De ce au trăit oamenii din timpurile biblice sute de ani ?

Biblia menţionează, că în trecut oamenii trăiau mult, unii ajungând la peste 900 de ani. De ce oare au trăit atât de mult? Ce i-a ajutat să aibă o viaţă atât de longevivă?

Cartea biblică: Geneza, menţionează şapte bărbaţi care au trăit peste 900 de ani: Adam, Set, Enos, Chenan, Iared, Metusala şi Noe (Geneza 5:5-27; Geneza 9:29). Toţi s-au născut înainte de Potop şi au trăit în timpul primelor zece generaţii din istoria omenirii.

Însă astfel de relatări sunt considerate astăzi de unii, drept: simple legende. Care este adevărul?

Informaţii cu adevărat istorice!

Ce putem spune despre relatările Bibliei? Sunt ele demne de încredere? Categoric da! Descoperirile arheologice confirmă relatările biblice! Dovezile au demonstrat în repetate rânduri că ceea ce afirmă Biblia este exact din punct de vedere istoric, ştiinţific şi cronologic. Acest lucru n-ar trebui să ne surprindă, întrucât Biblia însăşi declară: „Dumnezeu va spune adevărul, chiar dacă toată lumea va minţi“ (Romani 3:4, Traducere în limba română modernă).

Conducătorul evreilor, profetul: Moise, care a fost inspirat de Iehova Dumnezeu să scrie Pentateuhul, adică primele cinci cărţi ale Bibliei, este incontestabil unul dintre cei mai importanţi şi mai respectaţi oameni din istoria omenirii. Pentru evrei, el este cel mai mare dintre toţi învăţătorii lor. Pentru musulmani, este unul dintre cei mai mari profeţi. Iar pentru creştini, Moise este un profet şi conducător ce Îl prefigurează pe Domnul Isus Cristos.

Aatfel, ar fi oare raţional să neîndoim de scrierile unei personalităţi istorice atât de importante?

Cu siguranţă Nu!

Biblia fiind o carte „inspirată de Dumnezeu“, astfel ea nu poate conţine inexactităţi (2Timotei 3:16, Noua Traducere românească 2007).

O speculaţie a unora este că timpul în relatările biblice respctive se măsura altfel!

Se măsura timpul altfel?

Unii au lansat ipoteza că, în vechime, timpul se măsura în mod diferit şi că un an însemna în realitate o lună. Totuşi, o analiză a cărţii Geneza dovedeşte fără umbră de îndoială că oamenii din acele vremuri aveau aceeaşi concepţie despre timp ca şi noi, cei de astăzi!

Să luăm două exemple. În relatarea despre Potop citim că potopul a început când Noe avea 600 de ani, „în luna a doua, în a şaptesprezecea zi a lunii“. Apoi se spune că pământul a fost acoperit de ape 150 de zile şi că arca s-a oprit pe munţii Ararat „în luna a şaptea, în a şaptesprezecea zi a lunii“ (Geneza 7:11,24; Geneza 8:4). Observăm, aşadar, că cinci luni — din ziua a 17-a a lunii a doua până în ziua a 17-a a lunii a şaptea a aceluiaşi an — echivalau cu 150 de zile. Prin urmare, nu există nicio bază pentru a considera că un an echivala cu o lună.

Să analizăm al doilea exemplu. Potrivit cu Geneza 5:15-18, Mahalalel a devenit tată la 65 de ani, a mai trăit 830 de ani şi a murit la vârsta de 895 de ani. Nepotul său Enoh a avut un fiu tot la 65 de ani (Geneza 5:21). Dacă un an ar fi echivalat într-adevăr cu o lună, cei doi bărbaţi ar fi devenit părinţi la vârsta de doar 5 ani! N-ar fi absurd să credem aşa ceva?

Să ne gândim şi la dovezile pe care le aduce arheologia. Acestea susţin ceea ce relatează Biblia despre viaţa unor persoane care au trăit foarte mult. Biblia spune despre patriarhul Avraam că era din oraşul Ur, că a locuit ulterior în oraşul Haran şi apoi în regiunea Canaan şi că a luptat împotriva lui Chedorlaomer, regele Elamului, pe care l-a învins (Geneza 11:31; Geneza 12:5; Geneza 14:13-17). Descoperirile arheologice au confirmat existenţa acestor locuri şi persoane. Arheologia oferă informaţii şi despre caracteristicile geografice ale locurilor respective, precum şi despre obiceiurile popoarelor menţionate în legătură cu Avraam. Dacă toate aceste afirmaţii pe care le face Biblia în legătură cu Avraam sunt corecte, de ce am avea îndoieli în privinţa vârstei sale de 175 de ani? (Geneza 25:7)

Prin urmare, nu există niciun motiv să punem sub semnul întrebării ceea ce spune Biblia cu privire la longevitatea unor oameni din vechime. Dar poate vă întrebaţi:

De ce au trăit aceşti oameni atât de mult?

Pentru că dacă unii oameni au trăit sute de ani, însemnă că s-a întâmplat ceva, ce a redus durata vieţii! Oare ce?

În primul rând, trebuie să precizăm că Dumnezeu a dorit ca oamenii să trăiescă etern, şi le-a dat suflarea de viaţă într-un trup perfect şi un cadru potrivit pentru aceasta!

Pământul a fost creat pentru ca oamenii să-l locuiască fericiţi, deoarece atât ei cât şi planeta au fost făcute perfecte (Geneza 1:31; Deuteronom 32:4; Psalm 115:16; Isaia 45:18).

Omul a fost creat din ţărâna pământului, în care s-a suflat: suflare (spirit) de viaţă, şi astfel omul a devenit un suflet viu (Geneza 2:7).

Omul a fost creat perfect (Deuteronom 32:4; Ecleziast 7:29; Romani 14:12), el a fost pus în Eden, o grădină minunată, un paradis, ce exista pe pământ, între fluviile Tigru şi Eufrat (Geneza 2:7-15). Adam şi Eva, încă erau într-o strânsă legătură cu natura, se hrănea din roadele pământului şi era dependenţi de mediul în care au fost puşi (Geneza 2:15-16,19-20).

Apoi Adam a primit misiunea de a lucra grădina (Geneza 2:15), de a da nume la animale (Geneza 2:19-20). Apoi după crearea femeii, ei au avut misiunea de a se înmulţi, astfel a umple pământul cu oameni; de-al supune sau îngriji ca şi Edenul şi de a stăpânii peste toate tipurile de vieţuitoare (Geneza 1:28).

Primul cuplu, a fost creat nu ca nişte roboţii, ci cu libertate de alegere (Deuteronom 32:4; Deuteronom 30:19).

Ei au primit câteva porunci (Geneza 1:28; Geneza 2:15), printre care şi cea de a mânca din orice pom, cu excepţia pomului cunoştinţei binelui şi răului (Geneza 2:16-17), aceasta era singura interdicţie din Eden!

Însă primii oameni: Adam şi Eva, au ales neascultarea (Geneza 3:1-19; Osea 6:7). Fiind amăgiţi de satan printr-un şarpe care le-a stârnit mândria, astfel satan le-a promis că mâncând din pomul cunoştinţei binelui şi răului, ei vor ajunge: „dumnezei” (Geneza 3:5 GBV 2001 n.s.). Astfel ei credeau că vor obţine o cunoştinţă minunată care îi va face independenţi, capabili de a stabili ei ce este bine şi rău, de a se conduce fără Iehova (Geneza 6:1-4; Iuda 1:6).

În timp ce pomul vieţi îi dădea omului pe lângă putere de viaţă, şi o cunoştinţă a lui Dumnezeu şi a legi Sale (comp. cu Ioan 17:3) ce îi ajuta să fie mai profunzi în voia şi călăuzirea lui Dumnezeu, ducând la o viaţă, mai echilibrată, mai sănătoasă, mai cumpătată (comp. cu 2Timotei 1:7).

Ei erau perfecţi dar nu o perfecţiune prin ei înşişi, ci doar dacă rămâneau în ascultare de călăuzirea lui Dumnezeu – Fapte 17:25,Fapte 17:28.

În contrast, pomul cunoştinţei binelui şi răului (Geneza 2:9) dădea omului o cunoştinţă a omului nu a lui Dumnezeu! Omul era temelia vieţi, centrul! Această cunoştinţă era una egoistă, centrată pe sine, nu pe Dumnezeu. Ea căuta „binele” omului, nu gloria Tatălui ceresc!

Imediat cum au mâncat din pom, Adam şi Eva au cunoscut că sunt goi! Dacă până atunci ei prin viaţa lor doreau să-L împlinească pe Dumnezeu făcându-i voinţa! În momentul când au mâncat sa aprins dorinţa de împlinire de sine, s-au aprins poftele sexuale, le-a fost ruşine, şi şi-au făcut şorţuri din frunze – Geneza 3:6-7.

Vedem în ziele noastre într-un mod adânc, efectele consumării pomului cunoştinţei binelui şi răului, care a trezit în om: iubirea de sine! Vedem acestă iubire în toate manifestările ei, de la droguri la imoralitate sexuală, de la beţie la ţigări, de la mânie la linguşeală, etc.

Oamenii ca şi Adam şi Eva, fug, „se ascund” de Dumnezeu! Ei ştiu că întâlnirea cu Dumnezeu demască starea nelegiuită a vieţi lor, iar pe de altă parte Tatăl ceresc prin Fiul Său ne poate da să gustăm din pomul vieţii şi să ne facă să vedem binele şi răul din perspectiva divină (Coloseni 1:9-11). Ceea ce poate duce din partea noastră la mari sacrifici pentru a deveni ascultători de Dumnezeu, şi a ne lepăda de sine a ucide omul cel vechi egoist şi al urma pe Domnul Isus (Matei 16:24).

Revenind la Adam şi Eva, ei şi implicit urmaşi lor, prin neascultare, au pierdut: 1. lumina şi călăuzirea lui Dumnezeu. 2. Paradisul existent în grădina Edenului, fiind scoşi afară din grădină, ei au pierdut cadrul divin! 3. ei au fost blestemaţi să moară după un timp, primind în ei boldul morţi (Geneza 3:19; 1Corinteni 15:56). 4. Puterea suflări de viaţă, fiind scoşi din grădină, şi fiind blestemat pământul, roadele lui urmau să devină mai slabe în substanţe vitale, astfel suflarea de viaţă ce oamenii o iau din: alimente, apă, aer (Luca 8:52-55; Psalm 104:14-15; Isaia 2:22; Apocalipsa 22:1-2), a devenit insuficientă şi slabă pentru a-i menţine viaţa omului într-un mod perfect sănătos! Plantele, animalele au devenit tot mai poluate!

Astfel ei au pierdut viaţa eternă, ei au fost blestemaţi să moară, pe lângă aceasta, mintea ne mai primind călăuzire de la Dumnezeu, ei nu mai erau îndrumaţi de El în ce priveşte alimentaţia, odihna, etc. Viaţa lor a devenit dezechilibrată, lipsită de înţeleciune, care să-i ajute să scotă din harnă, apă şi aer, etc. maximul pentru o viaţă sănătoasă!

Pe de altă parte, anumite organe ale trupului prost alimentate, au slăbit, ceea ce a făcut ca anumite spirite (demoni) care au trecut de partea lui satan, să atace acele organe din trup slăbite şi să le înbolnvăvească, astfel s-a ajuns la o grăbire a morţi, decât cea naturală de bătrâneţe care avea ca cauză: blestemul omului (Geneza 3:19)!

Dacă înainte de răzvrătirea lui satan, acele spirite menţineau organele sănătoase, fiind călăuzite de Dumnezeu, şi luând pentru trupul omului toate substanţele necesare din hrană perfectă din Grădina Eden! După căderea în păcat a unor spirite şi a lui Adam şi Eva, aceste spirite tot mai mult dereglau viaţa din oameni, spre ai ucide (Ioan 8:44; Marcu 9:22), căci oamenii prin neascultarea lor, le-a dat dreptul acestor demoni să-i conducă!

Satan i-a păcălit pe oameni, el nu dorea ca ei să devină „dumnezei” (Geneza 3:5 NTR n.s.), ci el dorea ca el să devină dumnezeul lor, şi ei sclavi lui! Căci oricine ascultă de cineva, este sclavul celui de care ascultă (Romani 6:16; 2Corinteni 4:4).

Ei au pierdut viaţa perfectă şi comuniunea cu Dumnezeu (Efeseni 2:1; Efeseni 4:18). Păcatul a rupt legătura lor cu Dumnezeu, a făcut un zid de despărţire între ei şi Creator (Isaia 59:2).

Dumnezeu este izvorul vieţii, al dragostei şi al luminii (Psalm 36:9; 1Ioan 1:5; 1Ioan 4:8), astfel această despărţire a avut ca rezultat o rupere de la lumina lui Dumnezeu ceea ce i-a afectat pe oameni: spiritul, fiind fără îndrumare divină; iar fizic, au fost afectaţi de blestemul lui Dumnezeu asupra lor, asupra pământului, şi indirect asupra plantelor, care i-a privat de un trup veşnic, şi de o alimentaţie perfect sănătoasă (Geneza 3:16-19)!

Însă derglarea omului a fost progresivă, oamenii de după Adam fiind mai aprope de perfecţiune, de un trup sănătos, ei au trăi mai mult, chiar sute de ani! Pe parcursul secolelor, durata de viaţa a scăzut, după cca. 2500 de ani de la izognirea din Eden, în timpul lui Moise care a scris Psalm 90, durata de viaţă a ajuns la 70, 80 de ani (Psalm 90:10).

Ce este de făcut în cazul nostru?

Doar Dumnezeu ne poate ajuta în prezent, să trăim o viaţă lungă şi sănătoasă, deorece doar El ne poate călăuzi în toate, ca noi astfel, să avem o viaţă echilibrată, o alimentaţie sănătoasă, şi să putem să primim prin tot ceea ce El ne dă prin: apă, hrană, aer, mişcare fizică, etc. suflare de viaţă adecvată pentru noi şi pentru o existenţă cât mai bună.

Doar prin ascultarea de El, putem să alungăm demonii care ne trag sper o viaţă animalică, dezchilibrată, viaţă caracterizată prin excese şi vicii care duc la o moarte prematură (Iacob 4:6-8).

Biblia învaţă clar că El poate vindeca (Psalm 104:3), că El poate face pe bătrâni să întinerească ca vulturii (Psalm 104:5).

Soluţia finală la problema păcatului şi a morţii, fiind: preţul de răcumpărare oferit prin Domnul Isus Cristos (Marcu 10:45), pe baza căreia Dumnezeu va învia morţii şi îi va glorifica pe creştini într-un trup perfect, unde va fi eliminat boldul şi blestemul morţii (1Corinteni 15:50-57; Apocalipsa 20:6).

Dumnezeu a plătit preţul de răscumpărare ca noi să fim salvaţi şi restabiliţi la o viaţă perfectă, fără păcat, boală sau moarte!

Cum a făcut aceasta Dumnezeu?

Dumnezeu este iubire (1Ioan 4:8), însă El este şi drept (Deuteronom 32:4), astfel oamenii nu putea fi iertaţi, chiar dacă Dumnezeu îi iubea, pentru că astfel s-ar fi călcat dreptatea lui Dumnezeu, care cere ca pedeapsă: „viaţă pentru viaţă”, (Deuteronom 19:21)!

Dumnezeu nu se schimbă (Iacob 1:17), El a răscumpărat omul prin Fiul Său, fără a afecta dreptatea Lui!

Nici un om de pe pământ nu era capabil să plătească un preţ de răscumpărare corespunzător (comp. cu Psalm 49:7), deoarece nimeni nu este perfect, fără păcat (Romani 3:9-23).

Astfel păcatul lui Adam un om perfect, a fost răscumpărat prin pedeapsă tot de un om perfect. Prin urmare, fiindcă cineva fără păcat a decis în mod deliberat să păcătuiască (Osea 6:7), chiar Adam întâiul născut al lui Dumnezeu de pe pământ, legea lui Dumnezeu cerea ca pedeapsă: „viaţă pentru viaţă”, (Exod 21:23)!

Astfel, Dumnezeu a trimis în lume pe întâiul născut din cer (Coloseni 1:15), care era o imagine a lui Adam (Romani 5:14), tot un om perfect, ca să fie pedepsit în locul lui Adam şi în locul celor ieşiţi din el (Eva din coasta lui, şi a copiilor lui, din sămânţa lui), fiind omorât în locul lor.

Era nevoie de un om perfect, numit: „cel din urmă Adam” (1Corinteni 15:45), care să fie pedepsit în locul lui Adam, ca să poată da o jertfă fără cusur, şi astfel să răscumpere omenirea şi să o ducă la perfecţiune (Isaia 9:6; Romani 5:15-19).

Deoarece toţi mor în Adam (1Corinteni 15:22), păcatele oamenilor făcute din imperfecţiune sunt un efect a păcatului adamic (Romani 5:12).

Această persoană care s-a jertfit pentru omenire, este Fiul lui Dumnezeu Isus Cristos, care este singurul care a adus o salvare şi răscumpărare eternă din păcat şi moarte de care poate beneficia toţi oamenii (Fapte 4:12; 1Timotei 2:5-6; 1Timotei 4:10; Tit 2:11; Evrei 9:12).

Jertfa lui Isus nu mai are nevoie de complectare, perfecţionare, ajustare, ea are puterea să şteargă orice păcat, fiind perfectă (Evrei 10:10,14; 1Petru 1:19); şi completă (Ioan 1:29; Evrei 9:26).

Toţi care se căiesc, cred în acest preţ de răscumpărare, Îl urmează pe Fiul lui Dumnezeu (Fapte 2:38; Fapte 8:12-13; Matei 16:24), şi biruiesc puterile întunericului, ducând pe zi ce trec o viaţă mai sănătoasă, mai luminoasă, şi în final vor primi viaţa eternă!

Doreşti tu iubite cititor, să Îl urmezi pe Cel care a murit pentru tine, ca tu să ai viaţă? Dacă da, poţi să te apropi de El, făcând următoarele lucruri:

& Începe o viaţă de părtăşie cu Domnul Isus (1Corinteni 1:9; 1Iona 1:3). Ca prin El să te apropi de Dumnezeu (1Timotei 2:5). Vorbeşte zilnic şi cât mai des cu El, împărtăşeşte-i necazurile şi bucuriile, caută-i sfatul şi călăuzirea, implică-L pe Dumnezeu în toate domeniile vieţi (Proverbe 3:5,6).

& Citeşte şi meditează în fiecare zi la Cuvântul lui Dumnezeu, (Iosua 1:8; 2Timotei 3.16-17). Citeşte Biblia în întregime de la Geneza la Apocalipsa, dar nu mai mult de trei capitole, pentru a putea reţine, şi pentru a avea timp de meditare, în care să îţi pui întrebări ca de exemplu: ce vrea să spună aici? Cum pot împlini eu? Ce învăţ eu din această relatare?

& Contactează-i pe alţi oameni care Îl urmează pe Cristos, fiind botezaţi în Numele Lui pentru a fi una cu El (Fapte 2:38; Romani 6:2-4). Ei te vor ajuta spiritual.