Îndelunga răbdare ca rod al Duhului Sfânt

Îndelunga răbdare în limba greacă este: „makrothumeo” (Galateni 5:22). În limba greacă pe lângă: „makrothumia” = îndelungă răbdare, mai există un alt cuvânt asemănător, desemnând, răbdarea: „hypomeno” = răbdare, perseverenţă, a suferi, a îndura. Acest cuvânt apare de 18 ori, în umătoarele pasaje: Matei 10:22; Marcu 13:13; Luca 2:43; Fapte 17:14; 1Corinteni 13:7; 2Timotei 2:10,12; Evrei 10:32; Evrei 12:2-3,7; Iacob 1:12; Iacob 5:11, 1Petru 2:20. Această expresie: „hypomeno”, putem să o considerăm roadă a Duhului, deoarece dacă iubirea este: „îndelung răbdătoare” [makrothumeo], şi aceiaşi iubire „rabdă [hypomeno] toate” (1Corinteni 13:7). Atunci expresia „hypomeno”, este sinonimă cu makrothumia”, şi nu mai este necesar, să o mai analizez separat ca roadă.

Îndelunga răbdare este capacitatea de a răbda multe şi îndelung, are sensul de suferinţă lungă, lungime a spiritului, răbdare lungă.

Dragostea îi dă omului putere să rabde când toate lucrurile merg rău. De asemenea îi dă putere să rămână calm şi liniştit când alţii îşi pierd firea. Există oameni cu talente şi posibilităţi nelimitate, dar într-o situaţie neaşteptată intră în panică. Singurul lor mod de reacţie este să devină agitaţi. Îndelunga răbdare suportă mult timp purtarea urâtă a oamenilor, împrejurări dificile îngăduite de Dumnezeu, aşteptări lungi ale promisiunilor lui Dumnezeu.

Îndelunga răbdare este sinonimă cu îngăduinţa răbdătoare (2Timotei 2:24), cu îngăduinţa în dragoste (Efeseni 4:2), cu îngăduinţa care iartă (Proverbe 19:11; Coloseni 3:12-13), cu răbdarea sfinţilor (Apocalipsa 14:12), cât şi cu răbdarea lui Cristos (2Tesaloniceni 3:5), cu multa răbdare a lui Dumnezeu (Romani comp. 2:4; cu 9:22).

Doar Duhul lui Dumnezeu ne poate ajuta să avem îndelungă răbdare (Galateni 5:22), deoarece Duhul Sfânt Îl manifestă pe Dumnezeu care este încet la mânie şi îndelung răbdător (Exod 34:6; Ieremia 15:15; 1Petru 3:20), şi pe Domnul Cristos care este îndelung răbdător (1Timotei 1:16).

Dumnezeu este încet la mânie, deoarece acesta este caracterul Lui (Exod 34:5-7), iar această calitate este înrudită cu altele şi provine din dragostea Lui (1Corinteni 13:4). Astfel Dumnezeu este îndelung răbdător, deoarece este îndurător şi milostiv, bogat în bunătate şi în credincioşie (Psalm 86:15; Psalm 103:8; Psalm 145:8; Ioel 2:13; Iona 4:2); dar şi din pricina Numelui Său (Isaia 48:9). Tăria lui Dumnezeu se arată şi prin îndelunga Lui răbdare, aşteptând momentul pedepsirii celui rău, fără a se grăbi, dând har şi şanse suficiente omului spre pocăinţa şi salvare lui (Naum 1:3; 2Petru 3:9,15).

Îndelunga răbdare este caracterul Duhului Sfânt, dar şi a copiilor lui Dumnezeu. Ei primind Duhul primesc caracterul Duhului, de aceea ei pot răbda îndelung, această răbdare este caracteristică sfinţilor.

A avea îndelungă răbdare înseamnă a îndura imperfecţiunile şi provocările altora, conştienţi de faptul că Dumnezeu le-a îndurat pe ale noastre; înseamnă, de asemenea, a suporta toate necazurile şi dificultăţile vieţii, fără murmurare sau răzvrătire; înseamnă să ne supunem voinţei divine ştiind că acceptarea providenţei lui Dumnezeu aduce întotdeauna beneficii vieţii noastre (Iacob 1:2-4,12; Iacob 5:7-11).

În esenţă, îndelunga răbdare este virtutea prin care credinciosul este abilitat să accepte şi să suporte orice încercare, orice nedreptate ce i se face, orice supărare provocată de semeni, fără a produce în el vreo mutaţie cu privire la atitudinea lui faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu. Duhul Sfânt îl ajută pe credincios să dezvolte o astfel de virtute care, în esenţa ei, este din Dumnezeu (2Corinteni 6:6; Coloseni 1:11).

Opusul răbdării este nerăbdarea şi nerăbdarea vine din iubirea de sine şi din mândrie conform Scripturii, atunci când ne considerăm importanţi nu mai avem răbdare cu cei slabi, sau cu alţi oameni, tocmai de aceea Biblia sfătuieşte: „...mai bun este cel răbdător decât cel îngâmfat” (Ecleziast 7:8 GBV 1989). Răbdarea este în opoziţie cu îngâmfarea, deci nerăbdarea este mândrie, este mândria unui om superior care nu poate aştepta sau răbda.

Nu după tonul vocii (volumul de decibeli) putem cunoaşte un om puternic spiritual, nici după cât cunoaşte, ci după cât rabdă, în Coloseni 1:11: „întăriţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie”.

Iar această îndelungă răbdare nu este o răbdare pasivă, un fel de letargie, eşti ca o legumă şi aştepţi orice, nu ai nici o reacţie la ce ţi se întâmplă, nu, este vorba de o roadă a Duhului complexă, nu este vorba de o îndelungă răbdare rece, fără nici un sentiment, ci de o „răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie”.

Îndelunga răbdare [makrothumeo] şi răbdarea/perseverenţa [hypomeno] nu este doar capacitatea de a rezista, de a rămâne în picioare în ciuda aversităilor, ci ea este capacitatea de a progresa, de a înainta indiferent de opoziţie, de a avea reacţii corecte.

Iată o răbdare manifestată în dragoste, cu bucuria Duhului Sfânt, o răbdare care nu-şi pierde calitatea de a iubi, a se bucura, a avea pace, bunătate, facere de bine, blândeţe, credincioşie, etc. Toate calităţile roadei sunt interdependente, adică au o dependenţă reciprocă, nu pot una fără alta. O iubire fără răbdare, facere de bine, etc. nu este iubire, o răbdare fără bucurie, pace, blândeţe, etc. nu este răbdare în termeni divini.

Îndelunga răbdare autentică duce la dragoste, smerenie, pace, blândeţe, îngăduinţă, unitate, iertare (Efeseni 4:1-3; Coloseni 3:12-15).

Caracterul unui slujitor prelucrat şi umplut de Duhul Sfânt, se vede prin îndelunga răbdare a lui. În 2Corinteni 6:4-6, se spune: „Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări...prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută”. Carcterul copilului lui Dumnezeu se formează în răbdare, Cuvântul lui Dumnezeu dă roade în răbdare (Luca 8:15).

Îndelunga răbdare poate veni de la Duhul Sfânt (Galateni 5:22), poate veni din temeperamentul omului cu care s-a născut (Ecleziast 7:8; Ecleziast 10:4), sau din voinţa omului (2Timotei 3:10). Dar poate fi cultivată prin încercări, suferinţe prin factori exteriori (Romani 5:3-4; Iacob 1:2-4), răbdarea este imperios necesară ca moştenim făgăduinţele lui Dumnezeu şi să nu o luăm înainte în lucrarea Domnului (Evrei 6:15; Evrei 10:36).