📖 Biblie Online (SCC)
Capitole:
Judecatori – Capitolul 2
1Îngerul lui Iehova S-a suit din Ghilgal la Bochim, şi a zis: Eu v-am scos din Egipt, şi v-am adus în ţara pe care am jurat părinţilor voştri că v-o voi da. Am zis: Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi;
2şi voi să nu încheiaţi legământ cu locuitorii din ţara aceasta, ci să le surpaţi altarele. Dar voi n-aţi ascultat de glasul Meu. Pentru ce aţi făcut lucrul acesta?
3Am zis atunci: Nu-i voi izgoni dinaintea voastră; ci vă vor sta în coaste, şi dumnezeii lor vă vor fi o cursă.
4După ce a spus Îngerul lui Iehova aceste vorbe tuturor copiilor lui Israel, poporul a ridicat glasul şi a plâns.
5Au pus locului aceluia numele Bochim (Cei ce plâng); şi au adus jertfe lui Iehova acolo.
6Iosua a dat drumul poporului, şi copiii lui Israel au plecat fiecare în moştenirea lui, ca să ia ţara în stăpânire.
7Poporul a slujit lui Iehova în tot timpul vieţii lui Iosua, şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care văzuseră toate lucrurile mari, pe care le făcuse Domnul pentru Israel.
8Iosua, fiul lui Nun, robul lui Iehova, a murit, în vârstă de o sută zece ani.
9L-au îngropat în ţinutul pe care-l avea de moştenire, la Timnat-Heres, în muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaş.
10Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinţii lui, şi s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoştea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel.
11Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea lui Iehova, şi au slujit Baalilor.
12Au părăsit pe Iehova, Dumnezeul părinţilor lor, care-i scosese din ţara Egiptului, şi au mers după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i înconjurau; s-au închinat înaintea lor, şi au mâniat pe Domnul.
13Au părăsit pe Domnul, şi au slujit lui Baal şi Astarteelor.
14Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel. El i-a dat în mâinile unor prădători care i-au prădat, i-a vândut în mâinile vrăjmaşilor lor de jur împrejur, şi nu s-au mai putut împotrivi vrăjmaşilor lor.
15Oriunde mergeau, mâna lui Iehova era împotriva lor ca să le facă rău, cum spusese Domnul, şi cum le jurase Domnul. Au ajuns astfel într-o mare strâmtorare.
16Domnul a ridicat judecători, ca să-i izbăvească din mâna celor ce-i prădau.
17Dar ei n-au ascultat nici de judecătorii lor, căci au curvit cu alţi dumnezei şi s-au închinat înaintea lor. În curând s-au abătut de la calea pe care o urmaseră părinţii lor, şi n-au ascultat de poruncile lui Iehova, ca şi ei.
18Când le ridica Domnul judecători, Domnul era cu judecătorul, şi-i izbăvea din mâna vrăjmaşilor lor în tot timpul vieţii judecătorului, căci lui Iehova I se făcea milă de suspinele scoase de ei împotriva celor ce-i apăsau şi-i chinuiau.
19Dar, după moartea judecătorului, se stricau din nou, mai mult decât părinţii lor, ducându-se după alţi dumnezei, ca să le slujească şi să se închine înaintea lor, şi stăruiau în această purtare şi împietrire.
20Atunci Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel, şi a zis: Fiindcă neamul acesta a călcat legământul Meu pe care-l poruncisem părinţilor lor, şi fiindcă n-au ascultat de glasul Meu,
21nu voi mai izgoni dinaintea lor nici unul din neamurile pe care le-a lăsat Iosua când a murit.
22Astfel, prin ele, voi pune pe Israel la încercare, ca să ştiu dacă vor căuta sau nu să urmeze calea lui Iehova, cum au căutat părinţii lor.
23Şi Domnul a lăsat în pace pe popoarele acelea pe care nu le dăduse în mâinile lui Iosua, şi nu S-a grăbit să le izgonească.