Care este rolul schimbării la față a lui Iesus, și a aparției lui Moise și Ilie?

Publicat: 21.03.2017

Întrebare: Care este rolul schimbării la față a lui Iesus, și a aparției lui Moise și Ilie?

Răspuns: relatarea despre transformarea lui Iesus, când faţa Lui a strălucit ca soarele, iar mantiile Lui s-au făcut albe ca lumina, și a discutat cu sufletele lui Moise şi Ilie apare în Matei 17:1-9; Marcu 9:2-9; Luca 9:28-36.

Rolul acestei lucrări divine când un nor luminos i-a umbrit. Şi iată! O voce din nor, zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în care am bună plăcere; ascultaţi de El!” A fost pe de o parte o adeverire pentru discipoli, că El este Fiul lui Dumnezeu de care trebuie să asculte, adeverire din partea Tatălui ceresc care a vorbit în favoarea Lui, iar pe de altă parte o prefigurare a prezenței (paraousia) Sale viitoare în glorie, prezență ce va avea loc la venirea Sa pe norii cerului, când ve veni în gloria Tatălui (comp. Matei 16:27-28; Matei 17:1; cu 2Petru 1:16-18).

Apariția lui Moise și Ilie, bineînțeles ca suflete (spirite), a fost pentru a-L adeveri doi martori dintre profeți, căci orice mărturie se face pe baza a doi sau trei martori (2Corinteni 13:1), în acest caz trei martori: Dumnezeu, Moise și Ilie.

Iar pe de altă parte, Moise și Ilie îi prefigurează pe cei doi martorii din Apocalipsa cap.11, care vor învia și se vor ridica la cer, se vor întâlni cu Domnul în nor, la prezența Lui (comp. Apocalipsa 11:12, cu Matei 24:30; 1Tesaloniceni 4:16-17).

Apostolul Petru care a fost martor ocular la transformarea lui Iesus de pe munte, comentează acest eveniment și ne îndeamnă astfel: Pentru că nu urmând nişte mituri iscusit alcătuite v-am încunoştinţat puterea şi prezenţa Domnului nostru Iesus Christos; ci, noi fiind făcuţi martori oculari ai măreţiei Aceluia. Pentru că, primind de la un Dumnezeu-Tată: onoare şi glorie, o astfel de voce I-a fost adusă de gloria măreaţă: „acesta este Fiul Meu, iubitul Meu; în care am bună plăcere.” Şi noi am auzit vocea aceasta adusă din cer, fiind împreună cu El pe muntele cel sfânt. Şi avem mai sigur cuvântul profetic, la care bine faceţi luând aminte; ca la o lampă strălucind într-un loc întunecos, până ce are să crape de ziuă, şi are să răsară un luceafăr în inimile voastre” – 2Petru 1:16-19, SCC.

Acest miracol al transformării lui Iesus, ne dă siguranța că El va veni în gloria Tatălui, și Își va arăta puterea și prezența, iar dacă noi ascultăm de Fiul iubit al Tatălui, vom fi și noi glorificați cu El, iar dacă nu, vom suferi pierzarea veșnică (Romani 8:17; 2Tesaloniceni 1:7-10).

Această prezență a lui Iesus în glorie de pe munte, este garanția prezenței și gloriei viitoare, de aceea să luăm aminte la Cuvântul profetic, ca în perioada de acum (începutul durerilor) strălucește tot mai tare, până are să se crape de ziuă, adică: pe de o parte în inimile noastre unde poate străluci Christos ca profet și Rege, iar pe de altă parte va veni timpul sfârșitului când cunoștiința va crește (Daniel 12:4).

Iar la venirea lui Christos vom cunoaște deplin (1Corinteni 13:9-12).