Marcu 12:28-31, câte porunci sunt: una sau două?

Întrebare: Marcu 12:28-31...de ce în aceste text se vorbeşte de două porunci, iar la final se spune că nu este altă poruncă la singular?

Răspuns: „Şi, apropiindu-se unul dintre cărturarii care îi auzise discutând împreună, văzând că le-a răspuns bine, L-a întrebat: „Care este cea dintâi poruncă dintre toate?“ Şi Isus i-a răspuns: „Cea dintâi poruncă dintre toate este: «Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn»,
şi: «Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău şi din toată puterea ta». Aceasta este cea dintâi poruncă. Şi o a doua, asemenea ei, este aceasta: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi». Nu este altă poruncă mai mare decât acestea“ – GBV 2001.

Textul consemnază două porunci, una în care omului i se porunceşte să-L iubească pe Tatăl din ceruri, şi a doua în care ni se porunceşte să ne iubim aproapele, la final se spunne: „Nu este altă poruncă mai mare decât acestea“. Acum sunt două porunci, sau una singură?

Există o mare poruncă ce are două secţiuni, putem să spunem că sunt două porunci, sau putem să o descriem ca pe o singură poruncă, deorece a-L iubi pe Dumnezeu implică a ne iubi semenii, şi invers a ne iubi semenii nu se poate, dacă mai întâi nu-L iubim pe Dumnezeu de la care primim har ca să iubim (vezi: Romani 5:5; 1Ioan 4:20,21).

Prima poruncă poate fi descrisă în mai multe moduri, vezi: Matei 22:37-40; Galateni 4:14; Efeseni 6:12, dar ea priveşte iubirea de Dumnezeu şi de semeni, indiferent dacă aproapele nostru este un om de pe stradă (Luca 10:29-37), sau părinţii noştri pe care trebuie să-i iubim (Efeseni 6:2,3).