„Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne? Dar la Tine este iertare, ca să fii temut” – Psalmi 130:3-4, BC.

Psalmistul spune că Iah[1] nu păstrează „aducerea aminte a nelegiuirilor”, căci atunci nimeni nu ar putea sta în picioare în faţa Lui, toţi ar fi vinovaţi, căci toţi au păcătuit (Romani 3:23).

De ce Dumnezeu nu păstrează în amintire: nelegiuirile?

Deoarece El când iartă, El şterge păcatele nu le mai aminteşte în relaţia cu cei pe care i-a iertat (comp. cu Mica 7:19).

Întrebarea care se ridică este: în ce sens iertarea lui Iah duce ca El să devină de temut?

Unii ştiu că pedeapsa Lui duce la frica de El, nu iertarea! Atunci cum spune Psalmistul: „Dar la Tine este iertare, ca să fii temut”?

Deoarece, iertarea duce la viaţă, iar omul fiind în viaţă are ocazia ca ulterior să manifeste teamă de Dumnezeu. Însă fără iertare omul ar fi pedepsit, omorât, după o dreptate perfectă, şi atunci nu ar mai fi posibilitate ca acel om să se teamă de El.

De aceea în alţi Psalmi se spune:

Psalmi 86:13, GBV 2001: „Pentru că mare este bunătatea Ta faţă de mine şi Tu mi-ai salvat sufletul din adânca Locuinţă a morţilor”. Bunătatea şi iertarea salvează, iartă, ceea ce duce la teama de El!

În contrast, în Psalmi 88:11, GBV 2001, se recunoaşte: „Se va istorisi bunătatea Ta în mormânt, credincioşia Ta în Adânc?” Răspunsul este evident: NU!

Astfel doar ieratrea pentru păcatul de azi, îmi dă ocazia ca mâine să schimb şi să mă tem de Dumnezeu!

Astfel bunătatea lui Dumnezeu manifestată prin iertare duce la salvare, şi ea ne îndemnă la căinţă (Romani 2:4),  ştiind că El nu este doar bunătate dar şi asprime (Romani 11:22), aceasta ne duce la teama de El (Psalmi 111:10; Evrei 12:28-29). Dumnezeu se va îndura de cei care Îl caută! – 1 Cronici 28:9.