Ce este roata vieții din Iacob 3:6?
Publicat: 17.01.2017Întrebare: ce este roata vieții din Iacob 3:6?
Răspuns: În Iacob 3:6, SCC, se spune: “Şi limba este un foc; lumea nedreptăţii. Limba este rânduită între mădularele noastre; ea, cea murdărind întreg corpul şi aprinzând roata vieţii, şi fiind aprinsă de gheena”.
În Biblia mai apare roata în descrierea omului în Ecleziast 12:1-6, GBV 2001: “Şi adu-ţi aminte de Creatorul tău în zilele tinereţii tale, înainte de a veni zilele cele rele şi de a se apropia anii despre care vei zice: „N-am nici o plăcere în ei“, înainte de a se întuneca soarele şi lumina şi luna şi stelele şi de a se întoarce norii după ploaie, în ziua când tremură paznicii casei şi se încovoaie cei taric şi încetează râşnitorii, pentru că sunt puţini, şi se întunecă cei care se uită pe ferestre
şi se închid uşile dinspre stradă; când slăbeşte uruitul râşnitorilor şi te trezeşti la glasul păsării şi se aud înăbuşit toate fiicele cântării; te temi, de asemenea, de ce este înalt şi spaimele sunt pe cale şi migdalul este în floare şi lăcusta este o povară şi dorinţa s-a dus, pentru că omul merge spre casa lui dintotdeauna şi bocitorii cutreieră străzile; înainte ca funia de argint să se slăbească şi vasul de aur să se sfărâme şi urciorul să se spargă la izvor şi roata să se strice la fântână”.
Aici sunt descrise diferitele mădulare sau părți din om: „paznicii casei” adică mâinile, iar picioarele sunt: „cei tari”, iar: „râşnitorii”, sunt dinții, iar ochii „se uită pe ferestre”, iar buzele sunt „uşile dinspre stradă”. Textul spune mai departe: „când slăbeşte uruitul râşnitorilor” puterea de a mesteca dinții, şi “te trezeşti la glasul păsării şi se aud înăbuşit toate fiicele cântării”, aceasta indică că este slăbit auzul!
Puterea psihică slăbește, echilibrul, poftele vieții, dorințele, planurile, părul devine alb (migdalul în floare) căci omul în vârstă se teme, cum spune mai departe Ecleziastul: “te temi, de asemenea, de ce este înalt şi spaimele sunt pe cale şi migdalul este în floare şi lăcusta este o povară şi dorinţa s-a dus”.
Mai departe Ecleziastul spune de „funia de argint să se slăbească şi vasul de aur să se sfărâme şi urciorul să se spargă la izvor şi roata să se strice la fântână”.
Funia de argint este coloana vertebrală care slbește se încovoaie, vasul de aur și urciorul este inima, care să la izvorul sanguin, iar roata este sistemul de circulație al sângelui, vasele sanguine.
Revenind la textul din Iacob 3:6, limba murdărește tot trupul, o personă limbută își distuge sănătatea, păcate ca bârfa, ranchiuna, ura, răutatea, mânia, vorbirea prin stigăte, la furie, dereglează: tensiunea arterială normală, făcând ca acel om să aibă hiper tensiune, trupul este afectat de limbă, diferite boli pshice, fizice, pornesc de la lipsa de înfrânare a limbii.