Cine este Iehova Dumnezeu?

Cuvânt înainte:

Mulți vorbesc de Numele lui Dumnezeu: Iehova, dar mulți traducători fără rușine și teamă, l-au scos din Biblie, trinitarienii vor să ne învețe de Iehova, dar ei au falsificat Cuvântul lui Dumnezeu, cu ei se aplică textul din Apocalipsa 22:18-19, SCC (Scripturile Calea Creştină): “Eu mărturisesc oricui auzind cuvintele cărţii aceasta: dacă cineva are să adauge la acestea, Dumnezeu îi va adăuga plăgile cele scrise în cartea aceasta. Şi dacă cineva are să scoată din cuvintele cărţii profeţiei aceasta, Dumnezeu va scoate partea lui de la arborele vieţii şi din cetatea cea sfântă; cele despre care au fost scrise în cartea aceasta”.

Mulți au scos Numele de Iehova, și au adăugat cuvântul: „Domnul”, ei se fac vinovați de ambele păcate și de scoatere și de adăugare! Peste ei să vină pedepsele enumerate aici!

Pentru cei sinceri, le voi spune în continuare:

1. Ca să aflăm un adevăr din Scripturi principala metodă sunt afirmațiile clare ale Scripturii nu corelări de texte și deducții.

2. Textele mai greu de înțeles, trebuie înțelese prin prisma celor clare și directe.

De ce așa?

Deoerece dacă mergem pe corelări de texte, atunci ucenicii Domnului persecutați de Saul sunt însuși Isus pe care Saul Îl prigonea (Fapte 9:4-5). Atunci Solomon este Isus (comp. Psalm 45 cu Evrei 1:8-9; și Evrei 1:5b, cu 2Samuel 7:14). Atunci David este Isus (Compară Psalm 22:1 cu Marcu 15:34).

Și exemplele pot continua.

Dar să vedem afirmațiile directe ale Scripturii despre Iehova:

Iehova este Tatăl ceresc:

Biblia învață clar:

Isaia 63:16: „…dar Tu, DOAMNE („Iehova” SS 1874), eşti Tatăl nostru…numele tău este din veşnicie”.

Isaia 64:8: „Dar, Doamne („Iehova” SS 1874), Tu eşti Tatăl nostru; noi suntem lutul şi Tu olarul, care ne-ai întocmit: suntem cu toţii lucrarea mâinilor Tale.” (SS 1874 = Sfânta Scriptură tiparită la Iaşi în 1874.)

Deci acest nume de Iehova, se aplică la „Tatăl nostru”, nu la Tatăl, Fiul și Duhul!!!

Maleahi 1:6: „Un fiu îl cinsteşte pe tatăl său şi un sclav dă cinste stăpânului său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Şi dacă sunt Stăpân, unde este teama faţă de Mine? vă spune Domnul („Iehova” SS 1874), Oştirilor vouă, preoţilor, care dispreţuiţi Numele Meu. Voi însă spuneţi: «Cum Ţi-am dispreţuit noi Numele?»”Iehova Dumnezeu se descoperă lui Israel ca Tată, nu ca: Tată, Fiu şi Duhul Sfânt!?!

2Corinteni 6:17-18, SCC. „De aceea, „ieşiţi din mijlocul lor, şi separaţi-vă, zice Iehova; şi nu vă atingeţi de ce este necurat, şi Eu vă voi primi; şi vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fice, spune Iehova-Atotputernic.” Iată Iehova este Tatăl creștinilor, nu frate cu ei ca și Isus (Matei 12:50).

Efeseni 5:19-20, SCC. „vorbind între voi cu psalmi şi cu cântări de laudă şi cu cântări spirituale, cântând şi lăudând pe Iehova în inima voastră, mulţumind totdeauna pentru toate lui Dumnezeu şi Tată, în Numele Domnului nostru Iesus Christos”. Iehova este Dumnezu Tatăl, căruia Îi adresăm laude și mulțumiri în Numele Fiului, ceea ce însemnă că Fiul este altul și nu Iehova!!!

Iacob 3:9, SCC: „Cu ea binecuvântăm pe Iehova şi Tată; şi cu ea blestemăm pe oamenii cei făcuţi după o asemănare a lui Dumnezeu”. Comentarile sunt de prisos, Iehova este Tatăl și în vechiul și în Noul Testament!!!

Nu există nici un text direct în Biblie care să învețe că Iehova este Tatăl, Fiul și Duhul!?!

Toate rătăcirile pleacă de la deducții, în care oamenii fac deducții, și Duhul Sfânt nu-i călăuzește; ci înțelepciunea firească!!!

Iehova este distinct de Fiul:

În Psalmul 2, Iehova este prezentat disctinct de Fiul, sunt prezentați foarte clar ca două ființe diferite, Fiul este unsul lui Iehova, și Iehova Dumnezeu Îi dă Fiului marginile pământului în moștenire, deci Fiul nu face parte din Ființa lui Iehova!!! În Fapte 4:26-31, SCC, apostolii citează din Psalmul 2, spunând: “Regii pământului s-au ridicat, şi conducătorii s-au strâns împreună împotriva lui Iehova, şi împotriva Christosului Său.”Deoarece, într-adevăr, în cetatea aceasta, asupra Servitorului Tău Sfânt Iesus, pe care L-ai uns; s-au strâns împreună Irod, cât şi Ponţiu Pilat, împreună cu naţiuni şi popoare ale lui Israel; ca să facă câte mâna Ta şi sfatul Tău au hotărât dinainte să se facă. Şi pentru cele de acum; Iehova, uită-Te la ameninţările lor, şi dă sclavilor Tăi să vorbească cu toată îndrăzneala; întinzând mâna Ta pentru vindecare şi pentru a fi făcute semne şi minuni prin Numele Servitorului Tău Sfânt: Iesus. Şi rugându-se ei, s-a clătinat locul în care erau strânşi împreună; şi au fost umpluţi toţi de Spiritul Sfânt, şi vorbeau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală”. Iată apostolii prin Spiritul Sfânt nu au spus că Iehova este Isus, ci că Isus este servitorul lui Iehova!!!

Psalm 110:1, SCC: “Iehova a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea, până îi voi pune pe dușmanii Tăi: aşternut al picioarelor Tale“. Domnul Isus comentează aceste cuvinte și a spus că El este David Îl numește Domn prin Duh și nu Iehova! (Matei 22:43-45). Duhul Sfânt numește pe altcineva Iehova și pe altcineva Domn, și nu se numește pe sine nici ca Iehova, nici ca Domn!!! Apoi, dacă Iehova este Tatăl, Fiul și Duhul, de ce Isus este disctinct de Iehova, fiind la dreapta Lui???

Iehova este descris ca fiind: Cel prea Înalt în Psalm 83:18, în timp ce Isus este FIUL Celui PreaÎnalt (Luca 1:32; Luca 8:28).

Marcu 12:10-11, SCC: Nu aţi citit nici scriptura aceasta: „o piatră pe care au respins-o zidarii, aceasta a fost făcută în cap de unghi. De către Iehova a fost făcut capul de unghi, şi el este minunat în ochii noştri.”

Luca 2:21-23, SCC. Apoi, când au fost împlinite opt zile pentru a-L circumcide, şi a fost chemat Numele Lui: Iesus, cel chemat de înger înainte de zămislirea Lui în pântece; şi când au fost împlinite zilele pentru purificarea lor, după legea lui Moise; L-au adus la Ierusalim să Îl prezinte lui Iehova, după cum a fost scris într-o lege a lui Iehova: „orice parte bărbătească, deschizând pântecele mamei, va fi chemat un sfânt pentru Iehova” Cum poate fi Iehova un sfânt pentru Iehova???

Fapte 2:24-25, SCC: „pe care Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morţii, pentru că El nu era posibil să fie ţinut de aceasta. Pentru că David zice despre El [Isus]: „priveam pe Iehova totdeauna înaintea Mea; pentru că El este la dreapta Mea, ca să nu fiu clătinat”. Iehova este la dreapta lui Isus, nu este însuși Isus!!!

Fapte 2:34-36, SCC. „Pentru că David nu s-a suit în ceruri, însă El zice: „Iehova a zis Domnului meu: Şezi la dreapta Mea, până am să pun pe duşmanii Tăi un scăunel al picioarelor Tale.” Să cunoască deci cu siguranţă toată casa lui Israel; că Dumnezeu L-a făcut şi Domn şi Christos pe Acest Iesus pe care voi L-aţi crucificat”. Iehova este Dumnezeu, și El este distinct de Fiul, ba mai mult Fiul este făcut Domn de El!!!

Fapte 3:22-23, SCC. Moise chiar a zis: „Profet ca mine vă va ridica dintre fraţii voştri Iehova, Dumnezeul vostru; să ascultaţi de El în toate câte are să vorbească către voi. Dar va fi aşa: Orice suflet, care nu are să asculte de profetul acela, va fi nimicit din popor.”

Iehova este Dumnezeul lui israel care va ridica din poporul Israel un profet ca Moise, pe Isus, deci nu poate fi Iehova, ci profetul lui Iehova!!!

Apocalipsa 21:22, SCC: „Şi nu am văzut templu în ea; pentru că Iehova, Dumnezeul Cel Atotputernic este templul ei, şi Mielul”. Deci Iehova este o persoană diferită de Mielul Isus!!!

Iehova este distinct de Duhul Sfânt:

De nenumărate ori în Biblie Duhul Sfânt este Numit: “Duhul DOMNULUI” (GBV 1989), „Spiritul lui Iehova” (Fapte 5:9, SCC). Faptul că este numit Spiritul LUI Iehova denotă clar că nu este Însuși Iehova!!! Să vedem câteva texte:

Isaia 11:2, GBV 2001: „Şi Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de putere, duh de cunoştinţă şi de temere de Domnul”. Iată! Duhul este al Domnului, adică a lui Iehova, și El transmite temere de Iehova! Dacă Duhul este Iehova cum poate El avea temere de Iehova???

Ezechiel 37:1, GBV 2001: „Mâna Domnului a fost peste mine şi Domnul m-a adus în Duhul şi m-a aşezat jos în mijlocul unei văi; şi ea era plină de oase”. De ce nu spune că Iehova l-a dus pe Ezechiel în Iehova ci în Duhul, Duhul fiind altcineva decât Iehova!!!

Isaia 61:1, GBV 2001: „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, pentru că Domnul M-a uns ca să aduc o veste bună celor blânzi. M-a trimis să leg rănile celor cu inima zdrobită, să vestesc eliberare celor captivi şi deschidere a închisorii celor încătuşaţi”. Iată! Că Iehova este distinct de Fiului și de Duhul, căci Fiul este uns de Iehova prin Spiritul Lui, nu prin Sine! – vezi și Luca 4:18.

Isaia 48:16, GBV 2001: „Apropiaţi-vă de Mine, ascultaţi aceasta: de la început n-am vorbit în ascuns; de când au fost aceste lucruri, Eu sunt acolo; şi acum m-a trimis Domnul Dumnezeu şi Duhul Său“. Iată! Cine l-a trimis pe Isaia: „Domnul Dumnezeu şi Duhul Său“! Deci Duhul este distinct de Iehova! Și amândoi împreună l-au trimie pe Isaia!!!

Iehova este singurul Dumnezeu:

Faptul că există un singur Dumnezeu, şi că acesta are numele: Iehova reiese din zeci de pasaje biblice:

Deuteronom 4:35: „…ca să cunoşti că DOMNUL („Iehova” SS 1874) El este Dumnezeu şi nu este alt Dumnezeu afară de El”.

Deuteronom 7:9: „Să ştii, deci, că Domnul („Iehova” SS 1874), Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui.”

2Regi 19:15: „căruia i-a făcut următoarea rugăciune: „Doamne („Iehova” SS 1874), Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul.”

Isaia 37:16: „Doamne („Iehova” SS 1874) al oştirilor, Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul!

Isaia 44:6,8: „Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul („Iehova” SS 1874) oştirilor: „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă şi în afară de Mine, nu este alt Dumnezeu. Nu vă temeţi şi nu tremuraţi; căci nu ţi-am vestit şi nu ţi-am spus Eu de mult lucrul acesta? Voi Îmi sunteţi martori! Este oare un alt Dumnezeu în afară de Mine? Nu este altă Stâncă, nu cunosc alta!”

Isaia 45:21: „Spuneţi-le şi aduceţi-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alţii! Cine a prorocit aceste lucruri de la început şi le-a vestit de mult? Oare nu Eu, Domnul („Iehova” SS 1874)? Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mântuitor, alt Dumnezeu în afară de Mine nu este.”

Referinţe suplimentare: Deuteronom 4:39; Deutoronom 32:39; 2Samuel 22:32; Isaia 37:20; Isaia 43:10; Isaia 44:6-8; Isaia 45:5; Isaia 14:21-22; Isaia 46:9.

Iar Dumezeu este Tatăl (1Corinteni 8:6), nu Tatăl, Fiul și Duhul!

Deuteronom 6:4: „Ascultă, Israele! Domnul („Iehova” SS 1874), Dumnezeul nostru, este singurul Domn („Iehova” SS 1874).” Observăm din legea dată lui Israel nu numai că Dumnezeu e Unul, ci că Iehova Dumnezeu este un singur sau unicul Iehova (YHWH). Iar Domnul a comentat această poruncă când a spus în Marcu 12:29-30: „Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: „Ascultă Israele! Domnul („Iehova” SCC), Dumnezeul nostru, este un singur Domn („Iehova” SCC);” şi: „Să iubeşti pe Domnul („Iehova” SCC), Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi. (vezi şi Matei 22:37-40; Luca 10:27). Tot la fel, Noul Testament întăreşte mărturia că Iehova este UNUL şi anume Dumnezeul suprem, despre care a vorbit Isus, iar Isus a reiterat porunca de a-L iubi pe El. Cu siguranţă că atunci când Isus a reiterat porunca prima, nu e exprimat-o cu gândul la Sine, ca şi cum El ar fi YHWH pe care trebuie să-L iubim; ci, El s-a referit la Tatăl Său (vezi: Ioan 5:44; Ioan 6:27).

În plus, această poruncă a fost citată de un învăţător al legii în Luca 10:25-28, cu siguranţă că în mintea cărturarului, YHWH nu era Isus cu care stătea de vorbă, şi totuşi Isus a aprobat cuvintele învăţătorului!

În altă ocazie, Isus îi citează în faţa unui cărturar această primă poruncă, iar acesta îi spune în Marcu 12:32-33 lui Isus: „Cărturarul I-a zis: „Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul în afară de El, şi că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul, şi cu toată puterea, şi a iubi pe aproapele ca pe sine, este mai mult decât toate arderile-de-tot şi decât „toate jertfele.” Iată cărturarul vorbea despre Dumnezeul adevărat că este unul, şi nu este altul afară de El. Interesant că Cărturarul nu spune: „nu este altul în afară de tine (Isus)”. Dacă Cărturarul a greşit, de ce Isus îl laudă prin cuvintele din v.34: „Isus a văzut că a răspuns cu pricepere, şi i-a zis: „Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.”

Iată Isus aprobă exprimarea Cărturarului, care vorbea despre altcineva ca fiind Singurul Dumnezeu şi YHWH. Cu siguranţă că Acest Dumnezeu la care a făcut referire şi Isus şi Cărturarul şi Învăţătorul legii era Dumnezeu Tatăl.

Dumnezeu este distinct de Fiul și de Duhul Sfânt

Dacă Scripturile Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind distinct de Fiul şi de Duhul Sfânt, aceasta ar fi fatal doctrinei trinităţii, care Îl include şi pe Fiul alături de Tatăl şi de Duhul Sfânt în Fiinţa lui Dumnezeu. Să vedem câteva exemple:

Romani 15:30: „Vă îndemn, fraţilor, prin Domnul nostru Isus Cristos şi prin dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine” NTR (Noua Traducere românească), În acest pasaj se face aluzie la Domnul Isus, la Duhul Sfânt şi la Dumnezeu, însă nu este vorba de o triadă de persoane într-un Dumnezeu. Nu, Dumnezeu este prezentat distinct de Domnul Isus şi de Duhul Sfânt, „prin” care ne luptăm în rugăciuni către Dumnezeu. Prin urmare, Romani 15:30, nu susţine că Dumnezeu este o treime de persoane; ci, susţine că există un singur Dumnezeu, şi alte două persoane intermediare, prin care omul se roagă la Dumnezeu.

1Corinteni 12:4-6: „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; Sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; Sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi”.

Expresia: „Duh”, din text, se referă la Duhul Sfânt, şi expresia „Domn”, se referă la Domnul Isus (vezi v.3). Astfel, în acest text, suntem învăţaţi că Duhul (Sfânt) dă darurile, Domnul (Isus) dă slujbele, iar Dumnezeu (Tatăl) face lucrările. Ne dăm seama în mod evident, că acest pasaj nu susţine un Dumnezeu trinitar, ba chiar este un argument contra trinităţii, deoarece Dumnezeu este descris ca fiind distinct de Domnul Isus şi de Duhul Sfânt, astfel acest text susţine că Isus şi Duhul Sfânt nu fac parte din Fiinţa lui Dumnezeu.

2Corinteni 13:14: „Harul Domnului Isus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi! Amin.” Chiar dacă şi acest text face referire la Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, textul nu spune că ei sunt o singură Fiinţă, sau că sunt egali aşa cum susţine trinitarismul, ba mai mult, se arată că Fiinţa lui Dumnezeu este separată şi distinctă de Fiul şi de Duhul Sfânt!

Efeseni 4:6: „Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.” Iată crezul primilor creştini exprimat simplu, şi studiindu-l în contextul Noului Testament, ne putem da seama că expresia: „un singur Duh”, nu se poate referi decât la Duhul Sfânt, mijlocitor în rugăciune (Efeseni 2:18; Efeseni 6:18), şi deci diferit de „un singur Domn”, care nu este altul decât Isus (1Corinteni 1:3; 2Corinteni 1:2; etc.) şi diferit de „un singur Dumnezeu”. Căci acest singur Dumnezeu, este descris ca fiind: „Tată al tuturor”, şi deci şi Tată al Domnului nostru Isus Cristos (Ioan 20:17; Efeseni 1:17).

1Petru 1:2-3: „după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite! Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos!” Iată că şi apostolul Petru, învăţa ca şi Pavel, că Dumnezeu este Tatăl, şi că Acesta este distinct de Isus Cristos şi de Duhul Sfânt!

Iuda 1:20-21,25: „Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră Preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică...singurului Dumnezeu, mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii şi acum şi în veci. Amin.” Acesta este un alt text care surprinde diferenţa dintre: Duhul Sfânt prin care ne rugăm, Dumnezeu, şi Isus Cristos. Astfel, persoana „singurului Dumnezeu”, este distinctă de ce a lui Isus Cristos, şi a Duhului Sfânt prin care ne rugăm. Este interesant că această situaţie a unui ‘singur Dumnezeu’, care este altul decât Isus, exista încă înainte de naşterea lui Isus din Maria; căci Dumnezeu nu se schimbă, este acelaşi, mai înainte de epoci, acum şi pentru totdeauna. Întrebarea care se ridică pentru tine iubite cititor, este următoarea: Dumnezeul Tău, este Acelaşi, Unicul, Singurul, diferit de Isus, şi Duhul Sfânt, prin intermediul cărora Îi dăm lui Dumnezeu: „slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii şi acum şi în veci.” ???

Fie ca fiecare cititor să-şi răspundă personal la această întrebare, pentru a se asigura că îl recunoaşte ca Dumnezeu pe Tatăl, Dumnezeu Bibliei, Dumnezeul lui Isus, Dumnezeul apostolilor, şi nu pe alt Dumnezeu inventat de mintea omenească.

Dumnezeu este mai mare ca Fiul și ca Duhul Sfânt

Tatăl cu Fiul nu sunt egali:

În 1Corinteni 11:3, se menţionează: „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este capul lui Hristos”. Iată că Cristos are un cap, pe Dumnezeu (Tatăl), asta indică clar că Tatăl este superior ca poziţie dar şi ca natură, pentru că natura divină cuprinde tot ce este Dumnezeu (comp. cu 2Petru 1:4-11), dacă Dumnezeu este capul lui Cristos, această virtute face parte din natura Lui!

Domnul Isus este numit: Robul lui Dumnezeu, atât cât a fost pe pământ, cât şi după înviere (Fapte 4:27,30). Cum poate robul lui Dumnezeu să fie egal cu Dumnezeu? Cum poate robul lui Dumnezeu să fie Însuşi Dumnezeu!

Sau, când Isus a fost numit: „Bunule Învăţător”, de ce El nu a acceptat acest titlu ca apelativ, spunând că unul singur este Bun: Dumnezeu, cu referire la Tatăl (Luca 18:19)? Deoarece El ştia că doar Dumnezeu este bun în sens absolut, iar El reflectă această bunătate, iar creştinii reflectă bunătatea lui Isus. Domnul Isus nu este bun prin El Însuşi, căci El a spus: „nu fac nimic de la Mine Însumi, ci că spun aceste lucruri aşa cum M-a învăţat Tatăl” (Ioan 8:28 NTR), sau: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine, ci doar ceea ce-L vede pe Tatăl făcând. Ceea ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai” (Ioan 5:19 NTR).

De repetate ori, Isus s-a referit la Tatăl său folosind expresia „Dumnezeul meu”, chiar şi după ce a revenit la gloria cerească (Matei 27:46; Ioan 20:17; Apocalipsa 3:2,12). Numai un inferior, un închinător se poate referi la altcineva folosind expresia „Dumnezeul meu”. Dar cum se face că nu găsim nici măcar o singură dată că Tatăl se adresează Fiului sau Duhului Sfânt, folosind expresia „Dumnezeul meu”? Şi de ce nu citim niciodată că Tatăl sau Fiul se adresează Duhului Sfânt, folosind expresia „Dumnezeul meu”?

Pentru că doar tatăl este Dumnezeu în deplinătatea cuvântului!

Tatăl cu Fiul nu sunt egali ca putere şi autoritate:

Chiar dacă Isus, are toată autoritatea, o are deoarece Tatăl, i-a dat-o, nu o are prin Sine (Matei 28:18; Ioan 17:2). Domnul Isus mai spune că El va sta la dreapta puterii (Matei 26:64), ceea ce însemnă că El îl consideră pe Tatăl – izvorul (sursa) „puterii”, sau persoana care are ‚puterea’ în sensul absolut.

El a mai spus în Ioan 10:29: „Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.” În acest pasaj, sensul expresiei „este mai mare”, este de mai tare, deoarece nimeni nu poate smulge oile din mâna Lui.

În 1Corinteni 15:24-28, se afirmă clar: 1Corinteni 15:24: „În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. Dumnezeu, într-adevăr „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că în afară de Cel ce I-a supus totul. Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.” Isus se supune, El poate nimici orice putere şi domnie, deoarece Tatăl a pus totul sub picioarele Lui şi I-a supus Lui totul.

Tatăl şi Fiul nu sunt egali ca cunoştiinţă:

Isus nu cunoaşte ceea ce cunoaşte Tatăl, în Marcu 13:32 se spune clar: „Cât despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” Deci cum putea Isus să fie egal în cunoştinţă cu Dumnezeu, dacă El nu cunoştea ziua şi ceasul sfârşitului, şi doar Tatăl le cunoştea?

Dar nici chiar după înviere, nu există o egalitate în cunoaştere şi înţelepciune, căci se afirmă că informaţiile despre timpuri şi perioade sunt sub stăpânirea Tatălui (Fapte 1:7). Iar izvorul şi posesorul înţelepciunii este descris în Romani 16:27, unde se precizează: „a lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin.” Vedem aici că Pavel, inspirat fiind, spune despre Dumnezeu (prezentat aici distinct de persoana lui Isus) că „singur este înţelept”; deci doar El singur este înţelept, în sensul suprem şi absolut, doar El are înţelepciunea în sensul unic. În mod similar, Ioan spune în Apocalipsa 1:1, că revelaţia aceasta, Cristos a primit-o de la Dumnezeu. Ce nevoie avea Isus, dacă era Dumnezeu Atotcunoscător, să primească revelaţie sau descoperire de la Dumnezeu? Dacă Isus cunoaşte totul, nu are nevoie să mai primească informaţii de la nimeni.

Tatăl şi Fiul nu sunt egali ca vârstă:

În general, trinitarienii susţin că Fiul a existat din eternitate alături de Tatăl, ca o entitate şi persoană distinctă de El. Dar ce spune Biblia? Dumnezeu este descris ca fiind fără început şi sfârşit, ca fiind din veşnicie în veşnicie (Psalm 90:2), ca Fiind: „Cel bătrân de zile” (Daniel 7:9,13,22 BCR), ca fiind singurul care are nemurirea prin Sine (1Timotei 6:16). Însă, Isus este descris ca având început al existenţei Sale, în Coloseni 1:15, se spune despre El că este: „… cel întâi-născut din toată zidirea”; astfel, El este primul creat, deoarece este pus aici în categoria creaţiei (zidirii), fiind întâiul născut al acesteia. Acest lucru reiese şi din Apocalipsa 1:5; Apocalipsa 3:14 unde se spune despre Isus Martorul Credincios şi Adevărat, că este: „…începutul creaţiei lui Dumnezeu” (BCR). Iar în Proverbe 30:4 este descris Isus ca fiind ‚Fiu al Creatorului’; dar de ce este numit Isus: ‚Fiu’, înainte de naşterea Sa din Maria, dacă Acesta nu are început? Poate cineva să fie Fiu, dar să nu fie creat? (vezi şi Proverbe 8:22). Dacă Isus era co-etern cu Dumnezeu, ar fi fost numit: ‚frate cu Dumnezeu’, nu Fiul lui Dumnezeu. În concluzie, Isus nu este egal în ce priveşte vârsta, după cum un tată cu un fiu nu sunt egali ca vârstă.

Tatăl şi Fiul nu sunt egali ca stăpânire:

Chiar dacă Isus a primit stăpânirea, autoritatea, domnia, alături de Tatăl (Apocalipsa 5:13), această stăpânire este pentru un timp, şi Fiul o exercită după voinţa Tatălui, prin puterea şi înţelepciunea Tatălui (Ioan 5:30; Ioan 12:49; Ioan 14:31). În plus, trebuie să precizăm că există lucruri pe care Tatăl nu le-a delegat Fiului. În Fapte 1:6-7, se precizează: „Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.” Iată că Tatăl a păstrat timpurile şi perioadele „sub stăpânirea Sa” (vezi şi Marcu 13:32; Apocalipsa 1:1), Tatăl Îi va ordona Fiului când să vină pe pământ, Tatăl va întinde sceptrul puterii Sale şi va spune: ‚du-te şi Domneşte în mijlocul duşmanilor Tăi’ (Psalm 110:1-2,5).

Un alt aspect, Isus spune în Matei 20:23: „Şi El le-a răspuns: „Este adevărat că veţi bea paharul Meu şi veţi fi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu: dar a şedea la dreapta şi la stânga Mea, nu atârnă de Mine s-o dau, ci este păstrată pentru aceia pentru care a fost pregătită de Tatăl Meu.” Iată că nu atârnă de El locurile în împărăţie, ci de hotărârea Tatălui. Atunci se poate spune atunci că Fiul este egal cu Tatăl în toate privinţele, aşa cum susţin trinitarienii?

Tatăl şi Fiul nu sunt egali ca LUCRARE:

Lucrarea pe care o face Fiul este a Tatălui, şi o face după voia şi porunca Tatălui (Ioan 4:34; Ioan 5:30; Ioan 6:38; Ioan 9:31), nu putem spune despre cineva care este sub ordine şi face voia Altcuiva, cu puterea Aceluia că este egal cu Acela! În plus, planul făcut înainte de întemeierea lumii, Tatăl l-a făcut singur, chiar dacă l-a făcut în Cristos, alegându-ne în El, ca mădulare a Lui, totuşi planul este numit: „taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi” (Efeseni 1:4-9). Când Domnul Isus a fost pe pământ El a spus despre lucrările ce le-a făcut, că nu El, le-a făcut; ci „Tatăl, Care locuieşte în Mine, Îşi face lucrările Lui” (Ioan 14:10 NTR).

Tatăl şi Fiul nu sunt egali ca Titluri:

Cu siguranţă că raporturile de titluri dintre Tatăl şi Fiul, sunt de: rob – Domn, Stăpân (Fapte 4:27,30; Matei 6:13; Matei 11:25; Luca 10:2); Fiu – Tată (2Ioan 1:3); Mijlocitor, Mare Preot – Dumnezeu (1Timotei 2:5; Evrei 4:14-16; Evrei 7:25-26; Evrei 9:11-12,24); nu indică egalitate; ci, subordonare, o subordonare datorită inferiorităţii Fiului faţă de Tatăl!

Tatăl este mai mare ca Fiul:

Biblia arată că Fiul nu este egal sau „deopotrivă” cu Tatăl (Filipeni 2:6); ba chiar Isus Însuşi, a afirmat: „Tatăl este mai mare decât Mine” (Ioan 14:28), căci Tatăl este mai mare ca toţi (Ioan 10:29).

În concluzie, Domnul Isus, atât înainte de întrupare, precum şi ca om, şi după înălţare la cer, este inferior Tatălui, ca un Fiu supus şi dependent de Tatăl. De fapt, toată autoritatea lui Isus, şi toate titlurile sale de: Stăpân, Judecător, Domn, Salvator, Mare Preot, Mijlocitor, etc., nu le are de la El (prin Sine), ci le-a primit de la Tatăl (Matei 28:18; Ioan 5:21-22; Ioan 17:2; Fapte 5:31).

Are nevoie Dumnezeul Atotputernic să primească de la cineva ceva? Sau are nevoie ca Altul să-I supună toate lucrurile (1Corinteni 15:27)? De fapt, la sfârşitul domniei sale de o mie de ani, El va preda domnia în mâna Tatălui (1Corinteni 15:24-28).

Deci, în toate timpurile, se aplică principiul autorităţii din 1Corinteni 11:3, care este descris prin cuvintele: „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat, că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este capul lui Hristos”, Adevărul că acest principiu se aplică în toate timpurile reiese şi din context, deoarece bărbatul este capul femeii încă de la facere, căci femeia este făcută din coasta bărbatului; tot aşa, Isus este născut din Tatăl (1Corinteni 11:3-9). Iar după cum bărbatul este capul femeii; tot aşa, Dumnezeu este capul lui Cristos, adică conducătorul suprem în toate timpurile. În plus, Dumnezeu este prezentat ca fiind capul lui Cristos, tocmai pentru că în viziunea apostolilor, Dumnezeu era Tatăl, şi distinct de Fiul, care avea astfel ca cap pe Dumnezeu, adică pe Tatăl.

Conform Scripturilor, Tatăl este superior Fiului, iar Fiul este superior Duhului Sfânt, atât în poziţie cât şi în atribute (însuşiri, calităţi) – Ioan 16:13-15.

Duhul sau Spiritul Sfânt, a venit în existenţă după Fiul, fiind născut din Tatăl, însă prin Fiul. Biblia afirmă clar în 1Corinteni 2:12: „Spiritul Cel din Dumnezeu” (SCC), tot la fel în 1Ioan 4:2, apare în greacă: ek = din, (tradus în Cornilescu cu „de la”), indicând că Spiritul este „din Dumnezeu”.

Trinitatea susţine că Fiul şi Duhul Sfânt au existat dintotdeauna lângă Tatăl, pe când Biblia afirmă negru pe alb, că atât Fiul este „născut din Dumnezeu” (1Ioan 5:18), precum şi Spiritul Sfânt a ieşit „din Dumnezeu”, deci El are un moment al naşterii Sale. Această naştere, este prin Fiul, deoarece toate sau create prin Fiul (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17), cu excepţia Fiului care a fost născut direct de Tatăl (Ioan 1:14,18; 1Ioan 5:18), şi toată creaţia (inclusiv Fiul şi Duhul Sfânt) au fost creată în cele şase zile de creiere (Exod 20:11). Această venire a Duhului Sfânt în existenţă, a avut loc la început, în începutul primei zile de creaţie, imediat după naşterea Fiului din Tatăl în început (Coloseni 1:15-18; 1Ioan 2:13,14; Apocalipsa 3:14). Căci nu putea exista „Duhul Fiului” (Galateni 4:6), înainte de Fiul (Proverbe 30:4). Duhul Sfânt a fost creat la început ca şi Fiul, înainte de restul creaţiei, tocmai pentru a fi împreună cu Fiul, un agent al creaţiei (Geneza 1:2; Psalm 33:6), precum şi un susţinător al vieţii creaţiei (Geneza 6:3).

Dumnezeu Tatăl trăieşte prin Sine, Fiul trăieşte prin Tatăl (Ioan 6:57; 2Corinteni 13:4), iar Duhul Sfânt prin Fiul este menţinut în existenţă (Coloseni 1:15-17; Coloseni 1:3). Doar Dumnezeu Tatăl are aseietatea, adică existenţa prin Sine, El este singurul care are nemurirea prin Sine, şi nu are nevoie de nimeni să existe (Fapte 17:24-28; 1Timotei 1:17; 1Timotei 6:16; Apocalipsa 4:11).

Doar Dumnezeu Tatăl este Atocunoscător (Iov 12:13; Psalm 92:5; Romani 11:33-36), El „singur este înţelept” în mod absolut (Romani 16:27), Fiul nu cunoaşte anumite lucruri (Marcu 13:32; Fapte 1:6-7), şi cunoaşterea pe care o are, a primit-o de la Tatăl (Ioan 5:19-20; Ioan 12:49-50; Apocalipsa 1:1), iar Duhul Sfânt cercetează lucrurile lui Dumnezeu (1Corinteni 2:10), o persoană atotcunoscătoare nu mai are nevoie să cerceteze, ea cunoaşte totul!

Duhul Sfânt este inferior Fiului şi suspus Acestuia (Ioan 16:13-15); puterea Lui este deci mai mică decât a Tatălui şi a Fiului, iar Duhul Sfânt îşi foloseşte puterea, şi execută diferite lucrări după voia lui Dumnezeu, fiind trimis fie de Tatăl (comp. Luca 24:49, cu Fapte 1:4,8; Ioan 14:26) fie de Fiul (Ioan 15:26), El nu acţionează independent; ci, după voia lui Dumnezeu (Romani 8:26-27; Evrei 2:4).

Dumnezeu este doar Tatăl:

Dacă Dumnezeu este compus şi există în trei persoane, atunci când El se exprimă în Scripturi, ar trebui să se exprime peste tot la plural, deoarece ar vorbi o pluralitate de persoane. Însă El, când vorbeşte în Biblie peste tot se exprimă despre Sine la singular (Eu, Mie, al Meu, etc. - Geneza 6:17; Geneza 9:9,15; Geneza 15:14; Levitic 26:23,27; Exod 6:7; Exod 13:2), şi nu vorbeşte nicăieri despre Sine la plural (Noi, nostru, etc.). Astfel ar fi suficient acest argument pentru a arăta că nu e vorba de o pluralitate de persoane în Dumnezeu, şi astfel un Dumnezeu trinitar, dacă Dumnezeu care este Unul ar fi o pluralitate de persoane ar spune: Noi, nostru, a noastră, etc.

În plus, Biblia nu numai că ne spune că „Dumnezeu, este unul singur” (Romani 3:30; Galateni 3:20), dar ne spune şi cine este Acel unul singur. Astfel problema este: Cine este UNICUL şi Adevăratul Dumnezeu? Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, sau doar Tatăl?

Maleahi 2:10: „N-avem toţi un singur Tată? Nu ne-a făcut un singur Dumnezeu? Pentru ce, deci, suntem aşa de necredincioşi unul faţă de altul, pângărind astfel legământul părinţilor noştri?” Vechiul Testament arată că Tatăl este singurul Dumnezeu. Tot la fel şi în Noul Testament (Ioan 5:43-44; Ioan 6:27). Iar învăţătura clară a Domnului Isus arată clar că Dumnezeu este doar Tatăl, El declară în Ioan 17:1,3, ceva ce contrazice flagrant trinitatea: „…Isus şi-a ridicat ochii spre cer şi a zis: Tată, a sosit ceasul!…Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe tine SINGURUL DUMNEZEU ADEVĂRAT, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:1,3). Deci Isus declară că Singurul Dumnezeu Adevărat este Tatăl, la care se ruga El. De fapt poate Dumnezeu să se roage la Dumnezeu? Domnul Isus nu a spus că Adevăratul Dumnezeu este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; ci, Tatăl. Pe lângă toate aceste argumente, şi apostolii au înţeles tot aşa; anume că, Dumnezeu era cineva care nu-l include pe Fiul sau pe Duhul Sfânt, ci este distinct de ei:

1Corinteni 8:5-6: „Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic şi că nu este decât un singur Dumnezeu. Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi „dumnezei” fie în cer, fie pe pământ (cum şi sunt într-adevăr mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni”), totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.”

Textul acesta spune clar şi fără echivoc, că pentru creştini nu există decât un singur Dumnezeu; şi că Acesta este: „Tatăl”, şi nu cum susţin trinitarienii: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Iar Tatăl este diferit de Isus, pentru că „de la” El vin toate lucrurile; pe când Isus, are rolul de canal sau mediator, fiindcă: „prin El …sunt toate lucrurile”.

Romani 15:6 (NTR): „pentru ca, dintr-o singură inimă şi dintr-un singur glas, să-L slăviţi pe Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos!”

2Corinteni 11:31 (NTR): „Dumnezeu şi Tatăl Domnului Isus, Care este binecuvântat în veci, ştie că nu mint”. Sau: Efeseni 1:3 (NTR): „Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Care ne-a binecuvântat cu orice fel de binecuvântare duhovnicească în locurile cereşti, în Cristos!” Cine este Dumnezeu? Dumnezeul creştin este Tatăl Domnului Isus Cristos!

Filipeni 4:19: „Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos. A lui Dumnezeu şi Tatăl nostru să fie slava în vecii vecilor! Amin.”

Iată că Dumnezeul lui Pavel şi Dumnezeul nostru, al creştinilor, este distinct de Isus, şi Acestui Dumnezeu care este Tatăl nostru, „să fie slava în vecii vecilor! Amin.” Ce diferită formulare de cea a închinătorilor trinitarieni care afirmă: „A Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt să fie slava în vecii vecilor, amin”!

De fapt, daca citim introducerile de la toate epistolele Noului Testament, vom găsi aproape în toate, această distincţie, între Dumnezeu, care este prezentat ca fiind: Tatăl, şi Isus Cristos, prezentat ca Fiu sau ca Domn, dar să prezint în continuare câteva exemple în acest sens.

De ce mai multe persoane se prezintă sub titlul de ‘Dumnezeu’ şi sub numele de ‘Iehova’?

Problema este că în Biblie şi alte persoane se prezintă sub titlul de ‘Dumnezeu’ şi sub numele de ‘Iehova’; şi aceste realităţi parcă vin în contradicţie cu afirmaţiile prezentate mai sus, că există ‘Un singur Dumnezeu, şi un singur ‘Iehova’ şi anume: Tatăl ceresc!

Acesta este un motiv pentru care oamenii (unii teologi) au interpretat pe Dumnezeu ca fiind o trinitate de persoane, sau de manifestări, şi nu au reuşit să explice corect acest aparentă contradicţie. Dar să dăm doar câteva exemple Biblice în acest sens:

Osea 12:3: „Încă din pântecele mamei, a apucat Iacob pe frate-său de călcâi şi în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu.”

Osea 12:4: „S-a luptat cu îngerul şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de el.” Observăm în Geneza 32:28 că Iacob s-a luptat cu Dumnezeu; însă în Osea 12:3,4 se spune, că de fapt, a fost îngerul lui Dumnezeu.

Geneza 22:15: „Îngerul Domnului[1] a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam şi a zis: „Pe Mine însumi jur” zice Domnul („Iehova” SS 1874)„pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu…”. În acest text, la început se spune că îngerul lui Iehova a vorbit cu Avraam, iar apoi acesta se prezintă ca Iehova, jurându-se pe Sine însuşi.

Exod 3:2-4: „Îngerul Domnului i s-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc şi rugul nu se mistuia deloc. Moise a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul.” Domnul („Iehova” SS 1874) a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: „Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!” În acest text ni se relatează cum Moise a văzut o flacără de foc, şi un înger în ea; ca, mai târziu, relatarea să spună că Iehova Dumnezeu era în flacără, şi vorbea cu Moise. Atât în relatarea din Exod, dar mai clar în Noul Testament se confirmă că a fost un înger şi nu Iehova personal (vezi Fapte 7:30-38).

Judecatori 6:12: „Îngerul Domnului i s-a arătat şi i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!” Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Şi unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinţii noştri când spun: „Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?” Acum Domnul ne părăseşte şi ne dă în mâinile lui Madian!” Domnul („Iehova” SS 1874) s-a uitat la el şi a zis: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?” Aceasta este iarăşi o relatare, în care personajul ceresc este descris când a fi îngerul lui Iehova, când Iehova (vezi şi Judecatori 13:21-22; Zaharia 12:8).

În alte situaţii se relatează despre mai mulţi ‘dumnezei’ şi nu doar unul. Să dăm câteva exemple:

Psalm 8:4: „îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă? L-ai făcut cu puţin mai pe jos decât îngerii (Elohim) şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste.” (Evrei 2:7).

Observăm că în acest text se vorbeşte despre om, că a fost făcut mai prejos ca îngerii (vezi Evrei 2:7), iar în textul ebraic, apare de fapt, Elohim, adică: ‘dumnezeu’ sau ‘dumnezeii’. Tot la fel în Psalm 97:7, unde din nou îngerii sunt descrişi ca fiind „dumnezeii” (vezi n.s. BCR).

Psalm 82:1-7: „Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor. Până când veţi judeca strâmb şi veţi căuta la faţa celor răi? Faceţi dreptate celui slab şi orfanului, daţi dreptate nenorocitului şi săracului, Scăpaţi pe cel nevoiaş şi lipsit, izbăviţi-i din mâna celor răi.” Dar ei nu vor să ştie de nimic, nu pricep-nimic, ci umblă în întuneric; de aceea se clatină toate temeliile pământului. Eu am zis: „Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Prea Înalt.” Însă veţi muri ca nişte oameni, veţi cădea ca un domnitor oarecare.”

Observăm în acest text că judecătorii din Israel, sunt numiţi „dumnezei”, iar Dumnezeul Cel Prea Înalt stă în adunarea dumnezeilor (Elohim). Deci din text ar reieşi că ar fi mai mulţi ‘dumnezei’, şi nu doar Unul singur.

Ioan 10:34-35: „Isus le-a răspuns: „Nu este scris în legea voastră: „Eu am zis: sunteţi dumnezei?” Dacă legea a numit „dumnezei” pe aceia, cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu şi Scriptura nu poate fi desfiinţată”. Vedem că însuşi Domnul Isus confirmă că unii oameni sunt numiţi: „dumnezei”, şi afirmaţiile Scripturii nu pot fi desfiinţate.

Evrei 1:8-9: „pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate: Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai pe sus decât pe tovarăşii Tăi.” Aici, Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, este numit: „Dumnezeule”, şi este prezentat astfel, ca fiind Dumnezeu (vezi şi Ioan 1:1; Ioan 20:28; Isaia 9:6).

Să tragem oare concluzia, citind aceste pasaje din Scripturi, că există mai mulţi Dumnezei? Cum se armonizează aceste afirmaţii cu textele care arată că există doar ‘un singur Dumnezeu’, Şi care este doar Tatăl?

Unele secte sau teologi, trec cu vederea unele texte, acceptând doar unele, alţii dau un sens simbolic sau figurat. Însă orice creştin autentic, trebuie să creadă ca fiind adevărată orice declaraţie a Cuvântului lui Dumnezeu (Psalm 119:160; Proverbe 30:5-6; Ioan 17:17); chiar dacă în mintea lui pare să se contrazică, sau pare paradoxal. Şi e normal să fie aşa căci Cuvântul lui Dumnezeu este nemărgint (Psalm 119:96), pe când mintea omului este mărginită (1Corinteni 2:7-9). Chiar dacă noi nu înţelegem, trebuie să acceptăm toate afirmaţiile din Biblie ca fiind adevărate (Psalm 119:160); şi să cerem lumină de la Dumnezeu, şi înţelepciune (Iacob 1:5). Însă nu vom primi dacă neglijăm sau minimalizăm unele părţi din Cuvântul sacru (2Petru 3:16-18).

În mod asemănător, există pasaje, unde sunt prezentate, două peroane identificate ca fiind Iehova; cu toate că ştim că în unele pasaje Biblice, se afirmă clar că nu există decât ‘un singur Iehova’.

În Geneza 18:1-14, textul spune că Iehova i s-a arătat lui Avraam, şi a vorbit cu Avraam; iar relatarea arată că au fost trei bărbaţi în vizită la Avraam.

Unii trinitarienii interpretează că a fost Sfânta Treime prezentă la Avraam, însă textul, mai târziu arată că doi dintre ei erau îngeri (Geneza 19:1). Deci nu a fost vorba de Sfânta Treime, sub forma a trei bărbaţi; ci, a fost vorba de trei îngeri, după cum arată şi Noul Testament (Evrei 13:2). Doi din ei au plecat la Sodoma, şi unul a rămas de vorbă cu Avraam; dar relatarea, îl prezintă şi pe acesta ca fiind Iehova (Geneza 18:16-33). Deci în text apar doi Iehova, astfel mai târziu, în Geneza 19:24 se relatează:

„Atunci DOMNUL („Iehova” SS 1874) a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la DOMNUL („Iehova” SS 1874) din cer.”

Deci din acest text apar doi Iehova; dacă suntem sinceri, Unu care face să cadă foc din cer de la celălalt Iehova din cer. Alte texte în care apar doi Iehova sunt:

Exod 19:24: „Şi DOMNUL („Iehova” SS 1874) I-a zis:…să nu rupă barierele ca să se suie la (celălalt) DOMNUL („Iehova” SS 1874), ca nu cumva să fie nimiciţi.”

Numeri 25:4: „DOMNUL („Iehova” SS 1874) I-a zis lui Moise:…spânzură-i înaintea (celuilalt) DOMNULUI („Iehova” SS 1874) …pentru ca mânia aprinsă a DOMNULUI („lui Iehova” SS 1874) să se întoarcă de la Israel.”

Osea 1:1,7: „Cuvântul Domnului („Iehova” SS 1874), care a venit la Osea…îi voi mântui prin DOMNUL („Iehova” SS 1874) Dumnezeul lor…”(Iehova îi salvează prin Iehova).

Zaharia 2:10: „Strigă de veselie şi bucură-te, fiica Sionului! Căci iată, Eu vin, şi voi locui în mijlocul tău, zice Domnul („Iehova” SS 1874). Multe neamuri se vor alipi de Domnul („Iehova” SS 1874), în ziua aceea, şi vor fi poporul Meu. Eu voi locui în mijlocul tău, şi vei şti că Domnul („Iehova” SS 1874) oştirilor m-a trimis la tine.” Observăm din text cum Iehova vine şi locuieşte în Ierusalim, trimis de celălalt Iehova, din context ar reieşi că primul Iehova ar fi un înger care vorbeşte în Numele lui Iehova (vezi v.3-11).

Zaharia 3:1-2: „…Iosua stând în picioare înaintea îngerului DOMNULUI („lui Iehova” SS 1874), şi pe Satan stând la dreapta lui, ca să i se împotrivească. DOMNUL („Iehova” SS 1874) a zis Satanei: DOMNUL („Iehova” SS 1874) să te mustre, Satan!” (Deci îngerul lui Iehova numit aici: „Iehova”, îi spune lui Satan, ca celălalt Iehova, să-l mustre, prin cuvintele: „Iehova să te mustre, Satan!”.

Încercări de armonizare:

Aici este aparentul paradox, aparenta contradicţie, pe care de veacuri teologii încearcă să le împace, adică, afirmaţiile din Biblie în care se spune că: există ‘un singur Dumnezeu’, ‘un singur Iehova’ cu alte texte, care arată că şi alte persoane sunt numite ‘Dumnezeu’ sau ‘Iehova’, sau vorbesc, sau se prezintă ca ‘Dumnezeu’ sau ca ‘Iehova’.

Astfel pentru a încerca să se armonizeze această aparentă contradicţie, unii au neglijat sau au minimalizat textele în care Isus este numit: ‘Dumnezeu’ (Isaia 9:6; Ioan 1:1; Ioan 20:28; Evrei 1:8-9) şi ‘Iehova’ (Ieremia 23:6; Ieremia 33.16; Zaharia 12:7-10; compară şi Isaia 40:3 cu Matei 3:3; Marcu 1:3; Luca 1:76; Ioan 1:23); punând accent doar pe textele care-l descriu pe Tatăl ca Dumnezeu Unic, şi ca singurul Iehova (acest lucru l-au făcut Unitarienii, Martorii lui Iehova şi alţii).

Alţi teologi, au recurs la explicaţia Sfintei Treimi, în care Singurul Dumnezeu, Iehova, sunt de fapt trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Dar această explicaţie, nu explică de ce şi îngerii sunt descrişi ca fiind ‘Iehova’ (Exod 3:2-6; Zaharia 3:1-2), sau ‘Dumnezeu’ (compară Geneza 32:28 cu Osea 12:3-4); şi nu explică de ce Biblia susţine în multe locuri că, ‘Singurul Dumnezeu’ este doar Tatăl!

O altă încercare de armonizare a textelor, este cea versiunea modalistă sau sabellianistă, prin care ei spun că ‘Singurul Dumnezeu’ este o persoană, care se manifestă în trei moduri: ca Tată, ca Fiu, şi ca Duh Sfânt. Şi astfel nu este nici o problemă dacă Isus este prezentat ca Dumnezeu sau ca Iehova, fiindcă şi Isus de fapt este o manifestare a lui Dumnezeu. Însă această explicaţie, aparent logică, neglijează textele care afirmă în mod clar, distincţia dintre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt ca persoane, şi textele care afirmă că doar Tatăl este Dumnezeu şi Iehova, precum şi pasajele din Biblia unde îngerii sunt numiţi: 'Dumnezeu' sau ' Iehova '.

Teologia modalistă nu dă o explicaţie satisfăcătoare la faptul că şi îngerii sunt prezentaţi ca Iehova. Deci ei nu sunt consecvenţi, căci atunci şi îngerii sunt doar manifestări ale lui Dumnezeu, şi nu persoane distincte de Iehova; iar dacă sunt persoane distincte de Dumnezeu, tot la fel poate fi şi Isus şi Duhul Sfânt!

Atunci care este explicaţia care armonizează toate textele acestea aparent contradictorii?

Un ‘Dumnezeu’ dar prezent în toţi

Pentru a înţelege această aparentă contradicţie, cum că, există ‘un singur Dumnezeu’, ‘un singur Iehova’: Tatăl, cu alte texte, care arată că şi alte persoane sunt numite ‘Dumnezeu’ sau ‘Iehova’, sau vorbesc, sau se prezintă ca ‘Dumnezeu’ sau ca ‘Iehova’, trebuie să precizăm câteva lucruri:

Titlu de ‘Dumnezeu’, se referă la persoane sau lucruri care au putere, autoritate. Îi vom împărţi în două categorii:

Dumnezei falşi: Titlu de ‘dumnezeu’ sau ‘dumnezei’[2] apare în Biblie şi la numirea dumnezeilor falşi (idolilor), care nu sunt dumnezei reali; ci, doar aşa sunt consideraţi de oamenii care nu îl cunosc pe Adevăratul Dumnezeu, şi se închină lor (1Corinteni 8:5). Aceştia sunt dumnezei, datorită faptului că oamenii se închină la ei, şi că au o anumită putere asupra lor; de fapt, toţi dumnezeii falşi, au în spate spirite demonice (Deuteronom 32:16-17). Chiar Satan este numit ‘dumnezeu’(2Corinteni 4:4). În aceste texte cuvântul: ‘dumnezeu’, se referă nu la manifestarea Adevăratului Dumnezeu; ci, la acele persoane-lucruri (idoli), la care oameni sau popoarele, se închinau şi credeau că sunt reale şi au puteri supranaturale (vezi Fapte 19:26-28; Filipeni 3:19). Puterea acestor dumnezei cât şi numirea lor ca ‘dumnezei’ stătea în minciună, înşelăciune sau în puterea Satanei şi a demonilor. Tocmai de aceea, pentru creştinii aceşti ‘dumnezei’, sunt falşi, pentru ei aceşti ‘dumnezei’ sunt nimic, şi nu există (1Corinteni 8:4-6).

Dumnezei, într-o poziţie relativă, ca reprezentanţi ai Dumnezeului absolut şi Suprem: persoane cu autoritate de la Adevăratul Dumnezeu, numite de către Dumnezeul Prea Înalt: ‘dumnezeu’ sau ‘dumnezei’. Astfel de exemplu, Moise este „Dumnezeu pentru faraon” deci nu un Dumnezeu absolut pentru toţi, nu Dumnezeul Prea Înalt; ci, Dumnezeu pentru faraon, adică un Dumnezeu relativ cu autoritate restrânsă, numit (rânduit) de Cel Prea Înalt. Astfel, titlul de ‘Dumnezeu’ sau ‘Dumnezei’ apare în Biblie şi la adresa oamenilor buni, ca: Moise (Exod 4:16; Exod 7:1); sau, ca cei care au redactat Sfintele Scripturi (Ioan 10:34-35); sau, ca judecătorii din Israel, care judecau strâmb dar care au primit autoritatea de la Dumnezeul Suprem (Psalm 82); sau, ca îngerii fideli (Psalm 8:5 compară cu Evrei 2:7), care au primit autoritatea şi numirea de la Tatăl ceresc. În aceste texte expresia ‘dumnezeu’ sau ‘dumnezei’ are sensul de persoană cu autoritate, cu putere; dar nu sensul de Dumnezeu Suprem, deplin, absolut.

Teofanii - adică Titlu de ‘Dumnezeu’ sau numele de Iehova se aplică la acele persoane prin care se manifestă/arată/exprimă pe Iehova: În alte texte, în care îngerii sunt prezentaţi drept „Iehova” sau „Dumnezeu”, este din cauza identităţii pe care o primesc ei prin faptul că-L reprezintă pe Dumnezeu în misiunea lor; adică prin faptul că ei fac lucrarea lui Iehova, şi fiindcă El este prezent în ei şi El se exprimă prin ei.

În aceste cazuri, ei nu sunt Iehova prin sine; ci, ei sunt Iehova ca manifestare, ei sunt reprezentanţii Lui care vin în Numele şi cu autoritatea Lui, ei sunt manifestările Lui, în sensul că ei nu se exprimă pe ei înşişi; ci, pe Dumnezeu, astfel ei devin un fel de prelungire a lui Iehova sau purtătorii Lui, de cuvânt, de chip, de identitate.

Îngerii în general nu şi-au spus numele lor, nici chiar când au fost întrebaţi (Judecatori 13:15-20), tocmai pentru că s-au prezentat ca Iehova, şi astfel, ca toată gloria pentru lucrarea lor să fie a lui Iehova!

Şi în cazul Domnului Isus, El este prezentat ca „Iehova” sau „Dumnezeu” datorită unirii cu Tatăl, şi datorită faptului că Tatăl era prezent şi în El (Ioan 1:23,29; Ioan 10:30-33; Ioan 16:15; Ioan 17:10; Marcu 2:5-10; Coloseni 1:19; Coloseni 2:9). El nu este Iehova prin sine, ci datorită unirii, şi a manifestării lui Iehova în el, şi datorită faptului că Tatăl a dorit să lucreze prin Fiul şi să-şi manifeste puterea şi autoritatea prin El (Ioan 5:19-23; Ioan 14:10).

În continuare, voi explica mai pe larg acest concept al unirii.

Dacă vă aduceţi aminte, pe lângă afirmaţia precum că ‘Dumnezeu este doar Tatăl, având numele de: Iehova’; am făcut şi a doua afirmaţie explicativă la adresa lui Dumnezeu, după cum urmează:

Dumnezeu Tatăl, însă nu se limitează la a se manifesta doar în propria entitate; ci, El se manifestă prin Fiul, Spiritul Sfânt, îngerii fideli, astfel Dumnezeu, îşi manifestă prezenţa Sa, puterea Sa şi anumite atributele ale Sale în şi prin ei.

Astfel în Biblie, îngerii fideli şi Domnul Isus, se prezintă uneori ca fiind ‘Dumnezeu’, sau ‘Iehova’, pentru că Iehova Dumnezeu era în ei şi lucra prin ei.

Prin urmare, cu toate că Dumnezeu este o persoană distinctă de Isus, Spiritul Sfânt şi îngeri, totuşi există situaţii când Aceştia Îl reprezentau pe Dumnezeu, şi astfel Isus şi îngerii credincioşi primeau Numele şi identitatea lui Dumnezeu, fără ca ei să fie Dumnezeu prin sine. Astfel existând şi rămânând doar Un singur Dumnezeu care era mai presus de ei; dar care se exprima/arăta/manifesta şi lucra prin ei.

Astfel, în timp ce acceptăm ca adevărată, afirmaţia precum că Dumnezeu este Unul (Galateni 3:20; Iacob 2:19), şi că acesta este Tatăl (Ioan 17:3; 1Corinteni 8:6). În acelaşi timp, noi credem că Biblia îl numeşte pe Domnul Isus: Dumnezeu (Isaia 9:6; Ioan 1:1; Ioan 20:28). În mod asemănător, sunt numiţi şi îngeri şi oamenii: ‘dumnezei’ (Psalm 8:5; Psalm 82:6; Psalm 97:7; Ioan 10:35).

Astfel, noi credem şi mărturisim că Dumnezeu Tatăl, este unicul Dumnezeu prin Sine, dar că El, îşi manifestă: dumnezeirea, gloria, autoritatea, puterea, prerogativele şi atributele divine, nu doar în cadrul propriei fiinţe (entităţi); ci, şi prin unirea Sa cu copii Săi, fie ei oameni sau îngeri (Ioan 17:21-23; Exod 14:19-24; Exod 23:20-22).

De fapt, creştinii sunt una cu Dumnezeu şi cu Isus (Ioan 17:21-23). Astfel El le dăruieşte şi lor, după măsura hotărâtă de El nu în mod deplin: autoritate, putere, prerogative şi atribute divine (Romani 12:3; 1Petru 4:11; Luca 10:16-19; Ioan 20:21-23).

În primul rând, le manifestă prin Fiului Său: Isus Cristos care este imaginea exactă a lui Dumnezeu (Evrei 1:3); şi prin Duhul Sfânt (Psalm 139:7; Isaia 40:12-14), dar, şi prin îngeri (Geneza 48:16; Exod 14:19; Exod 23:20; Isaia 63:9; 2Petru 2:11) şi uneori prin oameni (Psalm 82), mai ales prin copiii lui Dumnezeu, care sunt chipul Lui (Efeseni 4:22-24; Coloseni 3:9-11).

Astfel Dumnezeu îşi revarsă puterea, autoritatea şi prerogativele Sale de Dumnezeu, peste Isus (Matei 28:18; Ioan 17:2,5; Coloseni 2:9); şi peste Duhul Sfânt (Ioan 16:13-15), peste îngerii, care uneori în Scripturi sunt descrişi ca fiind însuşi: Iehova sau Dumnezeu; cu toate că, ei nu erau însuşi Dumnezeu; ci, doar nişte mesageri ai lui Dumnezeu, veniţi în puterea, măreţia şi autoritatea lui Dumnezeu (Geneza 32:28; Osea 12:3 compară cu Osea 12:4; compară şi Exod 3:2 cu Exod 3:4), şi chiar peste oamenii (Efeseni 3:19; Evrei 12:10; 2Petru 1:4).

Nu trebuie să înţelegem de aici, că fiii lui Dumnezeu primesc în mod deplin: autoritate, putere, prerogative (privilegii) şi atribute divine ca şi cum ar fi egali cu Dumnezeu. Nu! Nimeni nici chiar Fiul nu are deplin toate atributele Tatălui sau la intensitatea care sunt în Tatăl!

Ci, Dumnezeu le împarte după nivelul fiecărui copil al Lui, ceresc sau pământesc, din autoritatea, puterea, şi atributele Sale.

Dumnezeu Tatăl este unic şi de neegalat (comp. cu Luca 18:19; Fapte 1:7; Romani 16:27; 1Timotei 1:17; 1Timotei 6:16; Iuda 1:25)! El este mai mare ca toţi (Ioan 10:29), cu sensul de mai tare ca toţi, de aceea El poate păsta oile în viaţa veşnică şi nimeni nu le poate smulge din mâna Lui!

Revenind la problema unirii, ca să înţelegem mai bine conceptul de unire, să dau câteva exemple Biblice:

Matei 10:40: „Cine vă primeşte pe voi, Mă primeşte pe Mine; şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”

Matei 25:40 „Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.”

Luca 10:16: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cine vă nesocoteşte pe voi, pe Mine Mă nesocoteşte; iar cine Mă nesocoteşte pe Mine, nesocoteşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”

Ioan 13:20: „Adevărat, adevărat, vă spun că, cine primeşte pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte; şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”

Astfel, Domnul învaţă despre o unire cu ucenicii Săi, că dacă oamenii ne primesc pe noi, este tot la fel ca şi cum ar primi pe Fiul sau pe Tatăl. Noi nu tragem concluzia de aici, că noi suntem Tatăl sau Fiul, ci acceptăm realitatea că suntem persoane distincte de ei.

Tot la fel este situaţia cu Dumnezeu Tatăl, şi cu Fiul Său Isus Cristos; observaţi ce spune Biblia despre unirea lor:

Ioan 15:23: „Cine Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu.”

1Ioan 2:23: „Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl.”

2Ioan 1:9: „Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul.”

Ioan 14:10-11: „Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui. Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea.”

Modaliştii interpretează că Isus nu era o persoană distinctă de Tatăl, şi ei spun: ‘vezi nu există un Isus care să facă lucrări; ci, Tatăl făcea acele lucrări, deci Isus este Tatăl’

Însă textul nu spune că ‘Isus este Tatăl’, ci altceva, anume că Isus este „în Tatăl”, şi că Tatăl este în Isus. Aici este vorba de unirea a două fiinţe; dacă Isus ar fi Tatăl, cuvintele Lui: „Tatăl, care locuieşte în Mine”, ar fi un non sens, căci pentru modalişti, Isus nu putea să se exprime cu: „Mine” desemnând un Eu (Sine), adică o fiinţă distinctă de Tatăl.

Ceea ce este interesant din text revenind la conceptul unirii, este că Isus s-a manifestat ca Dumnezeu, deoarece Dumnezeu a lucrat prin El; şi astfel iudeii, când au văzut autoritatea Lui, prerogativele Lui, au spus că este Dumnezeu, sau egal cu Dumnezeu (Ioan 5:18-23; Ioan 10:32-33; Marcu 2:7; Luca 5:21).

Dar Isus nu era Dumnezeu; nici egal cu El; Nu! Ci, El fiind unit cu Dumnezeu, lucra ca Dumnezeu! Puterea nu era a Lui, ci a lui Dumnezeu (Luca 5:17).

Tot la fel, apostolii care au primit prerogative divine de a ierta păcatele (comp. Luca 5:21 cu Ioan 20:22-23). Păgânii când au văzut minunile făcute prin Pavel şi Barnaba, i-au considerat zei (Fapte 14:8-14). Însă ei nu şi-au atribuit meritul lor, ci ca şi Domnul Isus, şi ei au spus ceva asemănător: „…nu Eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine” (1Corinteni 15:10); Domnul a spus: „Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui”. Aici este taina unirii pe care mulţi nu pot să o înţeleagă.

Un alte exemplu elocvent este ceea ce îi spune Domnul Isus lui Saul pe drumul Damascului, în Fapte 9:1,4-5: „Dar Saul sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului…El a căzut la pământ şi a auzit un glas, care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” „Cine eşti Tu, Doamne?” a răspuns el. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti.” Observăm din această relatare că Saul, îi persecuta pe ucenicii (discipolii) Domnului, nu pe Domnul care era deja în cer, însă Domnul Isus îi spune: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” Domnul considera că fie lovea în ucenicii Lui, fie că lovea în El, era tot acelaşi lucru. Aceasta este taina unirii! Prin urmare Tu eşti o persoană distinctă de Domnul, dar totuşi eşti şi o manifestare a Domnului (Coloseni 3:11).

Tot la fel, Dumnezeu în comparaţie cu Isus, El este o persoană distinctă de Fiul Său; însă Fiul primeşte identitatea Tatălui, atunci când Dumnezeu se manifestă prin El!

Să vedem şi alte texte care explică conceptul unirii:

Galateni 3:27-29: „Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus. Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.”

Observăm din acest text că creştinii prin unirea cu Cristos, şi-au pierdut identitatea, naţionalitatea, rasa, sexul, sau chiar starea socială, şi au devenit: „una în Hristos”; corect traducerea din textul grecesc este: „toţi sunteţi unu în Christos Iesus” (SCC). Deci observăm din acest text conceptul unirii; şi anume, ce se întâmplă cu un om, când se uneşte cu Cristos? El îşi pierde identitatea, el nu mai este (un exemplu): român, nici bărbat, nici om liber; ci, el devine un om nou, care îşi extrage identitatea din Cristos, el devine o manifestare a lui Cristos (Efeseni 4:20-24; Galateni 1:15-16; Galateni 2:20).

Cu toate că acel om este distinct de Isus, totuşi el este şi o manifestare a lui Isus, el este identificat cu El, el poartă calităţile, chipul Lui, el este o arătare a lui Cristos pe pământ!

Astfel, dintr-un punct de vedere (dintr-un unghi), nu mai este: grec, iudeu, român, maghiar, etc. ci este Cristos, Cel care se manifestă prin toţi. Însă din alt punct de vedere, creştinul este o persoană distinctă de Isus!

Astfel, din punct de vedere al omului nou, nu există bărbat şi femeie, nu există iudeu şi grec, aceiaşi roadă a Duhului lucrează în toţi acelaşi chip, acelaşi caracter (Galateni 5:22-23). Însă din punct de vedere natural (firesc), bărbatul rămâne tot bărbat, femeia tot femeie. Dar chiar şi în Domnul, bărbatul se distinge de femeie, şi în trupul lui Cristos există aceste diferenţa ca mădulare distincte (1Corinteni 11:11; 1Corinteni 12:12-13).

Bărbatul în alte texte se diferenţiază de femeie ca poziţie, căci el a fost creat primul (vezi 1Timotei 2:11-13), dar ei ca manifestare a lui Cristos sunt „unu”, însă ca ordine, în rânduiala lui Dumnezeu şi în trupul lui Cristos, ei sunt doi, iar bărbatul este capul femeii (1Corinteni 11:3).

În adunare toţi suntem unu, toţi suntem fraţi, toţi formăm un singur trup, însă din punct de vedere al rânduielii divine, ca mădulare în trup, există servicii (slujbe) de conducere, daruri mai importante, toate acestea sunt expresia ordinii divine. Noi acceptăm ambele adevăruri, bărbatul cu femeia pot fi unu (o singură carne), însă din alt unghi, ei sunt doi; şi nu sunt nici aceiaşi persoană, nici având aceiaşi poziţie de răspundere, bărbatul fiind capul femeii (1Corinteni 11:3), iar femeia fiind un vas mai slab (1Petru 3:7).

Tot la fel stă situaţia cu Dumnezeu şi cu Fiul Său! Domnul Isus sau îngerii, au luat identitatea de Iehova, când Dumnezeu s-a manifestat prin ei, însă aceasta nu elimină celelalte adevăruri din Scripturi, precum că Dumnezeu e capul lui Isus, şi deci o persoană distinctă de El (1Corinteni 11:3)!

Ca să mai argumentăm conceptul despre unire pe care l-am dezvoltat mai sus, să luăm şi un caz negativ:

Matei 16:23: „Dar Isus s-a întors şi i-a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satan: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.”

Observăm că Domnul Isus îl numeşte pe Petru: „Satan”. Să fii exagerat Domnul? Nu! Căci el este Adevărul. Atunci, să tragem concluzia că Petru nu era un om; ci, doar o manifestare a Satanei? Nu! Petru era un om, un pescar care a devenit apostol; însă, pentru că a permis ca Satan să-l influenţeze la nivelul minţii, ca apoi să exprime verbal gândurile lui Satan, a devenit Satan.

Astfel înţelegem acest concept al unirii, explicat şi de Pavel în 1Corinteni 6:16-17: „Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă, este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup”. Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El.” Astfel persoana unită cu Domnul, capătă chipul Domnului, calităţile Lui, atributele lui. Tot la fel cine se uneşte cu Satan, conştient sau inconştient ca şi Petru devine Satan având: gândurile, vorbele, comportamentul Diavolului.

Mai trebuie precizat, că Fiul, Spiritul Sfânt, îngerii, în strălucirea, lor, gloria lor, puterea lor, cunoştinţa lor, caracterul lor, era mai mult din Dumnezeu, decât putea să reziste omul muritor, de accea pentru om, acele Theofani (manifestări al lui Dumnezeu), Îl arătau mai mult decât suficient pe Singurul Dumnezeu Adevărat. Chiar dacă niciodată o Theofanie nu Îl poate reprezenta sau arăta pe Dumnezeu 100% în toată autoritatea, puterea sau atributele divine, dar aceste manifestări sunt mai mult decât suficiente pentru omul păcătos şi muritor.

Cei mai mari sfinţi din Biblie atunci când s-au întâlnit cu Theofaniile au fost şocaţi, marcaţi, au căzut la pământ, au fost mişcaţi, transformaţii. Theofania este arătarea lui Dumnezeu suficientă pentru om!

Dacă Dumnezeu Însuşi ar veni pe pământ, ar topi pământul cu prezenţa Lui nemijlocită (Isaia 64:1), dar El alege să se folosească de creaturile Sale care Îl pot reprezenta şi exprima!

În plus, ca Dumnezeu să poată veni pe pământ, şi ca pământul şi omenirea să rămână în viaţă, Dumnezeu ar trebui să se dispenseze de divinitatea şi slava Sa, ceea ce nu se poate, căci El este etern neschimbător (Maleahi 3:6; Iacob 1:17).

Un alt lucru ce trebuie precizat, este că prin unirea lui Dumnezeu Tatăl cu Isus, nu se formează o entitate, sau o Fiinţă, la care să contribuie ambele părţi; nu; ci, Dumnezeu Tatăl este Cel definitoriu, Cel care furnizează caracterul, atributele şi identitatea, Isus fiind expresia Lui. Nu degeaba este numit: „chipul lui Dumnezeu” (2Corinteni 4:4; Filipeni 2:6).

Tot la fel prin unirea creştinilor cu Domnul Isus, nu se formează o entitate la care să contribuie ambele părţi cu atribute, prerogative; ci, Isus este cel definitoriu în această unire, astfel noi devenim manifestări ale Lui.

Nu Dumnezeu i-a natura umană; sau nu se combină cu natura umană; ci, omul este făcut părtaş la natura divină (2Petru 1:4), şi astfel omul Îl poate exprima pe Dumnezeu, manifestând: chipul sau calităţile lui Dumnezeu pe pământ (Coloseni 3:5-10).

În concluzie: În Biblie, nu avem un Dumnezeu în trei persoane (erezie trinitariană), nici un Dumnezeu în trei modalităţi de manifestare (erzie modalistă), dar nici Unul care se manifestă ca divinitate doar în cadrul propriei entităţi (erzie unitariană); ci, avem un Dumnezeu care „este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, (deci distinct de toţi, dar) care lucrează prin toţi şi care este în toţi.[3]” (Efeseni 4:6).

Texte interpretate în mod greșit:

Suntem îndemnaţi de trinitarieni să facem unele comparaţii între versete din V.T. care vorbesc despre Iehova Dumnezeu, şi cele din N.T. care vorbesc despre Isus Cristos, şi din compararea lor să tragem concluzia că de fapt Isus este Iehova, din aceeaşi Fiinţă, acelaşi Dumnezeu.

Comparaţi: Isaia 40:3 cu Ioan 1:23 şi Ioan 3:28.

Din această comparaţie, rezultă că Cristos este Iehova, deoarece Ioan a pregătit calea lui Iehova. Am explicat mai înainte, că Isus este manifestarea lui Iehova, dar dacă susţinem prin această comparaţie că Isus este însuşi Iehova, atunci mergând pe acest raţionament, şi îngerii sunt Iehova (Exod 3:2-4; Judecatori 13:3-23; Geneza 18:1-2), şi atunci avem o mulţime de persoane ca Iehova! Însă Iehova este Unul (Deuteronom 6:4), dar El se manifestă prin mai mulţi, şi chiar prin Fiul Său.

Comparaţi: Isaia 6:1-5 cu Ioan 12:37-41.

În timp ce Isaia vorbeşte de Iehova al oştirilor, apostolul Ioan explică că de fapt Acela pe care L-a văzut Isaia în viziune, a fost Isus. Situaţia este similară cu comparaţia anterioară, aş mai adăuga doar că dacă citim cu atenţie: Isaia 6:1-13, vedem cum o persoană stă pe tron, şi serafimii în jurul Lui. Da, e vorba de persoana Fiului, şi El este prezentat aici ca fiind Iehova al oştirilor. Şi chiar dacă Isaia nu-l vede pe Tatăl, conform cu descrierea din Ioan 12:37-41, însă Domnul Isus care vorbea cu Isaia, în calitate de: Iehova oştirilor; face referire la persoana lui Dumnezeu Tatăl, când spune în v.8,12: „Am auzit glasul Domnului întrebând: pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?…până ce DOMNUL (Iehova SS 1874) va îndepărta pe oameni…” Astfel Domnul, adică Isus, prezentat ca Iehova al oştirilor, întreabă: „cine va merge pentru Noi”? Astfel el întreabă în Numele a două persoane, când spune: „Noi”, iar în v.12, arată că Domnul (Isus) spune: „până ce DOMNUL (Iehova SS 1874) va îndepărta pe oameni…” Făcând astfel referire aici Iehova (Isus) la celălalt Iehova (Tatăl) care va îndepărta pe oameni şi vor rămâne cetăţile Israelului fără oameni, adică duşi în exilul babilonian.

O situaţie similară o găsim în Geneza 19:24, unde apare din nou, doi Iehova, unul: îngerul, şi cel din cer: Iehova (Dumnezeu Tatăl). Tot la fel vezi Zaharia 3:1-2. Astfel uneori, un înger este ca Iehova, sau în cazul Isaia 6, referitor la Fiul; deoarece ei lucrează în Numele lui Iehova (Ioan 10:25), cu autoritatea, măreţia şi cu puterea lui Iehova (Mica 5:4), ei fiind manifestarea lui Iehova, chiar dacă sunt persoane distincte de Iehova.

Comparaţi: Isaia 45:23 cu Filipeni 2:10-11 şi Romani 14:11

Această comparaţie susţine că toţi oamenii se vor pleca în faţa lui Dumnezeu (Isaia 45:23; Romani 14:11) , dar o vor face în Numele lui Isus (Filipeni 2:10-11), această comparaţie nu dovedeşte nimic.

Comparaţi: Isaia 44:24 cu Ioan 1:3.

Prin această comparaţie încearcă să se susţină că Fiul este cu Tatăl parte din aceeaşi Fiinţă, deoarece textul spune referitor la Dumnezeu: „Eu singur am desfăşurat cerurile”? Aşa că, Cuvântul prin care s-au făcut toate, descris în Ioan 1:1-3, nu este o altă fiinţă; ci, din Fiinţa lui Dumnezeu. Însă ei uită că Biblia nu se contrazice; ci, se completează; şi ei uită un lucru esenţial; contextul, care de obicei ne ajută să înţelegem sensul corect al textului Biblic. Astfel, acest text dacă îl citim în context, observăm că Dumnezeu pune în contrast Dumnezeirea Lui, lucrarea Lui, cu idolii, cu dumnezeii falşi, cu dumnezeii străini (vezi Isaia 44:8-9,14-25). Astfel, cu alte cuvinte, sensul textului este acesta: ‘Eu singur, fără ajutorul dumnezeilor străini am desfăşurat cerul, cine dintre ei era cu Mine?’.

Textul din Ioan 1:3, complectează afirmaţia din Isaia 44:24, şi arată că Dumnezeu prin Cuvântul Lui a creat, dar slava este dată lui Dumnezeu, nu agentului, adică Cuvântului Său.

În plus, Cuvântul nu era doar Fiul Tatălui; ci, şi o însuşirea Acestuia (Isaia 55:11), privind din perspectiva aceasta, Tatăl singur a desfăşurat cerurile, Cuvântul şi Duhul Sfânt fiind însuşiri, atribute ale Acestuia, prelungiri în exterior a Fiinţei Lui.

Situaţia aceasta: Iehova = Isus, este similară şi în alte comparaţi, cum ar fi: Isaia 8:13-14 cu 1Petru 2:7-8; Maleahi 3:1 cu Matei 11:10; Zaharia 12:10 şi Zaharia 13:6-7, cu Ioan 19:34-37; Zaharia 14:4,5 cu Matei 24:29-31; 25:31; Iuda 1:14-15; 2Tesaloniceni 1:7-10; Apocalipsa 19:11-21.

Pentru a înţelege sensul în care Isus este Iehova (ca Teofanie), şi totuşi că există un singur Iehova, şi anume: Tatăl care se manifestă prin Fiul şi prin îngeri, fără ca aceştia să fie Iehova prin Sine.

O altă comparaţie, este Isaia 42:8 cu Ioan 17:5, în Isaia, Iehova, spune că nu împarte gloria Sa cu nimeni, iar în Ioan 17:5, se arată că Isus avea o glorie şi înainte de a deveni carne şi după înviere.

Textele nu se contrazic, nici nu susţin un Dumnezeu trinitar. Însuşi textul din Isaia, precizează că Dumnezeu nu dă cinstea Lui idolilor ciopliţi, adică dumnezeii falşi ai naţiunilor. Dar faptul că Îşi împarte gloria Sa cu Fiul Său, nu-L transformă automat pe Fiul în Dumnezeu şi deo-Fiinţă cu Tatăl, după cum nici faptul că Tatăl şi Fiul îşi împarte gloria cu noi, nu ne transformă pe noi în persoane din Fiinţa lui Dumnezeu (Romani 8:17; Evrei 12:10; 1Petru 1:11; 2Petru 1:4).

În ce priveşte, comparaţia Palmu 23:1, cu Isaia 40:10-11 şi Ioan 10:11, nu dovedeşte nimic, faptul că Iehova este păstor şi Fiul, adică Isus, este numit păstor, nu trebuie să tragem concluzia că neapărat David, în Psalm 23:1, s-a referit la Cristos ca Păstor. În Isaia 40:10-11, ‚braţul lui Iehova’ este păstorul, deci nu însuşi Iehova; ci, Fiul care este numit: braţ sau mână a lui Dumnezeu. Putem concluziona că şi Tatăl şi Fiul, ambii au rolul de păstor.

În ce priveşte comparaţia, Ioel 2:32 cu Romani 10:9-13, textul din Romani 10:13, nu este un citat; ci, Pavel ia un principiu care în Ioel se referă la Iehova, şi îl aplică la Isus, la fel face Petru, aplicând principiul din Psalm 34:8 la Isus în 1Petru 2:3.

În concluzie, atât Pavel cât şi Petru, i-au nişte afirmaţii din Scripturile ebraice, care acolo se refereau la Iehova, şi le aplică la Isus, parafrazându-le şi aplicându-le la Domnul Isus. După cum se i-a texte care în Scripturile ebraice se refereau la Solomon şi le aplică la Isus, fără ca Isus să fie Solomon (Exemple: comp. 2Samuel 7:14 cu Evrei 1:5; şi Psalm 45:6-7 cu Evrei 1:8-9).

Să observăm că în Evrei 1:5b, este citat textul din 2Samuel 7:14, şi este aplicat la Fiul lui Dumnezeu. Cu toate că acest pasaj se aplică în primul rând la Solomon, aplicarea lui ulterioară la Isus Cristos nu vrea să spună că Solomon şi Isus ar fi una şi aceeaşi fiinţă, sau că sunt egali. Isus este „mai mare decât Solomon”, şi îndeplineşte o lucrare prefigurată de Solomon (Luca 11:31).

Tot la fel Evrei 1:8-9, este un citat din Psalm 45:6-7, care Psalmistul la scris la adresa lui Solomon, iar Pavel îl aplică la Cristos, nu tragem însă concluzia că Solomon este Isus!?!

În Psalm 22, şi în alţi Psalmi, David, relatează în parte într-un limbaj figurativ, unele dintre suferinţele lui Cristos. (Compară Psalm 22:1 cu Marcu 15:34; compară de asemenea întregul psalm cu cele patru relatări evanghelice despre procesul şi răstignirea lui Isus). Descrierea evenimentelor este expusă într-un asemenea limbaj care arată că ele au avut o împlinire mai completă în viaţa lui Cristos, cu toate că ele exprimă sentimentele lui David şi încercările prin care el (David) trecea, cu siguranţă că David nu este Isus!

Dacă în Scripturile ebraice oamenii Îl invocau pe Iehova, în noul legământ oamenii pot invoca pentru a fi salvaţi pe Fiul, adică pe Isus. Aceasta nu însemnă că Isus este Iehova sau Dumnezeu, în ambele contexte Isus este prezentat ca Domn nu ca Dumnezeu (vezi Romani 10:9-12; în 1Petru 2:3-5), şi Isus ca Domn este prezentat distinct de Dumnezeu.

În ce priveşte comparaţia din Psalm 102:24-27 cu Evrei 1:10-12. Trinitarienii susţin că Isus este Iehova din Vechiul Testament!

Însă există indici clare că Evrei 1:10-12, face referire la Dumnezeu Tatăl! Da, acesta argumente sunt următoarele: 1) În aceste versete (Evrei 1:1-14), este vorba de Dumnezeu (Tatăl), Fiul şi îngerii, în Evrei 1:9, se vorbeşte de ungerea Fiului de către Dumnezeu Tatăl, astfel versetul 10, arată o altă lucrare a Tatălui, şi anume întemeierea pământului şi a cerului, adică Cel ce a creat toate, a uns pe Isus cu undelemn de veselie mai presus de însoţitorii Lui. În Evrei 2:7-9, Fiul ca om mai prejos de îngeri, face parte din lucrarea lui Dumnezeu. 2) La sfârşitul citatului (Evrei 1:13), Pavel vorbeşte despre Dumnezeu Tatăl care îi spune Fiului: „Stai la dreapta Mea...”, indicând că v.10-12 este vorba tot de Tatăl. 3) În Psalm 102:24-27, citat în Evrei 1:10-12, Iehova este prezentat ca fiind Cel ce întemeiat pământul prin lucrarea mâinilor Sale, mâini care în alte pasaje biblice sunt Fiul şi Duhul Sfânt. 4) În Evrei 1:2; Evrei 2:10; se arată că Dumnezeu a creat toate prin Fiul, astfel Fiul este mijlocul prin care s-au creat toate, şi nu iniţiatorul creaţiei (vezi şi Evrei 3:4).

Alte comparaţii aduse în atenţie de trinitarienii, sunt profeţiile din vechime care se referă la Dumnezeu, care trebuiau împlinite de Dumnezeu, de Iehova, şi pe care Le-a împlinit Isus, rezultând în mintea lor fără înţelegere, că Isus este Dumnezeu!!!

Isus este numit: „Emanuel”, care însemnă: „Dumnezeu este cu noi” (Isaia 7:14; Isaia 8:8,10; Matei 1:23), prin aceasta trinitarienii sugerează că Însuşi Dumnezeu s-a născut din fecioara Maria.

Însă faptul că Isus are numele „Emanuel”, nu dovedeşte nimic; în multe nume ebraice era încorporat cuvântul Dumnezeu (El sau Elohim), sau Iehova. De pildă „Eliata” înseamnă ‘Dumnezeu a venit’ (1Cronici 25:4,27); sau „Iehu” înseamnă ‘Iehova este el’ (1Regi 16:1; 1Regi 19:16-17). Nici unul dintre aceste nume nu sugerează că purtătorul acestuia ar fi Dumnezeu sau Iehova în persoană.

Însă în cazul lui Isus, îngerul a mai spus că El este: „Fiul Celui Prea Înalt” (Luca 1:32,35), şi nu ‚Cel Prea Înalt’ în persoană.

În plus, dacă vom studia cu atenție contextul lui Isaia 7:14, vom vedea că este vorba de o profeţie care s-a împlinit în primă fază în vremea lui Isaia, regele Ahaz nu a dorit să ceară un semn, şi atunci profetul Isaia a spus: „De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)”. Deci semnul privea pe Ahab şi regatul lui Iuda (două triburi), ameninţat de două regate: Siria şi Efraim (Israel – 10 triburi). O prorociţă a împlinit semnul, născându-i-se un copil (Isaia 8:2-3), dar copilului de atunci a fost numit nu doar: Emanuel (Isaia 8:8); ci şi: „Maher-Şalal-Haş-Baz.” (Grăbeşte de prădează, aruncă-te asupra prăzii). În perioada aceea, au mai existat şi alţi copii primiţi din partea lui Dumnezeu care au slujit ca mărturie pentru Iuda, slujind ca semne şi minuni pentru naţiune (Isaia 8:18).

Această profeţie despre Emanuel, s-a împlinit în persoana lui Isus născut din Maria (Matei 1:23). Deoarece prin venirea Fiul lui Dumnezeu pe pământ, sa dovedit dragostea Tatălui şi că Dumnezeu este cu adevărat cu noi, dorind să salveze omenirea prin Fiul Său (Ioan 3:16,36).

Însă atât la adresa copilului născut de aceea prorociţă, cât şi la adresa pruncului Isus, numit de profetul Isaia prin Duhul: „Emanuel” se spune următoarele în v.15,16: „El va mânca smântână şi miere, până va şti să lepede răul şi să aleagă binele. Dar înainte ca să ştie copilul să lepede răul, şi să aleagă binele, ţara de ai cărei doi împăraţi te temi tu, va fi pustiită.” Profetul Isaia spune că înainte ca copilul să crească şi să aibă discernământ pentru a deosebi binele şi răul, regatul lui Iuda va fi pustit. Însă profeţia din v.14-16, este o profeţie dublă, adică o profeţie atât despre copilul din timpul lui Isaia cât şi cel născut din Maria. Prin urmare, atunci când Isus a fost mic, el nu putea fi Dumnezeu-om, căci nici El nu a avut discernământ, fiind doar un prunc.

În plus, dacă expresia „Emanuel”, denotă venirea lui Dumnezeu pe pământ, atunci însemnă că Dumnezeu şi-a luat umanitatea în divinitate, sau s-a întrupat, şi în timpul lui Isaia, deoarece această expresie fiind folosită şi atunci în Isaia 8:8,10!?!

În Isaia 8:8, este vorba de acel prunc născut de prorociţă, făcându-se referire la ţara lui Emanuel, adică la Iuda. Iar în Isaia 8:10, chiar dacă naţiunea lui Iuda face planuri, ele nu se vor împlini, deoarece Dumnezeu este cu noi (Emanuel), în sensul că El va împlinii planurile Sale şi voia Sa nu planurile omului (Isaia 46:9-13).

Un alt exemplu adus de trinitarieni, este Isaia 35:1-6, unde se spune: „Iată Dumnezeul (ELOHIM) vostru, răzbunarea va veni, răsplătirea lui Dumnezeu (ELOHIM); El însuşi va veni, şi vă va mântui.” Trinitarienii spun că împlinirea a avut loc în persoana lui Isus Cristos după întrupare (Matei 1:21; Matei 11:4-5; Luca 2:11,30; Ioan 4:42).

Însă realitatea în ce priveşte Isaia 35:3-4, este că prin contextul lui (vezi Isaia 35:1-10), textul se aplică la timpul domniei lui Cristos în mileniu (în viitor), nu e vorba de ce a făcut Cristos când a fost pe pământ; ci, despre ce va face El în viitor, când va veni, şi când domnia lumii va trece sub controlul Său (Matei 19:28; Apocalipsa 11:19; Apocalipsa 20:1-5; Apocalipsa 21:1-5). Atunci Dumnezeu însuşi va veni, căci El va locui cu oamenii fiind prezent în cetatea Noul Ierusalim (comp. Isaia 35:4 cu Apocalipsa 21:1-4,22).

Texte despre Duhul Sfânt:

Unii susţin că Duhul Sfânt este Însuşi Dumnezeu, şi chiar are Numele de Iehova.

Ei susţin că El este Iehova Dumnezeu, pe care l-au ispitit israeliţii, l-au provocat în pustie; şi astfel vorbeşte Duhul Sfânt despre lucrurile făcute faţă de sine în Isaia 63:10: „Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel Sfânt; iar El li s-a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor.” Astfel se susţine Duhul s-a întristat şi El li s-a făcut vrăşmaş şi a luptat contra lor, iar prin comparaţie cu alte texte, este vorba de Iehova, care a luptat contra lor şi care a fost ispitit (Psalm 95:6-10).

Să analizăm textul din Isaia în context:

Isaia 63:10-16: „Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel Sfânt; iar El li s-a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor. Atunci poporul Său şi-a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise şi a zis: „Unde este Acela care i-a scos din mare, cu păstorul turmei Sale? Unde este Acela care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel Sfânt; care povăţuia dreapta lui Moise, cu braţul Său cel slăvit; care despica apele înaintea lor, ca să-Şi facă un Nume veşnic; care îi călăuzea prin valuri, ca un cal pe loc neted, fără ca ei să se poticnească?” „Ca fiara, care se pogoară în vale, aşa i-a dus Duhul Domnului la odihnă. Aşa ai povăţuit Tu pe poporul Tău, ca să-Ţi faci un Nume plin de slavă!” „Priveşte din cer şi vezi, din locuinţa Ta cea Sfântă şi slăvită: unde este râvna şi puterea Ta? Fiorul inimii Tale şi îndurările Tale nu se mai arată faţă de mine! Totuşi Tu eşti Tatăl nostru! Căci Avraam nu ne cunoaşte şi Israel nu ştie cine suntem; dar Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru, Tu, din veşnicie, Te numeşti „Mântuitorul nostru.”

Acesta pasaj exprimă o situaţie similară cu cea analizată mai sus, Duhul Sfânt este Duhul Domnului, Duhul lui Iehova, şi Îl exprimă pe El, este manifestarea Lui în lume care lucrează spre gloria Lui.

Biblia face o distincţie dintre Iehova care este duh, şi Duhul Lui, care este un Duh care a ieşit din El pentru a face voia Lui (Isaia 48:16). Acest Duh este o persoană distinctă de Iehova, cât şi o manfestare a lui Iehova. Duhul Sfânt, se poate manifesta ca Iehova, însă textul explică clar că Iehova îşi dirijează Duhul, prin cuvintele: „Unde este Acela (Iehova) care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel Sfânt; care povăţuia dreapta lui Moise, cu braţul Său cel slăvit; care despica apele înaintea lor, ca să-Şi facă un Nume veşnic”. Cine punea în mijlocul poporului Israel Duhul Sfânt? Însuşi Iehova!

Astfel Dumnezeu lucrează prin Duhul Sfânt, iar când acesta Îl reprezintă pe Dumnezeu, El nu Îşi evidenţiează propria persoană, ci pe cea a lui Dumnezeu.

De aceea, este numit: braţul lui Iehova, mâna lui Dumnezeu, degetul lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu. Deoarece prin prisma Theofaniei, Duhul Sfânt este ca un braţ, ca o prelungire, extensie a Fiinţei lui Dumnezeu, ca o parte din Dumnezeu.

Numai privit din unghiul propriei sale personalităţi, El este o persoană distinctă de Dumnezeu.

Psalm 95:6: „veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului [SS 1874: „lui Iehova”], Făcătorului nostru! Căci El este Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul păşunii Lui, turma pe care o povăţuieşte mâna Lui O! de aţi asculta azi glasul Lui! „Nu vă împietriţi inima, ca la Meriba, ca în ziua de la Masa, în pustie”.

În Evrei 3:7 se spune: „De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani!” În ce priveşte paralele Iehova = Duhul Sfânt, căci în Psalm 95:6-8, Dumnezeu vorbeşte, iar în Evrei 3:7-9, Pavel spune că Duhul Sfânt a vorbit.

Este clar că aceste texte se complectează, după cum am mai arătat, Iehova vorbeşte prin Duhul, Psalmistul spune că Iehova a vorbit, Pavel spune că Duhul a vorbit, corelând ambele texte ajungem la concluzia că Iehova prin Duhul Său a vorbit!

Isaia 6:8-10: „Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” El a zis atunci: „Du-te şi spune poporului acestuia: „Într-una veţi auzi şi nu veţi înţelege; într-una veţi vedea şi nu veţi pricepe!” Împietreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi şi astupă-i ochii ca să nu vadă cu ochii, să n-audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine şi să nu fie tămăduit.”

Fapte 28:25-26: „Fiindcă ei au plecat acasă în neînţelegere unii cu alţii, Pavel n-a adăugat decât aceste vorbe: „Bine a spus Duhul Sfânt prin prorocul Isaia către părinţii voştri, când a zis: „Du-te la poporul acesta şi zi-i: „Veţi auzi cu urechile voastre şi nu veţi înţelege; cu ochii voştri veţi privi şi nu veţi vedea. Căci inima acestui norod s-a împietrit; ei aud greu cu urechile, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec.”

Un caz analog, este pasajul din Isaia, unde Iehova vorbeşte, însă Pavel, spune că Duhul Sfânt a vorbit. Care este adevărul? Cu siguranţă Iehova a vorbit prin Duhul Sfânt (comp. cu Fapte 4:24-25), astfel chiar dacă Iehova a vorbit (prin Fiul), dar Isaia a auzit glasul lui Iehova prin Duhul Sfânt. La rândul lor, evreii din timpul lui Isaia, au auzit spusele lui Iehova prin Isaia, după cum este scris: „Bine a spus Duhul Sfânt prin prorocul Isaia către părinţii voştri”.

În Biblie Dumnezeu vorbeşte omenirii, prin Fiul, prin Duhul Sfânt, prin îngeri.

În Apocalipsa 1:1, se precizează: „Descoperirea lui Isus Hristos pe care l-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut, trimeţând prin îngerul Său la robul Său Ioan”.

Astfel putem spune că Dumnezeu vorbeşte prin cartea Apocalipsa, sau Fiul Său vorbeşte, sau Îngerul vorbeşte, sau Ioan vorbeşte, fiecare din această afirmaţie este adevărată.

În Scripturi, Dumnezeu este prezentat că-şi face lucrarea prin intermediul Duhului Sfânt, unele texte pot să se focalizeze asupra lui Iehova ca lucrând sau vorbind, altele îl descriu pe Duhul Sfânt ca lucrând sau vorbind, ele se completează, dar nu trebuie să tragem concluzia că Duhul Sfânt este Iehova.

Pentru că avem texte care clarifică această situaţie şi ne dau sensul corect.

Zaharia 7:12: „Şi-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul oştirilor, prin Duhul Său, prin prorocii de mai înainte. Din pricina aceasta Domnul oştirilor s-a aprins de o mare mânie.”

Fapte 1:2: „de la început până în ziua în care s-a înălţat la cer (Isus), după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor, pe care-i alesese.”

Fapte 4:24-25: „Stăpâne... Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: „Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşerte?”

1Corinteni 2:10: „Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.”

Efeseni 3:5: „care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum (de Dumnezeu – v.7) sfinţilor apostoli şi proroci ai lui Hristos, prin Duhul.”

Acum se ridică o întrebare: Atunci când Iehova a vorbit Israelului, cum este descris în Psalm 95:7; Isaia 6:8-9, etc. a vorbit fără a se folosi de Duhul Sfânt? Cu siguranţă nu! Iar dacă a folosit Duhul Său, aşa cum am văzut şi în textele de mai sus, nu este greşit să spunem că Duhul Sfânt a vorbit, El fiind persoana prin care a vorbit Dumnezeu. Iar dacă spunem Iehova a vorbit, este corect, tot corect este: Duhul Sfânt a vorbit, însă nu tragem concluzia că Duhul Sfânt este Iehova.

Scripturile care vorbesc de „Duhul Domnului” (Judecatori 3:10; Judecatori 6:34; Isaia 61:1), fac o distincţie între DOMNUL (Iehova) şi Duhul Acestuia. Astfel în Isaia 48:16 (BCR), se spune: „Şi acum, Stăpânul DOMNUL („Iehova” SS 1874) m-a trimis, şi Duhul Său”. Iată, că Duhul Sfânt este distinct de Iehova, pe profetul Isaia, l-a trimis Iehova dar şi Duhul lui Iehova!

Concluzie: Dacă suntem sinceri, trebuie să recunoaştem că nu există nici un argument solid pentru a accepta că Duhul Sfânt este un Dumnezeu deplin. Sau că Duhul Sfânt este Însuşi Iehova; ci, Duhul Sfânt este un Duh care este proprietatea lui Dumnezeu, este al Lui, şi care Îl reprezintă/exprimă/arată/manifestă pe Dumnezeu în unele situaţii, în alte situaţii Duhul Sfânt Îl reprezintă/exprimă/arată pe Isus Cristos; iar în alte situaţii se arată pe Sine.

Dumnezeu este unic şi este o singură persoană care se foloseşte de alte duhuri-persoane: Fiul, Duhul Sfânt, îngerii. Aceste persoane sunt divine, deoarece au ieşit direct sau indirect din Dumnezeu, dar nu sunt divine în sensul în care Tatăl este divin!

Care sunt efectele dacă crezi într-un Dumnezeu fals?

Biblia arată că de cunoaşterea singurul Dumnezeu adevărat, depinde viaţa veşnică! Domnul Isus a spus că „viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe Care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3 NTR). Toţi cei ce mărturisesc trinitatea, un Dumnezeu în trei persoane, nu-L cunosc nici pe Tatăl, singurul Dumnezeu adevărat, nici pe Isus Cristos trimisul Său, ei singuri se descalifică pentru viaţa veşnică! Învăţătura despre Dumnezeu este cea mai importantă învăţătură a Scripturii, toţi care denaturează adevărata identitate a lui Dumnezeu, se închină şi au o relaţie cu un Dumnezeu fals, plăsmuit şi inventat de mintea bolnavă a unora care abat pe oameni de la adevăr.

Conform adevărului, Dumnezeu Triunic nu este Dumnezeul Bibliei, prima poruncă din cele 10, era: „Eu sunt Domnul [„Iehova” SS 1874], Dumnezeul tău, Care te-am scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei. Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine!” Dumnezeul Bibliei este Iehova! Dumnezeu ne interzice să avem alţi Dumnezei, să ne închinăm lor, sau să-i invocăm (Deuteronom 11:26). Pedeapsa pentru închinarea la dumnezei falşi este nimicirea, după cum se spune în Deuteronom 11:28: „Dar dacă vei uita de Domnul [„Iehova” SS 1874], Dumnezeul tău, şi te vei duce după alţi dumnezei, dacă le vei sluji şi te vei închina înaintea lor, te asigur astăzi că vei fi nimicit”. Chiar dacă trinitarienii folosesc expresii luate din Biblie, în închinarea lor, Dumnezeul lor Triunic este un Dumnezeu fals, Dumnezeul lor este un alt Dumnezeu, Cristosul lor, este un alt Cristos şi Duhul Sfânt al lor, este un alt Duh, învăţătura lor este o altă Evanghelie (2Corinteni 11:4)! Oricine predică o Evanghelie despre un Isus co-egal cu Tatăl, şi un Duh co-egal cu Fiul, este o Evanghelie falsă, este anatema (blestemat) – Galateni 1:6-8.

Isus al trinitarienilor nu este Fiul lui Dumnezeu născut la început din Tatăl aşa cum învaţă Biblia, şi oricine nu crede în Fiul Său unic născut din Tatăl a şi fost judecat căci nu a crezut în Numele Singurului Său Fiu născut din El (Ioan 1:14; Ioan 3:18).

Toţi cei care predică şi cred într-un Duh egal cu Tatăl şi Fiul, ei cred şi primesc un alt duh, nu pe Duhul Sfânt, care este născut din Tatăl prin Fiul, inferior şi supus lor!

Toţi cei care învaţă doctrina trinităţii, ei predau o altă Evanghelie, nu cea pe care o găsim în Sfintele Scripturi. Biblia spune că cine vesteşte o altă Evanghelie să fie blestemat (Galateni 1:6-8).

Învăţătura că Dumnezeul Bibliei este un Dumnezeu trinitar este o blasfemie, o hulă, o minciună!

Viaţa noastră veşnică depinde dacă rămânem în Evanghelia vestită prin apostoli, dacă rămânem în credinţa sfinţilor dată o dată pentru totdeauna, alt fel am crezut în zadar (1Corinteni 15:1-2; Iuda 1:3). Dacă nu rămânem în învăţătura lui Cristos acceptând filozofia trinităţii, acela nu-L are pe Dumnezeu, numai cine rămâne în învăţătura adevărului, acela Îl are pe Tatăl şi Fiul (2Ioan 1:9-10). Căci Diavolul este: „Tatăl minciuni” Ioan 8:44. Şi „nici o minciună nu vine din adevăr” (1Ioan 2:21).

---

[1] „Îngerul DOMNULUI”, nu este cum cred unii trinitarienii sau unii modalişti: Domnul Isus, căci „îngerul DOMNULUI” a apărut şi în Noul Testament, atunci când deja Isus era în pântecele Mariei (Matei 1:20-24), sau după ce Isus s-a născut (Luca 2:1-9). Conform Bibliei „Îngerul DOMNULUI” era Arhanghelul Mihail, căpetenia sau îngerul păzitor al poporului Israel (comp. Zaharia 3:1-2 cu Iuda 1:9).