📖 Biblie Online (SCC)

Capitole:

Iosua – Capitolul 1

1După moartea lui Moise, robul lui Iehova, Iehova a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise:
2Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel.
3Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus lui Moise.
4Ţinutul vostru se va întinde de la pustie şi Liban până la râul cel mare, râul Eufrat, toată ţara Hetiţilor, şi până la marea cea mare, spre apusul soarelui.
5Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.
6Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da.
7Întăreşte-te numai, şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face.
8Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.
9Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Iehova, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.
10Iosua a dat căpeteniilor oştirii poporului următoarea poruncă:
11Treceţi prin tabără, şi iată ce să porunciţi poporului: Pregătiţi-vă merinde, căci peste trei zile veţi trece Iordanul acesta ca să mergeţi să cuceriţi ţara, pe care v-o dă în stăpânire Iehova, Dumnezeul vostru.
12Iosua a zis Rubeniţilor, Gadiţilor şi jumătăţii din seminţia lui Manase:
13Aduceţi-vă aminte ce v-a poruncit Moise, robul lui Iehova, când a zis: Iehova, Dumnezeul vostru, v-a dat odihnă, şi v-a dat ţara aceasta.
14Nevestele voastre, pruncii voştri şi vitele voastre să rămână în ţara pe care v-a dat-o Moise dincoace de Iordan; dar voi toţi bărbaţii voinici, să treceţi înarmaţi înaintea fraţilor voştri, şi să-i ajutaţi,
15până ce Iehova va da odihnă fraţilor voştri ca şi vouă, şi până ce vor fi şi ei în stăpânirea ţării pe care le-o dă Iehova, Dumnezeul vostru. Apoi să vă întoarceţi să stăpâniţi ţara care este moşia voastră, şi pe care v-a dat-o Moise, robul lui Iehova, dincoace de Iordan, spre răsăritul soarelui.
16Ei au răspuns lui Iosua, şi au zis: Vom face tot ce ne-ai poruncit, şi ne vom duce oriunde ne vei trimite.
17Te vom asculta în totul, cum am ascultat pe Moise. Numai Iehova, Dumnezeul tău, să fie cu tine, cum a fost cu Moise!
18Orice om care se va răzvrăti împotriva poruncii tale, şi care nu va asculta de tot ce-i vei porunci, să fie pedepsit cu moartea! Întăreşte-te numai, şi îmbărbătează-te!