De ce s-a îndoit Ioan Botezătorul de Iesus?

Publicat: 20.02.2017

Întrebare: de ce s-a îndoit Ioan Botezătorul de Iesus? – Matei 11:2-6; Luca 7:17-23.

Răspuns: Ioan Botezătorul era în închisoare, el a auzit de lucrările miraculoase a lui Iesus, iar în relatarea din Luca el a auzit de învierea din morți a celui tânăr unic-născut al mamei lui, și fiind sub atacul și deznădejdea spiritului morții din temniță, el a trimis pe discipolii lui ca să-l întrebe pe Iesus:

Tu eşti Cel venind, sau aşteptăm pe altul?” Ioan a avut un moment de îndoială, crezând că Mesia va elibera fizic Isaelul de jugul roman, pe cei din temnițe îi va elibera fizic (Isaia 61:1), chiar discipolii Domnului credeau că El va restabili Israelul ca Regat, așa cum a fost în timpul lui David și a lui Solomon (Fapte 1:6).

Având așteptări greșite la adresa lui Mesia, Ioan s-a îndoit, însă Domnul nu le dă un răspuns direct lui Ioan, ci îi spune: „ducându-vă, spuneţi lui Ioan cele ce auziţi şi vedeţi: Orbi văd iarăşi, şi şchiopi umblă; leproşi sunt curăţiţi, şi surzi aud; morţi sunt înviaţi, şi săraci sunt evanghelizaţi; şi fericit este care nu are să fie poticnit în Mine.” – Matei 11:4-6.

Toate aceste lucrări de putere, erau suficiente ca să-L adeverească pe Iesus ca Mesia.

Dumnezeu lucra prin Iesus, nu era inactiv, era prezent în Israel. Însă de ce nu-l elibera din temniță pe Ioan? Deoarece vreme lui a trecut și a lucării lui, și pe de altă parte el trebuia să plece ca martir, susținând legea divină până la moarte ca mărturie deplină pentru Irod și familia lui pe care a mustrat-o și avertizat-o de păcatul curviei (Marcu 6:17-18).

Domnul explică în continuare despre Ioan: “Iar aceştia ducându-se, Iesus a început să zică mulţimilor despre Ioan: „ce aţi ieşit să priviţi în deşert? O trestie clătinată de vânt? Sau ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată! Cei purtând cele moi sunt în casele regilor. Dar de ce aţi ieşit? Să vedeţi un profet? Da, vă zic; şi mai mult decât un profet. Acesta este cel despre care a fost scris: Iată! Trimit pe mesagerul Meu, înaintea feţei Tale; care va pregăti calea Ta, înaintea Ta.” Adevărat vă zic: între cei născuţi de femei, nu s-a ridicat mai mare ca Ioan Botezătorul; dar cel mai mic în Regatul cerurilor; este mai mare decât el. Dar din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Regatul cerurilor se ia cu năvală; şi năvălitorii îl apucă. Pentru că toţi profeţii şi legea au profeţit până la Ioan. Şi dacă vreţi să primiţi, acesta este Ilie, cel trebuind să vină. Cel având urechi, să audă!” – Matei 11:7-15, SCC.

Domnul Îl numește: “O trestie clătinată de vânt”, datorită îndoielii lui, însă El îl recunoaște ca profet, și ca fiind cel mai mare din cei născuți din femei. Ca fiind cel care a pregătit calea Lui, ca fiind Ilie, adică profetul venind pentru Israel în spiritul și puterea lui Ilie.

Însă a venit timpul Regatului cerurilor, celor născuți din Dumnezeu, care sunt mai mari ca Ioan Botezătorul să pună mâna pe Regatul cerurilor.

Ce învățăm din această relatare: 1. Așteptările greșite duc la îndoieli. 2. Când cineva își termină lucrarea, misiunea divină, nu mai trebuie să aștepe eliberarea pe pământ, ci trebuie să plece ca martor-martir. 3. Oamenii se pot îndoii, în loc să-I criticăm mai bine îi ajutăm (vezi și Iuda 1:22), dându-le mărturii de lucrarea lui Dumnezeu din prezent, că El este viu și lucrează.