Tit 2:13 BC: „aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor Isus Hristos.”

2 Petru 1:1 BC: „Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către cei ce au căpătat o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi mântuitorului nostru Isus Hristos”

Din aceste texte s-ar desprinde că Isus este şi Dumnezeu şi Mântuitor (Salvator).

În acest loc gasim doua substantive legate prin καὶ (şi) primul fiind precedat de articolul hotarat τοῦ si al doilea fara articol. O construcţie similară se găseşte în 2 Petru 1:1-2 unde însă, în versetul 2, este făcută o distincţie clară între Dumnezeu şi Isus Cristos. Aceasta indică că atunci când doua persoane diferite sunt reunite prin καὶ (şi), şi prima persoană este precedată de articolul hotarat, nu este necesar să se repete articolul hotarat şi în faţa celei de-a doua persoane. Exemple ale acestei construcţii în textul grecesc se găsesc în Faptele Apostolilor 13:50; Faptele Apostolilor 15:22; Efeseni 5:5; 2 Tesaloniceni 1:12; 1 Timotei 5:21; 1 Timotei 6:13; 2 Timotei 4:1. Aceasta constructie se gaseşte şi în Septuaginta în Proverbe 24:21.

Un studiu detaliat al construcţiei din Tit 2:13, se gaseste în The Autorship of the Fourth Gospel and Other Critical Essays, de Ezra Abbot, Boston, 1888, p.439-457. La pagina 452 se gaseşte urmatorul comentariu:

„Sa luam un exemplu din Matei 21:12 unde citim ca Isus 'i-a alungat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumparau în templu' [τοὺς πωλοῦντας καὶ ἀγοράζοντας] . Nimeni nu poate conchide rezonabil că aceleasi persoane sunt descrise aici ca vânzând şi cumpărând în acelaşi timp. În Marcu cele doua categorii sunt facute distincte prin inserarea lui τοὺς inaintea lui ἀγοράζοντας, pe cand aici distincţia este lăsată pe seama inteligenţei cititorului. În cazul în discuţie [Tit 2:13] omiterea articolului înaintea lui σωτῆρος îmi pare să nu prezinte vreo dificultate - nu pentru că σωτῆρος este suficient de definit prin adaugarea lui ἡμῶν (Winer), căci, întrucât Dumnezeu ca şi Cristos este adesea numit „Salvatorul nostru”, propoziţia ἡ δόξά τοῦ μεγάλου θεοῦ καὶ σωτῆρος ἡμῶν ar fi inţeleasă cel mai natural descriind un singur subiect, şi anume pe Dumnezeu Tatal - pentru ca adaugarea lui Ἰησοῦ Χριστοῦ la σωτῆρος ἡμῶν schimbă întreaga situaţie, restrângând pe σωτῆρος ἡμῶν la o persoană sau fiinţă care, conform limbajului uzual al lui Pavel, este distinctă de persoana sau fiinţa pe care el o califică drept ὁ θεος, aşa încât n-a fost nici o nevoie de repetare a articolului pentru a preveni ambiguitatea. Astfel în 2 Tesaloniceni 1:12 expresia κατὰ τὴν χάριν τοῦ θεοῦ ἡμῶν καὶ κυρίου ar fi înţeleasă în mod natural ca numind o persoana unică, iar articolul ar fi cerut înaintea lui κυρίου dacă doua persoane ar fi subînţelese; dar simpla adăugare a lui Ἰησοῦ Χριστοῦ după κυρίου face clară referirea la doi subiecţi distincţi fără inserţia articolului”.

Astfel este clar, că în Tit 2:3, sunt menţionate două persoane distincte, Dumnezeu şi Isus Cristos. Acest lucru este evidenţiat şi mai bine de anumite traduceri ale Bibliei care traduc fie ca  Biblia de la Blaj (1795): „Aşteptând fericita nădeajde şi arătarea mărirei Marelui Dumnezeu şi Mântuitoriului nostru Iisus Hristos”. Iată o traducere literală din greacă care traduce genitivul de la ‚Mântuitor’ cu: „Mântuitoriului”[1], redând corect adevărul, că acest text vorbeşte de două persoane: Dumnezeu (Tatăl) şi Isus Cristos.

Fie traducerile, care introduce un „a” care se subânţelege, aşa cum aceiaşi traducere: Biblia de la Blaj, introduce în pasajul din 2 Petru 1:1, un „a” care se subânţelege.

În Sfânta Scriptură de la 1874 în Tit 2:13: „…arătarea măreaţă a marelui nostru Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru Iisus Christos ” iar textul din 2 Petru 1:1 sună astfel: „…întru dreptatea Dumnezeului nostru şi a Domnului nostru Iisus Christos.”.

Chiar traducerile trinitarienilor procedează astfel, de pildă, în Biblia Ortodoxă Sinodală din 1914: „arătarea slavei Marelui Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos”, iar în 2 Petru 1:1: „dreptatea Dumnezeului nostru şi a Mântuitorului Iisus Hristos”.

Biblia Galaction (1938): „arătarea slavei marelui Dumnezeu şi a Mäntuitorului nostru Christos Iisus”  - Tit 2:13.

„Simon Petru, slujitor şi apostol al lui Iisus Christos, celor ce, prin dreptatea Dumnezeului nostru şi a Mâintuitorului Iisus Christos, au dobándit o credinta de acelasi pret cu a noasträ. Dar vouă şi pacea să se înrnulţeascä întru cunoştinţa lui Durnnezeu şi a lui lisus, Domnului nostru” – 2 Petru 1:1-2.

Este curios că chiar şi în traducerile moderne, ale unor trinitarieni catolici, cum ar fi Noul Testament, traducere şi note de profesor Alois Bulai şi profesor Anton Budău, publicat de Editura Sapienţia, Iaşi 2001, se introduce „a” şi se face o distincţie astfel între gloria lui Dumnezeu şi Salvatorul Isus:

„aşteptând speranţa fericită şi arătarea gloriei marelui Dumnezeu şi aMântuitorului nostru, Isus Cristos” – Tit 2:13.

„Simon Petru, slujitor şi apostol al lui Isus Cristos, celor care au primit o credinţă tot aşa de preţioasă ca a noastră prin dreptatea Dumnezeului nostruşi a Mântuitorului Isus Cristos, har vouă şi pace din belşug, prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus, Domnul nostru!” – 2 Petru 1:1-2.

În mod asemănător traduce şi  NTTF, astfel Tit 2:13 este redat: „aşteptând speranţa fericită, şi arătarea gloriei marelui Dumnezeu, şi a Salvatorului nostru Iesus Christos”, iar 2 Petru 1:1: „Simon Petru, sclav şi apostol al lui Iesus Christos; către cei obţinând o credinţă la fel de preţioasă cu a noastră, printr-o dreptate a Dumnezeului nostru şi a unui Salvator-Iesus Christos” [sublinierile îmi aparţin].

O astfel de traducere a lui Tit 2:13; 1 Petru 1:1, este în concordanţă cu alte texte asemănătoare, şi pe care vă invit să le verificaţi în propriile Biblii: Galateni 1:3-5; 2 Tesaloniceni 1:12; 2 Timotei 4:1,2 Timotei 1:8; Tit 1:4; 2 Petru 1:2.

Este demn de menţionat căci chiar unii trinitarieni, cum este Joel S. Williams, care a scris cartea „What is Christianity?” (Ce este Creştinismul? P.8), şi care după ce enumera alte pasaje în sprijinul divinităţii lui Isus, pune sub semnul întrebării pasajele din Romani 9:5; Tit 2:13; Evrei 1:8; 2 Petru 1:1, ca ne fiind dovezi absolut sigure pentru a susţine divinitatea Domnului Isus. El declarând că fiind „posibil în”aceste pasaje ca Isus să fie Dumnezeu, însă nu ca ceva absolut sigur, deci aceste pasaje (Romani 9:5; Tit 2:13; Evrei 1:8; 2 Petru 1:1), cu alte cuvinte, chiar un trinitarian le pune sub semnul întrebării.

Studiind cu atenţie textul, este clar că în acest text se spune că se vor arăta două lucruri:

1) Gloria lui Dumnezeu.

2) Persoana lui Isus.

Textul din Tit este asemănător cu: Matei 16:27, Marcu 8:38, unde se vorbeşte de venirea persoanei lui Isus, în gloria Tatălui. Astfel la venirea lui Isus se va arăta atât: 1) gloria lui Dumnezeu (Tatălui) şi 2) persoana Salvatorului Isus. Evangheliile astfel coincid prefect cu Tit 2:13.

După părerea unora, din Tit 2:13, reiese că Cristos este atât Dumnezeu, cât şi Salvator. Dar este interesant că versiunea Cornilescu şi alte versiuni din alte limbi, deşi traduc Tit 2:13, în aşa fel încât să permită o asemenea interpretare, nu procedează la fel când traduc 2 Tesaloniceni 1:12. Astfel aceste traduceri nu sunt consecvente, căci în 2 Tesaloniceni 1:12, un text asemănător, unde se subînţelege„al”, ei îl introduc, pentru a face o distincţie între Dumnezeu şi Isus, dar nu procedează în acelaşi fel şi în Tit 2:13. În acest sens, Henry Alford afirma: „Aş spune că [o redare care face distincţie clară între Dumnezeu şi Cristos în Tit 2:13] satisface toate cerinţele gramaticale ale frazei, adică este mai credibilă atât din punct de vedere structural, cât şi contextual şi corespunde mai bine felului de a scrie al Apostolului”. [The Greek Testament (Boston, 1877), vol. III, p. 421].

Iar în ce priveşte pasajul din 2 Petru 1:1, problema este tot de traducere, cum am explicat, traducerile care introduc acel „a”, care se subînţelege, sunt în armonie şi aici cu v.2, unde se face o diferenţiere dintre Isus şi Dumnezeu chiar în BC: „Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos!”.

În concluzie, putem spune că unii teologi şi chiar traducători ai Bibliei, având unele idei preconcepute, se folosesc de pasajele dificile care pot permite o traducere care să le convină lor pentru a-şi susţine doctrina. Însă chiar dacă textul Biblic permite anumite variante de traducere, traducătorii, trebuie să aibă o mare grijă, să redeie textul sacru corect, în armonie cu întreaga Scriptură şi sub călăuzirea Duhului Sfânt, pentru că să fie găsiţi că sucesc Scripturile după bunul lor plac, dar spre pierzarea lor (2 Petru 1:20; 2 Petru 3:16-18).