Psalmi 12:6, GBV 2001: „Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, argint curăţit în cuptor de pământ, purificat de şapte ori”.

 

În acest Psalm, regele David prin inspirație divină spune aceste cuvinte: „Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, argint curăţit în cuptor de pământ, purificat de şapte ori”.

Întrebările care se ridică din acest verset sunt:

Ce nevoie are Cuvântul lui Dumnezeu nevoie de curățire? De ce este el curățit în cuptor, purificat de șapte ori?

Să vedem în continuare:

 

Ce nevoie are Cuvântul lui Dumnezeu de curățire?

Cuvântul lui Dumnezeu nu are nevoie de curățire deoarece ar fi murdar! Nu, deoarece el din momentul ieșirii lui din gura lui Dumnezeu (Matei 4:4), ca aurul și ca argintul, Psalmi 19:10; Psalmi 119:72; Proverbe 16:16, căci El provine de la Dumnezeu (2 Timotei 3:16-17).

Această curățire sau purificare este de fapt testare! Este trecut prin foc și testat sau verificat, și se dovedește a fi argint curat, fără zgură!

Să vedem în continuare:

 

De ce este el curățit în cuptor, purificat de șapte ori?

Dumnezeu transmite Cuvântul prin Spiritul Sfânt (2 Petru 1:20-21). Iar din Spiritul Sfânt, izvorăsc șapte spirite, care sunt descrise ca fiind niște lămpi de foc (Apocalipsa 4:5), sau ochi ai lui Iehova (Zaharia 4:2,Zaharia 1:10), ochi ai Mielului (Apocalipsa 5:6).

Cuvântul fiind insuflat PRIN Spiritul Sfânt, el trece și prin cele șapte spirite, care îl purifică în sensul că îl testează dacă el corespunde cu calitățile și lucrările celor șapte spirite.

Cele şapte spirite și lucrările lor sunt: 1. spirit de de putere şi de cumpătare (2 Timotei 1:7); 2. spirit de viaţă şi de adevăr (Ioan 6:63; 14:17); 3. spirit de dragoste şi de înfiere (Romani 5:5; 8:15); 4. spirit de înţelepciune şi de pricepere (Isaia 11:2); 5. spirit de sfat şi de tărie (Isaia 11:2); 6. spirit de sfinţenie şi lumină (2 Tesaloniceni 2:13; Daniel 5:14); 7. spirit de cunoştinţă, şi de frică de Iehova (Isaia 11:2).

Acest foc sfânt ce cuprinde lucrarea divină, acești ochi sfinți ce văd totul, prin aceste șapte filtre este trecut Cuvântul divin și astfel el este dovedit a fi argint curat!

Să luăm un exemplu din natură, lumina făcută de o singură sursă de lumină, lumina este una, dar spectrul luminii dă mai multe culori: roşu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet. Este interesant, 7 culori la număr dar o singură lumină. Însă doar toate cele șapte culori dau spectrul complet al luminii, tot așa doar cele șapte spirite pot testa complet în oamenii lui Dumnezeu ce sunt pe pământ (cuptorul de pământ) Cuvântul pentru a fi pentru oameni: argint curat.

De fapt, cele șapte spirite, sunt cele șapte lămpi ale sfeşnicului văzut de profetul Zaharia (Zaharia 4:2,Zaharia 1:10). Acest sfeşnic are un corespondent în fiecare adunare creştină, astfel fiecare adunare este un sfeşnic cu rol de iluminare (Apocalipsa 1:20; Matei 4:14-16). În Noul legământ, Cuvântul este testat în creștini (cuptorul de pământ), pentru a fi pentru ei: argint curat!

De aceea, putem spune împreună cu Agur, care prin inspirație divină a scris: „Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este curat. El este un scut pentru cei care îşi pun încrederea în El - Proverbe 30:4, GBV 2001.