Religie veche a popoarelor din Asia Centrală, Iran şi Azerbaidjan, caracterizată prin dualismul binelui şi răului. A fost fondată la începutul mileniului 2 î.e.n. de profetul persan Zarathustra (Zoroastru). Cartea sfântă a zoroastrismului este Avesta.

Zoroastrismul sau mazdeismul este numele religiei şi filozofiei bazate pe învăţăturile lui Zoroastru (Zarathustra), care recunoşteau ca divinitate pe Ahura Mazda, considerat de Zoroastru ca unic creator.
Zoroastrismul apare ca o reformă a religiei practicate de triburi de limbă iraniană care s-au aşezat in Turchestanul occidental între mileniile II şi I Î.C. Aceste triburi erau strâns legate de indo-arieni, care au adus sanscrita şi toate limbile derivate în India de nord, începând din anul 1700 î.C. Aceste triburi constituie familia Indo-arieni.

Ahura Mazda este începutul şi sfârşitul, creatorul tuturor lucrurilor, cel care nu poate fi văzut, Eternul, Purul, unicul Adevăr.

Daena (din persa modernă) este Legea Eternă, al cărei ordine a fost revelată umanităţii. Înseamnă religie, credinţă, lege, si chiar dharma. Este ordinea corectă a universului, care trebuie s-o urmeze umanitatea. Este central în zoroastrism alegerea morală în viaţă, ca o luptă pentru a se apropia sau depărta de bine. Potrivit imnurilor Gatha, persoanele sunt libere şi responsabile, predestinarea este respinsă. Oamenii sunt responsabili de situaţia lor şi trebuie să acţioneze pentru a o schimba. Recompensa, câştigul, fericirea depinde de comportamentul persoanelor în viaţa lor. Morala zoroastristă se rezumă în: buna gândire, bune cuvinte, bune fapte (Humata, Hukhta, Hvarshta în avestic y Pendar-e Nik, Goftar-e Nik, Kerdar-e Nik, în persanul modern).

Toate sufletele trebuie să treacă un pod, pentru a fi judecate de gândirea, cuvintele şi faptele lor.

În orice caz judecata nu este finală, şi când răul este eliminat, toate sufletele vor fi adunate. Poate fi considerată o religie universalistă cel puţin în privinta mântuirii.

Unii membrii ai zoroastrismului cred în venirea viitoare a unor Mesia, cunoscuţi sub numele de Peshotan.

 

Analiză:

Nu poate exista gândire bună, vorbire bună, fapte bune, dacă: 1. nu-l cunoşti pe Adevăratul Dumnezeu; 2. Adevărata salvare.

 

1. Adevăratul Dumnezeu:

Existenţa Creatorului este dovedită de existenţa universului, căci în univers orice lucru, substanţă, fenomen are o cauză.

Nu este suficient să recunoşti că există un Creator dacă nu-L cunoşti, sau mai rău să-i dai o identitate greşită!

Este ca şi cum ai numi întunericul: lumină, iar răului i-ai spune: bine!!!

Lucrările Lui printre care şi salvarea oamenilor spre a aduce o viaţă în care ei să se comporte printr-o gândire bună, vorbire bună, fapte bune, reflectă caracterul lui Dumnezeu!

Adevăratul Dumnezeu este şi dragoste  şi dreptate, el iubeşte dreptatea şi pe cei drepţi.

Nu poate să existe dreptate şi dragoste dacă oricum TOŢI vor fi salvaţi!

Astfel Ahura Mazda, nu poate fi Dumnezeu, pentru că dreptatea este temelia tronului Celui Prea Înalt.

Dumnezeul Adevărat nu poate să calce dreptatea Sa! El nu poate fi dezechilibrat; ci, El are calităţile Sale într-un perfect echilibru!

Ce iubire ar manifesta El faţă de cei drepţi, dacă şi cei nedrepţi ar fi salvaţi?!? Ce motivaţie ar avea oamenii să facă binele dacă ei ştiu că oricum „toţi vor fi salvaţi”!!!

Iehova Dumnezeul Bibliei este şi dragoste (1 Ioan 4:8) şi dreptate (Deuteronom 32:4).

El nu-i salvează cu forţa pe toţi oamenii, căci atunci nu ar mai fi dragoste, căci dragostea „nu se poartă necuviincios” – 1 Corinteni 13:5.

Dumnezeu face invitaţia tuturor oamenilor, deoarece doreşte salvarea tuturor (1 Timotei 2:1-6), dar depinde de fiecare în parte ce alege:

„Iau astăzi cerurile şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa ca să rămâi în viaţă, tu şi urmaşii tăi, iubindu-l pe Iehova, Dumnezeul tău, ascultând de glasul lui şi alipindu-te de el; căci de el depinde viaţa ta şi lungimea zilelor tale, ca să locuieşti pe pământul despre care Iehova le-a jurat strămoşilor tăi Avraam, Isaac şi Iacob că li-l va da“ – Deuteronom 30:19,Deuteronom 1:20.

Să analizăm în continuare:

 

2. Adevărata Salvare:

Omul nu se oate auto-salva, el nu-şi poate şterge păcatele, nici schimba viaţa într-un om perfect prin putere proprie!

Omul este păcătos, nelegiuit, nedrept, viclean (Romani 3:9-12,Romani 8:7; 1 Petru 3:18)! Datorită acesti stări a omenirii, omul este duşman cu Dumnezeu, prin gândirea lui carnală, ne-sfântă, prin prietenia lui cu lumea condusă de satan, omul este vrăşmaş cu Dumnezeu (Iacob 4:4; Romani 8:7)!

Omul îşi închipuie că anumite fapte, ce i se par lui bune, ar putea câştiga aprobarea lui Dumnezeu!?! Însă omul este întunecat la minte, el nu poate deosebi binele de rău, în măsura cerută de Dumnezeu (Efeseni 4:17-19). Omul este mort în greşeli şi în păcate, condus de pofte, de draci, de prinţul văzduhului: satan (Efeseni 2:1-3), prin urmare omul nu are putere să facă binele (Romani 7:13-24).

Apoi omul prin natura lui, se naşte corupt, în Iov 14:4; 15:14,16, se precizează: „Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat ? Nici unul măcar!…cu cât mai puţin fiinţă urâcioasă şi coruptă-omul, care bea nelegiuirea ca apa!” Astfel omul este o fiinţă coruptă, deoarece a moştenit natura păcătoasă de la părinţi noştri: Adam şi Eva, dar si mai mult decât atât, omul putea de multe ori sa se stăpânească, dar a dat curs păcatului, arătând cât de nelegiuit este! – comp. cu Geneza 3:6-8.

Dumnezeu prin Cuvântul Lui, îţi declară pe faţă că păcatele tale au creat o despărţitură între tine, o fiinţă păcătoasă, şi Dumnezeu care este sfânt şi neprihănit. Păcatul, ca o prăpastie te desparte de Dumnezeul luminii, gloriei şi al dreptăţii (Isaia 6:3; 59:2; Deuteronom 32:4; 1 Ioan 1:5)!

Poate crezi că termeni ca: păcătos, necurat, corupt, duşman cu Dumnezeu sunt o exagerare pentru a caracteriza natura umană, dar Biblia nu minte! De asemenea, gândeşte-te la faptele şi atitudinile pe care ea, le descrie ca fiind păcat, după cum urmează: uciderea, adulterul, desfrânare, minciuna, furtul, înşelăciunea, lăcomia de bani, zgârcenia, mânia, vorbirea injurioasă, invidia, certurile, vrăjitoria, beţia, petreceri dezmăţate, etc., toate acestea sunt păcate de moarte. (1 Corinteni 6:9,1 Corinteni 1:10; Galateni 5:19-21; Romani 1:29-32)!

Este vreun om care să nu fi făcut nici unul din aceste păcate? Iar dacă a făcut cel puţin unul, atunci a încălcat toată legea, căci este scris: „Căci, cine va păzi toată legea, şi va greşi într-o singură poruncă, se face vinovat de toate” (Iacob 2:10).

Dumnezeu este iubire (1 Ioan 4:8), însă El este şi drept (Deuteronom 32:4), astfel oamenii nu puteau fi iertaţi, chiar dacă Dumnezeu îi iubea, pentru că astfel s-ar fi călcat dreptatea lui Dumnezeu, care cere ca pedeapsă: „viaţă pentru viaţă”, (Deuteronom 19:21)!

Dumnezeu nu se schimbă (Iacob 1:17), El a răscumpărat omul prin Fiul Său, fără a afecta drasgostea sau dreptatea Lui!

Nici un om de pe pământ nu era capabil să plătească un preţ de răscumpărare corespunzător (comp. cu Psalmi 49:7), deoarece nimeni nu este perfect, fără păcat (Romani 3:9-23). Iar un om păcătos nu putea fi pedepsit în locul nostru, căci el trebuia să moară pentru propriile lui păcate. Doar un om 100% drept, perfect, fără păcat putea să i-a păcatul nostru şi să fie pedepsit cu mortea pentru ca noi să putem fi iertaţi de Dumnezeul Creator!

Astfel păcatul lui Adam un om perfect, a fost răscumpărat prin pedeapsă tot de un om perfect. Prin urmare, fiindcă cineva fără păcat a decis în mod deliberat să păcătuiască (Osea 6:7), chiar Adam întâiul născut al lui Dumnezeu de pe pământ, legea lui Dumnezeu cerea ca pedeapsă: „viaţă pentru viaţă”, (Exod 21:23)!

Astfel, Dumnezeu a trimis în lume pe întâiul născut din cer (Coloseni 1:15), care era o imagine a lui Adam (Romani 5:14), tot un om perfect, ca să fie pedepsit în locul lui Adam şi în locul celor ieşiţi din el (Eva din coasta lui, şi a copiilor lui, din sămânţa lui), fiind omorât în locul lor.

Era nevoie de un om perfect, numit: „cel din urmă Adam” (1 Corinteni 15:45), care să fie pedepsit în locul lui Adam, ca să poată da o jertfă fără cusur, şi astfel să răscumpere omenirea şi să o ducă la perfecţiune (Isaia 9:6; Romani 5:15-19).

Deoarece toţi mor în Adam (1 Corinteni 15:22), păcatele oamenilor făcute din imperfecţiune sunt un efect a păcatului adamic (Romani 5:12). Prin preţul de răscumpărare, trebuia răscumpărat atât păcatul lui Adam (Romani 5:12-16), cât şi păcatele oamenilor, copiiilor lui Adam.

Însă deoarece, păcatele omenirii vin şi din cauză că nu şi-au păzit inima (comp. Proverbe 4:23 cu Marcu 7:21-23). Astfel, oamenii au ajuns să păcătuiască cu bună ştiinţă, nu doar din greşală, au păcătuit când puteau să se stăpânească (Geneza 4:7; Psalmi 4:4; Isaia 1:16)!

Răscumpărarea Domnului Isus, viza şi pedeapsa pentru păcatele omenirii, făcute din lipsa lor de stăpânire de sine (Ioan 1:29; 1 Timotei 2:6; Evrei 9:28).

Această persoană care s-a jertfit pentru omenire, este Fiul lui Dumnezeu Isus Cristos, care este singurul care a adus o salvare şi răscumpărare eternă din păcat şi moarte de care pot beneficia toţi oamenii (Faptele Apostolilor 4:12; 1 Timotei 2:5,1 Timotei 1:6; 4.10; Tit 2:11; Evrei 9:12;).

Jertfa lui Isus nu mai are nevoie de complectare, perfecţionare, ajustare, ea are puterea să şteargă orice păcat, fiind perfectă (Evrei 10:10,Evrei 1:14; 1 Petru 1:19); şi completă (Ioan 1:29; Evrei 9:26).

Preţul de răscumpărare a însemnat: o viaţă integră, o viaţă de suferinţe, umiliri, de dureri (Isaia 53:3; Matei 27:26-31), dar o viaţă care s-a păstrat perfectă în ascultare faţă de Tatăl ceresc, care să poată răscumpăra vinovăţia lui Adam, de care se foloseşte diavolul pentru a acuza şi a ţine omenirea sub stăpânirea sa (Apocalipsa 12:9,Apocalipsa 1:10). O dată ce Domnul Isus a fost nevinovat când a fost ucis (Ioan 12:31,Ioan 1:32; 15:18-25), s-a anulat vina lui Adam prin care satan a câştigat stăpânirea asupra lumii (comp. Geneza 1:28 cu Romani 6:16). Este ca la aritmetică 1-1=0. Un om nevinovat, pedepsit, anulează vina pentru un om vinovat.

Pricina de acuzaţie a diavolului: vina lui Adam, a fost ştearsă de nevinovăţia Mielului Isus sacrificat, astfel s-a dus şi motivul stăpânirii lui asupra oamenilor şi a planetei (comp. cu Coloseni 1:13). Dacă ascultarea lui Adam de satan a dus ca acesta să câştige stăpânirea asupra oamenilor şi a planetei (comp. Geneza 1:28; 3:1-13; cu Romani 6:16), ascultarea lui Isus de Dumnezeu, a dus ca acesta să câştige stăpânirea asupra oamenilor şi a planetei (Filipeni 2:8-10).

Întegritatea Domnului Isus, ascultarea lui perfectă până la moarte, a fost pentru a aduce lui Dumnezeu, o jertfă fără cusur (1 Petru 1:19; Ioan 19:30,Ioan 1:31).

Astfel preţul de răscumpărare a inclus: moartea Sa pe cruce (Filipeni 2:8), unde a purtat păcatul lui Adam, al Evei şi al tuturor copiilor lui (Ioan 1:29; 1 Timotei 2:6) şi a fost pedepsit pentru toate păcatele oamenilor, ci a celor venite din imperfecţiune şi a celor făcute voluntar (Evrei 2:9; 2 Corinteni 5:21).

Prin faptul că Dumnezeu L-a înviat din morţi, a arătat că dreptatea Lui a fost satisfăcută, zdrobirea propriului Său Fiu, L-a mulţumit pe Sfântul Dumnezeu, iar mânia Sa faţă de oameni s-a potolit (Isaia 53:4,Isaia 1:10; Faptele Apostolilor 2:32-36).

Preţul de răscumpărare a inclus: luarea tuturor efectelor păcatului asupra Lui, astfel El a luat blestemul legii, făcându-se blestem (Galateni 3:13); a fost făcut păcat pentru noi, ca şi cum ar fi fost păcatul omenirii pedepsit de Dumnezeu (2 Corinteni 5:19-21); a fost părăsit de Dumnezeu (Matei 27:46), deoarece păcatele omenirii erau luate de El şi acestea fac un zid de despărţire între om şi Dumnezeu (Isaia 59:2).

El a luat toate bolile, durerile, neputinţele omenirii pe cruce (Isaia 53:4,Isaia 1:5; 1 Petru 2:24), când a fost răstignit a fost atacat de toate tipurile de spirite necurate ce sunt în spatele bolilor şi a nelegiuirii oamenilor (Matei 8:14-17; Luca 13:11). Acest moment final, când a fost părăsit de Dumnezeu, deoarece toate păcatele şi implicit toate tipurile de spirite necurate s-au năpustit asupra Lui, a fost momentul cel mai crucial şi cel mai dureros de pe cruce, ducând în câteva secunde la moartea Lui (Marcu 15:34-37).

Omul este compus din spirit şi corp fizic de carne (Iacob 2:26).

Păcatul i-a afectat pe oameni în domeniu spiritual, devenind carnali, egoişti, conduşi de carne (firea păcătoasă) şi de demoni (1 Corinteni 3:1; Tit 3:3; Coloseni 3:5; Efeseni 2:1-3) şi în domeniul fizic ducându-i la boală, îmbătrânire, moarte (Romani 5:12)!

Isus Cristos a răscumpărat prin moartea Sa, tot ceea ce a pierdut Adam, adică omul ca întreg!

Prin jertfa lui Isus Cristos, este sfinţit spiritul omului (omul lăuntric), este regenerat, înnoit (2 Corinteni 5:17; Tit 3:5; Romani 8:16). Spiritul omului este sinonim cu inima (Evrei 4:12; Psalmi 51:10,Psalmi 1:17; Proverbe 17:22). Astfel, inima omului este curăţită prin sângele Lui (Evrei 10:22; 1 Petru 1:2).

Prin jertfa lui Cristos, în prezent corpul omului poate fi vindecat de boli (Matei 8:14-17), chiar îmbătrînirea poate fi atenuată (Iov 33:24-26; Psalmi 103:5), unii oameni au fost înviaţi din morţi pe baza sacrificiului Domnului Isus (Faptele Apostolilor 9:37-42).

Astfel, Domnul a răscumpărat omul ca întreg, nu doar partea spirituală din om; ci şi partea fizică, adică corpul din carne (Romani 8:23).

Jertfa Sa a fost ispăşire, adică Isus a suferit mânia îndreptăţită a lui Dumnezeu ca noi să nu o suferim, El a substituit omenirea, fiind pedepsit în locul ei (1 Ioan 2:1,1 Ioan 1:2; Isaia 53:3-5).

Prin moartea Sa, s-a pus capăt legii lui Moise, a vechiului legământ (Coloseni 2:14; Efeseni 2:15); a pus capăt diferenţei dintre iudei şi naţiuni (Efeseni 2:11-19; Faptele Apostolilor 15:9-11).

Prin moartea Sa, au fost nimicite lucrările diavolului (1 Ioan 3:8); adică prin smerenia Sa până la moarte (Filipeni 2:6-8), a condamnat îngâmfarea diavolului (Ezechiel 28:17), prin moartea Sa, a nimicit frica de moarte (Evrei 2:14,Evrei 1:15), prin care diavolul îi ţinea legaţi pe oameni. Domnul a câştigat la învierea Sa, cheile morţii şi ale locuinţei morţilor, primind Stâpânirea peste ele (Apocalipsa 1:18). El a fost ascultător până la moarte El nu s-a iubit pe Sine (ca diavolul), ci pe Tatăl mai mult decât pe Sine (Efeseni 5:2). Prin moartea Sa, Domnul a biruit înţelepciunea satanei, devenind înţelepciunea lui Dumnezeu (1 Corinteni 1:17-21).

Dar prin jertfa Sa, nu doar satan şi aceste patru puteri ale sale au fost biruite, ci chiar căpeteniile şi autorităţile au fost dezarmate prin cruce, căci ele se foloseau de lege şi de călcarea legii pentru a acuza oamenii, doar o dată legea fiind ştearsă, ele au fost dezarmate (Coloseni 2:14,Coloseni 1:15; vezi şi 1 Corinteni 15:56).

Domnul Isus în calitate de Mare Preot, foloseşte sângele curs la cruce pentru iertare (Evrei 9:22), astfel El s-a prezentat în faţa lui Dumnezeu cu sângele Său, dovada jertfei Sale (Evrei 9:11-14,Evrei 1:24), şi El a folosit sângele pentru a curăţi vasele cereşti, adică pentru a fi pregătite pentru slujba faţă de Dumnezeu din templul ceresc, pentru a fi acceptate de Tatăl ceresc (Evrei 9:21-23), pentru a şterge păcatele (Efeseni 1:7).

El se foloseşte şi în prezent de sângele Său pentru spălarea de păcate a oamenilor care se căiesc şi se botează (1 Ioan 1:7; 5:6-8; Faptele Apostolilor 22:16). Sângele lui Isus în formă spirituală fiind în cer şi care lucrează prin Spiritul Cel Veşnic (Evrei 9:14; 1 Petru 1:2) face această curăţire/sfinţire la nivel spiritual/invizibil, deoarece Isus este spirit (2 Corinteni 3:17,2 Corinteni 1:18; 1 Corinteni 15:45-48).

Astfel, prin jertfa Domnului Isus Cristos oamenii se pot apropia de Sfântul Dumnezeu, pot fi împăcaţi cu Dumnezeu (Romani 5:1; Coloseni 1:20); devenind copii ai Lui (Efeseni 2:16-18; Galateni 3:26). Prin sacrificiul Domnului Isus s-a deschis calea spre cer (Evrei 10:19,Evrei 1:20).

Prin Jertfa Sa, Isus ne-a cumpărat pentru Dumnezeu (1 Corinteni 6:19,1 Corinteni 1:20); pe cei ce cred în El prin jertfa Sa, El i-a sfinţit (Evrei 10:10); i-a desăvârşit (Evrei 10:14).

Moartea şi învierea lui Isus a făcut ca adunarea lui Cristos să primească o autoritate puternică asupra diavolului şi îngerilor lui, şi asupra oamenilor (Apocalipsa 1:5,Apocalipsa 1:6; Efeseni 2:6; 6:11-17).

Iertarea lui Dumnezeu este o ştergere completă a păcatelor (Isaia 44:22) şi fără părere de rău (Psalmi 85:2; Romani 11:29; 2 Corinteni 7:10). Dumnezeu pe baza jertfei lui Isus, nu-şi va mai aduce aminte de păcatele celor iertaţi (Evrei 8:12).

Deoarece Dumnezeu a pedepsit pe Domnul cu moartea în locul celor iertaţi, aceştia nu vor mai fi pedepsiţi cu pedeapsa veşnică, şi chiar dacă sunt pedepsiţi pe pământ, pedeapsa are doar rolul corectiv, nu ispăşitor (Evrei 12:5-11).

Astfel atunci când Dumnezeu îi priveşte pe creştini, El îi vede nevinovaţi, deoarece altcineva a luat păcatele lor asupra Lui şi a primit pedeapsa pentru ele, astfel ei primesc în schimba haina dreptăţii lui Isus (2 Corinteni 5:21; Apocalipsa 7:14; Isaia 61:10).

Ei fiind spălaţi în sângele Mielului, Tatăl îi vede: fără păcat, perfecţi, sfinţi, fără pată (1 Corinteni 1:30; 6:11; Evrei 10:10,Evrei 1:14).

Chiar când greşesc şi Tatăl îi vede din nou cu o pată, ei repede apelează la sângele lui Isus, care a fost vărsat nu doar pentru omenire în general chiar şi pentru creştini, Domnul a purtat chiar păcatele creştinilor pe care aceştia le-au comis după ce au devenit fraţi cu El (1 Ioan 1:8,1 Ioan 1:9; 2:1,2).

Iniţial iertarea se obţine în botezul în apă, un botez făcut la maturitate, după ce omul şi-a însuşit Cuvântul lui Cristos, iar îmboldit de acesta, s-a căit de toate păcatele, a crezut din inimă în Domnul Isus, L-a chemat ca Salvator şi ca Domn în rugăciune (Romani 10:9-13; Faptele Apostolilor 5:31), şi primind Spiritul Sfânt în botez, care lucrează împreună cu sângele lui Isus: curăţirea (1 Petru 1:2).

Apoi, ori de câte ori păcătuiesc, ei apelează la Dumnezeu prin Isus Cristos, şi îşi mărturisesc păcatele şi se lasă de ele pentru a primi îndurare şi spălarea de acel păcat prin sângele Domnului (Proverbe 28:13; Efeseni 1:7; 1 Ioan 1:9).

Salvarea este un rod al iertării, fiind iertaţi suntem de fapt salvaţi de mânia lui Dumnezeu (Ioan 3:36; 1 Tesaloniceni 1:10)! Fiind iertaţi de păcate, aceasta duce implicit la salvare din puterea întunericului (Faptele Apostolilor 26:17,Faptele Apostolilor 1:18).

Dumnezeu oferă la toţi oamenii salvarea, prin har (Efeseni 2:8,Efeseni 1:9), El le oferă la toţi darul vieţii veşnice (Romani 5:15-19; 1 Timotei 4:10; Tit 2:11), însă nu toţi îl acceptă. Este ca şi cum un tată le pune la toţi din familie hrană în cămara de alimente pentru menţinerea vieţii, dar unii aleg să nu deschidă cămara de alimente ca să obţină hrana vieţii, alţii aleg să deschidă cămara şi să se hrănească spre binele lor şi spre satisfacţia tatălui lor.

În mod asemănător, salvarea prin har prin jertfa lui Cristos este pentru oricine, este pentru toţi (Romani 5:18; 1 Timotei 2:4-6; Faptele Apostolilor 10:43; Ioan 3:15), dar nu toţi o vor apuca, pentru că a primi acest dar, implică a te smeri şi a recunoaşte că eşti păcătos şi că nu te poţi salva prin faptele tale sau prin religiozitatea ta; ci, că ai nevoie de un Salvator!

Astfel pentru a apuca darul vieţii veşnice, este necesară: căinţa de păcate (Faptele Apostolilor 2:38; 3:19), credinţa în Domnul Isus Cristos (Ioan 3:16-21,Ioan 1:36), mărturisirea publică cu gura noastră că Isus Cristos este Domn (Luca 12:8,Luca 1:9; Romani 10:9,Romani 1:10), şi botezul în apă, unde ne unim cu Domnul şi primim iertarea păcatelor în Numele Domnului Isus (Faptele Apostolilor 22:16; Romani 6:3-5).

Iar primirea harului, are ca efect o viaţă de sfinţenie şi fapte bune. Astfel, omul face fapte bune pentru că este salvat, pentru că primeşte Spiritul divin şi natura lui se schimbă (Efeseni 2:8-10; Tit 3:5-8).

 

Concluzie: un fals dumnezeu dă o falsă mântuire.

Adevevăratul Dumnezeu dă adevărata salvare prin Fiul Său! Doreşte să-ţi exprimi credinţa în Tatăl ceresc şi în Fiul Său Isus Cristos (Ioan 14:1)?

Dacă da roagă-te, poţi fi ajutat de următorul model de rugăciune:

Dumnezeule Adevărat care Te Numeşti: Iehova, vin prin Fiul Tău Isus Cristos care a plătit cu viaţa pentru păcatele mele, ca să te rog să iei viaţa mea în mânta Ta, să mă îndrumi mai departe pe cărarea Ta, înţelegând că omul nu poate prin el însuşi nici să se mântuie, nici să facă binele, decât prin Cuvântul şi Spiritul Tău. Îţi mulţumesc că mă asculţi şi mă vei ajuta să fac binele cu gândul, cu limba, şi cu fapta, pentru că te rog prin meritele dreptului Isus.