de bani, şezând. Şi făcând un bici din frânghii, i-a scos afară pe toţi din curtea templului; chiar şi oile şi boii; şi a vărsat banii schimbătorilor, şi a răsturnat mesele. Şi celor vânzând porumbeii, le-a zis: ridicaţi acestea de aici! Nu faceţi casa Tatălui Meu o casă de negustorie!”

Deci El ca fiind Stăpân peste casa lui Dumnezeu (Evrei 3:1-6), a avut autoritate (drept) să-i scoată afară din curtea templului pe acești profitori, care făceau din evalvie un izvor de câștig (1Timotei 6:5-10).

Dar ei nu s-au schimbat, căci la sfârșitul serviciului Său de pe pământ, din nou ni se relatează: “Şi Iesus a intrat în curtea templului şi a scos pe toţi cei vânzând şi cumpărând în curtea templului, şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor vânzând porumbeii; şi le zice: A fost scris: „casa Mea va fi chemată casă de rugăciune; dar voi o faceţi peşteră de tâlhari” – Matei 21:12-13, SCC.

Zelul pentru casa lui Iehova Îl mistuia! (Ioan 2:17). El dorea pentru Tatăl o casă curată!

Dar El mai dorea, o casă atrăgătoare chiar pentru cei săraci care doreau să servească din sărăcia lor ca și văduva cu cei doi bănuți (leptoni) – Marcu 12:41-44.

Ce învățăm noi din aceste relatări?

Noi ca urmași a lui Christos, învățăm ca să nu permitem niciodată în casa Tatălui, la adunare, să aibă loc afaceri, schimburi de mărfuri, vânzări, etc. nici măcar discuții comerciale, sau de vânzare, cumpărare, închiriere, etc. Nici înainte, nici în timpul întrunirilor, nici după!

Noi venim la adunare, în casa Tatălui pentru închinare, pentru a persevera „în învăţătura apostolilor şi în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciuni” (Fapte 2:42), nu pentru discuții sau tranzacții materiale.

Dacă frații vor să vândă ceva, închirieze, etc. își pot da întâlniri în casele lor, în afara orelor de închinare, sau în locuri publice, unde sunt liberi să vândă, închirieze sau să cumpere, etc. (comp. cu Fapte 4:34-37).

Casa Tatălui nu are ca scop comerțul nici îmbogățirea unora, ci glorificarea lui Dumnezeu (1Petru 4:11).