Locuia permanent: Spiritul Sfânt ÎN credincioșii dinainte de Penticosta?

Conform multor teologii, credincioşii din V.T. nu erau locuiţi permanent de Spiritul Sfânt, păcatul lor putea face ca Spiritul să plece (1Samuel 10:6-11; 1Samuel 16:14-15; Psalm 51:11), iar Spiritul venea ocazional peste ei pentru a îndeplini anumite lucrări (Numeri 11:25).

Deci problemele care se ridică sunt:

1) Spiritul era permanent cu ei sau nu?

2) Spiritul Sfânt era în ei înainte de Penticosta sau nu?

Să trecem la prima problemă:

1) Spiritul era permanent cu ei sau nu?

Însă realitatea este că nu în toate cazurile din V.T. un om ce a primit şi avea Spiritul Sfânt, îl avea doar temporar. Cu siguranţă că ungerea preoţească rămânea permanentă cu preoţii (Levitic 7:35; Levitic 16:32), Moise până în ziua când a murit „puterea nu-i trecuse” (Deuteronom 34:7); de asemenea Caleb la vârstă de optzeci şi cinci de ani era „tot aşa de tare ca în ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru luptă, fie ca să merg în fruntea voastră” (Iosua 14:10-11), nu reiese din aceste cazuri o scădere din putere, adică atât din puterea fizică cât şi din puterea Spiritului Sfânt, care cu siguranţă se împletea în ei. Anumiţi profeţi au rămas cu darul profetic din clipa când au devenit profeţi până în clipa morţii lor, de pildă: cazul Samuel (1Samuel 3:10-18; 1Samuel 8:4-7; 1Samuel 19:20,24; 1Samuel 25:1), cazul Natan (2Samuel 7:2; 1Cronici 29:29; 2Cronici 9:29; 2Cronici 29:25), cazul Elisei (1Regi 19:16; 2Regi 9:1; 2Regi 13:14-21), etc.

Toate aceste cazuri nu susţin ideea că în toate cazurile Spiritul venea ocazional peste ei (vezi şi Maleahi 2:14-15).

Chiar în cazul lui David, este demn de notat că David a compus Psalm 51, la un timp după păcatul cu Bat Şeba, căci este un psalm al lui David, făcut când a venit la el proorocul Natan, şi ce spune David în acest Psalm?

În Psalm 51:11, el spune: „Nu mă lepăda de la Faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt”. El nu spune „dă-mi din nou Spiritul Sfânt”, David avea Spiritul Sfânt dar acesta era întristat de păcatul lui David (Isaia 63:10), el se roagă ca Dumnezeu să nu-l ia de tot şi să nu-l lepede. Şi în cazul creştinilor, Spiritul Sfânt se întristează sau se stinge datorită păcatului (Efeseni 4:30; 1Tesaloniceni 5:19), doar în cazul unei lepădări definitive, sau în cazul păcatului cu voia, Spiritul Sfânt pleacă definitiv (vezi: Evrei 6:4-6; Evrei 10:25-28).

Deci dacă cei 12 apostoli, nu aveau Spiritul Sfânt permanent, însemnă că ei erau sub nivelul celor din V.T. şi este greu de imaginat acest lucru, având în vedere că ei: au scos demoni, au făcut vindecări, au înviat morţi şi au predicat împărăţia lui Dumnezeu!

Revenind la Ioan 14:16-17, atunci când Isus a spus: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt mângâietor, care să rămână cu voi în veac”, Domnul nu s-a referit că Spiritul Sfânt nu era permanent cu ei, ci El s-a referit la Spiritul ca Mângâietor în contrast cu omul Isus. Omul Isus era Mângâietorul lor în timpul acela, dar El trebuia să plece, şi urma să vină un alt Mângâietor, în locul Lui Lui, acesta urma să rămână cu ei pentru totdeauna, nu ca şi Mângâietorul – Isus, care a fost o prezenţa temporară printre ei (vezi şi: Luca 17:22). Prin urmare, aceste cuvinte a lui Isus nu indică că Spiritul era temporar cu ucenicii; ci, că ei aveau să-L primească într-o formă nouă de Mângâietror (slujbă pe care o avea Isus în timpul serviciului pământesc) şi ca dar al limbilor, şi Spiritul va rămâne cu ei aşa, adică în forma nouă de Mângâietor pentru totdeuna.

Ucenicii cunoşteau pe Spiritul şi lucrarea acestuia, lucru confirmat de Însuşi Isus când a spus: Duhul adevărului pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi”. Expresia „Îl cunoaşteţi”, la prezent, indică că încă de atunci ucenicii Îl cunoşteau, adică aveau o relaţie cu Spiritul lui Dumnezeu, în sensul că Spiritul îi călăuzea, le vorbea. În Evanghelii se spune despre Iosif că nu a cunoscut-o pe Maria, în sensul că nu avut relaţi intime cu ea (Matei 1:25), în mod asemănător, ucenicii Îl cunoşteau, în sensul că Spiritul a comunicat cu ei, le-a dat putere, făcând prin ei: vindecări, exorcizări, învieri din morţi, predicând evanghelia, ei au văzut lucrarea Spiritului, ei Îl cunoşteau şi aveau o relaţie în lucrarea lor cu Spiritul Sfânt.

Să trecem la a doua problemă: 2) Spiritul Sfânt era în ei înainte de Penticosta sau nu?

Conform multor teologii, credincioşii din V.T. şi cei din Evanghelii dinainte de Penticosta, nu erau locuiţi lăuntric de Spiritul Sfânt, acesta era cu ei, peste ei (Numeri 11:17,25-26,29; Judecatori 3:10; Judecatori 6:24; Judecatori 11:29; Judecatori 14:6; 1Samuel 10:6; 1Samuel 16:13-14; 2Regi 2:9; 2Cronici 15:1; 2Cronici 20:14; 2Cronici 24:20), dar nu în ei, era însoţitorul, ajutorul lor, dar nu îi locuia înăuntru pe credincioşi. Este acestă teză biblică şi valabilă?

Dacă vom căuta într-o concordanţă, vom vedea şi cazuri în care Spiritul era cu ei sau peste ei, dar şi cazuri de oameni care aveau Spiritul, erau umpluţi de Spiritul Sfânt, şi nu doar era cu ei sau peste ei, ci ÎN ei. Observaţi:

Geneza 41:38: „Şi Faraon a zis slujitorilor săi: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?”

Exod 31:3: „L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări”.

Exod 35:31: „L-a umplut cu Duhul lui Dumnezeu, duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări”.

Numeri 27:18: „Domnul i-a zis lui Moise: „Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul Meu, şi să-ţi pui mâna peste el”.

2Samuel 23:2: „Duhul Domnului vorbeşte prin mine, şi cuvântul Lui este pe limba mea”.

Ezechiel 3:24: „Duhul a intrat în mine, şi m-a făcut să stau pe picioare. Şi Domnul mi-a vorbit şi mi-a zis: „Du-te şi închide-te în casă!”

Daniel 4:8: „La urmă de tot, s-a înfăţişat înaintea mea Daniel, numit Beltşaţar, după numele dumnezeului meu şi care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi. I-am spus visul şi am zis” (vezi şi 5:11,14; 6:3).

Daniel 6:3: „Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii şi pe dregători, pentru că în el era un duh înalt; şi împăratul se gândea să-l pună peste toată împărăţia”.

Mica 3:8: „Dar eu Sunt plin de putere, plin de Duhul Domnului, Sunt plin de cunoştinţa dreptăţii şi de vlagă, ca să fac cunoscut lui Iacov nelegiuirea lui, şi lui Israel păcatul lui.”

În Noul Testament înainte de Penticosta şi de botezul lui Isus:

Luca 1:15: „Căci va fi mare înaintea Domnului. [Ioan Botezătorul] Nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare, şi se va umplea de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale”.

Luca 1:41: „Cum a auzit Elisaveta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece, şi Elisaveta s-a umplut de Duhul Sfânt”.

Luca 1:67: „Zaharia, tatăl lui [Ioan Botezătorul], s-a umplut de Duhul Sfânt, a proorocit...”.

2) Aveau discipolii în ei: Duhul Sfânt, înainte de Penticosta?

Ø Matei 10:20, SCC: „Pentru că nu voi sunteţi vorbitorii;ci Spiritul Tatălui vostru, este Cel vorbind în voi”. Deci Spiritul era în ei de unde îi călăuzea în vorbire.

Ø Ioan 14:16-17, SCC: „şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi vă va da un alt Mângâietor, ca să fie cu voi în etern: Spiritul adevărului, pe care lumea nu Îl poate primi; pentru că nu Îl vede, nici nu Îl cunoaşte. Voi Îl cunoaşteţi; pentru că rămâne la voi, şi este în voi”.

În primul rând aş dori să precizez că în ce le mai bune manuscrise apare: „este [la prezent] în voi”. Tot la fel apare în NT. Psacal şi în NW.

Astfel în următoatele manuscrise apare „estin” = „este” (şi nu „estai” = „va fi”), în: P-66* (original-200 d.C.); B03(~300-350 d.C.); D05*(original-sec. IV d.C.); W032 (sec. IV d.C.); f1; 1; 22; 69; 251; 254; 565; 597; it-a (sec. IV d.C.); it-b; it-c; it-d; it-e; it-f; it-ff2; it-q; vg-ms; syr-cu (sec. IV d.C.); syr-peshitta; got.

Argumente în favoarea lui: „estin” = „este”, sunt următoarele:

1) Se găseşte în doua manuscrise, importante ca şi calitate şi datare, înainte de corectarea lor : P-66* şi D* ale căror arhe-tip este din secolul II! Doar după corectare ele sprijină cealalta variantă!

2) Timpul verbului estin, se potriveste cu celelalte două verbe din verset.

3) Este sprijinit de un parinte al biseicii din anul 304 d.C., Victorinus, cel mai timpuriu dintre părintii menţionaţi în acest caz, şi anterior de concilii.

4) Greutatea calităţii manuscriselor: P-66*(original-200 d.C.); B03 (~300-350 d.C.); D05*(original~400 d.C.); W032 (sec. IV d.C.); toate fiind cele mai reprezentative mss, pentru evanghelia dupa Ioan, ale tipurilor de text : alexandrin, western şi mixt.

Un alt pasaj clarificator, tot din Evanghelia lui Ioan, arată că încă înainte de Penticosta, ucenicii aveau Spiritul Sfânt în ei, este vorba de Ioan 20:21-23: „Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” După aceste vorbe, a suflat peste ei, şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt! Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute.”

După învierea Domnului Isus Cristos, El apare în mijlocul lor, şi după ce-i salută, suflă peste ei şi spune: „Luaţi Duh Sfânt!”, în alte traduceri: „Primiţi Duh Sfânt” (BCR). În limba greacă: „lambano”, exact acelaşi cuvânt care apare şi în lucrarea de primire a Spiritului de după Penticosta (vezi: Fapte 2:38; Fapte 8:15,17).

Acest pasaj demonstrează că ei au primit Spiritul Sfânt înainte de Penticosta, de fapt, pe parcursul serviciului pământesc al lui Isus, au primit de mai multe ori Spiritul Sfânt, adică L-au primit la naşterea din nou cu ocazia botezului lor în apă, apoi au experimentat mai multe reumpleri, primind diferite daruri (kharisme) sau autorităţi de a face anumite lucruri, cum ar fi: predicarea evangheliei, exorcizări, vindecări, învieri din morţi, slujba de apostoli, şi acum după înviere autoritatea de a ierta păcatele, iar la Penticosta L-au primit ca: PUTERE, MÂNGÂIETOR, ÎNVĂŢĂTOR, au primit o mare îndrăzneală de a predica, îndrăzneală care nu au avut-o înainte, prin darul vorbirii în alte limbi.