Cum călcând o poruncă calci întreaga lege ?
Publicat: 28.05.2015Iacob 2:8-11, SCC: „Dacă, într-adevăr, împliniţi o lege regală, potrivit scripturii: „iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi”; bine faceţi. Dar dacă primiţi după înfăţişare, lucraţi un păcat; fiind dezaprobaţi de lege ca nişte călcători ai ei. Pentru că oricine are să respecte legea întreagă, dar are să greşească în una; s-a făcut vinovat de toate. Pentru că, Cel zicând: „să nu comiţi adulter”; a zis şi: „să nu ucizi.” Dar dacă nu ai să comiţi adulter, însă ai să ucizi; te-ai făcut un călcător al legii”.
Unii oameni îşi fac iluzia că reţindu-se de la păcate grave, dar păcătuind „păcate mai mici”, vor fi iertaţi de Dumnezeu pentru că se reţin de la „marile păcate”!?!
Alţii cred că dacă sunt implicaţi în activităţi religioase, în care răspândesc mesajele sectei lor, vor acoperi anumite minusuri morale sau de sfinţenie pe care le au!
Alţi cred că rugându-se mult (dar fără călăuzire) pot acoperi: lipsa de studiu, meditare, dărnicie, post, şi o viaţă de ascultare în toate domeniile!
Răspunsul la toate aceste iluzii este:
TREZIŢI-VĂ!!! „Pentru că oricine are să respecte legea întreagă, dar are să greşească în una; s-a făcut vinovat de toate”!!! De aceea: CĂIŢI-VĂ !!!
Dumnezeu ne cere să împlinim ÎNTREAGĂ legea Lui (comp. cu Deuteronom 5:29)! Oricine care în viaţa lui, nu are acest obiectiv, este o viaţă ce în final va eşua! Dumnezeu ne cheamă la sfinţenia Lui (1Petru 1:15,16). Domnul Isus ne-a învăţat să fim perfecţi ca şi Tatăl ceresc (Matei 5:48).
Ce a vrut să ne spună Dumnezeu prin Iacob când l-a inspirat să scrie acest cuvinte: „Dacă, într-adevăr, împliniţi o lege regală, potrivit scripturii: „iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi”; bine faceţi. Dar dacă primiţi după înfăţişare, lucraţi un păcat; fiind dezaprobaţi de lege ca nişte călcători ai ei. Pentru că oricine are să respecte legea întreagă, dar are să greşească în una; s-a făcut vinovat de toate. Pentru că, Cel zicând: „să nu comiţi adulter”; a zis şi: „să nu ucizi.” Dar dacă nu ai să comiţi adulter, însă ai să ucizi; te-ai făcut un călcător al legii” - Iacob 2:8-11, SCC.
Dumnezeu ne-a transmis următorul adevăr: deorece legea noului legământ, numită şi legea regală, vine de la El prin Fiul, cine calcă o poruncă, încalcă întreaga lege prin faptul că iertarea divină nu se obţine în mod parţial!
Ori eşti iertat de toate călcările faţă de legea lui Cristos, ori nu eşti iertat de niciuna!!!
Dacă un om în trecut a respectat o parte din lege, sau chiar toată, dar încalcă la sfârşitul vieţii o poruncă şi nu se căieşte, este vinovat de toate călcările din viaţa lui, deorece Dumnezeu a spus prin profeţi:
„Şi cel rău, dacă se va întoarce de la toate păcatele lui pe care le-a făcut şi va păzi toate rânduielile Mele şi va face judecată şi dreptate, va trăi negreşit; nu va muri. Nici una din fărădelegile pe care le-a făcut nu va fi amintită împotriva lui; va trăi în dreptatea lui pe care a făcut-o. Am Eu în adevăr vreo plăcere în moartea celui rău?“ zice Domnul Dumnezeu. „Nu mai degrabă în întoarcerea lui de la calea lui, ca să trăiască?
Şi când cel drept se întoarce de la dreptatea lui şi face nedreptate şi face după toate urâciunile pe care le face cel rău, va trăi el? Nici una din faptele lui drepte pe care le-a făcut nu va fi amintită; în necredincioşia lui pe care a lucrat-o şi în păcatul lui pe care l-a făcut, în ele va muri. Şi voi ziceţi: «Calea Domnului nu este dreaptă!» Ascultă acum, casă a lui Israel: Nu este calea Mea dreaptă? Oare nu căile voastre nu sunt drepte?
Când cel drept se întoarce de la dreptatea lui şi face nedreptate şi moare pentru ea, va muri în nedreptatea pe care a făcut-o. Şi când cel rău se întoarce de la răutatea lui pe care a făcut-o şi face judecată şi dreptate, el îşi va păstra sufletul viu” – Ezechiel 18:21-28, GBV 2001.
Un alt lucru ce se desprinde din textul din Iacob 2:8-11, este că dacă nu iubim aproapele, primind oamenii după înfăţişarea şi hainele lor, atunci călcăm întreaga lege, deoarece: „Pentru că toată legea este împlinită într-un cuvânt; în acesta: „să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” – Galateni 5:14, SCC.
Iar a iubi însemnă: „să nu comiţi adulter”, „să nu ucizi”, „să nu furi”, să nu pofteşti, şi orice altă poruncă mai este; se cuprinde în cuvântul acesta: „să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Dragostea nu face rău aproapelui; dragostea este deci împlinirea legii”. - Romani 13:9,10, SCC.
De cele mai multe ori a călca o poruncă, însemnă a călca mai multe! De pildă, atunci când cineva fură, nu călcă doar porunca aceasta (Romani 13:9); ci, şi cea de a iubi aproapele, de a munci (Efeseni 4:28), de a se încrede în Dumnezeu deplin (Proverbe 3:5,6), etc.
Pe lângă toate acestea, nimeni nu poate lua o poruncă separat de legea divină! Legea lui Dumnezeu nu conţine doar o poruncă, astfel călcând figurat o poruncă de pe sulul legii, calci întrega lege!
Atunci când iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele, precuparea noastră este să nu călcăm niciuna dintre porunci; ci, să facem întocmai cu voinţa Tatălui ceresc!