in Geneza 6:1-4 (GBV), găsim consemnat:
„Şi a fost aşa: când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fiice, fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase şi şi-au luat soţii din toate pe care le-au ales. Şi Domnul a zis: „Duhul Meu nu Se va lupta întotdeauna cu omul, pentru că, în adevăr, el este carne; dar zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani”. Uriaşii erau pe pământ în acele zile şi chiar după aceea, când fiii lui Dumnezeu au intrat la fiicele oamenilor şi ele le-au născut copii; aceştia au fost vitejii care erau oameni cu renume în vechime”.
În acest pasaj avem trei necunoscute! În primul rând, cine sunt „fiii lui Dumnezeu”? În al doilea rând, cine sunt uriaşii care erau pe pământ în acele zile? Şi în al treilea rând, cine erau uriaşi care erau după ce fiii lui Dumnezeu au intrat la ficele oamenilor?
Să vedem în continuare:
1) Cine sunt „fiii lui Dumnezeu”?
Expresia: „fiii lui Dumnezeu”, apare în Scripturile ebraice în Iov 1:6; Iov 2:1; Iov 38:7, referindu-se la îngeri.
Iar conform manuscrisului Alexandrin al traducerii Septuaginta, este vorba de„îngerii lui Dumnezeu”! Astfel, în Versiunea Septuaginta grecească, găsită în Manuscrisul Alexandrin, la Geneza 6:4 vorbeşte despre „îngerii lui Dumnezeu” în loc de „fiii lui Dumnezeu.”
Primii creştinii, au scris despre aceşti „îngeri care au păcătuit, ci, aruncându-i în cea mai adâncă groapă de întuneric, i-a predat ca să fie ţinuţi în lanţurile întunericului pentru judecată” – 2 Petru 2:4 GBV. În mod asemănător şi fratele Domnului, Iuda, a scris fiind inspirat de Dumnezeu: „Şi pe îngerii care nu şi-au păstrat starea iniţială, ci şi-au părăsit locuinţa, îi ţine în lanţuri eterne, sub întuneric, pentru judecata zilei celei mari” – Iuda 6, GBV. Astfel Iuda precizează că unii îngeri ai lui Dumnezeu, nu şi-au păstrat starea iniţială, adică trupul spiritual care nu permite căsătoria (Matei 22:30; Marcu 12:25), ei şi-au luat trup material, ca şi îngerii trimişi de Dumnezeu la Avraam, dar fără a fi însărcinaţi de Acesta (Geneza 18:2 cu Evrei 13:2). Ba mai mult, ei şi-au părăsit locuinţa lor din cer (Matei 18:10; Marcu 13:32), şi au venit pe pământ luându-şi soţii, ceea ce Dumnezeu nu a poruncit!
Unii susţin că „fiii lui Dumnezeu” sunt oameni, urmaşi ai lui Set, sau a lui Cain. Ei spun că afirmaţia: „Duhul Meu nu Se va lupta întotdeauna cu omul, pentru că, în adevăr, el este carne; dar zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani”, se referă tocmai la „fiii lui Dumnezeu”, care de fapt erau oameni!
Însă, în primul rând, Set nu a fost rău ca şi aceşti uriaşi, el a fost neprihănit ca Abel, el fiind o sămânţă în locul lui Abel (Geneza 4:25), cu siguranţă că fiii lui Set au semănat cu el. Apoi, fiii lui Cain, nu puteau fi chiar dacă ei erau răi ca Cain, însă oamenii nu au fost numiţi „fiii lui Dumnezeu” decât o dată cu venirea lui Isus pe pământ, oamenii puteau deveni fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Isus (Ioan 1:12,Ioan 1:13; Galateni 3:26).
Apoi aceşti îngeri, au devenit oameni, mai exact bărbaţi! Astfel avertizarea din v.3, se poate aplica foarte bine lor. Biblia foloseşte pentru îngerii care sunt în trup, expresii ca:„bărbaţi” (Geneza 18:2; Geneza 18:16; Geneza 19:16); „om” (Daniel 10:5,Daniel 1:6,Daniel 1:16,Daniel 1:18; Zaharia 1:8,Zaharia 1:10; 2:1); De fapt, în Septuaginta Polirom, este redat astfel acest pasaj: „Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor erau frumoase, şi-au luat soţii dintre toate cele pe care le-au ales. Atunci Domnul Dumnezeu a zis: ,,Să nu mai rămănă duhul Meu în oamenii aceştia pe veci, întrucat sunt trup. Zilele lor vor fi de o sută două zeci de ani.” Pe atunci, şi după aceea, se aflau pe pământ uriaşii, când fiii lui Dumnezeu intrau la fiicele omului şi-şi zimisleau [prunci]; erau uriaşii de odinioară, oamenii cei vestiţi”.
Apoi ne întrebăm, dacă fiii lui Dumnezeu au fost oameni simpli, atunci de ce Dumnezeu spune: ,,Să nu mai rămănă duhul Meu în oamenii aceştia pe veci”, oare rămâne Duhul de viaţă veşnic în oameni? Cu siguranţă nu! Numai dacă aceşti oameni nu erau descendenţii lui Adam, căci toţi mor în Adam (1 Corinteni 15:22), puteau să trăiască veşnic! Aceşti bărbaţi erau îngeri nemuritori care au devenit oameni, care au existat în trup, numai în duh! Iată unul dintre motivele pentru care Dumnezeu aduce potopul, ca aceşti oameni (îngeri) să moară fiind pedepsiţi pentru nelegiuirea lor. Astfel, ei în mod normal trebuiau să trăiască în veci, însă sentinţa lui Dumnezeu pentru ei era clară: „Zilele lor vor fi de o sută două zeci de ani.”
Să vedem în continuare:
2) Cine sunt uriaşii care erau pe pământ în acele zile?
Vedem că în Geneza 6, apar două categorii de uriaşi, unii care existau pe pământ atunci când s-a dat decretul divin de pedepsire, iar alţii care au existat după aceea.
Astfel această primă categorie de uriaşi sunt fiii lui Dumnezeu, care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi a rânduielilor Lui şi au venit pe pământ ca oameni, dar pentru că ei nu proveneau din Adam, ci s-au materializat, ei au luat un corp mai mare ca cel normal, îngerii fiind mai puternici ca omul, acest trup era ce se potrivea staturii lor, nivelului lor (comp. Psalmi 8:5; cu 103:20).
Cuvântul din ebraică este: „nephilim”, după unii sensul lui este: „cei căzuţi”, după alţii, sensul ar fi: „doborâtorii”; „cei ce îi fac pe alţii să cadă”, oameni puternici ce doboară pe alţii.
Însă în greacă (Septuaginta) este: „gigantes”: uriaşi, giganţi.
Ei sunt numiţi fiii ai lui Dumnezeu în Geneza 6, pentru că sunt născuţi din Dumnezeu prin Fiul, Iehova este Tatăl duhurilor (Evrei 12:9; Coloseni 1:15-17). Creaţia spirituală nu provine din nimic, ci din Dumnezeu (Romani 11:36; 1 Corinteni 8:6). Ei sunt numiţi fiii ai lui Dumnezeu căci ei nu s-au răzvrătit cu Lucifer, ei nu au deveni demoni cu ocazia căderii omului; ci ulterior ademeniţi de acesta, ei şi-au părăsit locuinţa şi au venit pe pământ şi nu şi-au păstrat starea de la început, de fii ai lui Dumnezeu!
Dar să vedem în continuare:
3) Cine erau uriaşi care erau după ce fiii lui Dumnezeu au intrat la ficele oamenilor?
Aceştia sunt copiii rezultaţi din căsătoriile: îngeri-femei! Aceşti copii uriaşi, care semănau cu taţii lor, mai au fost numiţi şi „gibbor” nu doar „nephilim”! Expresia:„gibbor”, înseamnă: „om puternic”, „viteaz”, „erou”, dar este tradus şi cu „războinic”în Iov 16:14.
Trebuie însă să facem diferenţa între uriaşii („nephilim”) care erau creaturi spirituale materializate (fiii lui Dumnezeu), de copiii acestora, numiţi tot: uriaşi.
Astfel Dicţionarul Biblic Ilustrat spune:
„URIAŞ. Un om foarte înalt. Cuvântul este folosit, uneori pe baza LXX, pentru a reda mai multe cuvinte ebraice.
1. nepilim (Geneza 6:4; Numeri 13:33), tradus gigas în LXX.
2. rapa’, rapâ, poate o variantă derivată de la numele propriu repaim (*REFAIM), redată astfel în Deuteronom 2:11, 20; 3:11, 13; Iosua 12:4; 13:12; 15:8; 17:15; 18:16. În 2 Samuel 21:16, 18, 20, 22 şi 1 Cronici 20:4, 6, 8, care vorbeşte despre anumiţi filisteni ca fiind „fiii uriaşului" - probabil că este vorba de un om foarte înalt (cf. 2 Samuel 21:19-20); am putea face observaţia că *Goliat nu este descris niciodată în Biblie ca „uriaş", dar unii teologi susţin că aceste versete indică descendenţa lui din Refaim. LXX traduce aceşti termeni cu gigas în pasaje cum sunt Geneza 14:5; Iosua 12:4; 13:12; 1 Cronici 11:15; 14:9; 20:4, 6.
3. gibbor, „om puternic", tradus astfel în unele traduceri în texte cum sunt Geneza 6:4; Iosua 1:14; 1 Samuel 9:1, etc., dar este tradus „războinic" în Iov 16:14. Cuvântul corespunde în mare măsură termenului modern „erou". LXX folseşte gigas pentru acest termen în Geneza 6:4; 10:8-9; 1 Cronici 1:10; Psalmi 19:5; 33:16; Isaia 3:2; 13:3; 49:24-25; Ezechiel 32:12, 21, 27; 39:18, 20.
Un alt cuvânt este tradus gigas în LXX, ‘anaq (*ANAC) în Deuteronom 1:28, dar în traducerea noastră este redat „fiii lui Anac".”
Scopul pentru care îngerii au venit pe pământ a fost unul egoist, ei au fost biruiţi de iubirea de sine, atraşi de poftă, aşa cum se spune în Iacob 1:14-15: „Dar fiecare este ispitit, fiind atras şi ademenit de propria lui poftă; apoi pofta, după ce a zămislit, naşte păcat; iar păcatul, odată împlinit, aduce moarte”.
Odată ajunşi pe pământ ei şi fiii lor uriaşi, au început să domine pământul prin violenţă. Ei au molipsit şi pe ceilalţi oameni astfel că pământul a devenit plin de violenţă (Geneza 6:11).
Pedeapsa lui Dumnezeu a fost potopul prin care a ucis din punct de vedere fizic pe uriaşi (îngeri), pe uriaşii (fiii îngerilor) şi pe toţi oamenii răi, cu excepţia lui Noe şi familia lui (Geneza 7:1; Geneza 7:21-23).
Duhurile uriaşilor (îngeri) au fost aruncate în adâncimea sheolului, fiind legaţi în lanţuri şi ţinuţi în întuneric departe de faţa lui Dumnezeu şi de lumina acestia, aceasta a fost pedeapsa lor pentru nelegiuirea lor.
O dată morţi ca oameni, ei nu mai putea să învieze, să devină din nou bărbaţi pe pământ!
Se ridică o întrebare, ceilalţi îngeri răi pot veni pe pământ ca fiinţe umane?
Ştim că după potop, Dumnezeu a trimis îngeri de-ai Lui, sub formă de bărbaţi la Avraam (Geneza 18:2), la Lot (Geneza 19:1; Geneza 19:12), cât şi la Petru pentru a fi eliberat din închisoare (Faptele Apostolilor 12:7-10) şi poate şi în alte ocazii.
Deci nu a existat o interdicţie a materializării îngerilor în fiinţe umane după potop. De fapt, apostolul Pavel scrie prin inspiraţie: „Nu uitaţi primirea de oaspeţi, pentru că, prin aceasta, unii, fără să ştie, au găzduit îngeri” – Evrei 13:2 GBV.
Ceea ce îi poate opri eventual pe demoni să se materializeze este frica de a nu fi aruncaţi în abis (adânc) alături de ceilalţi (vezi: Luca 8:26-31).